Chiar in panica!

[buli]

Rufus, eu vreau sa-ti zic ca-i minteam pe ai mei in prostie.

si am inceput cand am mai crescut si trebuia sa explic mereu si mereu cat stau, unde ma duc, cu cine, de ce, totul cu program si bine stabilit.

eram absolut satula de dat explicatii si de cerut voie de jde ori, asa incat am inceput sa-i mint.

 

intelegi ce vrei de aici :D

[buli]

aaa, nu faceam absolut nimic rau/gresit/interzis, doar ca nu-mi placea sa tot povestesc/explic (ca si acum, de altfel[:D])

[Rufus]

Citat:

citat din mesajul lui denizel Pai, spune tu care crezi ca e rolul tau :). Crezi, printre altele, ca trebuie sa ai rolul de a-i face program de iesit afara si de a o pedepsi daca nu il respecta?

align="right" id="quote2">

Da, de ce nu? Copilul tau iese afara cand are chef?
Ca, dupa chef, fetele mele ar sta doar plecate. Companie? Cine-i disponibil: azi unii, maine altii.
Ma faci sa zambesc cu planificarea timpului pentru teme. Alea n-au niciodata planificare. Se fac intotdeauna pe ultima suta, daca apuca sa se faca. Nu exista teme, apoi distractie. Exista doar distractie. Teme...merge si in pauze, la scoala. Eu deduc ca, cel putin la unii profesori, tema este optionala.
Chestia cu vorbitul, interdictia sau rugamintea, le-am epuizat de mult. Ele au avut destul de multa libertate tocmai pentru ca scoala mergea foarte bine; acum, la Teodora scoala a scazut brusc, iar rugamintile noastre nu aduc nimic. In plus, apar "noutati".
Bunul simt pentru parintele ingaduitor si intelegator nu mai exista. A disparut odata cu primele interdictii, dictate, tocmai, pentru schimbarea de comportament, in special la scoala: vorbit urat cu profesori, limbaj de Ferentari, absente, note proaste. Din pacate, ne-am bazat pe dorinta ei de a nu ne amesteca la scoala, unde e treaba ei. Ei bine, totul a fost perfect...pana n-a mai fost.

Rufus, Tora si iadele[foto] Retrospectiva 2008 Retrospectiva 2009 Retrospectiva 2010

"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[rrox3]

Rufus imi pare rau ca ati trecut prin asa o spaima [flo]

Insa, oricat de rau ar suna asta, eu zic ca-i mai bine acum cu antinevralgic si zahar, decat altfel ... fiindca e clar ca Teodora are probleme care se cer rezolvate. De aici si problemele scolare si problema cu fumatul. Nu e vorba de teribilismul si cautarile varstei. E mai mult. Faceti foarte bine ca ati apelat la psiholog. Sper sa fie si bun.

 

Increderea chiar se acorda, cand e vorba de copiii tai. Nu trebuie sa o castige. Stii de ce? Copiii ne acorda increderea lor 100%, nu ne-o castigam si nici nu ne-o retrag asa usor. E firesc sa astepte reciprocitate. Daca sunt refuzati, ei vor crede ca nu sunt suficient de buni, si d-asta parintele nu are incredere in ei... si nu vor putea, la randul lor, sa aiba incredere in ei.

 

I-ai spus in repetate randuri Teodorei ca te-a dezamagit.

Eu nu cred ca asta ai simtit tu. Eu cred ca te-ai temut pentru ea, ti-a fost frica. Si poate te-ai simtit vinovat ca nu te-ai priceput mai bine... [flo] Pentru relatia dintre voi, ar fi fost mult mai bine, sa-i spui exact cum te-ai aimtit si atat. S-ar fi simtit iubita, s-ar fi simtit importanta si responsabila.

Auzind ca te-a dezamagit s-a simtit rusinata, descalificata, ne-OK. Si nu a responsabilizat-o cu nimic. Cu adevarat, copiii nu ne pot dezamagi, iubirea e daruire, nu asteptam ceva in schimbul ei. Dar asta e deja alta discutie...id="size1">

 

 

 

Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[luisa1983]

Citat:

citat din mesajul lui saskia Rufus cumva iti dau dreptate. Trebuie echilibru in toate, inclusiv in partea cu "distractia" si in partea cu "invatatura".Al meu cel mare (12 ani) a iesit odata pe afara fara sa ne spuna ce si cum, si unde. Dupa 2 ore, timp in care am cautat peste tot si eu si sotul si vecinii, singura solutie (cand efectiv iti ingheata sangele in vine de idei) a fost sa sunam la politie. De atunci a realizat ca nu e ok sa faci chiar totul numai cum vrei tu, nici noi adultii nu facem totul asa de capul nostru. Cum ar fi sa plecam de acasa si sa nu spunem nimanui nimic, sotul/sotia nu s-ar impacienta deloc? eu cred ca da.Iar cu drogurile nu e de glumit. Orice gluma s-ar face, e un subicet mult prea delicat, chiar si pentru adulti, nu mai vorbesc de copii.

