Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

Canadience si americance la dieta! (7)


Recommended Posts

Daca va zic ca nu am nimic, nici un fel de febra ma credeti? N-am avut nimica nimicuta, dar in schimb in loc de alea 2 kg pe care le dadusem jos ca am fost bolnava, unul s-a pus inapoi. Acuma eu banuiesc de ce, ca de fapt cele 2 kg nu le dadusem jos, era doar mancarea care in loc sa stea in stomac si prin intestine iesea imediat sub forma de apa colorata (scuzati descrierea). Mi se pare mie sau acelasi efect au depurativele, detoxifiantele. Eu aveam un ceai chinezesc, scotea ala tot din tine, imi dadea impresia ca am slabit iar dupa cateva zile se punea totul la loc. Voi ce ziceti? Cu urcatul pana la 30 nici eu nu m- am crezut in stare, dar nu e chiar asa de greu, le la fel ca si la sala aparatul ala de urcat scarile. Adevarul e ca ajunsesem la 30 si nu prea mai aveam suflu, da' nici n-am vrut sa ma opresc intre 20 si 30, am zis ca sa simt si eu ceva, sa ard ceva calorii. M-am odihnit un pic la 30, zic ca sa nu intru in birou gafaind, am stat 2-3 minute, mi-am luat avant gandindu-ma "sper sa nu treaca chiar atunci vreun coleg sa ma vada ca intru pe usa de la scari, daca ma vede, ii zic ca am coborat de la 31" . Cum zic mi-am luat avant si cand colo usa inchisa, am coborat pe scari. As mai repeta figura, ideea e ca trebuie sa fii motivat, daca mai vrea cineva sa mearga cu mine, fetele din Montreal, Mihaela, Nelia, eu sunt in centru langa metro Square Victoria. Toate bune si spor la slabit, Carmençita Cristian 3 ani jumatate si Alex 14 ani.
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 207
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

