Despre modestie

[Qarina]

O sa reiau aici o discutie de la generale, pentru ca sper sa putem discuta mai departe fara sa intram din nou in polemici romanii sunt... romanii fac Cam pe aici am inceput sa discutam despre modestie Modestia nu este apanajul oamenilor puternici si daca “indrazneala” exista genetic atunci merita a fi exploatata, chiar cu riscul de a aluneca cateodata in obraznicie, atat timp cat aceasta nu devine permanenta, penibila si prea daunatoare celor din jur. Rapuns: Aici o sa imi permit sa te contrazic. Modestia nu este apanaljul oamenilor slabi (cum am deduce prin eliminare din afirmatia ta) sau a celor din mijloc. Modestia nu are a face nimic cu puterea, ci cu personalitatea, educatia etc. Exista probabil multi oameni puternici dar care sunt modesti; faptul ca iau hotarari importante care afecteaza vietile altora nu ii face sa se laude cu ele, sa le afiseze pe toate drumurile.... Si ramasesem datoare cu un raspuns la: Tu zici ca ai intalnit persoane de succes care erau modeste ? In ce sens erau modeste, care este definitia modestiei ? M-am tot gandit si cred ca pana la urma modestia e adesea asociata cu umilinta, si atunci, Buflea, daca la asta te-ai gandit iti inteleg punctul de vedere. Pentru mine insa a fi modest inseamna a fi arecum mai rezervat in ceea ce priveste propria persoana, nevoile si imaginea proprie. In sensul ca nu ne auto- promovam pe toate drumurile nu ne folosim de orice prilej pentru a ne lauda cu realizari mai mari sau mai mici, suntem rezervati cu investitiile materiale. Una din persoanele la care m-am gandit e o cunostinta de acasa; conduce o companie care are impact national si international in domeniul in care activeaza. E implicata in foarte multe actiuni umanitare, e preocupata de educatia si viitorul tinerei generatii si a initiat si sustinut proiecte pentru tineri. E o persoana retrasa din punct de vedere "public". Ar putea sa profite de pozitia pe care o are si de impactul organizatiei pe care o conduce ca sa apara in diverse ipostaze de "auto-promovare" cum fac multi altii din acelasi domeniu, insa nu o face. Aparitiile publice sunt rare si bine tintite, iar discursul este intotdeauna strict profesional si indreptat inspre solutii care sa auca avantaje si organizatiei pe care o conduce si mediului incare se afla. Nu se lauda niciodata cu ideile ei, desi este "vizionarul". Intotdeauna vorbeste despre efort de echipa, pe care o promoveaza si o sustine. Nu are masina ultimul racnet, are o masina potrivita pozitiei ei. Nu este extravaganta, dar intotdeauna impresioneaza prin aspect, tinuta, discurs. Dupa mine, este o persoana realizata, plina succes pe mai multe planuri in viata si ... modesta. Sau down to earth. Cum arata pentru voi modestia? ______________________ Cuvintele sunt harta mintii.

[coracora]

Consider ca modestia este apanajul inteligentei. Oamenii cu adevarat inteligenti isi stiu valoarea, asadar nu simt niciodata nevoia sa-si trambiteze realizarile de pe garduri. Persoanele cu o capacitate intelectuala medie incearca sa suplineasca lipsa de prestanta (intrinseca individului inteligent) prin manifestari zgomotoase si spumoase (lauda). Modestia reprezinta si calitatea suprema a crestinului ortodox, care trebuie sa se faca pe sine mic in fata celorlalti. Constat (nu fara intristare) ca modestia este perceputa drept prostie in zilele noastre. Din cauza acestei perceptii deformate, tinerele generatii sunt crescute si educate in spiritul unei rapacitati altoite cu tupeu (forma infama a lipsei de modestie).

[Deceneus]

Bun subiect! Felicitari! Cred ca modestia implica cel putin doua calitati: inteligenta si bun simt/educatie. O persona modesta este o persoana suficient de inteligenta incat sa stie ca daca isi etalaza superioritatea provoaca iritarea celor cu care interactioneaza, si asta-i submineaza succesul. O persoana modesta isi suprima tentatia de a-si etala superioritatea. La popul opus se confirma ce spunea I Creanga: "prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul". Puterea este asociata cu ambitia. Modestia si ambitia nu cred ca sunt in corelatie directa. Poate fi persoana ambitioasa, dar sa nu etaleze succesele, sa se comporte ca o persoana modesta, si poate fi o persoana cu reale calitati care nu are ambitii. Subiectul imi aminteste de o relatare a unui agent de vanzari. Se lauda ca atunci cand a fost la interviu pentru angajare a fost intrebat de cel care-l intervieva unde se vede peste un an, si el i-a raspuns ca "in locul dumneavoastra". Spunea el ca asta a contribuit la castigarea postului petru ca a demonstrat ca are ambitie. Mie mi se pare mai mult tupeu decat ambitie. De multe ori tupeul este considerat o calitate care asigura succesul. Mintile ilustre discuta idei; Inteligentele medii discuta evenimente; Mintile reduse discuta persoane. (Eleanor Roosevelt )

