Casnicia mea - incotro?

[Clover]

Pentru ce ai stat atati ani cu el? Daca tu ai vrut sa fii mireasa si el nu a vrut de ce nu ti-ai gasit un barbat care vroia acelasi lucru? Daca nu vroia copii de ce nu ai cautat pe altcineva care vroia? Voi nu v-ati pus de acord pe probleme importante. In cazul asta sau accepti ceea ce ti se ofera sau pleci pe taramuri mai verzi. Faptul ca nu crede ca tu faci ceva bine si te controleaza cu rapoarte si vizite ale soacrei are probabil radacini mai vechi. Probabil de 17 ani stie ce e mai bine si nu ai gatit sau facut curat cum trebuie. Tind sa cred ca problema nu e ca nu ai grija de copil, ci ca in viziunea lui fara indrumarea lui nu ai duce nimic la capat cum trebuie. O soacra asistenta la pediatrie poate fi un atu atata timp cat nu ti se baga pe gat ce sa faci cu fata. Ea unde a fost si ce a pazit sa nu observe hernia mai rapid?

[Carolyne]

In completarea celor scrise de Clover - intrebari directe si perfect pertinente - as adauga doar ca dupa 17 ani in care el a hotarat deciziile majore, dorinta ta de a te impune visavis de cresterea copilului este ... o batalie din start pierduta. Deciziile majore s-au facut numai cu acordul lui (casatorie, copil, mers in vacanta sau nu...etc). Nu mai il educi tu dupa atatia ani sa te ajute, sa iti respecte parerile ori sfaturile, indiferent in ce domeniu. El stie sigur ca tu vei accepta TOT ce iti dicteaza el (iar aici este efectiv este numai vina ta ca ai acceptat atatia ani numai parerile lui) Imi pare rau, chiar nu vreau sa par insensibila, insa pe baza celor relatate de tine eu il vad pe sotul tau genul de om care stie tot si el este "miezul" in orice situatie. Sfaturi ... zicea un filozof ca sfaturile se dau numai spre a nu fi urmate [:D]. Daca tu nu stii cum sa procedezi dupa 17 ani de relatie, noi ce am putea sa iti spunem? Personal, repet personal, eu nu vad ce diplomatie sa mai aplici cu el cand nu iti acorda credit nici macar pentru cresterea copilului si oricum tot el ia deciziile majore. Pe socrela mai tai-o din schema, asculta-i sfaturile, dar cerne-le si aplica ce iti spune instinctul de mama. Personal, ca iar ma repet sorry, eu as schimba foaia brusc: uite sotiorule drag, 17 ani am facut numai cum ai vrut, cred ca este timpul sa mai facem si cum zic eu. Eu vreau sa merg in concediu, iau si fata cu mine, daca vrei sa vii cu noi bine, daca nu, stai singur acasa. Si tot asa... Stiu ca uneori situatia economica nu permite iesiri din astea prea des, dar macar de un weekend prelungit la 4-5 luni in afara orasului, la o pensiune, tot trebuie sa iesi. Macar ca mananci conserve si paine goala. Acum depinde de tine cat de puternica esti sa arati o schimbare dupa 17 ani. Depinde numai de tine ce fel de viata vei avea. Nu te gandi la divort, gandeste-te doar ca incerci sa te redescoperi tu ca persoana, sa faci lucruri care lui nu i-au placut sau ti le-a interzis din x motive. Daca el tot nu se mai inmoaie si tot sustine ca numai el le stie pe toate... atunci e clar ca fiecare e pe drumul lui, din pacate. Ai grija de galusca mica si fii puternica pentru ea, Carolyne

[Guest128_58543]

Stii melodia aia cu: "nu mi-e frica, nu mi-e frica de bau-bau...." Sa intzeleg ca ce? sfaturile mele nu sunt pertinente, ricea? IO asta am facut in ultimul timp si sa ma bata soarta daca nu am rezultate vizibile si clare. Al meu s-a dat pe brazda. Un barbat simte sa faca pe deshteptul cand simte terenul slab. Cand se schimba schema se trezesc fara imaginatzie. Si crede-ma ca e hilar sa-i intorc moneda, ca el insushi a devenit nesigur.

