despre supraprotectie

[bird70]

Citat:

citat din mesajul lui Ilinca_M. Citat: citat din mesajul lui bird70 Citat: citat din mesajul lui Ilinca_M.Stie sa manance singura cu lingurita/ furculita de la 2 ani jumate (de cand merge la gradinita, recunosc ca eu as fi continuat sa-i dau eu, cu lingurita, am ramas afis cand am vazut ca poate singura, si inca cu dexteritate:)). align="right" id="quote2">Citatul asta e perfect aici, la subiectul supraprotectie. Cred ca ramaneai afis sa vezi cu ce competenta poate pitica ta sa faca la olita de la 2 ani sau cat de capabila este sa doarma singura in pat fara sanul in gura, etc. Trebuie sa fi TU convinsa in primul rand. Daca copilul te vede pe tine ca nu esti sigura si eziti cand incerci sa-i vinzi olita sau patutul, evident ca nu va avea incedere si se va opune. De cate ori ne spunem ca nu e in stare copilul, ca e prea mic, ca asteptam pana e pregatit, fara insa sa fi incercat, fara sa-i fi dat copilului ocazia ca experimenteze o anumita etapa?Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health OrganisationI'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper align="right" id="quote2">Of, Doamne, iar aveti impresia ca se vede mai bine si mai obiectiv "din exterior" si zau ca nu-i chiar asa...... Vara urmatoare (deci la 2 ani si un pic) a murit mama mea, nu vreau sa detaliez subiectul, daca se intelege de ce n-am putut face mareata trecere de la scutec bine, daca nu, nu.

align="right" id="quote2">Nu te judeca nimeni ca nu ai pus fata pe olita la 2 ani si un pic, nu vreau sa ma intelegi gresit [flo]. Dar eu am zis ca de multe ori mamele spun ca nu e pregatit copilul fara sa incerce. Tu spui ca nu se vede mai bine din exterior si apoi imi spui ca de fapt la varsta perfecta pentru olita tu nu ai inceput operatiunea. Nu conteaza motivul si te inteleg de ce nu ai facut-o. Tu incerci sa ne spui ca fetita ta a fost pregatita la 3 ani desi la 2 ani si un pic nu ai incercat. De unde stii atunci ca abia la 3 ani a fost pregatita? Ma intelegi ce spun? Nu vreau sa te supar [flo].Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health OrganisationI'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

[bird70]

Citat:

citat din mesajul lui Ilinca_M. Asa, foarte frumos, si eu unde am zis opusul? ... Dar nu pot sa-i provoc frustrari...cum sa spun...premeditat, organizat, doar in ideea ca-i vor prinde bine.

align="right" id="quote2">
Eu am fost in situatia sa trebuiasca sa provoc frustrari copilului in incercarea de a atinge independenta si echilibrul de mai tarziu.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

[viviana]

Citat:

citat din mesajul lui corap eu cred ca rolul meu ca parinte e sa dau drumul in lume unor tineri adulti, liberi, fericiti, ei insisi si neterorizati de frica de a gresi. si constienti ca au sustinerea mea (si a tatalui lor, dar mai am un picut de lucrat cu asta, ca el vine mult mai incarcat din copilarie) oricand vor avea nevoie de ea.

align="right" id="quote2">

E si aici o taina. Cum sa inveti copilul sa nu-i fie frica de greseli, de esecuri, sa si le poata asuma. Si in acelasi ton sa-l invatam cum sa primeasca si ce sa faca cu succesele.

Caci lauda imbracata in "asta ti se cuvine" schimba conduita, insa laudarea efortului, a incercarii duce la cresterea respectului si a increderii.

Cateodata nici nu este nevoie de cuvinte. E de ajuns ca el sa simta, sa vada in comportamnetul nostru ca-l incurajam.

Mai vad o capcana: banalitatile repetate pe care le poate auzi mereu si mereu si care ajung sa nu-l mai impresioneze.


La 12 ani, fii-mea, isi asumase cu brio, cu durere-n suflet, esecul de a invata sa inoate. In vara aceea am fost plecate in America si in fiecare zi eram la piscina. Statea pe margine, trista, uitandu-se cum toti copii se balaceau. Mi se rupea sufletul. Inotam pe langa ea si tot incercand sa o atrag. Probabil ca atitudinea mea nu era foarte corecta - vazuta prin ochii altora - caci o doamna s-a apropiat de mine si mi-a spus: "Cumparati-i niste ochelari de inot si lasati-ma pe mine."
In 2 ore invatase sa inoate, in ziua urmatoare putea sa se scufunde, sa faca trucuri si sa se arunce.
Cuvintele magice au fost "well done" "give me five" si "Nadia Comaneci" la toate prostiile si incercarile ei nereusite.
Asta a fost prima lectie.

