educatia copilului in stres

[Rufus]

Mare nesansa ai avut! Situatia nu este sanatoasa si nici de tolerat. Iti supun, insa, atentiei urmatoarele: -daca ai stiut de trecutul sau, trebuia (si trebuie) sa fii mai atenta la anumite detalii. E tarziu sa spun ca nu ai facut chiar bine sa te incurci cu el, desi stiai ce "poate", dar nu e tarziu sa iti iei masuri de precautie. Fermitate, in primul rand, fata de principii, chiar daca el nu le are, cu riscurile de rigoare. Principiile legate de copil sunt cele mai importante si nu sunt negociabile - dupa ce lamuriti acest aspect, poate te gandesti ce anume ii provoaca gelozia. Am auzit si eu de aceasta (pe mine m-a ferit Dumnezeu), care se manifesta la un proaspat tata, dar daca continua, e ceva mai mult decat atat si poate cauti alte cauze. Oricare ar fi situatia, daca abuzurile nu se opresc, sau nu incearca si el sa remediati problemele, trebuie sa iei in calcul si o despartire. Traumele unui copil care creste fara tata sunt reale, de necontestat, insa sunt mai mici decat cele produse de abuzarea mamei sau chiar a copilului. Mai pe romaneste, pot urma cafteli substantiale care vor duce tot la despartire. Cred ca merita o perioada de lamurire, si de o parte, si de alta. Cu toate cartile pe masa si, evident, cu ajutor din exterior. [url="http://community.webshots.com/user/tora97"]RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lor[/url][foto][url="http://www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email "] Surpriza 2008[/url][foto] "EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[hellene_n]

eu una refuz sa cred ca ea e ingeras si nu a gresit cu nimic. daca nu merg lucrurile si s-a ajuns la violenta, este datorita "bunului mers" al relatiei. au fost parcurse niste etape pana ca acest om sa ajunga la violenta. nu sustin asa ceva, nici pe departe, dar va rog sa vedeti mai complex tot ce se intampla. nu doar...el o bate, el e un nesimtit si la baie. vorbim pana la urma de o familie, da? daca s-a ajuns aici, s-a ajuns din vina amandurora. inainte de a rupe ceva, in prima etapa ar trebui sa incercam sa vedem care sunt cauzele pentru care s-a ajuns la aceasta drama si ce e in sufletul fiecaruia...s.a. cu exceptia cazului in care tipul e nebun, ceea ce este exclus, ptr. ca ea sustine ca pana a venit bebe totul a fost minunat, inseamna ca el trece printr-o trauma. ca trauma aceasta nu a fost depistata din start si a evoluat negativ...e o alta problema. eu i-as sfatui sa lase bebe cateva zile la cineva de incredere, si daca ei doi nu pot rezolva aceasta problema, sa apeleze la un ajutor de specialitate. lucrurile, mai ales intr-o familie nu stau doar alb si negru. mai sunt si nuante de GRI. ce incerc sa va arat este ca fiecare om reactioneaza in mod diferit in cazul in care trece printr-o depresie. cel care vede primul ca exista o problema, ar trebui sa incerce sa o rezolve. nu am acuzat-o pe ea de nimic. dar cred ca a gresit ptr. ca nu a reusit sa-i dezvolte lui instinctul de tata. e lucru mare ca tatal sa-l iubeasca pe bebe inca de cand acesta e bebelus. atunci s-ar fi implicat si el in toaaattteee cele ce-l priveau pe bebe, iar ea nu-si mai punea problema SINGURA cum sa-si educe copiulul. inca o data! multa intelepciune iti doresc! sa strici o casnicie e usor, mai greu e sa identifici raul, sa-l tai si sa stii sa mergi mai departe, sa evoluezi, deoarece la un moment dat vei intampina aceeasi problema si cu urmatorul. nu oamenii dintr-o relatie trebuie schimbati ci modul cum percepem lucrurile, cum le facem sa mearga. asta nu inteleg majoritatea dintre noi. cum nu merge ceva, avem impresia ca strainul de vizavi ar fi mai bun. draga mea, incearca sa rezolvi tu problema acum si peste ani si ani, la majoratul lui bebe - o sa-ti amintesti despre acest incident si ai sa te feliciti pentru cat de inteleapta ai fost ptr. decizia luata. mai tarziu, cand o vei lua tu intr-o directie gresita, va avea el grija...s.a.