[Morgano]

Iote, a venit iarasi Craciunul in ograda Dianei [alcool][alcool][alcool] Eu cred ca, daca continui sa nu iei o atitudine ferma, nu numai ca va fi mai rau, dar divortul va fi nasol de tot. Pentru ca la reactia ta de acum, ca o leoaica pt. pui [flo], si firesc, ti s-au strans destule frustriari in 17 ani, vei starni reactii negative din partea partenerului obisnuit sa dicteze. Ai mare grija, cu o soacra asistenta de pediatrie si un sot ciufut ca al tau, te pot face si mama denaturata. Nu glumesc deloc. Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

[mirela.d]

Ei hai! Asta cu mama denaturata este exagerare. Pana nu mergeti in instanta in Romania, nu mai vorbiti din filme! Este aproape imposibil sa dovedeasca ca ai fi mama denaturata. Iar aceasta problema s-ar pune numai daca ati ajunge in instanta ceea ce eu cred ca tu nu-ti doresti si nici eu nu-ti doresc. Pune piciorul in prag cu fermitate dar nu cu duritate si se vor rezolva problemele. Numai ca ai nevoie de timp si rabdare. Dar pe langa 17 ani, eu zic ca mai poti rabda cateva luni pana cand vei reusi sa te impui (ca nu se va intampla peste noapte chestia asta cu impusul).

[Guest128_58543]

ripley, ca de obicei comentezi absolut gratuit si inutil. Sa demonstrezi ca e mama denaturata e cam greu. Si in plus nu cred ca e cazul sa pui paie pe foc. Dupa ce ca e ea stresata de barbata-sau ii mai bagi si tu in cap tot felul de prostii, sa se streseze si mai rau. E caragios cum unele dintre noi care se cred cu coloana vertebrala si dau lectii la altii sunt atat de panicoase si se comporta ca in acea poveste cu drobul de sare a lui Creanga.

[crini]

Cristy, cresterea copilului se face de catre ambii parinti. E normal ca el sa se intereseze ce si cum cu fetita. Mai mult, ar trebui sa-l implici in ingrijirea ei. Nu astepta sa te intrebe el daca i-ai dat medicamentele, spune-i direct 'Vezi ca azi nu i le-am dat, da-i-le tu' si la fel cu schimbatul 'Are pampersul plin, schimb-o ca eu termin mancarea'. Lucrurile astea se fac impreuna, asa se simte si el parte, se responsabilizeaza. Eu cred ca gresesti tinandu-l deoparte chiar si cu muncile in casa. Ce vorba e asta ca face mama ta? Un cont e sa te ajute ca voi munciti de dimineata pana seara si sunteti obositi, nu mai aveti timp de nimic si altceva s-o faca pentru a-i da lui timp de aeromodelism. Asa el nu simte ca e casa lui, ca trebuie s-o tina, ci ca e oaspete si obligatia voastra (a ta si a mamei tale) e aceea de a tine totul in ordine. In schimb cand pui mana sa faci lucrurile se schimba. Mami de fetita (1999)si baietel (2004)

[cristy74]