A doua lectie a fost mersul pe bicicleta. Acolo unde eu am esuat si am lasat-o balta, a reusit anul trecut o alta mamica.

De ce? Pai simtea in mine neputinta si enervarea de a o invata niste lucruri atat de simple - dupa capul meu. Degeaba o incurajam eu daca tonul, vocea, atitudine mea spuneau contrariul.




--------------------------------------------------------------------------------------------------
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

[Mirrin]

Uite de aia zic eu ca este importanta varsta copilului, ma miram in fiecare zi de ea :), apoi usor, usor a crescut, au inceput expresii de genul "mami e rusine sa ma pupi de fata cu copiii", laudele erau mai mult constatari ale mele pentru mine, spuse cu voce tare, ca ea se raporta deja la alti oameni si puteam eu sa zic pana lesin ceva, ca daca se uita cineva usor ciudat deja era convinsa ca lauda mea este egala cu 0 ( eu fiind subiectiva ). Acum, la aproape 6 ani, grupul de prieteni este important ( probabil nu atat de important ca la 16) insa este altceva...de aceea mi s-a parut perfecta ideea asta cu : ea s-a dezvoltat si eu am ramas la obiceiuri mai vechi si imi era frica sa schimb ceva in comportamentul meu, desi imi dadeam seama ca undeva nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda si nu o ajut deloc...

 

De ceva timp, incerc sentimentul cand ma uit la ea ca parca nu ar fi copilul meu, dar nu luati ad literam, ci in sensul ca a crescut ( imi vine pana la umeri, eu avand 156cm), s-a conturat ca si om ( de fapt este un omulet) sunt mandra de ea si de mine totodata. Si m-am tot gandit, am fost gravida, am stat langa ea zi de zi, am comunicat...si tot simt saltul asta al ei...cred totusi ca este bine ca simt asa, fiindca am senzatia ca ii fac loc sa se desfasoare neingradita de mine. Exact ce spunea pisigri, rolul meu trece intr-un plan secundar, este la fel de important acest rol, dar se desfasoara altfel.

 

viviana- m-am tot gandit si razgandit, asta cu inotul o streseaza rau, cand vrea sa stie, cand nu vrea...dar se tot gandeste la asta... nu stiu ce sa fac, sa insist sau nu. Mi-a zis ca vrea sa o invat eu, am mers la strand toata saptamana ( eu am facut cursurile acum 25 de ani, imi mai aduc aminte vag ), cu mine vrea sa intre si sa incerce, se tine pe pluta, reuseste sa stea cu capul in apa si sa dea din picioare...adica ceva progrese a facut, eu tot asa cu incurajari, cand vrea sa se opreasca ne oprim. Faza tare a fost, ca prima data m-a pus sa-i demonstrez ca stiu sa inot, cu sarituri, cu toate cele, eu nemiscata de ceva timp...am zis ca sunt batuta cateva zile, dar cu ocazia asta mi-am reimprospatat memoria. Eu cand inot ( nu cand ma balacesc) imi aduc aminte exact cuvintele instructorului de acu zeci de ani, exact tehnica...ei si mi-am mai adus aminte, ca nu mi-a placut inotul :), ca mi s-a parut greu, numai ca eu am avut alta fire, eu nu am spus niciodata nimanui, la mine totul era "daca-i musai cu placere", am fost mereu docila si ascultatoare, copilul model, si din punctul asta de vedere ma bucur ca fiica mea imi spune ce nu-i convine, imi spune cand ii este greu, stie ca se poate si altfel, si eu cred ca e bine.

 

Eu de cand cu copiii m-am descoperit si autoanalizat muult si eu ca si om am castigat enorm. Am terminat cu gandurile de la cafeaua de dimineata .

 

Va pup pe toate si va citesc, dar in restul zilei nuprea mai reusesc sa scriu.