align="right" id="quote2">...am patit-o si eu o data cu fiul meu, tot pe la 10-11 ani. L-am cautat de-am innebunit si nu numai eu , alertasem toata familia, el nu-mi raspundea la telefon , era tarziu, iarna (si-acum imi amintesc)frig, ..., l-am gasit in cele din urma, aproape de casa ...se uita la mine (foarte ciudat si surprins)pentru ca eram desfigurata de plans ,tot el era foarte surprins de felul in care arat si nu intelegea de ce ma comport asa. L-am intrebat dupa ce m-am calmat, unde-a fost, de ce nu mi-a raspuns la telefon, iar el, fooarte senin : ,,am fost cu X (coleg de clasa) la restaurant, la mama lui (patroana) si n-am auzit telefonul pentru ca mi-a fost in geaca,geaca in cuier iar noi doi am stat la masa si am mancat" . Nu stiu cat de marcat a ramas el de-atunci (felul in care aratam )cert este ca niciodata, absolut niciodata nu s-a mai intamplat sa nu-mi raspunda la telefon sau sa i se ,,termine" bateria, ma suna ca este in X loc (eu verificam cumva fara sa stie el) cauta sa nu intarzie etc. Ce n-am reusit ani de zile ?! N-am reusit sa-l indepartez de ,,prietenul devotat" pe care-l avea...acum , dupa ce au trecut niste ani, am inteles care era de fapt rolul fiului meu in aceasta prietenie .

[denizel]

Vorbit urat cu profesorii, limbaj de Ferentari, absente, note proaste.

 

Mai, eu nu-s de acord ca un copil sa vorbeasca urat cu profesorii, dar tot ce-ti pot spune e ca mie nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva.

Atunci cand unui prof i se vorbeeste urat si e sfidat e vina profului. Iti zic din experienta :D.

Toti colegii mei din cancelarie care aveau hachite si care vorbeau foarte urat despre elevi aveau probleme la clasa.

Ma crezi sau nu, asta e experienta mea.

Unii profi sunt absolut groaznici, provocatori si enervanti si rai.

Nu zic ca merita sa li se vorbeasca urat, nici vorba de asa ceva, zic doar ca nu trebuie sa asculti doar versiunea lor...

Am avut ore si la liceu-seral, veneau unii bauti in clasa [alcool] si nici macar cu aia nu aveam probleme.

Ii luam deoparte, le explicam una-alta si plecau scuzandu-se.

Cand eram gravida, un chitarist simpatic si pletos de la seral a intrebat-o pe diriga lui daca sunt maritata, ca daca nu, el vrea sa ma ia de nevasta si sa fie tatal copilului [:D].

Si, cu toate astea, le ceream sa invete, sa nu crezi ca in ora ne distram cu bancuri.

Mai mult, cand le dadeam extemporal, nu-mi stateau piciorusele nici o secunda, ma plimbam printre ei ca o scorpie si, totusi, nu-mi vorbeau urat, ba chiar ma simpatizau.

Nu zic sa o aprobi pe Tea daca ti se plange vreun prof de ea, zic doar sa stai de vorba cu ea, sa-i asculti punctul de vedere, sa-i dai dreptate daca are dreptate, dar... sa-i explici de ce nu e bine sa faca si sa dreaga.

Nu rezolvi nimic daca asculti doar varianta profilor si ii tii morala fetei si eventual o pedepsesti pentru ca a raspuns nu stiu cum in ora.

 

 

Cu limbajul de Ferentari...

Ce e ala?

Vorbeste urat de fata cu voi?

Va spune ce a mai auzit pe la scoala si voi nu sunteti de acord sa pronunte cuvintele alea?

Ce anume va deranjeaza?

Ca nici asta nu o consider grava [8D].

 

 

Revin, nu mai pot sta acuma.

 

 

Before...id="size1">

id="left">

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~id="size1">id="red">

... Afterid="size1">

id="right">

 

 

 

 

[denizel]

P.S. Da, Rufus, baiatul meu iese afara cand vrea. DEsigur, ca daca are pian cu profa de la 6 la 7 nu vrea sa iasa afara, nu se pune problema.