[andrath]

Draga hellene_n, ai copii? daca da, daca acestia gresesc, ii bati? Sau daca sotul greseste, il altoiesti? Ca doar sunteti o familie, ce dracu, e vina tuturor, ati parcurs niste etape...Nu?!!! Ca noi tre' sa vedem si ce e in sufletu'abuzatorului cand ii bate, nu? Ca e spre binele lor!! Ca nu e el de vina!!! Vocile i-au spus!!! " If at first you don't succeed, failure may be your thing."

[babyblue]

ma intristez sa vad ca sunt femei care gandesc asa... nu doar ca o femeie abuzata si asa se simte vinovata, pt ca cel care ridica pumnul va spune ca din vina ei o face..dar sa mai vina si alta femeie care sa confirme asta, e prea mult. zau! un barbat care da cu palma/pumnul, nu e decat un ratat emotional, un mitocan de joasa speta, un bolnav emotional, un om incapabil sa aiba argumente, sa poarte o discutie, sa aiba empatie fata de nevoile sau sentimentele partenerului de viata. chiar exista vreo vina a femeii, reala sau inchipuita care sa justifice violenta? eu nu cred... trist...foarte trist... _______________________________________________________________________ Babyblue va pupa pe toti!! "Dorintele neimplinite sunt sursa dramatismului interior. (Cioran)" -

[emilia_m]

Zici ca ai crescut copilul singura si esti multumita de rezultat. Ce te impiedica sa pui capat relatiei abuzive care afecteaza copilul si sa il cresti singura in continuare? Copilul va avea un tata la fel cum a avut si pana acum, numai ca nu va mai asista (cel putin nu atat de des) la manifestarile de gelozie pe care acesta le are. Ii va fi tata in timpul vizitelor stabilite de tribunal si cu asta basta. Asa-i trebuie daca nu are altceva mai bun de facut decat sa fie gelos pe propriul copil si sa strice educatia pe care i-ai dat-o pana acum. Nu merita sa traiesti in stress si intr-o relatie abuziva doar pentru ca baiatul sa aiba un tata. Ce are de castigat acest copil daca sta in continuare in preajma unui astfel de tata? Mai bine divortezi si traiti toti linistiti daca nu poti sa-l faci sa priceapa ca e normal sa tratezi copilul cu prioritate pentru ca: 1.il iubesti fiindca e sange din sangele vostru 2.e mic si nu poate avea grija singur de el in masura in care sperai ca poate tatal lui. Succes in a lua decizia corecta! Emilia M Copii sunt mainile cu care ne prindem de rai.

[diana11]

Imi pare rau ca treci prin asa ceva. Eu am crescut intr-un asemenea mediu, si crede-ma ca uneori o urasc pe mama ca a tolerat asa o viata. Ea nu a avut ce face, o inteleg, avea o casa de copii. Copilul va fi marcat pe viata asa ca nu tolera sa se intample asta. Daca spui ca el a crescut fara niciun fel de reguli, sunt sanse mici ca el sa se schimbe. Poate ca are momente cand ii pare rau de cum se comporta, se imbunatateste o perioada situatia, dar va reveni. Nu te amagi, cauta sa-ti cresti copilul fara acest "ajutor". Eu nu cred ca exista cale de mijloc, "ca o fi, ca o pati...", ori cu el, ori fara el. Trebuie sa alegi, nu pentru tine, ci pentru copil. Aveti grija de voi.

[dianad]

Eu imi doresc si acum ca mama sa-l fi parasit pe tata. Mai toti oamenii se pot intoarce cu gandul in copilarie, vremurile cele mai bune din viata. Eu nu pot, e o zona a vietii mele de care nu-mi amintesc cu drag. Vrei sa-i faci asta si tu copilului tau? DianaD & Alexandru

[denis_en]

