Dezamagire ...

[alsa]

Deus, pai chiar de egalitate este vorba. Nu trebuie sa astepti ca celalalt sa te intretina. Si nu e vorba ca-l duce cineva de manuta, ci ca cineva care te iubeste iti asculta problemele. Si le intelege. Ca in fond de aceea suntem un cuplu, nu parteneri de afaceri. Sunt perioade si perioade in viata....Daca situatia ar fi invers, ea sa ramana fara serviciu!? alsa

[Claudelu]

si eu am fost intr-o situatie relativ asemanatoare doar ca rolurile au fost invers...eu cea fara serviciu, dar desi 3 luni am stat acasa si probabil ca el fiind la munca si nevazand ca eu ziua imi cautam ceva, putea fain frumos sa gandeasca la fel ca tine, ca stau si ma complac, dar te rog sa ma crezi ca in astea 3 luni nu a facut altceva decat sa-mi fie alaturi si sa ma incurajeze, sa ma faca sa ma simt bine. te-ai gandit ca poate si el isi cauta de lucru si nu gaseste? eu in 3 luni, desi zilnic trimiteam cate 3-4 CV nu am primit nici macar un telefon, n-am fost chemata la nici un interviu, chiar daca am lucrat intr-o mare compania multinationala...si in 3 luni de zile eu una nu i-am spus sotului nici macar de vreun CV pe care l-am bagat, nimic...n-am fost capabila sa vorbesc despre asta desi sunt o fire vorbareata. Si el ma mai intreba din cand in cand dar evitam acest subiect, il evitam cu desavarsire [alcool] E o perioada kk-cioasa rau, cu putine locuri de munca disponibile. Nu stiu, dar parerea mea e ca ar trebui sa vorbesti serios cu el pe tema asta si sa incerc cat poti de mult sa nu-l critici. Nu ii e nici lui usor, crede-ma!

---

[flo] [url="http://www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846"]Povestea Licuriciului iubit! [flo][/url]

Claudia [vampa] si Raul-Andrei [bonjovi]

[crenguta_furnicuta]

am fost si eu in situatia asta: el nu mai avea de lucru, eu lucram din zori pana in seara, imi luam de lucru in plus etc. si intrase intr-un fel de transa, parca era pe alta lume. Pe de o parte nu ii venea sa creada ce i se intampla, pe de alta parte era frustrat, dar mandria nu ii permitea sa imi spuna ce simte, ce eforturi face. l-am lasat o vreme sa se gandeasca. am incercat cu presiunile si nu a mers. am incercat cu reprosurile si ne certam. am incercat apoi sa il ajut. ce ar vrea sa faca. ce fel de companie i-ar placea. ii trimiteam anunturi despre posibile slujbe sau il rugam sa se uite pe diverse companii. stateam cu el noaptea pana la 12 pe net si "din joaca, din serios" introduceam cv-uri pe firme de recrutare. si dupa luni bune, au inceput sa sune telefoanele. Nu ii placea nimic, nimic nu era ce voia el. pana cand, la una dintre oferte, l-am rugat sa ceara perioada de proba si sa se duca "pentru mine". era o forma de santaj, dar a functionat. Nu i-a placut firma respectiva, a stat cateva luni, cat era perioada de proba. Dar asta l-a repus in miscare, l-a reintegrat. si de acolo a trecut in alta parte si apoi a devenit independent si a fost cum nu se poate mai bine. sigur ca in lunile de proba am primit eu reprosuri ca l-am trimis acolo, ca este tratat urat, ca il epuizeaza si cate si mai cate. am tacut, l-am incurajat, l-am umplut de aprecieri "cat de mult ma iubeste si cum se sacrifica pentru noi". poate domanele mai hotarate ar rade la o asemenea abordare, dar la mine a functionat. am evitat sa o ia la vale, si el si relatia noastra. Si mai ales nu am facut praf un om sensibil. incearca mai multe abordari... si nu te astepta sa functioneze de a doua zi. Persevereaza o vreme. Nu este vorba de caracterul lui, ci cum reactioneaza la o cadere brusca, asa cum este intrarea in somaj. Sunt barbati care nu si-au revenit niciodata in urma unei concedieri sau a pierderii slujbei. Chiar dupa ce au gasit altceva de facut, socul de a se vedea "aruncati", "inutili", rupti de rutina care le dadea sens a ramas, nu mai stiu sa reinnoade lucrurile. Dar cu o doamna perseverenta care ii incurajeaza... mult succes! nu renunta! si sa nu interpretezi nicio clipa inactivitatea lui ca semn ca nu v-ar iubi! [;)]

[micosi]

