limitele relatiei mama-copil

[Elise]

flaviutza - e evident ca nu intelegi treaba cu adoptia daca sustii ca "habar n-ai cum e sa fii parinte adoptiv", ca tot vorbeam de limite. M-am straduit eu sa-ti explic, da' degeaba. [:D] Insa, crede-ma, sint persoane care inteleg. Chiar perfect. MissParker, generalizezi in continuare la greu:

quote:

---

Da, vorbeam de acei parinti care din cauza istoriei lor personale nu pot iubi nelimitat, de acei parinti care cauta inconstient sa-si implineasca nevoi sufletesti prin intermediul copiilor lor si de aceea cauta in copiii lor ceea ce nu gasesc in ei insisi, iar din experienta mea si din zecile de carti de psihologie citite (si nici acei autori nu sunt atotstiutori, dar sunt taaaare multi cu aceleasi constatari), acesti parinti constituie din pacate majoritatea.

---

Cauta sa-si implineasca nevoi sufletesti.... - da, sentimentul MATERN , pe care nu-l implinesti decit daca ai copii - si ce aceea cauta in copii ce nu gasesc in ei insisi - poate ar trebuie sa se creasca pe ei insisi - .... si din experientza ta - care e una singura, nefericita, e drept - ei constuie majoritatea. MissParker, spune-mi si mie pls. care-s autorii aia multi care sustin ca faptul ca majoritatea parintilor nu-si iubsc copiii suficient datorita unor traume din copilaria lor.

[denizel]

quote:

---

Originally posted by Teodora D.

quote:

---

Caz concret, la mine in familie. Eu am invatat foarte bine, adica am corespuns perfect standardului parintilor mei in legatura cu un copil reusit. Fratele meu, nu. I-a dezamagit ingrozitor din aceasta cauza. De aceea, intotdeauna am fost eu cea favorizata :-(((

---

Deni, esti sigura ca rezultatele la invatatura au fost cauza? Eu am observat, in familiile cu 2 copii, baiat-fata, ca parintii favorizeaza in general fata. Un exemplu care ma afecteaza direct e in familia sotului meu, care invata mai bine decat sora-sa. :-) Consecintele defavorizarii lui-afective in primul rand-se rasfrang asupra copilului nostru, iar soacrei i-a scapat o replica-" o mama trebuie sa-si ajute in primul rand fiica, ca ea o va ajuta la batranete!"[hippi] Numai noi, mame de baieti, vom ajunge pe mana nurorilor.[:D]

---

Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus. Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.

---

Da, Teodora, sunt sigura ca rezultatele la invatatura au fost cauza :-( Of, o prostie fara seaman. Toate au fost bune si frumoase pana cand a inceput si fratele meu scoala. Aaa, iar despre parintii care ii fac/cresc pe copii si in ideea ca o sa-i ajute si pe ei cineva la batranete...ce sa zic? S-ar putea sa fie cam dezamagiti... ------------------------- Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil ! ! ! ------------------------- Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitzã" :-)) - din jurnalul unei mãmici de bãietzel.

[BalMascat]

Eu ii dau dreptate lui MissParker, si-s mama de un copil si cu gandul sa mai fac unul. Poate disputa se creeaza ca ea foloseste mereu cuvantul "iubire" si automat ataca mamele in sentimentul lor de mama. Poate termenul "iubire" nu e potrivit, dar sunt convinsa ca ea se refera la altceva. La faptul ca trecutul nostru, cu bune si rele ne influenteaza modul in care noi insine ne crestem copiii, la limitele noastre de toleranta ca si parinti, la limitele noastre de educatie, la felul in care facem educatie, etc. La noi ca oameni. raportul nostru parinte-copil. Nu spune nimeni ca un parinte nu isi iubeste copilul, dar modul in care fiecare gestioneaza aceasta "dragoste" e diferita in functie de experienta fiecaruia.

