iubire neconditionata

[ileanna]

Elise, detalii din astea pot eroda usor o relatie. Ma gandesc ca mai pe nesimtite decat un tam tam serios. Detalii din astea pot transmite ceva de genul: tu cand folosesti apa nu te gandesti ca si eu pot avea nevoie de ea - nu iti pasa de mine - nu ma respecti - am nevoie sa stiu ca te gandesti la mine si ca tii cont de nevoile mele. etc etc :)) Miss_Parker, mi se pare cool cum va psihanalizati. N-as sti sa fac asta. Copilaria mea e undeva ... o ceata. Ar fi dragut sa aflu ce anume din ea ma afecteaza acum. Never say NEVER.

[nume]

Miss Parker, concluzia mea e ca fara conditii, fara expectante, fara dinamica iubirile ...se duc. Nu ne mai iubeam, nu mai asteptam nimic unul de la altul, nu puteam sa ne surprindem in nici un fel; nu numai in sensul de anticipatie a celuilalt; chiar gandeam la fel. Un fel de armonie monotona cu varianta mea masculina. Poate ca ceva urma sa vina, asa... in timp, din exterior, dar nu mai aveam rabdare. Ne parea rau ca trece timpul, amandoi stiam ce-nseamna iubirea si ca nu mai vine. Nu ne certam pt. ca eram de acord, nu-mi aduc aminte sa fi avut vreun conflict. Nu, nu ma intereseaza nici acum, dar daca ipotetic m-as intalni cu el pe strada... da, as prefera sa-i fie de bine. In fond amintirile legate de el sunt placute. nume

[MissParker]

