Pierderea unei persoane dragi

[Ramonika]

emanouela - cumplit [q] e mai cumplit cand persoana draga iti este smulsa asa fulgerator, cred ca iti este cu mult mai greu sa accepti ceea ce s-a intamplat. eu inca am probleme in acceptarea realitatii. nu stiu cand (daca) o voi putea accepta vreodata.

[emanouela]

Multumesc pentru gandurile bune[flo] Ramonika...acorda-ti timp si va veni si acceptarea. Uneori, si eu, accept ca nu mai este, alteori nu. Sunt absolut normale etapele prin care trecem si ca prim pas spre acceptare pe care il faci, e faptul ca vrei sa vorbesti despre asta[flo] Prea des noi ne bucuram de confortul unei opinii fara disconfortul cugetarii. John F. Kennedy

[Ramonika]

Citat:

citat din mesajul lui flavia maria Draga mea Ramonika, Eu citesc mult pe net despre cancer(tata are cancer si simt nevoia sa ma informez ...sa stiu la ce sa ma astept in continuare)

pasajul citat e adevarat, insa oricat "te-ai pregati" pt. momentul asta, parca tot nu esti pregatit cu adevarat niciodata. tata a avut cancer la colon, de cand s-a operat pana a murit au trecut 6 luni, deci 6 luni de "pregatire" dintre care ultimele saptamani cu durere multa si morfina, insa la moartea lui tot am suferit ca un caine, cum se zice. mama avea virusul hepatic "C" de peste 30 de ani in sange. ea stia ca i se va trage moartea de la asta, insa tot speranta moare ultima si tot am sperat ca o va mai duce si cu ciroza hepatica. a fost internata de mai multe ori si a iesit mai binisor din spital. speram ca si de data asta va fi la fel. n-a fost sa fie... [q]

[crisspy]

Condoleante pentru pierderea suferita, inteleg ce este in sufletul tau. Acum 4 zile s-a implinit 1 an de la moartea tatalui meu (63 ani)...a fost un soc pentru toata lumea. Nici acum la 1 an de zile nu constientizez sau nu vreau ca nu mai e printre noi, mi-l inchipui ca sta la el acasa si asteapta sa mergem in week-end-uri cu copii. Si da, si eu l-am invinuit ca a plecat prea repede dintre noi, eu eram insarcinata cu fetita in 7 luni si atat de rau imi pare ca nu a apucat macar sa o tina in brate. Si m-am invinuit si pe mine pentru ca daca nu eram insarcinata as fi putut sta internata cu baietelul meu care la momentul respectiv era in spital la Matei Bals (unde eu nu aveam voie sa stau fiind insarcinata, a stat mama mea cu el). La o zi dupa ce mami s-a intors la el a suferit un atac cerebral, parca a asteptat-o [q][q] sa vina acasa. Eu nici macar nu am apucat sa-mi iau ramas bun de la el, internat fiind era inconstient. Nici macar nu m-au lasat sa stau noaptea cu el ca sa nu-mi afecteze sarcina. Nu o sa uit niciodata momentul in care mami cu fratele meu au intrat pe usa in dimineata zilei de 15 iunie 2011 la ora 6 sa-mi spuna ca tati nu mai e. Crisspy, [mamica] fericita de [copil] Razvi (16.02.2009) si [bebic] Andra - Maria (26.08.2011)

[Ramonika]

voi cat timp ati purtat doliu dupa parinti? ma refer doar la hainele negre.

[emanouela]

9 zile. Doliul e in sufletul meu. Prea des noi ne bucuram de confortul unei opinii fara disconfortul cugetarii. John F. Kennedy

[Ramonika]

e ok emanouela, eu te inteleg.si eu sunt de principiu ca doliul il porti in suflet. la tata am purtat 40 de zile. acum chiar nu stiu. 40 zile sigur voi purta, insa cand vad cazuri in jurul meu care poarta 1 an pt. parinti/soti, parca imi da de gandit.

[hannen]