Dar, daca e in timpul temelor si il suna careva sa iasa, iese. Lasa temele pentru mai tarziu, nu-i nici o problema in ce interval orar le termina .

 

 

Before...id="size1">

id="left">

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~id="size1">id="red">

... Afterid="size1">

id="right">

 

 

 

 

[luisa1983]

Citat:

citat din mesajul lui denizel Nu zic ca merita sa li se vorbeasca urat, nici vorba de asa ceva, zic doar ca nu trebuie sa asculti doar versiunea lor...

align="right" id="quote2">...ai dreptate , Denizel ![flo]

citat din mesajul lui denizel
Mai mult, cand le dadeam extemporal, nu-mi stateau piciorusele nici o secunda, ma plimbam printre ei ca o scorpie si, totusi, nu-mi vorbeau urat, ba chiar ma simpatizau.Nu zic sa o aprobi pe Tea daca ti se plange vreun prof de ea, zic doar sa stai de vorba cu ea, sa-i asculti punctul de vedere, sa-i dai dreptate daca are dreptate, dar... sa-i explici de ce nu e bine sa faca si sa dreaga.Nu rezolvi nimic daca asculti doar varianta profilor si ii tii morala fetei si eventual o pedepsesti pentru ca a raspuns nu stiu cum in ora.

... foarte adevarat! Uneori ,profesorii mai si exagereaza (de ce n-ar gasi ei un motiv pentru rezultatele slabe /clasa ?)!

[rrox3]

Rufus revin fiindca nu vreau sa ramai cu impresia ca te critic...

Adevarul e ca trebuie sa-ti fie cumplit de greu ca tata a trei fete, dintre care doua trecute printr-un divort, cu tot ce o fi insemnat divortul ala pentru ele... Niciuneia dintre ele nu i-a fost usor, cu siguranta, si nu ii e usor intr-o familie mixta, chiar daca este una calda si iubitoare. Sunt sensibile, au ramas vulnerabile, chiar daca nu arata asta direct.

Si tu esti la mijloc, responsabil, cautand solutiile cele mai bune.

Poate te-ai astepta ca lucrurile sa mearga bine fiindca tu le iubesti si ai grija de ele si Tora la fel. Din pacate nu e atat de simplu...

Am toata stima pentru efortul tau [flo]

 

Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[Dorsilia]

din experienta mea de fosta adolescenta rebela:

 

am fost crescuta in regim strict, cazon, auster, adica aveam urmatoarele reguli din clasa I pana la liceu si dupa:

 

- am voie doar la scoala si de la scoala imediat acasa

- acasa trebuia sa mananc si sa trec la teme nesmintit

- dupa teme aveam treburi casnice zilnic fie vara fie iarna (traiam la casa)

- de la 11 ani am avut grija de fratele meu nou nascut, cu orele zilnic (hranit, schimbat, spalat, jucat, adus de la gradi mai tarziu, facut lectii cu el cand a ajuns scolar, supravegheat la joaca cu alti copii etc.)

 

Deci eu pana la 18 ani NU am plecat niciodata de acasa decat unde ma trimiteau (dupa lapte, paine, etc), si aveam timp de intors acasa. Niciodata nu am plecat fara sa le spun unde nici daca plecam sa imprumut o carte de la biblioteca orasului. Si mereu aveam un interval de timp in care trebuia sa ma intorc, ca daca nu, ce-mi auzeau urechile nu vreti sa stiti. Daca luam un 8 eram eu mereu de vina, ca nu imi dadusem destul silinta suficient. Si aveam drept tinta sa iau 3 de 10 ca sa-mi iasa media 10 pana la finele anului, obligatoriu. La 18 ani am avut primul meu prieten, ei bine NU aveam voie sa ies in oras decat sambata de la 6-7 seara vara si de la 4-5 iarna. Nu aveam voie sa ma intalnesc cu colegii pe la discoteci, cluburi, cofetarii etc. Nu aveam voie sa merg la zile de nastere, petreceri private etc. Nu aveam voie sa aduc acasa pe nimeni. Si mereu, de la 18 ani si pana m-am casatorit am trait cu amenintarea atentia "sa nu cumva sa vin cu burta la gura acasa ca...." Si eu nici macar nu avusesem contacte sexuale, insa mereu eram banuita ca ma dau in barci in stanga si dreapta, ceea ce ma umilea cumplit.

 

la 18 ani mi-au aruncat in soba singurul creion dermatograf si singurul ruj ce mi le luasem din restul strans cu grija un an de zile de la cumparaturile la care ma trimiteau. desi nu ma vopseam sa arat ca o vrajitoare, le foloseam si eu sambata sau ocazional pe la scoala

 

de invatat invatam super bine, eram mereu premianta nu avea nici un dascal decat cuvinte de lauda la adresa mea, pana in anul 4 de facultate am mers snur. si lor le era in continuare teama sa nu=i fac "de panarama", "sa nu-i fac de rasul lumii venind cu burta la gura acasa"

 

incet-incet, dar foarte sigur am inceput sa mint si cand trebuia si cand nu, minteam in nestire, fara sa mai conteze, in speranta sa obtin putina liniste si lasare in pace, vroiam sa ma slabeasca din stresul ala continuu....oricum nu mai speram sa-i fac sa aiba incredere in mine.

 

i-am mintit pt ca nu aveam alternativa, oricum parerea mea nu conta, nu ma intreba nimeni ce mi-as dori sau ce mi-ar placea, nu negocia nimeni nimic cu mine, aveau ai mei expresia aia "cata vreme stai la noi sub acoperis faci cum zicem noi sau pleci"....eram un copil timid si prostut...unde era sa fi plecat??? daca li se parea ca nu-s destul de convingatoare urletele si injuriile imi ardeau si cateva palme sa fie siguri ca obtin efectul scontat

 

acum, la aproape 38 de ani, mi-e deja egal, i-am iertat demult, au facut si ei ce i-a dus capul, s-au temut de mine ca de naiba, au trait ani in sir terorizati de spaima ca o sa fac un copil din flori si ca o sa il pun pe spinarea lor sa-l creasca, ca o sa le fie rusine sa mai scoata capul in lume din cauza mea ( si sunt dascali nu tarani deci trebuia sa fi avut ceva tact si intuitie parinteasca sau macar pedagogica astfel incat sa ma fi "citit" mai bine).

 

Au ratat anii in care puteau fi mandri de realizarile mele scolare, de anii in care am fost copil si adolescent acasa si am facut totul ca la carte, ca am fost o sora exemplara pt fratele meu mai mic, ca n-am zis niciodata ca vreau sa fac altceva in loc sa ma ocup de el tot timpul meu liber, de anii in care mi-am indeplinit sarcinile pe care alti copii de varsta mea nici nu le visau macar pt ca ei erau liberi de asa obligatii, ar fi trebuit sa fie mandri ca nu le-am cerut nici un ban pt haine/carti/incaltaminte/cosmetice, de cand am devenit studenta mi-am cumparat toate astea din bursa de merit, sau din activitati platite de facultate (sondaje contracost etc) si traiam din ce imi dadeau ei de mancare de acasa, ei bine, aveau de ce sa fie mandri de mine, am fost integra, serioasa, si plina de grija si devotament fata de toti din familie. am fost un copil trist si umilit. Singurul meu pacat era ca mereu ma simteam obligata sa mint in legatura cu orice. Ma intrebau "ti-e foame?", ziceam "Nu" chiar daca mi-era foame....asa ajunsesem.

 

Oricum faceam pe dracu-n patru sa evit toate situatiile care mi-ar fi atras urgia furiei lor asupra mea deci ma tineam departe de orice problema cat de mica.

 

Acum avem relatii amiabile, i-am facut bunici, la un moment dat am avut o discutie cu ei foarte aprinsa vis avis de toata atitudinea lor de ani la rand si singura concluzie trasa de ei a fost ca ei m-au facut om, ca daca ma lasau de capul meu cine stie ce ajungeam....deci daca sunt azi cine sunt si daca am fost cine am fost, copilul model, atunci totul li se datoreaza numai si numai lor.

 

eu, acum, zic cu mana pe inima ca ar trebui sa multumeasca lui Dumnezeu ca am fost cine am fost si ca sunt cine sunt, pt ca daca ar fi fost strict dupa ei, din mainile lor puteam ajunge pe calea sinuciderii (am fost de nenumarate ori in situatia de a alege sa pun capat vietii si de fiecare data am renuntat de mila cuiva), sau pe cea a pierzaniei foarte-foarte usor. Si eu multumesc lui Dumnezeu care a fost mereu singurul meu sprijin in lumea asta, ca m-a ajutat sa trec prin toate cate am trecut, ca m-a ridicat din disperare de cate ori am cazut, si ca nu m-a lasat sa iau decizii iremediabile atunci cand simteam ca viata mea nu mai are nici un sens.

 

lia

 

ps. nu stiu ce sfat sa dau, am ales sa expun in mare situatia mea de copil si adolescent ca poate e de ajutor, prin comparatie