Offtopic Elise, uite continuarea textului din Jean Jenson: Copiii din familii abuzive prin neglijenta vor reactiona uneori total diferit. Unii vor deveni anormal de "independenti" de la o virsta frageda, in felul acesta distantandu-se de propriile lor nevoi si evadand din starea de "neajutorare". Alti copii – intr-o incercare inconstienta de a "forta" pe cineva (pe parinti) sa aiba grija de ei – nu reusesc niciodata sa invete sa-si traiasca viata ca adulti, ramanand mereu dependenti de altcineva. Pentru a ne dezvolta constiinta mecanismelor defensive, trebuie mai intai sa incepem sa recunoastem momentele cand supra-reactionam, adica ne luptam cu ceva sau cineva, si cand ne inchidem in noi insine, adica evitam durerea. Este crucial sa intelegem ca lupta si evitarea nu sunt doar obiceiuri proaste care pot fi abandonate, ci sunt tactici de supravietuire pentru subconstient. Ca sa putem iesi din cercul vicios trebuie sa lucram acolo de unde provine problema: in subconstient. Despre lupta. Exista copii care isi abandoneaza intreaga lor fiinta pentru a incerca sa devina ceea ce cred ei ca ii va face fericiti pe parinti. Adaptarea din copilarie devine o lupta la adult pentru ca nevoia de afectiune, de atentie, de alinare sufleteasca – indiferent ce este in cazul individual al fiecaruia – nu este niciodata satisfacuta, iar incercarea de a obtine satisfactia respectiva prin a fi pe placul altora este inconstienta. Falsa speranta creata de subconstient ne impiedica sa realizam si sa simtim cat de lipsita de orice speranta este situatia. Acest program continua automat si in viata adulta, astfel incat speranta sa ramana vie, sa existe o protectie care a fost utila in copilarie, dar care acum nu mai este necesara. Lupta poate fi identificata ca atare atunci cand o persoana continua cu diverse metode sa incerce sa obtina acelasi lucru in ciuda probabilitatii de reusita foarte mici sau chiar inexistente. [...] Despre evitare. Cand retragerea emotionala este reactia si nu lupta, acest lucru poate deveni evident intr-o situatie in care o persoana vrea sa discute si sa clarifice lucrurile, iar cealalta persoana nu vrea, nefiind de acord ca lucrurile merita discutate sau pur si simplu plecand si refuzand sa discute. Retragerea poate fi si de o natura mai subtila, de exemplu atunci cand o persoana pare prezenta – fiind placuta si chiar activa in conversatie – dar "dispare" cu totul atunci cand o interactiune devine incomoda emotional fiindca e incapabila sa aiba un contact mai profund cu alti oameni. Acea persoana reactioneaza la potentiale conflicte sau emotii puternice printr-o retragere totala sub carapace, de unde n-o mai poate scoate nimeni. In acelasi timp, acea persoana va sustine ca totul este in ordine si ca nu are nici o problema serioasa.[...] Autoexaminarea obiectiva urmeaza dupa ce ne-am identificat simbolurile care ne provoaca reactiile inconstiente si este necesara pentru a putea sa facem alegeri constiente despre ce vom face in orice situatie data, indiferent de ce simtim in aceeasi situatie. "Obiectiv" nu inseamna sa nu ai sentimente puternice; mai degraba, inseamna sa inveti sa separi procesul de gandire rationala de acea parte emotionala din tine, pentru a examina ceea ce se intampla in tine. Acest exercitiu cere autodisciplina, deoarece acelasi impuls inconstient care ne face sa ne luptam sau sa evitam sentimentele ne face de asemenea sa ne simtim ca si cum trebuie sa reactionam asa cum reactionam. [...] Sa alegi constient sa te comporti altfel decat te simti constrans sa te comporti este esential pentru vindecare si este si foarte greu. Constrangerea de a continua cu ceea ce facem de obicei este foarte puternica – iar mintea constienta va gasi motive ca sa considere ca e ok sa continue. Pentru vindecare e necesar sa ne dezvoltam capacitatea de a ne detasa de emotii si de a reactiona pe baza alegerilor constiente. Acest lucru este extrem de important: pentru noi toti, capacitatea de a recunoaste momentul decisiv de comportament defensiv depinde de autoexaminarea obiectiva. Autoexaminarea obiectiva nu este un efort de a simti altfel – schimbarile in modul de a simti vin mai tarziu. Este mai degraba un efort de a raspunde in alt mod in ciuda modului cum ne simtim. [...] Poate ca toleram singuratatea unei relatii cu cineva care este absent fie fizic, fie emotional mare parte a timpului. Sau poate suntem tinta permanenta a iritabilitatii nemeritate si a autovictimizarii altora – si in tot acest timp incercam sa fim veseli, o companie placuta si ne gandim ca eforturile noastre vor produce schimbari, dar aceste schimbari nu apar niciodata. Si totusi continuam sa ne gandim mereu la noi modalitati de actiune care sa "functioneze". [...] Prin definitie, sentimentele dureroase emotional care sunt negate dar se afla in spatele luptei sau retragerii noastre reprezinta suferinta copilariei care nu a fost traita niciodata constient. De aceea vindecarea nu poate avea loc fara intreruperea comportamentului defensiv. [...] Odata ce ai invatat sa-ti recunosti modelele repetitive de lupta sau evitare, trebuie sa faci un efort constient de a rupe lantul acestor reactii adanc inradacinate in subconstient si sa incerci in schimb sa constientizezi ceea ce simti. Mecanismele defensive pot fi cel mai usor distruse facand contrariul a ceea ce vrem sa facem in primul moment. Experienta crescanda cu acest fenomen, alaturi de o continua autoexaminare, te va aduce la punctul in care vei incepe sa "prinzi" adevarata semnificatie a evenimentelor si vei raspunde intr-un mod adecvat in ciuda impulsurilor puternice de a reactiona cu vechile mecanisme. Intr-un anumit moment al acestui proces, de obicei dupa ce ai reusit sa renunti la reactiile defensive, s-ar putea sa cazi prada anxietatii (gradul de intensitate putand fi de la neliniste pana la groaza). Aceasta se datoreaza faptului ca mecanismele defensive la care ai renuntat sunt aceleasi care te-au protejat in copilarie de emotiile dureroase care te-ar fi putut ucide. In subconstientul tau aceste sentimente inca sunt codificate ca fatale, amenintatoare; de aceea teama e simtita intotdeauna ca parte integranta a acestui proces. Subconstientul creeaza frica pentru a te descuraja sa mergi mai departe in acea experienta, deoarece el "crede" ca vei fi vatamat. [...] Atunci cand credem ca pierderea unei relatii amoroase ne-ar putea devasta de durere si ca aceasta reactie e normala pentru adulti, orice actiune care ar ameninta acea relatie poate fi coplesitor de inspaimantatoare, chiar daca acea actiune este necesara pentru propriul nostru bine. [...] Trebuie sa experimentam o astfel de situatie de destule ori ca sa incepem sa vedem retrospectiv ca de fapt nu avem de ce sa ne temem. La un moment dat vom fi capabili sa "actionam impotriva fricii", in acest fel deschizand drumul catre trairea suferintei reprimate din copilarie. Fenomenul fricii poate fi dealtfel folositor, intrucat ne poate duce direct la experimentarea durerii experientelor reprimate (care la randul ei face posibil doliul emotional si, prin asta, vindecarea). A trai cu teama (sau orice alt sentiment neplacut sau dureros) inseamna pur si simplu a lasa senzatiile neplacute sa ramana acolo unde sunt, fara a incerca sa scapam sau sa fugim de ele (prin mancare, prin conversatie, prin scrisori, prin cumparaturi), inseamna sa ramanem conectati la ceea ce simtim. Acest lucru este foarte greu de pus in practica, deoarece ne petrecem toata viata incercand automat sa ne aparam si sa ne protejam de sentimentele "negative". O schimbare catre acceptarea neconditionata va cere timp si efort. Presupune sa ramanem vigilenti la ceea ce simtim si sa permitem sentimentelor respective sa ne stapaneasca, zi de zi, ora de ora. Vom fi surprinsi cat de obositor este acest lucru, care solicita efort

