limitele relatiei mama-copil

[noi2]

Limitele relatziei mama-copil..nu cred ca exista.. Orice le-ash face mamei sau tatalui meu...sunt sigura ca tot puiul lor ash ramane, shi au suferit mult pentru mine ..shi inca mai sufera.. nu am fost copilul perfect..Cu 6 ani in urma, le-am spus ca plec, abia implinisem 18 ani shi eram indragsotita, cu prietenul meu pe atunci, in Spania, le-m ranit sufletul, nu i-am ascultat, i-am lasat plangand, singuri, nici un frate sau surioara nu am..shi am plecat in lume.. nu tocmai cu persoana potrivita.Au suferit extraordinar de mult, le plangea inimioara, dar nu se puteau impotrivi..daca cumva mai tarziu i-ash fi judecat greshit ca nu mi-au lasat libertatea sa fac ce vreau??..Libertate care m-a costat scump..o casatorie nefericita..in care eu sufar, shi ei.. pe langa mine..mult mai mult..Iar cand am vrut sa divortzez, acum 2 ani,incercau sa se bucure, deshi in sinea lor shtiau ca ma voi intoarce la el, erau aproape convinshi.. iar cand le-am spus ca intr-adevar, renuntz la ideea despartzirii... au explodat..mama m-a dat afara din casa, nu a stat`pe ganduri nici un moment, mi-a spus.. sa uit de ea..in acea seara.. tata a stat cu mine, m-a sfatuit,am facut o noapte alba amandoi..adevarata lectzie de viatza..a doua zi,m-am intors la el..mama.. a plecat la piatza..nici macar nu a intors privirea spre mine,nu mi-a vorbit, nimic.. atunci incetasem sa exist pentru ea.. shi shtia ca nu avea sa ma vada mai curand de un an..shtiu ca atunci.. ceva s-a rupt in ea shi in mine.. ash fi vrut sa ma intorc din drum, sa-i cer iertare pentru tot, sa-i spun ca o iubesc, ca ii multzumesc pentru tot..dar nu am facut-o atunci...In ziua urmatoare..soacra mea a sunat-o shi a amenintzat-o.. spunandu-i ca daca ma intorc la fiul ei ma omoara...Atunci, mama m-a sunat, m-a implorat sa ma intorc la ei..din nou nu am facut-o..atunci am intzeles.. ca in sinea ei ma iubeshte cu adevarat,mai presus de orice..sunt eu.. fiica ei..cu partzile mele bune,rele... dar sunt a ei..shi ma iubeshte neconditzionat.Acum, m-am hotarat sa divortzez, este alaturi de mine, dar nu vrea sa se bucure pana nu ma va vedea in aeroport. Prea mult am dezamagit-o. Acum vreau insa sa indrept raul facut, sa le multzumesc pentru tot, shi sa fiu mereu alaturi de ei, sa le pot reda zambetul pe buze...shi acest lucru se va intampla doar cand ma vor vedea implinita. Pentru mine.. limite nu exista.. sunt convinsa.. ca m-ar urma pana-n panzele albe daca ar fi nevoie.. ii iubesc pentru asta,sunt parintzii perfectzi, parintzii mei..Va iubesc mami shi tati.. ..shi te iubesc...

[adriana]

Asta e culmea! si chiar crezi ca ar recunoaste cineva asa ceva? Anyway.. cred ca sunt situatii extreme la care nimeni nu stie cum va reactiona.. poate doar sa ne batem toti cu pumnii in piept ca suntem parintii cei mai cei..

[Elise]

adriana, nu stiu ce culme vezi tu si unde - unii oameni pot trece peste anumite dezamagiri, altii nu. Chiar si ipotetic. Elise & [url="http://i177.photobucket.com/albums/w214/bblisa/63.jpg"]BBLisa[/url]

[hannen]

Eu nu mi-as abandona copiii sub nici o forma ,pt. nici un motiv!!! Vad zilnic la tv. tot felul de grozavii,de obicei urmaresc cu sotul meu ,citeodata ii mai povestesc de pe forum tot felul de povesti.Efectiv nu suporta!Imi zice mereu,"cu fiecare vorba imi smulgi inima ". Orice pina la copiii,turbeaza,nu suporta sa asculte,de multe ori ne luam la harta pt. ca efectiv e prea mult pt. el!(de fapt el abia omoara cite un tzintzar[:D][:D]) Ati intilnit asa oameni???