[Elise]

e clar ca trecutul nostru influenteaza prezentul, dar e cale lunga de la asta pina la a sustine ca un om care nu a fost iubit suficient precis nu-si va iubi nici el copilul din acest motiv, ba chiar il va face ca sa compenseze propriile lacune, si in situatia asta sint majoritatea parintilor. Chiar nu traim intr-o lume de parinti nefericiti pentru ca n-au fost iubiti in copilarie, care nasc copii pe care nu-i vor iubi la rindul lor, care copii la rindul lor nu-si vor iubi copiii si tot asa... [alcool] Viata nu e pe departe atit de simpla. Si nici noi atit de limitati incit doar sa perpetuam la nesfarsit ce au facut parintii nostri. Elise & [url="http://i177.photobucket.com/albums/w214/bblisa/63.jpg"]BBLisa[/url]

[J G]

quote:

---

Originally posted by Elise
e clar ca trecutul nostru influenteaza prezentul, dar e cale lunga de la asta pina la a sustine ca un om care nu a fost iubit suficient precis nu-si va iubi nici el copilul din acest motiv, ba chiar il va face ca sa compenseze propriile lacune, si in situatia asta sint majoritatea parintilor. Chiar nu traim intr-o lume de parinti nefericiti pentru ca n-au fost iubiti in copilarie, care nasc copii pe care nu-i vor iubi la rindul lor, care copii la rindul lor nu-si vor iubi copiii si tot asa... [alcool] Viata nu e pe departe atit de simpla. Si nici noi atit de limitati incit doar sa perpetuam la nesfarsit ce au facut parintii nostri. Elise & [url="http://i177.photobucket.com/albums/w214/bblisa/63.jpg"]BBLisa[/url]

---

Ba da, traim intr-o astfel de lume! Cati oameni impliniti cunosti? Traim in aceasta lume in care metodele de educatie (mai ales in primii 6 ani de viata) au fost gresite si au avut efecte dramatice. Si care inca se perpetueaza, cu toata informatia scrisa mare pe toate gardurile! La mine in familie - fratele meu mai mic a aparut cand eu aveam 12 ani. In ciuda statisticii (in general este favorizat copilul mai mic) eu am ramas in continuare favorita. Frate-meu nu a avut parte de atentia parintilor mei desi este iubit si a fost intotdeauna. Dar acesta lipsa se vede foarte tare acum, are aproape 20 de ani si ca sa zic asa, nu este o persoana de succes. Eu i-am acordat atentie mai mult (pana si acum se intampla sa-mi zica mie "mama" daca e luat repede) dar nu suficient cat sa faca o diferenta. Si va spun sincer, rezultatele scolare au fost aceleasi, suntem la fel de "frumosi" insa el este o persoana mult mai sufletista decat mine, e mult mai BUN. cat despre intrebarea initiala... personal nu-mi imaginez ce se poate intampla atat de grav incat sa rup relatiile cu fetita mea. Dar se poate... am vazut mame (de adulti) care se suparau pe copii si nu ii cautau ani de zile. E ceva ce nu pot sa inteleg! Sa nu stii ce face, daca macar traieste! Dar se poate. J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

[Sabina]

nu va suprati, dar sa dam mereu vina doar pe parinti pt neimplinirile noatsre nu mi se pare corect. Si nu ma refer aici la cazurile de abuz si alte nenorociri, ci la o copilarie normala, fara incidente majore(ca de certat cu parintii ne-am certat aproape toti) eu dcred ca prea MULTA autoanaliza nu-i sanatoas.Denota un egoism feroce. Sa ne gandim si la altii, nu doar la noi. Neimpliniti si ratati atunci suntem cu toii, ca nimeni nu prea arece-a visat.Sau e prea ocupat sa fie nefericit ca sa-si dea seama. Suntem sanatosi? avem ce pune pe masa?? avem putere sa ne crestem copiii?? pai de aici pornind se construieste viata, ce facem de-aici mai departe e treaba noastra personala, cum ne dezvoltam si cum ne implim. sa nu mai dam vina pe parinti pt orice.... Bineinteles ca o educatie frumoasa e esentiala si ca daca nu am avut-o e greu, greu de tot....insa trebuie sa-i iertam si sa mergem mai departe singuri. analiza si rasanaliza e buna DOAR ca sa nu facem si noi aceleasi greseli. Nu ca scuza pt neasumarea propriilor neputinte. ______________ Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil! ______________ Sabina si [hippi] [url="http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1"]Sofia Galagia[/url]

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

[Elise]

Foarte multi. Si nu cei care au fost "copiii favoriti" cind erau mici, neaparat. Dupa logica asta, daca tata e timplar, toti fii, si fii fiilor, samd, vor fi timplari, pentru ca asta au vazut cind erau mici ca fac parintzii, nu?! Cre' ca spiritu' asta de casta nu mai functioneaza demult. Asta in caz ca o fi functionat vreodata.... Un copil se naste cu trasaturi proprii peste care este grefata experientza de viata - pe care i-o putem oferi noi, in primii ani, dupa aceea altii. Dar nu e copia nimanui. Elise & [url="http://i177.photobucket.com/albums/w214/bblisa/63.jpg"]BBLisa[/url]