 

 

 

 

 

 

 

[corap]

Citat:

citat din mesajul lui viviana De ce? Pai simtea in mine neputinta si enervarea de a o invata niste lucruri atat de simple - dupa capul meu. Degeaba o incurajam eu daca tonul, vocea, atitudine mea spuneau contrariul. -------------------------------------------------------------------------------------------------- Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit vivi

align="right" id="quote2">

pai exact asta am spus si eu ca o incurajare pe care n-o simti o percepe si copilul ca falsa si-i degeba.

in privinta inotului - fi-mea-i o rata, a invatat singura sa se tina la suprafata. fi-mio nici nu vrea sa auda ideea de a-l duce la bazin (desi dupa ce ajunge in apa ii trece). dar e extrem de rigid. si singura care reuseste sa-l "miste" e sor-sa. eu la faza asta nu reusesc sa-l incurajez, pentru ca ma frustreaza neputinta mea de a-i explica cat de simplu ar fi daca s-ar relaxa. asa ca stau de-o parte.

la tenis e fix viceversa

[ela_04]

Citat:

Uite de aia zic eu ca este importanta varsta copilului, ma miram in fiecare zi de ea :), apoi usor, usor a crescut, au inceput expresii de genul "mami e rusine sa ma pupi de fata cu copiii",

align="right" id="quote2">

ce frumos!
abia astept sa ajungem si noi acolo...[flo]
pana atunci profit din plin ;)

[copil] [gravi] +27

[AgnesLuca]

Ela, ok, sunt eu defecta

 

Inbox, ai dreptate, noi suntem inca in faza aia de copilarie mica in care totul se petrece rpd, efortul si rezultatul se suprapun...de fapt efortul nici nu se vede, totul se produce de la sine si de aici uimirea fireasca in fata minunii care se numeste prozaic dezvoltarea copilului.

 

 

"Copilului mic, da-i radacini adinci, celui mare, aripi sa zboare" (proverb indian)

 

Agnes si Alexa (21.06.2009)

[AgnesLuca]

Nu ma mir deloc ca la topicul supraprotectie s-a ajuns la tema scolii...

 

"Copilului mic, da-i radacini adinci, celui mare, aripi sa zboare" (proverb indian)

 

Agnes si Alexa (21.06.2009)

[dana vio]

Citat:

citat din mesajul lui inbox Eu de cand cu copiii m-am descoperit si autoanalizat muult si eu ca si om am castigat enorm.

align="right" id="quote2">Asa si eu. Si m-am schimbat foarte mult, in bine, zic io . Da, am simtit nevoia sa-mi explic multe lucruri si le-am gasit in cartile de parenting pe care le-am citit in primul rand ca fiica si apoi ca mama. Si sunt multe lucruri bune pe care le-am invatat de-acolo dar cele mai importante sunt:- faptul ca trebuie sa-mi cer scuze copilului. Sa am puterea/curajul/bunul simt sa recunosc ca am gresit. - sa apreciez faptul ca-mi spune: nu te iubesc, nu-mi place, nu vreau. Daca eu, mama ei n-o invat ca este foarte bine sa se explrime liber, cine o va face? Ii spun, atunci cand face ceva semnificativ, "pai tu esti desteapta!" si vad ca este incantata de elogiu. Dar expresia de care abuzez la greu este: "doamne, cat te mai iubesc!" si o strang in brate de n-are aer si striga "mai incet" dar nu pleaca si eu imi slabesc stransoarea si apoi "mai tare". Alexandra Maria 14.12.2007

[Mirrin]

Citat:

citat din mesajul lui AgnesLuca Inbox, ai dreptate, noi suntem inca in faza aia de copilarie mica in care totul se petrece rpd, efortul si rezultatul se suprapun...de fapt efortul nici nu se vede, totul se produce de la sine si de aici uimirea fireasca in fata minunii care se numeste prozaic dezvoltarea copilului. "Copilului mic, da-i radacini adinci, celui mare, aripi sa zboare" (proverb indian) Agnes si Alexa (21.06.2009)

align="right" id="quote2">
Da Agnes, exact la asta ma gandeam [flo]... daca eu in perioada asta de bebelus m-am tot minunat si am luadat ca asa mi-a venit: ca zambeste, ca respira inteligent :) ( asta era expresia noastra cand era mica mica si stateaaam si ne uitam la copil cand doarme), ca ....o gramada de chestii care vin din dezvoltarea fireasca...cand s-a facut trecerea la efort sustinut versus merite si laude ( in anumite domenii), copilul nu a reactionat bine, iar noi ne-am pierdut ... era si normal sa se intample asta... ( noi am protejat si copilul, dar ne-am protejat si pe noi fofilandu-ne aiurea fiindca nu stiam cum sa reactionam, din teama de a nu da gres...).