Il iubesc mai mult ca inainte

[MissParker]

quote:

---

Originally posted by ileanna
Si mie mi-a luat ceva timp ca sa ii explic barbatului meu ca daca isi exprima si analizeaza sentimentele, si daca recunoaste ca il doare sufletul din cand in cand - nu inseamna ca nu mai este barbat. Ei cam asa cred: comunicarea este pentru femei. Masculu' face fapte nu vorbe :). Culmea ca ei cred ca noua nu ne-ar place si nu i-am mai privi ca pe masculi :). Si sa fim seriosi ca daca esti femeie nu inseamna neaparat ca, comunici. La majoritatea comunicare inseamna sa se planga de diverse chestii, sa acuze. Chiar tu spuneai, Felicia ca a comunica inseamna a vb despre tine si nu despre el. Mi-a placut tare mult chestia asta (e ceva evident dar eu stau prost cu conceptualizarea). Never say NEVER.

---

Oamenii care considera ca ei comunica, dar care de fapt nu fac decat sa le puna celorlalti in carca propriile lor probleme, constituie majoritatea. E un comportament invatat tot in copilarie, vazut probabil la parinti si integrat ca atare. Certurile parintilor, discutiile in contradictoriu care se deruleaza numai sub motto-ul "Tu esti de vina din cauza ca..." sau "Daca tu n-ai face aia si ailalta..." sau "Din cauza ta..." raman arse cu fierul rosu in psihicul copilului, care preia acest mod de "comunicare". Putini oameni sunt in stare sa accepte faptul ca nimeni nu ne face sa ne simtim "asa si pe dincolo", ci ca tot ceea ce simtim isi are cauza si manifestarile numai in noi insine, acolo trebuie lucrat la rezolvarea problemelor. Dar, nu-i asa, e mai usor sa acuzi decat sa comunici cu adevarat. axxa scria la inceput ca el cu ani in urma ii arata mereu iubirea lui, iar ea se intreba uneori daca merita sa i se arate astfel de sentimente. Poate ca tocmai acest aspect (ca ea inconstient se definea prin iubirea lui) o face acum sa se simta si mai frustrata, cand el nu se mai manifesta atat de intens ca la inceput. Dar solutia nu este ca ea sa-l faca pe el sa se schimbe, ci sa se schimbe ea, sa-si schimbe ea perspectiva. De exemplu, sa afle de ce pe vremuri nu era prea convinsa ca merita sentimentele lui, de unde venea acea nesiguranta si lipsa de incredere in propria persoana, de ce se simtea uneori nedemna de iubirea lui. E un inceput.

[flo] Felicia

[9cer] [url="http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911"]Poze cu noi si vacantele noastre[/url] ***************************** Adevar > Autonomie > Identitate Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

[MissParker]

ileanna, candva am gasit pe internet un text (din pacate nu mai tin minte cine era autorul, l-am luat de pe site-ul Dr. Irene - [url]http://www.drirene.com/index.asp[/url]) Codependenta inseamna a proiecta propriile nevoi nesatisfacute asupra altor persoane. Se prea poate sa-i „iubim”, dar este mai mult o „iubire-nevoie” decat o „iubire-cadou”. „Te iubesc astfel incat sa-mi satisfaci nevoile sufletesti”. Astfel suntem tratati ca obiecte, nu ca persoane autonome. Recuperarea sau vindecarea este procesul prin care ne regasim propria identitate in afara persoanei cu care suntem prinsi ca intr-o panza de paianjen. Persoanele codependente fac adesea afirmatii de genul „Sunt asa cum sunt din cauza ta. Tu esti problema. De ce nu poti sa te schimbi? Esti atat de...” Aproape toate persoanele codependente cu care am lucrat proveneau dintr-o familie disfunctionala. O familie disfunctionala are urmatoarele caracteristici: * copiii trebuie sa urmeze reguli precum “Nu simti, nu avea incredere, nu spune!”; * emotiile sunt exprimate in mod violent, cu multa furie (de ex. “Nu plange sau iti dau eu imediat un motiv adevarat ca sa plangi!”) sau sunt reprimate in totalitate; * nu exista intimitate adevarata/sanatoasa; * copiii simt ca trebuie sa satisfaca nevoile adultilor; * exista abuz emotional, fizic, spiritual sau sexual – si/sau neglijare; * perfectionismul; * exista reguli f. rigide si pedepse. Uneori regulile sunt arbitrare, greu de inteles sau se schimba din senin; * se dau indicatii stricte despre ceea ce trebuie copilul sa creada si sa nu creada. Adevarul este alb sau negru; * se foloseste manipularea prin „tratamentul tacerii”; * obligatia de a pastra secretele familiei; se neaga adevarul si realitatea; * apare de multe ori fenomenul de „triangulare”, in care unul din membrii familiei este folosit ca intermediar; * exista sindromul „victimei” sau „martirului”: „Ma simt rau, asa ca este vina ta / a altcuiva”; * granitele personale nu sunt clar definite, acceptate sau respectate; * se poarta masti pentru a face impresie buna cui trebuie; * controlul este conceptul fundamental; * copiii din aceasta familie fac fata situatiei devenind perfectionisti, clovni, tapi ispasitori sau oameni care incearca sa faca tuturor pe plac, pentru a rezolva tensiunile familiei; * adultii care provin din familii disfunctionale pot fi „workaholici” (pana cand ii apuca „midlife crisis”) sau singuratici si pierduti in viata, obsedati de control, alcoolici sau dependenti de tutun, pot avea foarte putina incredere in ei insisi, pot fi incapabili sa reziste la stres etc.; * in familiile disfunctionale se invata ca nu este sanatos sa ai incredere in oameni; * nu exista multe momente fericite; „fericirea” apare cel mult cand vin straini in vizita; * tot ce face, spune sau gandeste copilul este judecat dupa standardele altcuiva – nimic nu este „suficient de bun”; niciodata; * copilul nu invata ca a fi vulnerabil si a cere ajutor este in ordine si absolut normal; * copilul nu stie ca este normal sa discuti despre probleme si in afara familiei sau ca sentimentele exista pur si simplu – si e mai bine sa le impartasesti si sa le exprimi decat sa le negi, sa le bagatelizezi sau sa le justifici. Uite asa se ajunge la acea codependenta care ii face pe multi oameni sa-si puna fericirea in mainile altora si, logic, sa fie apoi dezamagiti si frustrati cand ceilalti inceteaza de a-i mai face "fericiti". Trebuie sa invatam ca fericirea se afla in interiorul nostru si nicaieri in alta parte.