emanouela,condoleante![q] Deseori mi s-a zis(si m-am gindit si eu dar nu am ajuns la nicio concluzie,ca da sau ba) ca e mai bine asa ("asa" fiind boala...timpul pt. a te pregati sufleteste) decit fulgerator,un accident de masina.Ceva de genul "gindeste-te ca daca dadea o masina peste ea sau ii cadea ceva in cap ..."[:-@][:-@][:-@] ma scot din sarite comparatiile astea,ideile astea timpite.Persoanele astea nu inteleg ca oricum ar fi socul e la fel,durerea e la fel,pierderea e aceasi...si nu mai esti ce ai fost ,nimic nu mai e cum a fost. Azi am o zi grea grea.Exact asa ma simt psihic ,care psihic se rasfrange asupra fizicului.De dimineata abia pot mima ca vorbesc.am o durere si un gol si nu le pot localiza,ma intreb ce-i cu mine .de ce sunt asa trista ,de ce ma doare sufletul,de ce ma dor toate in mine.Si stiu,desi evit si ma amagesc ca-s obosita (e adevarat,sunt si foarte obosita) ,dar stiu pt. ca gindul meu e numai la EA! Sunt perioade mai calme si sunt perioade atit de tulburi. Se zice ca timpul estompeaza durerea.Hmmm,mai am un an sa vad daca pragul de 2 ani aduce putina alinare ,apoi ma pronunt.Deocamdata e din ce in ce mai greu .Si mi-e ciuda ca nu,timpul nu a adus alinare. Astazi am cautat vechiul telefon unde am multe poze si filmulete cu mama.Vroiam sa o aud!Si-am auzit-o!si-am plins ,si pling de dimineata pe bucatele dar inca n-am reusit sa pling din tot sufletul,sa ma descarc.Nu pot la munca,nu pot acasa,nu pot in masina (ca ma apucase in parcare iar conducind mi-am focusat atentia pe altceva ca sa nu intru in vreun parapet de beton )nu pot "la padure"...[bang]pt. ca padurea mea nu-i asa de departe ca sa nu ma auda vreun trecator. Da,azi n-am putut sa pling din suflet.Desi acum imi curg lacrimile siroaie .Ma doare sufletul.Mi-e dor imens de mama.Ma doare dorul!Ma ucide! Nu pot sa cred!Nu-i posibil! Si uite asa ma invirt in fel si chip.Si nu mai vreau sa aud "asta e,asa a fost sa fie.toti ne ducem.intr-o zi ne intilnim...[:-@][:-@]" Vrajeli.Eu ACUM vreau sa o vad pe mama. Eu ACUM vreau sa o aud!Eu acum vreau sa ma stranga in brate! Si nu se mai poate! Vreau sa ma descarc si cred ca-s egoista pt. ca descarcandu-ma poate va fac voua rau.Am vrut sa o sun pe sor`mea.Am amanat,apoi am sunat si nu a raspuns.A trecut impulsul de moment si ma gindesc ca poate e mai bine.nu vreau sa-i fac si ei rau.Pt. ea e si mai rau si mai greu. Gata,m-am balacit cu totul iar.Sper sa simt o oarecare usurare. Ah,btw.Marti noapte am visat-o .S-a ridicat din sicriu si mi-a zis "Vino sa te pupe mama de buzata"(asa imi zicea,credea ea ca am buzele carnoase) si m-a apucat cu amandoua mainile de cap,m-a tras spre ea si m-a pupat pe gura cu un foc si-un dor de nedescris.si apoi s-a asezat la loc,moarta ca toti mortii. Si de atunci ma perpelesc continuu.Oare de ce?Ce inseamna?.... ************************************ Whatever happens don`t let go of my hand!

[Cristina_C]

Fiecare cu socotelile si obiceiurile lui, Ramonika. Sunt unii care poarta o zi sau nu poarta deloc, altii care poarta ani intregi. Dar si eu iti spun ca e irelevanta perioada, durerea ramane oricum in suflet. Eu am purtat vreo doua luni, la inceput doliu-doliu si apoi semi-doliu (negru cu putin alb si gri), oricum, culori mai sobre, apoi am revenit la culorile obisnuite, chiar ca nu conteaza...

[emanouela]

Ramonika...Poarta cat simti tu... nici pentru mine nu conteaza, din partea mea si la inmormantare m-as fi imbracat in alb, pt ca tata detesta negrul si pe noi ne boscorodea cand ne vedea imbracati in negru iar undeva in mentalul meu am intiparit ca alb este mai potrivit pt doliu, pt mine alb e puritate (stiu, is dusa [:D]), dar... De mama mi se rupe sufletul...ea a fost in depresie din cauza hainelor negre, dupa moartea bunicului, dupa la cateva luni bunica mea...a purtat in total 1 an si ceva....tin minte ca acum vreo 4 ani, disperata de atata negru, le-a aruncat pe toate ....si era furioasa, iritata...pt ca se saturase, nu mai putea... Hannen...>:D< socul e acelasi, finalitatea e aceeasi...persoana nu mai e, pierderea e aceeasi...ce nu e acelasi lucru, e acceptarea. Pe langa asta, mai apare si revolta, furia, indignarea ... e o incalceala de sentimente contradictorii. Mie una nu-mi faci rau, ma simt chiar bine ca pot fi printre ochii care citesc durerea ta si macar pot sa te imbratisez virtual...asa ca , descarca-te...face bine[flo] Prea des noi ne bucuram de confortul unei opinii fara disconfortul cugetarii. John F. Kennedy