Cum sa accepti ca ai gresit?

[azzure_sun]

Citat:

citat din mesajul lui lucialu Azzure, bingo! Tu nu esti asa, in plus vei putea sa iti privesti copilul in ochi fara sa te simti o nemernica. Nu stiu dc la voi e totul pierdut, sunteti inca sub presiunea schimbarilor cu aparitia copilului in viata voastra, ne e greu noua sa ne adaptam la tot ce vine, barbatii sunt si mai paraleli si se responsabilizeaza mai greu. In plus faptul ca locuiti intr-un spatiu mic si el practic inca e la mama acasa nu va ajuta deloc. Nu pot sa dau sfaturi, nu va cunosc, dar cam asa vad situatia voastra actuala din ce ai povestit.[mamica]in[9cer]de[fetita]"and the song became love and love became the egg" (Happy Feet)my little sunshineid="Century Gothic">id="size1">id="green">

align="right" id="quote2">Sa stii ca maica-sa nu-l tine in brate si nu ii i-a apararea. Din pacate am ajuns sa cred ca nu se va maturiza niciodata. Pentru el e ok traitul de azi pe maine, fara un plan, fara niste obiective macar stabilite in minte. Nu stiu cat e vina maica-sii. Sau a mediului in care a crescut, a anturajului. Ideea e ca eu am fost crescuta altfel. Mai cu picioarele pe pamant. Adica imi place sa stiu ca am pe cine conta cand ma avant in ceva. Si din pacate, el mi-a demonstrat ca nu pot conta pe el exact cand aveam mai mare nevoie. Si de fiecare data m-au ajutat alti oameni, cand de fapt trebuia sa ma ajute el. Si uneori am impresia ca eu sunt barbatul familiei, ca eu trebuie sa am grija sa avem bani in casa, sa avem facturile platite...el se scuza de fiecare data cu "Da' ce mi-ai zis?", de parca nu ar trai in casa si nu ar sti cand se plateste intretinerea sau telefonul. Cred ca asta e unul din lucrurile care m-a dezamagit cel mai tare la el (mai mult chiar si decat inselatul).

[balanta_tm]

Eu cred ca delasarea/demotivarea lui tin atat de fire cat si de educatie+autoeducatie. Daca e sa imi dau cu parerea, cred ca acest barbat nu se va schimba considerabil in bine, in sensul ca ar avea nevoie de niste schimbari radicale pe care nu cred ca ar putea sa le faca. Pare prea afundat in lumea si convingerile lui.

Faptul ca nu te poti baza pe el, mi se pare si mie, cel mai grav din tot. E ca si cum ai avea un strain langa tine si nu pe omul cu care ai ales sa iti imparti viata.

Oricum, eu nu as putea sta cu um om care nu are ambitii profesionale, care nu se gandeste in perspectiva, care nu isi doreste mai nimic de la viata. L-as considera cu mult sub nivelul meu (iarta-ma daca am fost nepoliticoasa [flo]).

 

 

[azzure_sun]

Citat:

citat din mesajul lui balanta_tm Eu cred ca delasarea/demotivarea lui tin atat de fire cat si de educatie+autoeducatie. Daca e sa imi dau cu parerea, cred ca acest barbat nu se va schimba considerabil in bine, in sensul ca ar avea nevoie de niste schimbari radicale pe care nu cred ca ar putea sa le faca. Pare prea afundat in lumea si convingerile lui.Faptul ca nu te poti baza pe el, mi se pare si mie, cel mai grav din tot. E ca si cum ai avea un strain langa tine si nu pe omul cu care ai ales sa iti imparti viata.Oricum, eu nu as putea sta cu um om care nu are ambitii profesionale, care nu se gandeste in perspectiva, care nu isi doreste mai nimic de la viata. L-as considera cu mult sub nivelul meu (iarta-ma daca am fost nepoliticoasa [flo]).