Din pacate si eu sunt intr-o situatie similara. Nu atat de grava, in sensul ca nu sunt abuzata fizic, doar emotional. Sotul meu provine tot dintr-o familie "zbuciumata" cu un tata alcoolic, violent, afemeiat. Soacra mea a fost marcata de comportamentul lui, dar nu a divortat decat la majoratul copilului, pentru ca "sa nu spuna copilul ca eu sunt vinovata de divort". Am stiut de la inceput ce parinti are, dar am considerat ca merita sa aiba si el o viata normala si m-am implicat total in relatia asta. Am crezut ca daca o sa ma comport cu el asa cum i-am vazut pe parintii mei o sa simta si el caldura familiei pe care nu a avut-o niciodata. Pentru ca pentru el nu au fost niciodata bani, pentru scoala, pentru meditatii, pentru nimic, i-am platit eu toate astea (cand am inceput aveam numai 19 ani, era studenta si-i plateam meditatiile din banii de buzunar de la parintii mei, apoi din salariu), l-am sprijinit in tot ceea ce si-a dorit, l-am ajutat sa termine facultatea, sa termine scoala militara, mai apoi sa ajunga ofiter. Nu spun asta cu regret, nu-mi pare rau ca am sprijinit un om caruia parintii i-au intors spatele, ci pentru a va face idee despre noi. A fost primul si singurul barbat din viata mea, universul meu. Asta am invata eu de la parintii mei: fiecare este totul pentru celalalt. Dar totul a fost o ILUZIE. Cu timpul a inceput sa devina tot mai mult ca tatal sau: la un an de la casatorie m-a inselat (banuiesc ca si mai tarziu, dar nu vreau sa mai transform banuiala in certitudine, nu as mai rezista). Nu l-am iertat, dar am trecut peste. La 2 ani de la nasterea fiului nostru a inceput sa fumeze (lucru pe care il detesta inainte) si sa bea (cand l-am cunoscut considera ca un pahar de bere te face alcoolic), nu mult cat sa se imbete, doar cat sa-l faca sa se "simta bine". Ideea lui de contraceptie este "abstinenta", este mereu foarte stresat, suparat sau nervos, incat nu ne mai "intalnim" decat de vreo 2 ori pe an. Avem un baietel extraordinar, foarte istet si foarte sensibil, care are o relatie buna cu tatal lui (intotdeauna am incercat sa il fac sa se apropie de el), dar care sufera cand ne aude ca ne certam sau cand ma vede suparata, plangand. De ce va spun povestea mea? Pentru ca nu am vorbit niciodata cu nimeni despre asta (i-as ucide pe parintii mei daca ar stii cat sufar) si pentru ca nu stiu ce sa fac. Dar, cel mai important, pentru a spulbera iluzia ca daca un copil creste intr-un mediu viciat va putea avea o familie normala. Dupa 12 ani de incercari cred cu tarie ca "ce se naste din pisica tot soareci mananca".

[lisaelisa]

Citat:

citat din mesajul lui andrath Draga hellene_n, ai copii? daca da, daca acestia gresesc, ii bati? Sau daca sotul greseste, il altoiesti? Ca doar sunteti o familie, ce dracu, e vina tuturor, ati parcurs niste etape...Nu?!!! Ca noi tre' sa vedem si ce e in sufletu'abuzatorului cand ii bate, nu? Ca e spre binele lor!! Ca nu e el de vina!!! Vocile i-au spus!!!

[:-)))] [q] Mai, cum puteti sa credeti ca femeia e de vina ca o bumbaceste jivina salbatica ?! Este o situatie de cosmar, provocata de o minte confuza : sotul. Eu vad 3 solutii : ori discuta si ajung la un numitor comun ( daca are cu cine ), ori apeleaza la ajutorul unui specialist, ori divorteaza. Multa putere iti doresc. lisaelisa mami de Ancuta [aerob] ingeras iubit si dragalas

[Guest128_58543]