[flo] Felicia

[9cer] [url="http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911"]Poze cu noi si vacantele noastre[/url] ***************************** Adevar > Autonomie > Identitate Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

[ileanna]

Da ... eu cel putin ma recunosc in multe din frazele astea [V] Never say NEVER.

[anamaria]

sigur ca repet ce au mai zis si altzii/ altele... cred ca ati avut si aveti inca, pe cat posibil in conditziile date, o relatie minunata si cred ca daca vrei sa incepi sa nu mai fii asa exagerata (cum bine spui) ar trebui in primul rand sa-ti gasesti o preocupare, un servici. ma bag ca musca in lapte, nu stiu exact care este situatia, dar spui ca are 3 firme pe care le conduce... este patron sau doar manager angajat?! daca este patron ma gandesc ca l-ai putea ajuta cumva si tu in afaceri, ca sa nu mai munceasca singur pt 3, sa munciti amandoi ! sau daca nu se poate asa (nu sunt adepta afacerilor in care sotzul si sotzia muncesc impreuna, dar sunt cazuri in care treaba asta chiar merge!) cu sigurantza vei gasi o preocupare, un job, poate chiar part-time daca vrei sa ai un pic de timp si in gospodarie - o preocupare serioasa care sa iti ofere satisfactzii personale, nu doar cele familiale dupa care tanjesti acum. poate ca nu va mai fi casa maturata zilnic si poate ca veti manca mai des la restaurant / fastfood... dar sigur vei fi mai multumita si tu, si el! veti impartasi aceleasi preocupari, tu nu te vei mai concentra atat pe lipsa lui de timp/ atentzie... organizeaza apoi iesiri in trei la munte, la picnic, la mare - desi daca acolo locuiti poate ca nu va mai place atat de mult.[:D]________________________________ ANAMARIA, mama soldatzeilor de plumb [hagi]Bogdan - 04.07.2000 si [bonjovi]Tudor - 13.06.2003 [url="http://community.webshots.com/user/miremirion"]poze cu frumosii mei (si nu numai [;)] )[/url] ************************ DRAGOSTEA NU INSEAMNA DOI OAMENI CARE SE PRIVESC UNUL PE ALTUL, CI DOI OAMENI CARE PRIVESC IN ACEEASI DIRECTIE ! Antoine de Saint-Exupery

[alesssia]

draga mea, am fost la un moment dat intr-o situatie asemanatoare cu a ta si...nu e deloc placut. simteam ca din cauza timpului exagerat de mare petrecut in afara familiei, al meu sot.....se indeparteaza din ce in ce mai mult de familie. nu am realizat de la inceput in ce situatie ma aflam, mi-am zis ca e doar oboseala, stresul s.a/ dar....dupa vreo jumatate de an s-a vazut clar ca nu merg relatiile "la distanta". siiii....am pus piciorul in prag. eu , una, am preferat mai putini bani, dar.....sa am o familie asa cum imi doresc. de cand am facut am facut aceasta, ne merge din ce in ce mai bine. d.p.m.d.v, daca iti doresti exagerat de multi bani, pierzi pe alt plan.