[principe]

buna dimineata v-am citit printr-e scutece ,bai , mancarici si plimbari ptru bebici si m-ati "scufundit" de tot ,dar mi-am analizat dragostea si am iesit la liman am ajuns la concluzia ca dragostea mea este pura si a fost si este fara conditii ,ne-am cunoscut cind eram studenti si traiam din burse,mergeam la mare cu cortul si ne iubeeeeam mult. eu am plecat din tara la sfirsitul facultatii,am facut pe dracu in patru si l-am tras dupa mine ( nu ma refer peste vointa lui ,ma refer la vize ,bilet de avion etc) am muncit amindoi mult am studiat ,un an chiar nici nu ne vedeam decit citeva ore noaptea si eram morti de obositi.sotul meu mai mult de un an a lucrat 7 zile din 7 ,de lunea pina simbata la prinz lucra intr-o clinica si de la prinz pina lunea dimineata lucra in urgente in alta clinica .am trecut prin multe crize existentiale ,dar ce ne.-a ajutat sa trecem peste ele a fost exact dragostea pe care o simteam unul pentru celalalt mai presus de toat si de toate. relatia noastra a fost precum trestia sa clatinat sa indoit dar nu s-a rupt,dragostea inconditionata a facut-o flexibila,rezistenta la intemperii ma uit in urma si nu vreau sa schimb nimic din relatia din iubirea noastra ,tot ce a fost ne-a facut mai maturi ,mai reali,mai umani. in viitor, vreau la fel sa rostim fraza noastra magica" noi amindoi o sa trecem si peste asta" defapt acum imi dau seama ca cine ne facea sa trecem amindoi era dragostea care ne uneste ,acea dragoste inconditionala care nu conteaza ca bate vintul ,fulgera trasneste ,ea este ,ea exista si anuleaza ,anihileaza tot ce incerca sa o debiliteze. din cite am inteles eu conditionare sau nonconditionare pe acest topic este mai mult chestie de interpretare. fetelor buna dimineta pentru voi ,eu ma duc la culcarica ca azi e miine si eu ieri nu am mai dormit. monica mami de print

[Porumbita]

off topic blue eyes pune samnatura la loc...

[Rosey]

quote:

---

Originally posted by nume
concluzia mea e ca fara conditii, fara expectante, fara dinamica iubirile ...se duc. nume

---

Nu iubirile se duc. Ci relatiile:) Oricum, acolo unde iubirea dispare din cauza plictiselii, rutinei si previzibilitatii, nu cred ca a fost iubire. Sigur ca atunci cand iubirea se concretizeaza intr-o relatie, trebuie sa existe o dinamica, cei doi trebuie sa evolueze, impreuna si separat. Daca partenerii stagneaza, e logic ca si relatia va stagna. Am avut si eu o relatie din asta, dar nu la 27 de ani, ci pe la 21-22. Si noi "ne iubeam nebuneste" la inceput. Insa ceea ce faceam, in realitate, era sa proiectam, unul asupra celuilalt, un anume tipar/ideal de partener pe care ni-l doream. Am fost impreuna 4 ani si puteam ramane o viata. Era o relatie foarte calma si linistita. Dar nu avea nimic de-a face cu iubirea. Iar cand am decis sa ma despart de el, m-am desprins foarte usor, fara regrete si fara suferinta. Sincer, am fost socata de asta. Abia atunci mi-am dat seama ca ceea ce simteam era doar proiectia dorintelor mele asupra lui. Si nu prea avea nimic in comun cu persoana care era el de fapt.