[ina.click]

nu sunt de acord cu modestia care mascheaza cersitul de complimente, in rest, ici colo, de acord cu tot ce ziceti. tipul de modestie de care vorbesc e specific discutiilor feminine si ma scoate din sarite. exemplu: Ce frumoasa rochie! Ah nu, e o vechitura. Arati excelent! Da de unde, sunt ca vai de mine, uite ce cearcane am. Imi plac pantofii Ah, ce, astia? i-am luat si eu ca erau la reducere. Ai slabit! De unde, uite ce cur am. etc. Si numai pentru ca te obliga sa mai scoti din portmoneul verbal un compliment, sa reasiguri persoana ba da, ai slabit, ba nu, sunt frumosi, ba dam iti sta bine. recunosc ca sunt rautacioasa si raspund "bine, daca zici tu." fara sa ma mai bag in tiribomba de compliemnte si negari si modestii. cat despre interviuri, e o balanta fina intre modestia reala, modestia in detrimentul tau, tupeu si inteligenta. Nu poti nici sa te duci cu aroganta si lauda de sine infipte in frunte dar nu poti nici sa zici "ah, de unde, abia zic si eu doua vorbe in engleza, abia mesteresc la calculator, proiectul ala noroc cu echipa ca eu nu am avut mare aport, permis de conducere am dar fereasca dumnezeu sa ma prinzi la volan" etc

[Oana MC]

ina.click n-ar putea fi vorba aici de a nu sti cum sa accepti un compliment? Nu toata lumea stie cum sa primeasca un compliment - adica ce sa faca cu el - atitudine, limbaj. Pe de alta parte, poate aceasta nevoie de convingeri suplimentare ca "da, ai slabit", "iti sta bine cu rochia, bluza, etc" arata o lipsa de incredere in sinceritatea complimentului sau pur si simplu o lipsa de incredere in calitatile laudate. Sau poate ca persoana nu vrea sa fie complimentata pentru pantofi, ci pentru altceva, etc. Asa cum invatam ce sa primim un compliment, tot asa invatam cum sa il facem. Deschis, sincer, convingator, privindu-l in fata pe cel caruia il oferim, la momentul x sau y. Oana

[ina.click]

asa il fac, da. dar te asigur ca sunt niste discutii circulare si boring care se prelungesc la infinit, ba tu arati bine, cine eu, ha, nu, ba tu, ba tu, ba tu ai slabit, ba tu. [bang][bang] motiv pt care ma bucur enorm ca am numai programatori si nerd-females in biroul actual [:D]

[Oana MC]

in cazul asta, e mai simplu fara complimente, nu? Mie mi se pare ca un compliment e ca un dar care il faci cu sincera admiratie si ar trebui primit ca atare. Eu judec dupa standardele mele o persoana si ii comunic rezultatul judecatii. Dincolo de admiratie, un compliment poate fi interpretat ca un gest de putere, de impunere a unor standarde personale asupra altei persoane. Un compliment e pina la urma o judecata. Asa imi explic jocul ba tu ai slabit, ba tu arati bine, eu nu, etc. O dorinta de a prelua puterea, de a emite judecati, a le intoarce. Poate ca e un joc de putere la mijloc, un fel de competitie disimulata. Ma intreb acuma daca asta e o treaba ce se intimpla mai frecvent intre femei. Cum isi fac barbatii complimente? Cum le accepta? Sint asa de frecvente ca intre femei? Sa nu mai vorbim de complimentele intre sexe ca ala e deja alt subiect.

[ina.click]

Citat:

citat din mesajul lui Oana MC in cazul asta, e mai simplu fara complimente, nu? Mie mi se pare ca un compliment e ca un dar care il faci cu sincera admiratie si ar trebui primit ca atare. Eu judec dupa standardele mele o persoana si ii comunic rezultatul judecatii. Dincolo de admiratie, un compliment poate fi interpretat ca un gest de putere, de impunere a unor standarde personale asupra altei persoane. Un compliment e pina la urma o judecata. Asa imi explic jocul ba tu ai slabit, ba tu arati bine, eu nu, etc. O dorinta de a prelua puterea, de a emite judecati, a le intoarce. Poate ca e un joc de putere la mijloc, un fel de competitie disimulata. Ma intreb acuma daca asta e o treaba ce se intimpla mai frecvent intre femei. Cum isi fac barbatii complimente? Cum le accepta? Sint asa de frecvente ca intre femei? Sa nu mai vorbim de complimentele intre sexe ca ala e deja alt subiect.