align="right" id="quote2">Nu esti nepoliticoasa. Din pacate spui un adevar pe care mama mea mi l-a spus mai demult, dar pe care eu am ales sa-l ignor si sa cred ca cu un pic de ajutor si sprijin poate evolua. Nu spun ca nu-si doreste nimic de la viata, dar profesional nu are unde sa evolueze si toate incercarile mele de a-l sustine si de a-l incuraja s-au lovit de refuzul si incapatanarea lui. Si chiar nu am inteles de ce, pentru ca singura scuza cu care a venit a fost ca e deja prea in varsta sa faca o facultate. Am facut impreuna, doar ca sa aiba cursul facut, un curs de administrator imobil. Am zis ca poate asa incercam ceva. Si de 2 luni am preluat functia de administrator la blocul unde stam. Eu cu numele (contractul e pe numele meu), el cu munca propriu-zisa (alergatura)...nu vreti sa stiti cate urlete si reprosuri mi-am auzit de la el, ca a acceptat de gura mea, ca el renunta, ca eu nu fac nimic, ca doar el alearga si ca pe mine ma doare undeva.Si in conditiile astea, zau daca imi vine sa mai fac ceva, sa ma mai zbat. Si sincer inainte parca nu era chiar asa. Ori poate nu vedeam eu.

[balanta_tm]

Mie mi se pare ca daca ar fi dupa el, nu ar face mai nimic. Orice i se pare prea greu, prea complicat. Insa stie sa urle si sa risposteze pt orice maruntis.

In ochii mei, un barbat trebuie sa fie stalpul familiei. Adica ma astept ca la o adica, sotul meu sa fie capabil sa rotunjeasca veniturile familiei, asa incat, in situatia fericita in care am deveni parinti, dupa cei 2 ani stati acasa cu copilul, sa ne permintem ca eu sa pot lucra maxim 6 ore (si nu 9-10 cum lucrez acuma) iar in restul timpului sa ma pot ocupa de copil.

Ca tot veni vorba de copil: cu totii stim ca, cu cat un copil creste, cu atat cresc si nevoile lui. Lasand pt moment deoparte toate celelalte parti negative ale sotului tau, daca el chiar nu este interesat de bunastarea familiei, sincer, eu nu vad nici un motiv sa mai tragi de relatia asta. Oricum, eu te percep ca fiind singura preocupata de familia ta. Sotul pare cumva din alt film, din alta lume...

Pt mine este esential ca barbatul langa care stau sa fie inteligent si sa fie in stare sa imi ofere perspectiva unei vieti multumitoare. De asta m-am si indragostit de sotul meu: fiindca este suficient de inteligent incat sa am o viata buna langa el, atat afectiva cat si fianciara. Sexul nu il mentionez, fiindca, din punctul meu de vedere, este legat tot de partea afectiva.

[Matzaila_81]

Bine, eu m-am indragostit de sotul meu la prima vedere,nu stiam ca si financiar e ok.

Nu pot sa zic ca avem bani, ne permitem insa o viata normala. Mergem cu listuta la cumparaturi si strangem bani din timp pentru vacanta, ne uitam cat costa orice si ne luam haine in special la reduceri dar slava Domnului, pentru mine e perfect si multumesc zilnic pentru ce am. Ca e loc de mult mai bine si ca-mi doresc sa nu stau doua luni sa strang bani de sandale e partea a doua dar as fi fericita daca ar fi mereu asa. O sa avansam amandoi in timp.

Ideea este ca eforturile astea pentru bunastarea familiei trebuie facute impreuna. Faptul ca lasa totul strict pe umerii tai este foarte foarte urat.

Cred ca nici nu ai idee ce inseamna sa se aiba grija de tine, ce inseamna sa nu ai povara asta. Cand o sa iesi din povestea asta si o sa ai o relatie reusita o sa te intrebi de ce ai suportat atata.