educatia in stress. Antagonie, parca. In stress nu ii poti forma un caracter complet echilibrat, oricat de buna stofa are copilul tau. Se viciaza si va ajunge la randul lui ceea ce a vazut. Si in sens pozitiv si in sens negativ. Gandeste-te ca tot ce vede si simte el, o ia personal. Gandeste-te daca ti-ar placea sa-ti vezi mama lovita, certata pe nedrept si adauga ce simte cand propriul tata il ataca cu cruzimea geloziei. Se simte dispretuit si crede-ma ca intensitatea acestui sentiment va afce din el un frustrat, oricat te vei chinui tu sa-i oferi echilibru si buna crestere, oricat de mult il vei creste ca o nestemata. Eu l-as intreba si pe copil cum suporta gelozia tatalui si as pune in discutie divortul cu sotul meu gelos pe propriul copil, tata care ar trebuis a-l protezeje,s a va protejeze, nu sa va atace. Eu ma indoiesc ca ai vreo vina in ceea ce priveste gelozia sotului. Problema este la el si ori si-o rezolva ori va rezolva pe voi definitiv. Este problema lui si e de datoria lui sa va protejeze de probleme nu sa va faca unele si in special unele care lasa amprente adanci si urmari destul de grave in comportamentul viitor al copilului tau. Tu inainte de toate esti mama, barbati poti avea cati vrei si accepti in viata ta. O relatie e normala atunci cand cei doi savureaza clipele traite impreuna si sunt impreuna nu prin prisma obligatiilor ci prin prisma dorintei de a face un cuplu. Devine anormala cand unuia i se ia libertatea placerii de a fi cu celalat si incurca obligatiile cu fortarea. Tu nu esti obligata sa-l inveti pe el sa fie tata, sa aiba instinct paternal. El este tata daca vrea si poate, daca nu, insemna ca nu e potrivit sa-ti cresti copilul langa el, cu el. Daca te-a mai si lovit.... te-a considerat bunul lui, la cheremul lui. Crede ca i se cuvine sa il iubesti si crede ca is e cuvine sa-l iubesti cum ii convine lui. Are pretentia sa il pui mai presus de propriul lui copil si se simte amenintat de propriul copil. E infantil si imatur emotional. Crezi ca e o alegere desteapta sa te bizui pe un om de care tre sa ai tu grija? ca de aia ai barbat, sa ai sprijin. Nu cumva el devine o povara pentru suflet si nu cumva el iti mananca din resurse si-ti epuizeaza energia necesara pentru a cladi o viata impreuna si pentru copil? Iti place sa ai un paria sufletesc langa tine? La usa ta? Si tu ce faci, incerci sa scuzi sau sa intelegi un comportament devinat si impropriu unui camin normal in virtutea carui principiu? Al celui de familie? Pai daca accepti, insemna ca tolerezi, daca tolerezi insemna ca incurajezi. Daca incurajezi, stai mama si suporta ca o sa-l faca dumnezeu bine si o sa-l vindece de nevoia lui de a abuza si de a va alinia in casa ca e el nesigur de el. O sa vina o zi cand o sa te mangaie pe crestet si os a realizeze prin ce chin v-a trecut si o sa fiti o big happy familii. Wake up!!! Nu o sa se intample niciodata. Crizele lui vor fi din ce in ce mai acute pentru ca are o nevoie de frustrat, si macar de ar fi o nevoie in limita decentei, dar aceasta nevoie a lui de a-si vedea copilul pe al doilea plan nu va disparea niciodata, ceva i-a declansat-o i va fi permanenta, si va trebui intotdeauna sa stai cu ochii in garda sa vezi: actiunile tale si dragostea ta sunt destule pentru el, copilul e pe planul doi, i s-a parut lui nu stiu ce, s-a simtit iubit, in centrul atentiei? Fa-ti un bine si scuteste-te de tot raul si scutura-te si tu si copilul, mai precis scutura-te tu si pentru el ca el nu poate decide pentru el ca depinde de tine. Nu zic nici sa divortezi nici sa stai sa suporti, da fa ceva, nu mai tolera, nu mai accepta, nu mai incuraja prin inactiune. Daca te iubesti cu adevarat pe tine si pe copil. Stiu ca poate vorbesc science fiction in momentul asta, dar vei ajunge, mai devreme sau mai tarziu la aceleasi concluzii ca si mine. Nu ai cum sa oferi o educatie completa unui copil crescut intr-un mediu viciat, anormal. Decizia iti apartine. Totul depinde de cum iti cantaresti lucrurile. Acum nu mai poti afirma ca nu ai stiut ca se va ajunge la rau. Iti promit ca va fi din ce in ce mai rau, daca el nu accepta ca are o problema reala si nu accepta sa si-o rezolve. dar astfel de oameni nici nu realizeaza ca gresesc sau ca e ceva in neregula cu ei ca altfel nu ar avea astfel de reactii. Tot mecanismul lui de gandire este defect, logica lui nu actioneaza in parametrii normali. Nu va intelege si nu va stii sa se repare singur si daca nici nu accepta sa fie ajutat..... la egoul lui.... cred si eu.