[BalMascat]

cine si-ar abandona copilul, sau cine a facut-o deja, nu sta pe un forum pro-copii. intrebarea nu ajunge decat la un anumit segment care va raspunde la fel.

[misulescum]

Mi se pare OK ceea ce a spus BalMascat ,noi am ajuns la acest forum cautand ceva anume despre copii ,deci manifestam interes pt.copii mici sau mari. Eu am avut fetita dupa ani de tratament,dupa ce nu mai aveam nici cea mai mica speranta in a ramane gravida.O iubesc enorm ,orice s-ar intampla pe lumea asta n-as renunta la ea ,nu as abandona-o . Nu pot sa-mi explic ce este in capul unui om atunci cand renunta la ceea ce el a dat viata ,este peste capacitatea mea de a gandi!! Din nefericire exista oameni care n-au pic de omenie si comit niste gesturi pe care nici animalele nu le-ar face. Nu pot decat sa sper ca viitorul ne va rezerva surprize placute (parinti iubitori si copii sanatosi}! Ina mama lui Cristina

[inaioana]

Absolut nimic. Am refuzat sa fac triplu test si amnio in timpul sarcinii din acest motiv: si daca s-ar fi descoperit ca are SD...ce as fi putut face? In nici un caz avort "terapeutic" = ce mod de a numi o forma monstruoasa de "eutanasie". Btw, medicul meu mi-a povestit dupa ce i-am spus ca refuz triplul test (nu incercase sa ma influenteze in nici un fel) ca ma felicita. Tocmai avusese o gravidutza careia ii iesisera prost si TT si amnoicenteza , prin urmare ceruse insistent sa i se provoace "nasterea" (cu alte cuvinte avortul) la 22 de saptamani. I s-a provocat nasterea : copilul fusese perfect, nici urma de SD sau alt defect genetic. V-am scris povestirea asta urata, ca sa arat si alta fata a "iubirii" de parinte conditionate, inafara de conditionarile de mai tarziu, gen comportament, nora, crima, etc. Nu vreau sa isc polemici. Este parerea mea si nu o discut pentru ca nu as schimba-o pentru nimic in lume. Ioana cu [copil]Serghei (2 mai 2006) si [zana] Katja (30 martie 2004) [url="http://community.webshots.com/user/inaioana"]pozici [/url]

[alina023]

Nimic, nimeni si niciodata nu m-ar putea determina sa imi abandonez copilul (sub orice forma ar fi acest abandon). Copilul meu este tot ceea ce am mai de pret. Copilul meu este sensul vietii mele (cat de tare s-ar ingrozi unele femei auzind expresia asta...[:D]). Nu iubesc si nu am iubit niciodata pe cineva la fel de mult cat il iubesc pe Luca (spre groaza mea nici nu-mi pot inchipui ca voi mai putea iubi pe cineva la fel de mult...probabil ca bebe2 imi va infirma asta[^]). Nu accept nici un fel de argument pe care l-ar putea aduce o "mama" pentru a sustine altfel decat am scris eu mai sus. Aceea in viziunea mea nu mai este mama. Alina [gravi] 9+ si Luca nazdravanul [pk] (14 Feb 2003) [url="http://new.photos.yahoo.com/lucalina78/albums/"]poze Luca nazdravan[/url] [bonjovi]

[nume]

In primul rand as dori sa stiu daca acest subiect lasa loc la dezbatere. Eu nu am copii(cum am mai spus). Am fost si sunt iubita neconditionat si total de parintii mei. Cred ca e singura cale posibila. Postarea mea precedenta nu cred ca a facut nimic rau prin simpla expunere. Cred ca cele care au citit-o s-au uitat catre proprii copii, s-au induiosat, i-au strans in brate si s-au gandit cat de mult ii iubesc... cred ca postarile mele au generat momente de sensibilitate si afectiune... Dialogul, comunicarea nu pot avea consecinte negative chiar daca subiectul e sensibil. E drept ca devine neplacut din momentul in care nu gasesti un limbaj comun cu interlocutorul. Confuzia da nastere la ostilitate. Deci as pune cateva intrebari daca acceptati dialogul. Daca este un subiect de consens general, e ok. nume

[alina023]

Eu una sunt chiar curioasa sa vad intrebarile. As raspunde cu drag. Iubesc dialogul [:D] Alina [gravi] 9+ si Luca nazdravanul [pk] (14 Feb 2003) [url="http://new.photos.yahoo.com/lucalina78/albums/"]poze Luca nazdravan[/url] [bonjovi]