despre parinti

[capra cu trei iezi]

am citit ce ati scris. de ex eu am ai "reprosa" mamei ca nu a avut o relatie mai deschisa cu mine, adica sa fim prietene. sunt subiecte pe care si acum evit sa le discut cu mama (cum ar trebui sa faca o fiica cu mama ei) desi am 33 de ani. o fi de vina comunismul pentru inchistarea ei, o fi de vina firea ei? v-am dat doar un exemplu. capra cu trei iezi cucuieti, si ce cucuieti!

[Rufus]

Daca nu au existat abuzuri, nu avem acest drept. Chiar daca, ca orice om, un parinte este posibil sa fi facut greseli. Este o ocazie buna sa facem noi bine. [url="http://community.webshots.com/user/tora97"]poze multe cu noi[/url][foto][url="http://good-times.webshots.com/album/551940014PFgtLL"]Ana a implinit un an[/url][foto][url="http://good-times.webshots.com/album/554582211ZUiOLU"] 2006[/url][foto][url="http://good-times.webshots.com/album/557637684wPafYA"]2007[/url][foto] "EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[Luna1]

Nu cred ca avem dreptul sa-i judecam sau sa nu-i mai iubim asa cum sunt ei, insa avem dreptul cred eu ca atunci cand ne-au ranit sufletele enorm (nu neparat prin abuz) sa ne protejam si sa delimitam granite. Voi ce credeti? Concret eu inca sufar in urma conflictului intins pe un an cu mama mea cand aproape mi-a distrus casnicia, asta din dorinta de a ma ajuta si proteja. Nu credeti ca am totusi dreptul (desi am iertat si incerc sa uit cuvitele spuse si atitudinile avute) sa impun limite in relatia noastra? Noi care eram apropiate ca doua prietene, sa devenim acum mama si fiica, sa vorbim formal pt ca asa trebuie, si sa pastram distanta? Oare e mai bine asa? Oare ea intelege ca vor fi momente in viata cand voi avea nevoie de cineva care ma iubeste dezinteresat (in speta ea) dar datorita faptelor din trecut nu ma mai pot intoarce catre ea? Nu, incerc sa nu judec, insa cand mi s-a luat valul de pe fata, cand am pus faptele cap la cap si am vazut cum imaginatia ei creeaza numai rau in jurul meu din dorinta de a ma pastra mereu intacta si langa ea m-am ingrozit. Era sa pierd un om minunat (cu defectele lui e adevarat) o familie implinita, numai din naivitatea de a imi urma orbeste mama care mi-a fost mai intai prietena decat parinte. Intrebarile finala: cum uit? Cum scap de discutiile interminabile pe care le port cu ea noaptea cand dorm, in vis? Si voi scapa vreodata? Va fi relatia noastra vreodata ceea ce a fost candva? Luna [gravi]28 sapt+[fetita] [url="http://www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=2623"]Adelise Raluca[/url] [url="http://www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=1036"]Cosmin[/url]

[mihuta]

Cred ca dupa ce te maturizezi, mai ales dupa ce ai propria ta familie, o relatie prea stransa nu poate fi benefica. Tragedia este ca sunt femei care si-au dedicat viata copiilor si dupa ce ei au plecat de acasa se simt fara rost pana apar nepotii. Mai rau sunt altele care refuza sa taie cordonul ombilical sub pretextul nevoii de a proteja si a ajuta "copilul" cu orice pret si de orice i se pare ca il poate atinge. [gravi] 14s + [fetita] Sophia 80%

[anaisanais]

A aparut, anul trecut, daca nu ma insel, o carte care se cheama: ''Ce spui dupa BUNA ZIUA?''. Daca o gasiti si mai sunteti interesate, doamnele mele, de oarecare raspunsuri la intrebarile referitoare la ''judecata'' copiilor asupra parintilor, cred ca ar fi bine sa o cititi. Eu am citit-o (este vorba despre analiza tranzactioanala din psihologie) si trebuie sa recunosc faptul ca m-a ajutat sa-mi explic si o parte din esecurile mele, si o parte din esecurile parintilor mei in meseria aceasta foarte grea- de parinte, dar cel mai mult m-a ajutat sa constientizez ce NU trebuie sa fac, astfel incat sa nu ajunga si copilul meu sa se intrebe de ce mama lui a facut/ n-a facut anumite lucruri pentru el. In rest, cred ca fiecare generatie este tentata sa judece actiunile generatiilor trecute, prin prisma propriei experiente, asa ca, pana la urma, si aceasta analiza, zic eu, este benefica, desi uneori este asa de amara la gust! madalina