Nelia le gat de abdomene, am intrebat antrenoarea de la sala si mi-a spus ca sint mai multi factori care contribuie la pierderea burtii si in ordine ei sint: 1. dieta 2. exercitii cardio 3. abdomenele (de la 100 in sus pe zi) Eu nu am mai pus gura pe ceva dulce cam de prin mai (nu-mi mai trebuie), nu fainoase, nimic cu indice glicemic ridicat (struguri, morcovi), fac cardio la sala de vreo 3 ori pe saptamina si nu fac abdomene ca ma doare capul de la ele[:D]. Si nu am pic de burta, am 55kg. Deci uita zaharul ,topaie o ora pe zi si-ti garantez eu ca dupa o luna nu mai ai burta[pup] Norocoase ca Simonna care maninca inghetata si arata super...nu prea se nasc des [:D] I embarrass my teenagers , they drive me nuts. We are even!
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Multumesc fetelor pentru sfaturi. Simi, si pe mine ma doare capul e la abdomene, incepe cumva de la git si pina fac 50 ma doare tot capul. La 500 cred ca ma ia salvarea...[:D] Adevarul este ca sint grasa pentru ca maninc. De toate, si dulce, nu foarte gras, portiile le-am redus, dar cind apuc. Nu am timp sa ma ocup de mine, sint tot timpul pe fuga, sint stresata, sint atitea de facut!!! Cred ca dau in bulimie... ca ma uit, vad cum arat, imi pierd curajul si... ma duc sa maninc ceva bun, ca sa-mi treaca. Si a doua zi o iau de la capat. Am fost pina la 32 de ani ca Simona, mincam de toate, spre disperarea celorlalte fete din cercul meu si eram slaba, cu abdomen plat... ce-i drept ca faceam aerobica, alergam, mergeam mult pe jos si pe munte, dansam cite o noapte pe luna in discoteca de nu mai raminea nici pic de grasime... Dar nu pot sa spun ca eram chiar o sportiva, le faceam asa, ca era moda. Acum alerg toata ziua, merg pe jos pina simt ca lesin, obligata pentru ca mi-e frica de masina si nu ma vad cu carnet, dar nu e genul de alergatura care sa dea jos. Cind incep sa fac exercitii, ma doar oasele, coloana si capul... da' rau.[q] Medicii mi-au spus ca-s relativ sanatoasa, mai putin coloana pentru care ar trebui facut ceva, dar la care, deocamdata, nu ma pot gindi, pentru ca inseamna bani multi... Dar stiu ce spui, cind am slabit cu Montignac (de la care am luat exact eliminarea fainoaselor de orice natura si a dulciurilor de orice gen), in sase luni eram alta femeie. Nu stiu ce-mi lipseste sa ma apuc si acum... cred ca nu mai am vointa si putere si pentru asta. Sau inca nu mi-a ajuns cutitul la os![:D] Ma pornesc un pic si renunt, imi dau seama ca nu ma pot tine... m-am schimbat mult, inainte nu eram asa, cind imi propuneam ceva, apoi chiar faceam.[bang] Sau m-am obisnuit cu mine asa, desi nu-mi place, nu ma simt bine... vreau sa fiu slabaaa! Aia-s eu, asta de acum e doar o femeie grasa si care baga in ea in continuare. Imi vine sa o bat citeodata, ce, ea nu se mai uita in oglinda!?! CORNELIA, mami de [url="http://www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33"]AGATA, TUDORA si LISANDRU[/url]
Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Maru, vreau si eu teorie cu broiler-ul. Vad ca am buton, te-am vazut de multe ori scriind despre el, dar imi dau seama ca nu am inteles nimic, nu stiu cum functioneaza. CORNELIA, mami de [url="http://www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33"]AGATA, TUDORA si LISANDRU[/url]
Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Nelia de-ai sti cum te inteleg..., n-ai idee! Eu am ajuns la concluzia ca totul se intimpla in momente foarte precise din viata noastra. Si mai ales slabitul. E ca si cu lasatul de fumat. Si eu m-am chinuit ani de zile sa dau jos citeva kile, nu multe, dar care ma agasau. Ma uitam in oglinda si nu vedeam decit niste umeri de halterofila, ziceai ca-s Agentina Menis la aruncarea discului, evitam pulovere prea groase ca ma faceau si mai grasa decit eram. Ma uitam in poze dupa vreo petrecere si nu vedeam decit spatele meu urias si de ciuda ma repezeam la placinta cu mere sau la galeata de inghetata. Eu, pina sa ramin gravida cu Alice eram nu slaba, eram transparenta. Aveam, la 1.65m cam 45-46kg. Daca urcam la 50 incepeam sa fac foamea, m-i se parea ca-s grasa.Imi cumparam pantaloni de la copii marimea 12 si mie m-i se parea normal. In sarcina am luat enorm, cam 25kg, si nu le-am dat pe toate jos pina mai acush (adica dupa 9 ani[bang]). Ca o anecdota, dupa ce-am nascut-o pe Ali, la spital, mamica ma intreaba ce sa-mi aduca sa ma imbrac la iesirea din spital, eu ii cer blugii mei vechi, ea se uita putin strimb la mine, dar saraca, sa nu-mi lezeze sentimentele, mi-i aduce. Ei bine, mi-au intrat fix pina la genunchi, eu ma vedeam deja balerina[:D]dar dadusem jos vreo 5-6 kile, adica eram inca balena big time! Acum am inceput sa slabesc din cauza plecarii fetei, am ramas doua luni fara ea, mi-a lipsit enorm, nu-mi inchipuiam sa fie asa greu fara ea. Partea buna e ca am inceput sa am incredere ca inca pot slabi!Inainte aveam impresia ca nemernicul ala de cintar din baie are ceva personal cu mine[:D] Dar am vazut ca nu-i asa. Eu cred ca momentul pentru tine n-a venit inca. Probabil cind vei lucra, te vei mai linisti un pic, copiii vor mai creste si atunci, mai odihnita te vei putea gindi si la tine![pup] Oricum, ti-am mai zis, la cite faci tu si la cit alergi, eu cred c-as cadea lata seara si in burn-out dupa o saptamina! O saptamina buna va doresc! [pup] I embarrass my teenagers , they drive me nuts. We are even!
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Maru, citesc acum, presimt ca am nevoie si de tilifon... ca nu mai inteleg nimic din ce citesc. Simi, meriti o imbratisare pentru ce ai scris.[pup] Am nevoie de incurajari, poate pentru prima data in ultimii 8 ani. Eu am luat mult in primele doua sarcini, cite 20 de kg, dupa prima am dat aproape tot jos, cu o vointa de fier, dupa a doua am dat pina la jumatate, ma apucasem serios... dar am ramas a treia oara. Nu am luat decit 14 la Lisandru si in prima luna am slabit mult, ca mi-a fost tare rau, dar am pus mult dupa... Acum sint unde eram insarcinata cu Tudora![bang] Asa eram si eu inainte, 49-52 de kile la 1.67 si cind treceam de maxim, ma apucam de cei 2mm de burtica si ziceam vai, ce m-am ingrasat. Acum, ma apuc cu amindoua miinile, dar daca intr-o zi imi simt blugii mai largi, ma incurajez si spun vai, am slabit.[:I] Adevarul este ca mi-e greu sa ma ocup de mine. Octav are un servici nebun, stresant, pleaca la 8.30 si ajunge la 6.30, cind nu are scoala sau nu se duce sa citeasca la biblioteca, acasa slabe sperante. Stii, iti spui mereu, mai cresc copiii si iti vezi si de tine, dar desi au crescut si ar trebui sa fiu mai libera si sint dimineata citeva ore pentru ca nu mai este nici unul acasa, e oarecum falsa libertatea asta.[:D] Ca ba e zi libera si nu au toti in aceeasi zi, ba e unul bolnavior... si oricum, sint trei, la virste diferite cu probleme diferite, in trei locuri diferite... Dupa ce ii vad dusi si ajung acasa, nu stiu pe ce sa pun mina mai intii... ce exercitii, ce dieta, ce timp pentru mine? Si seara cind ii vad cu ce trebuia facut si programul bifat la fiecare in parte si pe toti in pat, daca nu pic lata linga ei, singura placere pe care o am este sa ma relaxez cu o carte in mina sau la calculator si sa... maninc ceva bun. Asta e problema, ca am ajuns sa maninc din placere... ma simt bine cind o fac. Si asta e grav, nu am fost niciodata asa, eram ca Tudora, mincam ca sa traiesc si nu invers![:D] De citeva ori am avut si eu senzatia ca asta sint, nu voi mai slabi... dar mentalitatea mea a ramas de slaba, inca imi mai pregatesc unele haine de seara si a doua zi imi dau seama ca nu-mi intra decit pina pe undeva... Incerc sa intru pe undeva, si nu-mi incape decit o parte din corp...[:I] S per sa-mi revin si sa inving cumva oboseala asta si senzatia ca tot ce facm, tot pe loc stau... ca si pe fondul asta maninc, daca tot is grasa, ce mai conteaza... si nu e bine. Culmea este ca nu sint deprimata sau suparata, rid mai rar, nu mai sint atit de vesela (dar asta e de bine, ca ingrasa[:D]), dar psihic sint bine, ca eu cind sint deprimata, slabesc intr-o saptamina cit altii-n zece. Nici nu pot sa-mi doresc o depresie ca sa slabesc...[:D] Asa ca, sa nu ma lasati asa, daca nu ma vedeti aici, sa ma trageti la raspundere, da?[pup] CORNELIA, mami de [url="http://www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33"]AGATA, TUDORA si LISANDRU[/url]
Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