Buna fetelor, Va multumesc tuturor pentru sfaturi sau pentru critici, sunt bune si unele si altele. Ce sa va spun, astazi sunt cu moralul ceva mai ridicat, m-am mai calmat, m-am gandit mult, cred ca problema noastra este si una de comunicare, de cand a venit mama la noi nici nu prea mai putem vorbi singuri cum faceam odata, si trebuie sa ne si readaptam la viata de familie cu un copilas. Cred ca s-a simtit si putin exclus, de cand am nascut toata lumea, adica mama, soacra, el, s-au concentrat asupra mea si a copilului, si el a fost lasat oarecum in afara. Pe de alta parte nu vreau sa uit ca sotul meu are si multe calitati, de care nu am amintit din cauza nervilor. Nu degeaba l-am iubit si am stat cu el atatia ani. Cat am fost gravida a avut grija de mine ca nimeni altul, timp de 9 luni m-am simtit rasfatata si asta pentru ca asa a vrut el, eu n-am vrut sa profit de situatie. Apoi cand am nascut, a stat la usa salii de nasteri si a auzit cat am tipat de durere (epidurala nu si-a facut efectul) a intrat la mine apoi si avea lacrimi in ochi, dupa care a vazut-o pe Mariuca si nu-i venea sa se mai dezlipeasca de geamul ala, parca era in transa, nu-i venea sa creada ca i-a dat Dumnezeu asa o minune. A plans si s-a temut pentru viata mea (in urma cu 1 an am avut un accident), a avut grija de mine, a suferit alaturi de mine cand in urma cu 2 ani am pierdut o sarcina la 19 saptamani. Ne-am plans amandoi copilasul, dupa care a incercat sa fie tare si sa ma ajute pe mine sa trec de depresia in care intrasem. Si am reusit, cu ajutorul lui si a unor fete minunate de pe acest forum. Si mai presus de orice, stiu sigur ca ma iubeste foarte mult. Acestea, si nu numai sunt motivele pentru care il iubesc si pentru care am stat cu el 17 ani. Daca am gresit? Da, am gresit uneori, de multe ori am adoptat metoda “zi ca el si fa ca tine”, inca mai fac asta atunci cand se poate, Bedrosmart sunt experta in asa ceva, dar cu asta rezolvi problemele pe moment, pe termen lung se poate intoarce impotriva ta. Noideea tu ai dreptate, din anumite puncte de vedere sotul meu este deosebit, iar uneori calca in trachini rau de tot. Clover, de ce nu a vazut soacra mea ca are hernie mai din timp? Pentru ca imediat dupa nastere a venit sa stea cu mine 1 saptamana sa ma ajute cu copilul, fara sa-i ceara nimeni ajutorul. Oricum am acceptat sa vina, dar ne-am cam ciondanit la un moment dat cand copilul meu plangea groaznic de foame, eu eram la bucatarie sa-i fac biberonul, cand am venit cu lapticul, ea ce crezi ca facea? O dezbracase si vroia sa-i ia temperatura, si nu cu termometru de copii care ia in 10 sec., ci cu termometru cu mercur, adica sa o mai tin 5 minute sa planga. Eu aveam si o oarecare depresie postnatala, adica plangeam de cate ori plangea copilul, am luat-o sa-i dau sa manance si i-am spus ca-i iau temperatura apoi. Si asa am si facut, bineinteles ca nu avea temperatura (mi-a reprosat ca sunt inconstienta si ca poate intra in convulsii. Dar eu pusesem mana pe ea, nu era foarte calda, mi-am dat seama ca nu are febra). De atunci soacra mea nu mai vine la noi decat in vizita, sa o vada pe Maria, dar ne bombardeaza cu telefoanele. Asta e motivul pentru care nu a vazut ca are hernie. O vede dezbracata destul de rar. Acum nu vreau sa se inteleaga gresit, sunt constienta ca o iubeste foarte mult si nu-i vrea decat binele, mie mi-e teama sa nu exagereze cum fac majoritatea medicilor si asistentelor cu copii lor. Spre exemplu, sotul meu a inghitit atatea medicamente in copilarie ca acum o simpla raceala nu-i trece fara antibiotice. Eu iau 2 pastilute si mi-a trecut. Nu vreau sa facem la fel si cu copilul nostru. Asta este teama mea in ceea