[J G]

quote:

---

Originally posted by Sabina
nu va suprati, dar sa dam mereu vina doar pe parinti pt neimplinirile noatsre nu mi se pare corect. Sabina fac o constatare, nu invinuiesc parintii - atat au putut, atat i-a dus capul, asa era moda, nu erau poate constienti de consecinte. Nici nu-i scuz. Dar nici nu-mi bat capul sa inteleg de ce. Prefer sa rezolv problema eu, in masura in care se mai poate. Si nu ma refer aici la cazurile de abuz si alte nenorociri, ci la o copilarie normala, fara incidente majore(ca de certat cu parintii ne-am certat aproape toti) Nu doar abuzurile sau alte nenorociri fac rau unui copil si ii deformeaza viata ca adult. Ar fi simplu, nu? Ghinion, e mai complicat. Nu e suficient sa ne abtinem de la infractiuni. eu dcred ca prea MULTA autoanaliza nu-i sanatoas.Denota un egoism feroce. De ce? Chiar nu pricep. Consuma prea mult timp? Sa ne gandim si la altii, nu doar la noi. In general, o persoana nefericita, frustrata, face rau celor din jur. Daca isi face auto-analiza, incearca sa se repare, da dovada de altruism. Parerea mea. Neimpliniti si ratati atunci suntem cu toii, ca nimeni nu prea arece-a visat.Sau e prea ocupat sa fie nefericit ca sa-si dea seama. Daca tu te-ai impacat cu acest fapt, bravo. Eu n-am de gand, prefer sa lupt. Suntem sanatosi? avem ce pune pe masa?? avem putere sa ne crestem copiii?? Draga, nu asa se pune problema, ci "sunt o persoana echilibrata, multumita, calma? Ce exemplu vor avea copii mei in mine? Le voi da educatia corecta?" pai de aici pornind se construieste viata, ce facem de-aici mai departe e treaba noastra personala, cum ne dezvoltam si cum ne implim. Corect... daca suntem constienti de realitate. sa nu mai dam vina pe parinti pt orice.... Bineinteles ca o educatie frumoasa e esentiala si ca daca nu am avut-o e greu, greu de tot....insa trebuie sa-i iertam si sa mergem mai departe singuri. Sa-i iertam? Maximumul pe care pot sa-l ofer este sa accept ce am scris mai sus, ca nu au putut mai mult. analiza si rasanaliza e buna DOAR ca sa nu facem si noi aceleasi greseli. Mai ales pentru asta, dar nu numai. Nu ca scuza pt neasumarea propriilor neputinte. Iar nu inteleg, analiza e scuza pt neasumarea neputintelor?

---

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

[Sabina]

eu n-am rabdare sa raspund pe paragrafe, doar am sa sintetizez care e ideea mea. autoanaliza e sanatoasa, numai ca in cantitati exagerate nu e buna, pt ca daca ne dam prea multa importanta noua ca persoane cadem in egoism.Daca ne gandim in primul rand la ceilalti pastram echilibrul si suntem oameni mai buni. Un om care actioneaza doar in virtutea intereselor proprii nu e chiar oK...bun, eu acum vb si din perspectiva religiei, pt ca asa am decis sa imi traiesc viata, de aceea iertarea si inetelgerea celorlalti, empatia , mi se par mai importante decat cautarea cu lupa a traumelor ..... aceste traume, odata constietizate, nu pot fi depasite decat empatizand cu ceilalti, nu adancindu-le prin autoanaliza exagerata, sau prin gerenalizari pornind de la propria persoana(nu ma refer la cineva anume, vb la modu general) in concluzie, e bine sa ne gandim de unde venim si de ce suntem asa cum suntem, dar fara a cadea in extreme. Fara a pune esecurile noastre personale pe seama altora. Si DA, parintii trebuie iertati.Numaiprin iubire si iertare putem depasi nemultumirile. Trebuie inteles si omul bun, si cel mai putin bun(sau mai putin priceput)in ale educatiei si exprimarii sentimentelor. ______________ Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil! ______________ Sabina si [hippi] [url="http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1"]Sofia Galagia[/url]

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

[meg67]

Amin meg _____________________ just a drop of water in an endless sea