[daniela_b]

Dragile mele, Am zile (hai sa le numesc "aiurea") in care nu-mi gasesc cuvintele si de vina mi-e vocabularul restrins, pe de o parte[:D] si lipsa unei coerente pe de alta. Azi e una din acele zile. M-am apucat sa raspund la subiect si am vrut sa scriu ceva inteligent dar cum nu mi-a iesit, iata scriu ce-mi trece prin cap si gata: Cind am citit primele postari de la subiect, ca sa nu incep sa raspund fara sa stiu sigur despre ce e vorba, m-am uitat intii in DEX (spun asta ca sa va dati seama cit de obsedata sint de sensul cuvintelor, nu care cumva sa credeti ca insinuez ca cineva a raspuns aiurea pe aici, chiar vreau sa ma folosesc de ocazie sa va multumesc fiecareia pentru ca mi-ati pus mintea la contributie si m-ati "obligat" sa sap in amintirile-mi nemuritoare[:)]. Dupa ce la pagina 677 am aflat[:D] ca neconditionat(a) inseamna: "care se accepta fara conditii, fara rezerve", am purces sa caut ce-i aia conditie, am gasit la pagina 209: "fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni putind-o infrina sau stimula". Odata ce-am stabilit asta, am inceput sa reiterez mental toate argumentele pro si contra acestui sentiment pe care am curajul azi s-o numesc iubire ( daca ma intrebati acum 4 ani, desi trecusera mai bine de 10 ani de la casatorie, nu eram sigura ce e). Si-am pus eu ...asa, intr-o balanta inchipuita, tot felul de conditii ca sa vad de era vreuna de sa-mi dezechilibreze balanta ( iubirea, cum ar veni). Sa ma insele? Neah, nu m-ar opri sa-l iubesc( de fapt, am afirmat in cadrul unui alt subiect si poate Violeta[flo] isi mai aminteste, eu sigur imi amintesc ce mi-a raspuns, ca spun asa doar pentru ca nu mi s-a intimplat inca si ca daca mi s-ar intimpla, as gindi altfel. Eu am si explicatii pentru care nu m-ar "ucide" ca el sa ma insele (ca-i "accidental", ca-i cu sentimente puternice) insa asta ar face un subiect separat ( si luuung, cine stie?) Sa plece din viata mea? Nici asta. Si aici am explicatii. Sa inceteze sa ma mai iubeasca? Oh! Doar el ar pierde. Ar pierde ceea ce avem. Eu ramin cu iubirea mea, in continuare, din dragoste si nu din prostie, orice ar crede altii, fiindca pentru mine iubirea este o valoare inestimabila, usor perisabila ce-i drept, daca nu esti atent dar eu sint atenta[:D], odata dobindita ramine in suflet, n-ai cum sa o pierzi decit daca te pierzi pe tine insati/insuti. Ceea ce, iar, e alta poveste. Sa ma abuzeze fizic? N-am stiut cu siguranta pina nu m-am convins, ca NU o sa se intimple niciodata asta, sa zicem ca a fost un noroc, nu e felul lui (sa-i zicem asa),in niciun caz o conditie de la bun inceput. Trebuie sa recunosc ca daca ar fi facut-o, l-as fi parasit fara nicio remuscare, spre deosebire de situatia in care s-ar fi indragostit de o alta, chestiune pe care as intelege-o, treaba cu abuzul mi-ar fi de NEINTELES, nu concep ca o fiinta rationala sa loveasca o alta fiinta ( rationala sau nu). L-as fi parasit ca sa ma pun la adapost dar nu as fi incetat sa-l iubesc ci m-as fi gindit la sufletul lui pierdut, cu duiosie, nu cu dispret. Mi-ar fi fost greu sa stiu ca poarta asa o suferinta, numai un om suferind este capabil sa isi paraseasca omenia. Alte situatii grele ( extreme) nu-mi mai vin in minte acum, totusi daca cineva doreste sa ma intrebe, raspund cu placere ( daca se considera ca e de interes). Ideea este ca mi-a luat ceva timp sa identific sentimentul meu pentru el ca fiind iubire, dar odata identificat acest sentiment am inteles ca nu are nici cum sa dispara si nici cum sa se modifice intr-o simpla ( si care poate fi si frumoasa, de ce nu?) relatie de atasament. Am realizat ca sintem doi in unu', ca sintem asa si cum sintem acum, dar si daca toate din jur ar disparea, in sensul ca s-ar schimba conditiile. M-am gindit foarte mult daca am putea fi tot doi in unu', in mijlocul padurii, in desert, in saracie, in dezastru, "pe Titanic" si am realizat ca mare parte din iubirea noastra inseamna ca ne putem baza unul pe altul IN ORICE conditii, de aceea am indraznit sa afirm ca iubirea este neconditionata, aceasta este iubirea pe care eu o cunosc, nu cunosc alta si ma gindeam ca in urma experientei mele pot afirma asta si sustine, am uitat sa adaug, cred ( ca sa nu intru in contradictie cu alte experiente, ale altora (si din care cred ca putem invata, bineinteles) ca ma refer la a mea. In concluzie, vreau sa subliniez ca am spus ca iubirea ESTE neconditionata crezind ca toate iubirile sint ca a mea dar cred ca am fost cam lipsita de modestie si-mi cer scuze, poate iubirea nu este ce cred eu sau ce mi s-a intimplat mie. Din pacate, nu-mi pot asuma rolul de atotstiutor, m-am bazat numai pe o secventa din marele spectacol al naturii umane, unul la care am avut bilet, poate am gresit si poate exista mult mai multe dincolo de limita la care pot eu vedea, multe ce-mi sint inaccesibile! Inchei cu niste cuvinte pe care mi le-a spus un bun prieten, atunci cind cautam alinare unei suferinte: "Nu astepta niciodata, nimic bun, atunci cind ai 7 lacate pe biata ta inima!" Qi