[balanta_tm]

Bani nu a avut nici sotul meu. A venit in relatia noastra avand...o bicicleta si un PC, iar eu stateam intr-o garsoniera, in chirie. S-a mutat in chiria "mea", iar peste doua luni avea banchetul de final de facultate si nu am avut bani sa isi ia costum; ne-am imprumutat...

Nu aveam nici macar masina de spalat. Multa vreme am spalat cu mana...

5 ani am mai stat in aceeasi chirie (dar ne-am luat o masina de spalat intre timp ), nu aveam masina, nu ne permiteam nici un fel de concedii, etc.

In timp, amandoi am evoluat profesional (el inaintea mea, ca de ce sa nu recunosc, e mai inteligent decat mine ) si asta s-a cunoscut si la salarii (bine, suntem norocosi ca lucram intr-un domeniu bine platit si in Romania). Apoi ne-am luat o masina, un apartament cu credit iar peste vreun an am inceput sa ne permitem si concedii.

Cum zice si matzaila, daca amandoi partenerii sunt pe aceeasi lungime de unda, e imposibil sa nu existe si progrese.

[azzure_sun]

Din pacate am ajuns la concluzia ca eu si el numai suntem pe aceiasi lungime de unda. Poate ca de dorit de ne dorim amandoi acelasi lucru, doar ca el nu pare dispus sa se agite prea mult pentru a ne fi bine. Merge pe principiul "daca nu curge, pica" si pentru el e suficient. Ori eu nu sunt asa, pe mine ma streseaza teribil de mult lipsa banilor si datoriile. Nu ma simt bine cand stiu ca am datorii, el in schimb e foarte relaxat sau cel putin asa vad eu, pentru ca nu se agita cand e dator cuiva...vine si imi face mie capul mare ca el are datorii, iar eu daca deschid subiectul imi spune "lasa, ca vedem noi cum facem", dar de fiecare data eu am fost cea care a venit cu solutii.

Si m-am cam saturat. Vreau si eu sa aiba cineva grija de mine, si sa nu-mi mai fac atatea griji cu ce platesc ratele la banca. Am noroc ca am avut prevederea de a nu ma intinde mai mult decat am plapuma si nu am ramas niciodata in urma cu ratele la banca (si din cate se pare i-am transmis si lui ideea asta - macar atata lucru bun a invatat de la mine), dar se mai intampla sa ramanem cu intretinerea sau lumina sau internetul in urma si asta e fff stresant pt mine. Iar uneori am momente cand ma simt pur si simplu deznadajduita, efectiv simt ca nu mai am forte sa fac nimic si asa imi gasesc consolarea in mancare.

Am stat foarte mult si m-am gandit cam de cand mi-au scapat lucrurile de sub control. Si mi-am dat seama ca a fost in anul cand am facut firma si cand dl a umblat in paralel cu o alta duduie. A fost un an oribil pentru mine, cu foarte mult stres si foarte multa suferinta...si am dezvoltat ca un tic: de fiecare data cand ma simt abatuta recurg la mancare. Si asa s-au adunat kg si frustrarile in mine.

E extrem de dificil pentru mine acum sa accept toate astea. Si si mai dificil mi se pare sa vorbesc cu mama despre asta. Pentru ca la un moment dat va trebui sa vorbesc cu ea.

[Matzaila_81]

Azzure, nu esti singura,nici prima si nici ultima care trece printr-un asa moment.Pana la urma doar in noi se afla puterea de a ne ridica si de a o lua de la capat pentru ca putem orice dorim cu perseverenta.

Ai dreptul sa fi iubita, alintata, dragalita. Ai dreptul sa aiba cineva grija de tine, sa te rasfete. Ai dreptul sa ai un barbat in casa care sa fie partenerul tau si impreuna sa formati o echipa.

Acum din ce povestesti nu simti ca ai avea asa ceva si ma intreb daca macar o secunda in relatia asta te-ai simtit asa.