ce o priveste pe soacra mea, in rest ii ascult si uneori ii accept sfaturile, imi inchipui ca stie mai mult decat mine, vreau sa invat de la ea, dar incerc sa si cantaresc oarecum ce-mi spune. Carolyne, da tu ai dreptate, ca o paranteza adevarul doare al naibii de tare, dar poate ca altfel nu reuseam sa-mi vad propriile greseli. Da i-am acceptat multe, de multe ori am dat dovada de slabiciune, alteori am zis ca el si am facut ca mine, si i-am lasat gresit impresia ca a fost ca el. Am avut certuri si tentative de despartire si in trecut, dar am discutat, am trecut peste toate. Ripley n-are cum sa ma faca mama denaturata, am grija de fetita mea, o iubesc, n-am neglijat-o niciodata, chiar daca nu stiu sa fac ceva, intreb, caut informatii, invat, oricum nici n-ar incerca sa faca asa ceva, nu e atat de ticalos. In weekend-ul asta, asa printre picaturi, am reusit sa stam de vorba, oarecum, i-am explicat nemultumirile mele, si am reusit sa-mi dau seama si care ar fi nemultumirile lui. Pe scurt, nu se simte foarte confortabil ca sta mama la noi, dar in privinta asta nu pot face mai nimic, trebuie sa stea cineva cu Maria cat eu sunt la serviciu, si o prefer pe ea, decat o bona pe care nu o cunosc. Avand in vedere ca mama nu este din Bucuresti, sta toata saptamana la noi, se duce acasa la ea doar la sfarsit de saptamana. Mama nu ne creeaza probleme, pentru ca e linistita, sta in banca ei, atata doar ca nu mai avem intimitatea de altadata cu care eram noi obisnuiti. O alta problema este ca se simte exclus si incearca sa se implice cum poate si el, adica cicalindu-ma pe mine toata ziua. A treia problema, ar fi ca asta este felul lui de a fi, el este “cocosul in casa” si n-am cum sa schimb asta in vecii vecilor, doar sa-i dau peste cap din cand in cand si sa-i spun ca a sarit calul. I-am spus ca in cazul in care vrea sa divortam nu e nici o problema (numai eu stiam ce e in sufletul meu), i-am explicat chiar si modurile in care poate decurge un divort, si procedura procesului (eram super pregatita, am cautat pe net toata ziua de vineri). Concluzia este ca nu vrea sa ne piarda, nici copilul, dar nici pe mine. M-am gandit mult, am pus in balanta si bune si rele, deocamdata nu vreau sa ma mai gandesc la divort, sper sa reusim sa depasim aceasta perioada de acomodare, sa ne obisnuim cu viata in 3. Apoi vom mai vedea, ideea este ca il iubesc foarte mult, dar nu mai pot sa-i cant in struna, am obosit. Sper ca a inteles si el si sa nu se mai repete episoadele astea. Si inca ceva, de dimineata ma tot bombardeaza cu mail-uri in care imi spune cat de mult ma iubeste. Cristina, mamica fericita de Eva Maria [url="http://community.webshots.com/user/Cristy74171?vhost=community"]Poze[/url]

[Guest128_58543]

sper sa depashiti momentul, si din cand in cand sa va mai spuneti pasurile, fara sa va amenintzati cu divortul. Problemele se rezolva in familie, chiar si cele create de unul sau altul dintre parteneri. Intotdeauna trebuie sa existe o masa a tratativelor. Daca nu se ajunge la negociere e vremelnica o dicutie despre divortz. Intai negociere si apoi observarea rezultatelor. daca situatzia persista si nu exista ieshire, abea atunci ganduri de divortz. Sa va dea dumnezeu putere si minte lucida sa treceti peste toate cu bine si sa va bucuratzi de minunea voastra ca e fructul dragostei voastre.

[Irina20]

Buna Cristy,am stat si ti-am citit povestea dar si sfaturile pe care le-ai primit.Ce pot sa-ti spun felicitari ai stiut sa-ti rezolvi foarte bine situatia.Pot sa-ti spun ca te admir,tine-o tot asa si ai sa ai o casnicie minunata,sfatul pe care ti-l pot da eu e sa incerci sa-i asculti si lui ofurile mai des.multi pupici[pup] Irina