[zenon]

eu cred ca iubirea neconditionata in deplinatetea sensului ei este de la parinti catre copii, cind simpla lor existenta ii face iubiti pentru citeva eternitati si ceva. Cind iubim un alt adult (un partener), clar avem niste criterii de alegere, ca doar nu mergem la primul intilnit pe strada si ii declaram ca-l vom iubi neconditionat de acum incolo.

[MissParker]

quote:

---

Originally posted by zenon
eu cred ca iubirea neconditionata in deplinatetea sensului ei este de la parinti catre copii, cind simpla lor existenta ii face iubiti pentru citeva eternitati si ceva. Cind iubim un alt adult (un partener), clar avem niste criterii de alegere, ca doar nu mergem la primul intilnit pe strada si ii declaram ca-l vom iubi neconditionat de acum incolo.

---

Draga mea, din experienta mea personala te contrazic. De la parintii mei eu nu am primit iubire neconditionata. Si mai intreaba si pe altii, care au fost copii batuti, chinuiti, pedepsiti, abuzati in toate chipurile. Nu e regula ca parintii iubesc neconditionat. Asta e un ideal. Si ca orice ideal, e tare greu de atins. Nu inteleg cronologia la ce afirmi tu: intai exista criteriile de alegere (deci creierul) si apoi apare iubirea (sentimentele) numai daca respectivul corespunde cu criteriile? Ehei, pai eu mi-as fi bagat mana-n foc acu' vreo 7 ani ca nu m-as indragosti niciodata (dar never!) de vreun tip cu inceput de chelie, cracanat si cu buze subtiri, si totusi iata ca de 6 ani acest om mi-a adus iubirea neconditionata si fericirea in viata si multumesc cerului in fiecare zi ca l-am intalnit. daniela_b, [flo] [flo][flo] Vorba ta, fiecare vorbeste despre ceea ce cunoaste.

[flo] Felicia

[9cer] [url="http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911"]Poze cu noi si vacantele noastre[/url] ***************************** Adevar > Autonomie > Identitate Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

[zenon]

Felicia, eu am primit de la parintii mei iubirea neconditionata. Ne-am enervat, ne-am suparat, am avut crize de adolescenta, dar au fost mereu acolo, linga mine cind am avut nevoie. Stiu, sint convinsa ca ar fi murit cu intreaga omenire de git daca omenirea se lega de vreun fir de par din capul meu.Si asa e normal sa fie, celelalte sint anomalii. si da, iubirea este un mare act de vointa. Trec peste cei doi ani de indragosteala, indragosteala care se poate termina la fel cum a inceput, fara concretizarea in iubire. Stau alaturi de partenerul meu pentru ca este dulce, pentru ca este un om bun, minunat. Daca s-ar transforma peste noapte in opusul lui, cu siguranta as inceta sa-l iubesc. Si da,surprise!, am criterii dupa care imi aleg partenerul. Le-am enumerat mai sus. Sincer, nu ma vad stind cu cineva numai pentru ca are ochii albastrisi umerii lati, chiar daca in rest e o canalie, dar eu-l iubesc de-l snopesc ca irational sint atrsa de ochii albastri si barbatii cu umeri lati. Pe acei umeri lati trebuie sa fie si un cap, iar dincolo de acei ochi albastri trebuie sa fie un suflet. Asta numesc eu criterii, nu te gindi neaparat la casa, masina, cont in banca. Astea le facem si impreuna daca vrem. Si nici nu ma deranjeaza sa platesc la restaurant.