Evident ca evit pana la urma sa mai complimentez persoane care neaga orice spun pozitiv. Cred ca e un fel de cutuma paguboasa, un joc social, ca doua maimute care se purica pe rand si devin submisive pe rand una fata de cealalta. Negandu-si calitatile una fata de cealalta isi permit astfel una celeilalte sa fie pe rand mai cu motz. ma rog, o prostie. barbatii reactioneaza ok la complimente, mai ok decat femeile. De obicei aproba si ei sau dau detalii despre produs, daca e vorba despre un produs... 2da, multumesc, si mie imi place ceasul meu, e cumparat de la X"..."da, multumesc, imi doream masina asta de cand eram mic2, "da, multumesc, merg la sala de 1 an" Acum depinde evident si de complimente, unele exagerate ma pun si pe mine in situatii jenante si prefer sa le indepartez ca pe niste muste. Imi par - mie - sincer false si incercarea de a flata ma incomodeaza. Ma refer aici la exagerari hiperbolice. La noi modestia de multe ori este semn de buna crestere insa se confunda cu vaicaritul uneori. Imi amintesc de o descriere a unui calator de pein secolul XVI a obiceiurilor bizare pt el ale locuitorilor unei parti din actuala Romanie: cand treci pe la ei, ies in poarta imbracati in straie rupte si se vaita de ce saraci sunt, nu cumva sa le treci pragul. Nu stiu daca de asta, dintr-o prudenta fata de o eventuala solicitare baneasca, sau dintr-o pornire gresit interpretata ca modestie, intalnesc multi adulti care la intrebarea clasica "si cum va merge" raspund invariabil ca nasol. Desi si eu si ei stim ca nu e asa in toate cazurile. Le complimentezi copiii, raspund ah da, sunt minun ati, dar asta mica e mofturoasa si asta mare nu are talent la matematica. Complimentezi apartamentul nou renovat, ti se raspunde ca vai si amar, a costat de i-a uscat si nu e deloc cum ar fi vrut si de altfel e urat si nici mobila aia nu o vroiau si nici culoarea si de fapt ei vroiau o casa undeva la caracal. Feliciti noua afacere, ti se raspunde ca ah, cata bataie de cap am cu ea, mai bine o las balta si ma duc sa ma fac tarabagiu. Apreciezi muraturile, ti se spune eh merci, da daca aveam borcane mai mari....etc. Si cumva dupa o vreme ti se ia de tanguiala asta agasanta si monotona, de toate nodurile astea din papura. Gasesc de prost gust aceasta fateta prost interpretata a modestiei. Daca esti mandru de copilul tau, zi asa. Daca esti fericit cu noua masina, zi "multumesc" si atat cand esti felicitat. Daca iti sta bine rochia -si stii bine ca iti sta bine, doar ai foit paispe vanzatoare si 4 cabine de proba - , zi asa, confirma sau macar taci. Modestia de suprafata nu ajuta pe nimeni cu nimic si te face doar sa pari plangaret si vesnic nemultumit. modestia reala vine dintr-un fel de smerenie interioara, din capacitatea de a te intelege pe tine ca individ in raport cu lumea, din realismul cu care poti aprecia si alte lucruri bune in jurul tau.

[Oana MC]

interesant ca e un fenomen mai larg. Asta ma face sa ma gindesc la felul in care multi parinti din generatia celor care au acuma 35-40 de ani nu isi laudau prea mult copiii pentru realizarile lor. Asteptarile erau ridicate; era normal sa fii bun, dar de cele mai multe ori nu era suficient. Nu vreau sa generalizez fara rost (am avut parte de si de sustinere si de "poti mai bine"), dar am intilnit la multi din generatia mea comentariul asta. Spun asta in lumina culturii de aici in care lauda copilului e atit de uzata incit nu stiu daca mai produce stimularea dorita. Mi s-a parut ca ma gasesc intre doua extreme din punctul asta de vedere. Aici complimentele intre femei circula cu mai multa usurinta.

[bird70]

Interesant, eu nu asociez vaicareala si negativismul cu modestia, mai degraba le vad ca simptome de depresie. Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper