Prietenii in Diaspora

[OlgaTarziu]

Si-mi amintesc ca acum vreo 8 ani pe cand eram inca in Romania aveam o groaza de prieteni. Da, mare parte oameni cu care am crescut, vecini, colegi de la gradinita pana la liceu, etc. Intre timp s-au intamplat :emigrarea, 2 copii, "maturizarea". Noi ne gasim foarte greu prieteni. Ma refer la prieteni adevarati nu cunostinte. Sau copii nu se inteleg, sau unul din cuplu e dus cu pluta, sau se pare ca nivelul financiar e in discrepanta (ca de nu am averi, am o casuta luata pe credit si doua masini din care una veche si antica saraca) sau sunt prea axati pe ecologic, sau sunt extremisti, sau si mai tragic nu avem timp liber in acelasi timp. Sau locuiesc prea departe. Suntem noi asa de schimbati? Sau nu mai avem disponibilitatea sufleteasca pe care o aveam acum 8 ani? Cum e la voi? Olga Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta. Albert Schweitzer

[alina023]

Olga, desi noi nu facem parte din diaspora si noi experimentam aceleasi lucruri aici, in tara! M-am regasit foarte bine in ceea ce ai scris tu! Chiar zilele trecute ma intreba cineva daca am inceput sa ne gandim la planuri de Revelion. Pai ce planuri? Cu cine? Sotul va lucra iar eu nu am nici un grup de prieteni cu care sa zic ca as merge undeva sa petrec. Cred ca de vina este agitatia asta a vietii moderne, dar si "maturizarea" noastra care nu ne mai permite sa legam asa usor prietenii. Suntem sceptici sau suntem tratati cu scepticism. Mai ales de catre norocosii care au ramas in gastile din adolescenta/facultate. Dar eu inca mai sper...[:)] Alina, mami de Ana Antonia [copil] (06 Dec 2007) si Luca nazdravanul [pk] (14 Feb 2003) [url="http://lb2f.lilypie.com/mEeyp3.png"]Ana, minunea mea iubita[/url] [hippi] [url="http://lbyf.lilypie.com/QORQp3.png"]Luca, iubitul mamei drag![/url] [roker] [url="http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=113377"]Povestea nasterii Anei[/url] [bibe] **************************
[url="http://2.bp.blogspot.com/_3TiPDBrcb7E/SXTN8LxzmsI/AAAAAAAABoU/dD_BnBqJ7pY/s1600-h/dc6.jpg"]Emma este iubire! [/url]

[buflea]

Citat:

citat din mesajul lui OlgaTarziu Si-mi amintesc ca acum vreo 8 ani pe cand eram inca in Romania aveam o groaza de prieteni. Da, mare parte oameni cu care am crescut, vecini, colegi de la gradinita pana la liceu, etc. Intre timp s-au intamplat :emigrarea, 2 copii, "maturizarea". Noi gasim foarte dificil sa intalnim prieteni. Ma refer la prieteni adevarati nu cunostinte. Sau copii nu se inteleg, sau unul din cuplu e dus cu pluta, sau se pare ca nivelul financiar e in discrepanta (ca de nu am vila, nu am barca, am o casuta luata pe credit si doua masini din care una veche si antica saraca) sau sunt prea axati pe ecologic, sau sunt extremisti, sau si mai tragic nu avem timp liber in acelasi timp. Sau locuiesc prea departe. Suntem noi asa de schimbati? Sau nu mai avem disponibilitatea sufleteasca pe care o aveam acum 8 ani? Cum e la voii ?

Exact la fel ... prieteni avem aici foarte putini - 2 cupluri - si de fapt sunt fosti colegi de facultate, deci ne stim din Romania. Interesant este ca si cu aceste 2 cupluri nu ne vedem in fiecare saptamana si cred ca din cauza asta se mentine relatia - ne vizitam doar la ocazii (zile de nastere, Craciun, Paste, Curcan Day) si vorbim la telefon . Nu am reusit sa mai sincronizam cu nimeni aici, mai stim romani dar asa cum ai spus - ori sunt diferente de educatie, ori sunt diferente de mentalitate, ori sunt diferente financiare, ori au si ei grupul lor de prieteni si nu sunt dispusi sa si-l mareasca, ori au copii de varste diferite si atunci preocuparile sunt diferite . Din experienta personala cred ca romanii din diaspora americana (NY-eza ca sa fiu mai exacta) sunt extrem de retinuti si prudenti, nu se ajuta intre ei decat daca se cunosc din tara, in general se cauta numai pentru favoruri si se invidiaza pe la colturi. Invidia vine in primul rand de la modul de emigrare - cei vechi veniti aici pe vremea comunismului invidiaza pe cei tineri veniti cu Loteria, iar cei veniti ilegal invidiaza pe toata lumea care are acte. [:)] Nu exista nimic organizat in ceea ce priveste spiritul romanesc, festivalul Romaniei la NY este o mare porcarie si ipocrizie, nu exista activitati organizate oficial, cei care lucreaza la consulatul romanesc din NY sunt de o nesimtire, tupeu si indolenta care cred ca nici in Romania zilelor noastre nu mai exista iar romanii din restaurantele romanesti ale Queens-ului sunt fie ignoranti fie de proasta calitate. De altfel handicapul asta de a ne face prieteni nu cred ca este specific emigrantilor ...cred ca si in tara se intampla la fel, doar ca acolo, prietenii sunt cei din copilarie / adolescenta si bariere ca situatia financiara, cariera profesionala, educatia sunt mai usor de trecut. Plus ca in tara, pe langa prietenii amintiti exista rudele - frati / surori cu familiile lor, parintii/socrii, matusi, veri ...deci practic nu prea ai timp sa te simti singur acolo, ba cateodata ai prea mult timp sa te simti agasat. [:D] Si eu am suferit ani de zile din lipsa de prieteni - mai ales ca atunci cand am plecat am plecat dintr-o gasca pe care o aveam din liceu, gasca cu care nu numai ca ne vedeam saptamanal, dar mergeam in concedii impreuna, iesiri de weekend la munte ...etc. Interesnt este ca si gasca asta a evoluat si nu mai e ce a fost ... totusi sunt inca impreuna, se mai vad tot asa pe la ocazii, deci oricum nu s-au pierdut de tot. In timp eu m-am mai consolat, copiii ma tin oricum ocupata si daca am chef sa ies, ies cu ei ... si nu mai am nici un fel de asteptari de la nimeni, cand cunosc pe cineva nou nu imi pun nici o speranta ca ii voi mai veea si a doua oara si in general mi-e teama sa avansez o relatie chiar si cu un lunch nevinovat de teama de a nu fi interretata ca vreau ceva, un favor ...

[spic de grau]

Daca "acum vreo 8 ani" se intampla pe la 20 de ani si un pic, cand abia terminasei facultatea, cnd nu aveai griji, familie, copii.... e normal sa ai o imagine idilica despre prieteniile de atunci. Crezi ca in RO, in toti acesti 8 ani ai fi reusit sa ai relatiile pe care le aveai atunci? Sau grijile si agitatia de zi cu zi ar fi facut sa fie la fel de greu ca acum? E drept ca acum ai mai putine sanse de a gasi romani cu care sa ai afinitati. Ca un canadian nu va rade la bancurile cu Bula sau Alinuta asa cum o face un roman... Dar pana la urma baza ramane familia, si sunt sigura ca si aici, si in acolo, tot familia ar fi ramas pana la urma baza..Gandeste-te ca si prietenii din facultate, gradinita, liceu, puteau sa se casatoreasca cu cineva dus cu pluta, sau sa avanseze mai bine in viata decat tine (si invers), sau sa se mute la capatul celalalt al orasului si sa va vedeti din an in pasti... Voila [:)]

[blackpanterro]