De curiozitate, cum a fost copilaria ta? Ai fost apropiata de amandoi parintii? Te intreb pentru ca de regula cand intr-un cuplu o persoana ajunge cu toate indatoririle pe cap, de regula am citit ca e vorba despre cineva care in copilarie s-a confruntat ori cu absenta unui parinte sau boala unui parinte sau ceva care l-au facut ca inca de mic sa aiba responsabilitati si l-au maturizat. Nu stiu daca m-am exprimat bine. Scuze

Oricum ar fi, gandeste-te zilnic ca te asteapta si momente extraordinare, o gramada. Iar noi suntem aici sa te ascultam.

[azzure_sun]

Citat:

citat din mesajul lui Matzaila_81 Azzure, nu esti singura,nici prima si nici ultima care trece printr-un asa moment.Pana la urma doar in noi se afla puterea de a ne ridica si de a o lua de la capat pentru ca putem orice dorim cu perseverenta.Ai dreptul sa fi iubita, alintata, dragalita. Ai dreptul sa aiba cineva grija de tine, sa te rasfete. Ai dreptul sa ai un barbat in casa care sa fie partenerul tau si impreuna sa formati o echipa.Acum din ce povestesti nu simti ca ai avea asa ceva si ma intreb daca macar o secunda in relatia asta te-ai simtit asa.De curiozitate, cum a fost copilaria ta? Ai fost apropiata de amandoi parintii? Te intreb pentru ca de regula cand intr-un cuplu o persoana ajunge cu toate indatoririle pe cap, de regula am citit ca e vorba despre cineva care in copilarie s-a confruntat ori cu absenta unui parinte sau boala unui parinte sau ceva care l-au facut ca inca de mic sa aiba responsabilitati si l-au maturizat. Nu stiu daca m-am exprimat bine. Scuze [:)]Oricum ar fi, gandeste-te zilnic ca te asteapta si momente extraordinare, o gramada. Iar noi suntem aici sa te ascultam.

align="right" id="quote2">Tatal meu a murit cand eu eram in clasa a 3a. Si am momente, ca acum, cand ii simt lipsa teribil. Ma gandesc ca viata mea si eu ca om as fi fost alta daca tata era langa mine. Mama ne-a crescut singura pe mine si pe fratele meu. Si eu am fost tot timpul cea cuminte, cea care a ascultat, care a invatat pentru ca asa imi spunea ea si nu vroiam sa o supar. Ar fi multe de zis si de relatia mea cu mama mea. Am sa revin cu detalii.

[azzure_sun]

Am promis ca revin cu detalii referitoare la relatia cu parintii mei, de fapt cu mama. Spuneam ca am fost genul de copil cuminte si ascultator. Si uneori ma gandesc ca poate intr-un gest de rebeliune m-am agatat de aceasta relatie. Nu am avut nici foarte multa experienta cu barbatii, si asta cred ca a contat. Pentru ca sunt sigura ca daca aveam mai multa experienta nu lasam relatia cu actualul sot sa ajunga pana aici. De fapt nici nu cred ca as fi facut multi purici cu el.

Oricum, mama mea nu l-a placut. A crezut tot timpul ca e prea putin pentru mine. Imi spunea cand m-am mutat la el, ca am sa ma intorc plangand acasa. Daca ar stii cata dreptate a avut. Cred ca asta e si unul dintre motive pentru care am tot incercat sa fac sa functioneze relatia. Nu vroiam sa recunosc fata de ea ca a avut dreptate si nu vroiam sa stie prin ce trec, cat sufar, pentru ca stiu ca ar suferi si ea.

Eu am ascuns multe lucruri fata de mama, tocmai ca sa nu o ranesc. Am preferat sa tin in mine, sa ma refugiez in mancare. Si uite asa s-au tot adunat problemele, impreuna cu kg. Si mama a simtit. Acum o evit tocmai ca sa nu vada ca sunt intr-o stare de tensiune, ca ma consum si sufar pentru ca stiu ca as izbucni in lacrimi si i-as povesti tot.