Imi cer scuze...nu am reusit sa va raspund pana acum. Multumesc mult pt sfaturi care intradevar m-au pus pe ganduri. Intotdeauna incerc sa aflu si alte pareri pt ca stiu ca am tendinta sa exagerez uneori ... alteori sunt f toleranta, cred ca depinde f mult de gradul de oboseala si nu in ultimul rand de orgoliu. Nu stiu de unde au dedus unele dintre dvs. ca nu am servici si ca astept sa fiu intretinuta de sot...am un servici de 8 ore pe zi si ma invinuiesc ca nu pot sa fac mai mult. Ideea e ca ma implic f mult in casa si imi place sa imi petrec tot timpul liber cu copilul meu...nu ma vad cu 2 servcii si sa-mi pup copilul seara la culcare. Dar astea sunt limitele mele... La ora asta chiar nu mai vreau nimic de la sotul meu...nu mai astept nimic...faptul ca nu incearca sa aduca un ban in plus in casa a fost poate doar picatura care a umplut paharul...in lipsa unei comunicari reale intre noi, a unor tensiuni care plutesc de mult timp in aer. Mie greu se recunosc dar ca femeie nu ma mai simt de mult timp speciala pentru sotul meu ... asa cum ar trebui sa se simta fiecare femeie in ochii omului iubit. Am tolerat si iertat multe cuvinte jignitoare, la adresa mea si a copilului meu si chiar momente de violenta in fasa sa zic asa pt ca nu s-au mai repetat dar au lasat rani adanci (o palmd ata copilului in public, o imbrancire a mea pe fondul unor discutii contradictori dar fara jigniri din partea mea care sa spunem ca ar fi putut justifica un atare gest). Au fost momente urate peste care am trecut si am gasit puterea sa merg mai departe chiar daca sufletul meu era vraiste. El bineinteles nu se considera vinovat cu nimic, de fiecare data noi am fost vinovati ca l-am enervat, copilul ca nu asculta din prima si eu ca insist in parerile mele. Faptul ca nu ma inseala si nu bea ar trebui sa ma faca fericita...in rest toate dorintele mele sunt mofturi. Tin sa precizez ca toate dorintele mele sunt de natura afectiva, niciodata nu am avut pretentii materiale si m-am lasat de multe ori pe mine ca se le fie lor bine si sa aiba ce-si doresc. Din pacate exista armonie in familie atat timp cat eu nu deranjez cu nimic, nu cer nimic si nu am pareri contradictorii. Stiu ca orgoliul este un pacat dar cat poti lasa de la tine intr-o relatie ? De sufletul meu cui ii pasa ? Inca mai cred ca

[azzure_sun]

Am trecut si eu prin situatia asta. E greu. Mai ales ca la un moment dat intervine obisnuita. E asa de bine sa stai acasa si te obisnuiesti asa de repede. Nici la mine nu a functionat cicaleala, discutia. Stii ce a functionat...cand a vazut ca numai sunt bani pentru nimic. Nici macar de mancare. Era frigiderul gol. Bine, ca noi, nu avem, inca, un copil. Dar in momentul in care a vazut ca nu e nici macar paine, ca am mancat cateva saptamani la rand numai cartofi prajiti ca de altceva nu era bani, ca fuma un pachet de tigari la doua zile...parca s-a aprins beculetul. Parerea mea, cea mai buna solutie, asta e...sa-l faci sa simta ce inseamna sa nu ai bani. Lasa-l pe el sa-si bata capul cu ce vrea cel mic...sa vada ce "bine" e sa-ti ceara copilul un suc si tu sa n-ai un ban in buzunar. Si daca nici asa nu se simte... Huzureala e un inamic foarte dificil.

[hellene_n]

stiu din proprie experienta ca lipsa banilor deterioreaza muuuult si uneori iremediabil o relatie, mai ales daca aceasta se afla la inceput. ca sa treci peste si sa poti cladi peste si sa iasa ceva bun......ar fi necesar ca macar unul dintre cei doi parteneri sa fie un piccc constient de faptul ca multe reactii nedorite se datoreaza lipsurilor materiale.

[putzuruca]

Nu prea inteleg cum e de 1/2 an in somaj tehnic, cand somajul tehnic este posibil doar 3 luni pe an. Esti sigura ca este in somaj tehnic? "Un cerc de prieteni nu se face cu compasul"

[dianas]

cata intelegere pe forumul acesta pentru un trantor! Pentru ca asa il percep eu pe un barbat care se complace intr-o astfel de situatie. Daca ar incerca sa faca ceva, sa schimbe situatia, sa munceasca si macar la negru, ar fi de apreciat si de inteles. OK, omul si-a pierdut serviciul, sintem in plina criza, nu e singurul, dar se zbate. Insa, din cate spune MICOSI, trandaveste toata ziua, se multumeste cu doi lei de la vechiul loc de munca si nici prin casa nu face mare lucru. MICOSI, discuta cat se poate de serios cu el, nu este posibil ca un barbat in toata puterea sa fie intretinut de o femeie. Este foarte grav, unele fete de pe aici nu realizeaza ce vorbesc cand spun ca ar trebui sa-l intelegi si sa nu-l mai ironizezi. Iti spun din proprie experienta: un astfel de barbat te baga in mormant! Asta am vazut eu la mine acasa, unde tata a fost mai mereu intretinut de mama. Acum el e bine mersi, sanatos tun, iar ea nu mai e. Pentru ca s-a zbatut singura cu copiii, cu casa si cu jobul. In final a fost rapusa de epuizare si de boli pe fond nervos. Nu ai cum sa rezisti la asa ceva pe termen lung. Rezolvati degraba situatia, explica-i cat se poate de clar, un astfel de om nu sepoate numi barbat! Ce atata intelegere pentru mameluci din astia??? La munca cu ei!

[dianas]

Si are dreptate fulger-irina, fa-l sa simta lipsa banilor. Sa nu mai aiba ce manca (cumpara mancare selectiv, pentru copil, tu te descurci ca pleci de acasa in timpul zilei la srv.), sa nu mai aiba cu ce se imbraca, sa nu mai aiba cu ce sa-si satisfaca nici macar nevoile primare. Atunci va reactiona.

[micosi]

Multumesc mult pt incurajari. Deja a inceput sa se gandeasca serios sa-si caute un nou loc de munca, perioada de doliu dupa ultimul loc de munca a trecut ... sper. Eu ma rog mult la Doamne-Doamne sa ne regasim ca familie si sa avem putere sa muncim sa ne ajutam copilul, care este minunea vietii noastre. Toti gresim la un moment dat, important e sa constientizam si sa avem puterea sa o luam de la capat. Oricum va multumesc din suflet pt ca ati fost alaturi de mine. [flo]