Eu nu am treaba, sunt extrem de sociala si ma imprietenesc repede dar nu la nivel de "hai la mine, hai la tine" mereu, nu imi plac chestiile astea asa ca eu prefer cunostintele decat prieteniile.Prietenii mi-am facut in Ro si asa au ramas si acum desi toti sunt plecati care pe unde. Dintre cunostintele facute aici cateva mi-au fost tare dragi dar unii au plecat din DE inapoi in US, iar ceilalti stau destul de departe si greu ne vedem asa ca acum sunt in cautare pe langa casa. :) Cam asta e nasol in viata militara, noi ne-am tot mutat si ceilalti la fel, nu apuci sa te obisnuiesti cu cineva ca ori noi plecam, ori ei pleaca.Sunt sigura ca atunci cand ne vom intoarce in US si vom fi stabiliti undeva vom putea sa legam relatii mai stranse cu lumea. Adriana si Aidan - 4 ani [url="http://picasaweb.google.com/blackpanterro/NewAlbum611081125PM/photo#5210738316991443538"]A ticket to hell has never been funnier[/url] "May the fleas of a thousand camels infest the crotch of the person who screws up your day and may their arms be too short to scratch...AMEN"

[cait]

Si eu pe aici de 5 ani si nu pot spune ca am prieteni sau chiar deloc.Am 2 prietene cu care ma inteleg bine dar daca eu nu le sun ele nici atat, fostul meu cu care vorbesc vrute si nevrute dar si el cand imi vorbeste cand nu si prietenul actual care pot spune ca era cel mai bun prieten de aici.Mai am o cunostinta romanca cu care vorbesc doar duminica la biserica.In rest nimic doar cunostinte care te suna cand vor sa stie ultimile barfe si atat.Comunitate romanesca nu este prin zona si nici nu cunosc prea multi romani aici. Uneori chiar as vrea sa am prieteni sa iesim dar asta e. In tara aveam cativa prieteni dar cum a spus cineva mai devreme aveam familia si asta ajungea. Cait Home is where heart is...

[OlgaTarziu]

corect spic de grau. Nu neaparat idilice, doar firesti si normale. Nu stiu sincer daca as fi mentinut prieteniile pe care le aveam de 15 ani. Glumesc. [:D] Eu cred ca atunci cand esti prieten cu cineva atatia amar de ani e mai greu sa se termine acea prietenie. Nu eram proaspat scapata din facultate, aveam vreo cativa anisori buni de lucru in tara. Deci nu am emigrat la 23. Deci nu se intampla la 20 si un pic. Dar fazele cu bancurile e faina. Mi-a luat 8 ani ca sa inteleg umorul canadian. [:D] Nu ma intelegeti gresit, avem o groaza de cunostinte, canadieni, romani. Eu vorbesc de prieteni. Prieteni sunt atunci cand ti-e rau sau bine sunt langa tine si tu langa ei. Cel putin asta inteleg eu. Am trecut de curand prin cateva "incercari" si am descoperit ca nu era cine sa ne ajute cu macar un cuvant bun. Asta m-a cam scuturat marturisesc. Olga Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta. Albert Schweitzer

[alina023]

Olga, apropos de prieteni adevarati, imi spunea cineva demult ca daca la sfarsitul vietii iti poti numara prietenii pe degetele de la o mana ...te poti considera bogat! Tu deja vorbesti despre prieteni...cei mai buni prieteni! Cu cati ne putem lauda fiecare? Eu am o singura prietena care stiu ca nu m-ar lasa la greu! Si ma consider norocoasa ca o am.. Alina, mami de Ana Antonia [copil] (06 Dec 2007) si Luca nazdravanul [pk] (14 Feb 2003) [url="http://lb2f.lilypie.com/mEeyp3.png"]Ana, minunea mea iubita[/url] [hippi] [url="http://lbyf.lilypie.com/QORQp3.png"]Luca, iubitul mamei drag![/url] [roker] [url="http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=113377"]Povestea nasterii Anei[/url] [bibe] **************************
[url="http://2.bp.blogspot.com/_3TiPDBrcb7E/SXTN8LxzmsI/AAAAAAAABoU/dD_BnBqJ7pY/s1600-h/dc6.jpg"]Emma este iubire! [/url]

[buflea]

Citat:

citat din mesajul lui OlgaTarziu Prieteni sunt atunci cand ti-e rau sau bine sunt langa tine si tu langa ei. Cel putin asta inteleg eu. Am trecut de curand prin cateva "incercari" si am descoperit ca nu era cine sa ne ajute cu macar un cuvant bun. Asta m-a cam scuturat marturisesc.