ok, mai incerc o data: cuptorul are 3 settings: bake clean broil Broil are 2 settings: lo (low) si Hi (high) Cum folosesc broilerul: dau drumulla broiler pe low, cu usa inchisa. Sa se incalzeasca cuptorul. Gratarul din cuptor il pun pe mijlocul cuptorului, deci nu imediat sub broiler. Tava de cuptor o imbrac intotdeauna in hartie parchment. Pun carnitza in tava, pun sonda termometrului in carnita si astept sa sune alarma. De obicei, cand alarma suna, scot tava, intorc carnitza si mai bag in cuptor pentru inca 5-10 min. Sa prinda culoare. Cartofii ii tai pai, la fel ii bag in mijlocul cuptorului si cand au prins culoare aurie, scot tava si intorc cartofii. Cand culoarea e iar aurie, bronz chiar, ii scot si is gata. Emma Aida e inger[ruga] Doamne'ajuta! http://maru-incotro.blogspot.com/
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Ihi... am inteles, dar daca auzi ca au venit pompierii, stii unde. Multumesc.[pup] CORNELIA, mami de [url="http://www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33"]AGATA, TUDORA si LISANDRU[/url]
Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Citat:
citat din mesajul lui mephala30
Citat:
citat din mesajul lui Diana2007
Citat:
citat din mesajul lui nelia Aveti metode concrete de a mai subtia abdomenul!?! Sa nu ma puneti sa fac abdomene, ca nu pot, ma dor gitul si spatele... inainte dansam, cind era vreun copil acasa cu mine, acum sint prea trista, nu pot, nu-mi vine...
Nelia, incearca si cu un brau din ala care strange abdomenul. Eu am avut unul din ala de neopren care se inchide parte peste parte, il poti ajusta pe masura ce devii mai slim.
nu te ajuta prea mult braul de neopren. Vorbesc din proprie experienta, din ianuarie pana acum am schimbat 3 modele diferite. De ce? Le-am uzat/rupt la sala, caci fac aerobic de 4-5 ori/saptamana. Problema burtii o regasesc si la mine, [:D], cert e ca se subtiaza doar prin abdomene/zilnic si nu 100-200 (ca atatea fac la sala si prea putin se vede), ci de 500 in sus, [:D]. ... si de ce esti trista? [flo]
Ne-arati si noua o poza cu abdomenul tau ? [:D] Vreau sa vad si eu unul de 500 de abdomene pe zi sa ma [asia] Asta arata inca o data cat de diferit se comporta corpul uman. La mine a functionat neoprenul (n-am rupt decat unul intr-un an, in acelasi ritm de care spui tu, asta cand eram in Ro) si 100 de abdomene pe zi. Diana mama de Victor Christian, 24 Iulie 2007 si Sonia Theodora 15 Septembrie 2009 "Twenty years from now you will be more disappointed by the things you didn't do than by the ones you did" Mark Twain
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Oaspete
Acest subiect este acum închis pentru alte răspunsuri.

×
×
  • Adaugă...