Ce inseamna "sa fie langa tine" ? Cu o vorba, oricine e langa tine ..cand e sa te ajute cu ceva, nici prietenii nu sar intotdeauna sau sar si dupa aia iti scot ochii. Dupa mine proverbul "prietenul la nevoie se cunoaste" este o utopie ... prietenii nu ii ai ca sa te ajute sau sa ii ajuti, ii ai ca sa te socializezi, sa petreci un Craciun si un Revelion cu ei, sa bei un pahar de bere si sa ai ce vorbi. Imi aduc aminte ca eram in Queens cand a fost blackout-ul ala din 2003 care a afectat toata coasta de est, inclusiv Canada. Am plecat de la serviciu pe jos, am facut 3 ore pana acasa si acolo nu l-am gasit pe sotul meu, nu aveam telefon, nu stiam unde este, am iesit afara cu o multime de alti necunoscuti si mi-am dat seama ca nu am unde sa ma duc. S-a facut seara, curent nu era, am stat in fata blocului, in fund, pe iarba si m-am uscat de plans ... mi-am dat seama ca nu am pe nimeni in tara asta in afara de el si este foarte infricaosator sentimentul asta. Intre timp barbata-meu ajunsese acasa, luase bicicleta si plecase sa ma intampine la unul din podurile pe care banuia el ca ar trebui sa vin spre casa.

[OlgaTarziu]

Pai Buflea uite de ex... In iarna eram singura, insarcinata in 7 luni, sarcina cu probleme, copil de 3 ani si sot plecat in Ro (probleme in familie). Ok zapada cat gardul in Canada, eu nu aveam voie sa ridic nimic. Dintre "prietenii" mei sa-ti spun cati au venit sa ma ajute sa curat zapada ca sa pot iesi din casa? Cati m-au intrebat daca sa ma ajute cu cumparaturile? Sau cati m-au sunat sa ma intrebe ce fac? In vara eu singura iar cu 2 copii din care unul foarte mic si absolut lipit de sanul meu. Aceeasi poveste. Dar cand trece perioada de criza apar toti. Acum sotul e fara job, sa-ti spun de cate ori suna prietenii sa ne intrebe daca avem nevoie de ceva? Si cu toti acesti oameni ( ca nu-i mai numesc prieteni cu toate ca ne stim de 6-7 ani, 5 ani)am fost super domni. Aveam eu impresia ca vin ei in vizita cel mai des, ca nu suntem invitati dar am zis ca e din cauza ca avem copii mici. Adevarul era ca relatiile nu stiu cum dar erau cam unidirectionale. Sa mai continui cu frumoasele complimente? Ca de fapt asta ,m-a determinat sa deschid acest subiect. Am obisnuit sa fiu foarte slaba, acum dupa 2 copii sunt asa mai pe stil renascentin [:D]Nici unul nu pierde ocazia sa "comenteze" proportiile mele. Asta stiind bine ca ma doare si ca am destula ambitie ca in 6 luni sa fiu iar ce am fost. De ce daca te declari prieten trebuie sa lovesti in cineva cand are nevoie de mai mult suport. Nu frate acum e jos cu moralul si self esteem-ul hai sa izbim acum ca e momentul. Ei si nu mai vreau sa aceept compromisuri si nu mai vreau acesti oameni in casa mea. Sotiul zice ca asa ajungem singuri cuc. Dar acum e intrebarea chiar am avut amici? Parerea mea sincera e ca nu. Prietena de suflet sunt sigura ca nu mai gasesc. Am avut 2 toata viata. Aici nici una. Dar am sperat sa gasim acele 2-3 familii de prieteni buni. Ma gandesc ca acum si daca ar trebui sa-mi gasesc barbat ar ramane singura. Cred ca am inceput sa astept prea mult de la oameni. Si cum zice sotul sa-i iau asa cum sunt si sa avem doar relatii superficiale. Nu stiu daca reusesc sa explic exact ceea ce vreau. Neuronul lipsa [bang]Oricum e bine sa citesc si din experienta altora. Poate reusesc sa corectez propriile greseli. Olga Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta. Albert Schweitzer