cand parintii dezamagesc(2)

[Mirrin]

ileanna...uite tu numesti iertare ceea ce eu numesc intelegere si impacare cu trecutul, de aici incolo esti tu cu tine, nu te mai bantuie nimeni ... Nu cred ca iertarea este un cadou, cred ca iertarea este ceva mult mai mult, iertarea este aia care sterge chiar tot cand ajungi la ea. Nu mai mergi cu durerea aia in piept, nu mai doare... dar este clar ca nici vindecat nu esti, adica, depinde ce vrei, vrei sa nu mai doara si atat, vrei sa imbunatatesti toate acele aspecte care ti-au fost afectate ... Legat de a mi se cere iertare..intr-un anumit moment, desi doream lucrul asta, cred ca nu i-as fi facut fata unei astfel de cereri...cred ca m-as fi repezit sa lovesc cat de tare puteam... cu toate resursele mele! Selene, alcoolismul este o boala, omul ala pana la urma are creierul afectat de aburii alcoolului...dar cei din jur, care lasa un copil sa asiste la batai, certuri, scandaluri, care ii pun practic viata in pericol...ce fac? Unde sunt? Eu cand i-am intrebat de ce? De ce m-au dus intr-un loc in care stiau ce conditii sunt, in care la randul lor traisera sub amenintarea batailor, cutitelor...si de unde fugisera cat au putut! Mi-au zis ca, ce sa facem, ca au venit si ne-au batut la cap o zi ca nu suntem in stare sa te crestem....o zi, atata a valorat linistea mea... o zi de insistene. Pai putea sa ma omoare cineva si nu as fi dat copilul de langa mine de era si sfant ala de mi-l cerea...dar deh. Apoi cand le-am spus, stiti, uite cam prin ce am trecut eu copil fiind....da pai asa era X si Y, asa intelegeau ei educatia.....dar bine voi cum o intelegeati? Adica, e ca si cum, eu mi-as duce copilul intr-un loc in care este cu siguranta batut si desconsiderat si apoi fac misto de el ( chiar misto zic, asa cat de urat suna cuvantul asta), ba nu tin nicio legatura cu copilul sa aflu daca se intampla ceva, si ii spun ca nu eu l-am batut, ca eu vreau sa ii fiu prieten, eu sunt un parinte bun X este de vina. Da, dar tu ca parinte, trebuia sa ma aperi de X nu sa "ma faci plocon" lui ...si tot asa... Ideea este ca am scris toate astea, si daca in alte conditii m-ar fi durut, acum chiar le-am scris detasat.

[ileanna]

Selene, la cine te referi, ca nu imi dau seama??? Nu vreau sa presupun. mama [mamica]gandacelului Vladut [copil], 08.07.08

[oanap85]

ileanna la ceea ce ai scris eu am dat deja raspuns.. dar chiar daca e greu de crezut sau spui ca nu exista " nu pot" exista sa ierti inseamna" chiar din sufletul tau" cum spunea cineva tot aici parca ,nu e de ajuns sa spui ca ierti daca nu simti asta in sufletul tau. eu poate ca nici nu trebuie sa iert ,poate asa cred eu ca maicamea e vinovata cum si ea crede despre mine ca sunt ! eu depocamdata nu sunt pregatita sa vorbesc ,sa clarific:) si mai ales de cand am intrat in depresia asta si incerc sa inteleg cauza ,imi amintesc multe intamplari din trecutul meu si nu inteleg de ce!pentru ca sunt anumite momente cand mi le amintesc desi nu-mi doresc acest lucru ,pentru ca din pacate sunt niste amintiri care pe mine ma fac sa devin trista si nu pot sa-mi dau seama din ce cauza ,uneori anumite locuri care am fost cand eram copil imi amintesc diverse lucruri la care pana acum nici nu ma gandeam si asta de cand a murit soacra mea ,chiar dupa ce am nascut si un secret:) [de multe ori mi-as fi dorit sa fi fost infiata pentru ca atunci as fi inteles de ce s-ar fi comportat asa,i-as fi multumit chiar pentru tot ce a facut pentru mine...chiar mai in gluma ii spuneam sotului intr-o zi ca in adolescenta imi maginam cum imi spune acest lucru ca sunt infiata si voi afla cine sunt adevaratii mei parintii[:I] insa nu, e maicamea ca -i seman ,gesturile uneori ma sperie .. iar alteori ma gandeam ca poate se comporta asa din cauza ca am fost vanduta cand am fost mica(am fost un copil foarte bolnavicios si stiu ca s-au chinuit mult cu mine , medicii nu-mi dadeau mari sanse , imi povestea bunicamea ca au adus un preot acasa si m-au botezat si ca apoi m-a vandut pe geam ca cica asa m-as fi insanatosit si mi-au pus un nume nou ) nu stiu,ma gandeam si eu poate ca atunci cand m-a vandut chiar s-a rupt si legatura dintre noi ,cred ca e aberant ce spun nu?:D; sau poate ca chinuind mult cu mine a facut-o sa ma dispretuiasca,bunicamea imi spunea ca taicamiu zicea sa ma arunce la un tomberon(dar nu stiu daca e adevarat,nu am intrebat niciodata de maicamea asta e doar ceea ce mi-a zis bunica) nu pot sa zic ca nu am multe pentru care ii sunt recunoscatoare,pentru ca nu m-a abandonat de ex,pentru ca nu ma lasat cu taicamiu,ca m-a crescut ..iar daca asa ar fi fost ea :adica stilul ei, as fi inteles ca asa e mama mea nu am ce face insa ea doar cu mine e indiferenta dar iar repet: asta e.. oricum sunt hotarata sa discut cu ea prima data cand va veni in tara(asta daca da un semn)nu mai astept invitatie si a 2-a oara:)trebuie sa am discutia sta cu ea si ce-o fi o fi,macar o relatie asa ce faci?bine, hai pa! sa o cunosca si copiii mei si sunt multumita si..:)azi e luna plina ,eu sunt capricorn asa ca pentru capricorni urmeaza o perioada buna,multe schimbari pe plan emotional si sunt si eu hotarata sa ma schimb sa ma gandesc doar la binele familiei mele si sa fac doar ceea ce-mi place si ma binedispune ,asa ca gata cu supararea [flo][pup] Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).

[Mirrin]

Si-mi aduc aminte cum cadeau cuvintele "acuma gata, ori tu ori eu" si incepea bataia intre adulti in parte, sa vedem care invinge...totul in strigate ca acum mergem "pana la moarte", si eu, cand aveam curaj luam apararea cand a unuia cand a altuia..in functie de rasturnarea de situatie...cand nu aveam curaj ma duceam in cusca cainelui ( desi imi era frica terbila de intuneric) si stateam acolo...ca acolo ma simteam protejata, sau fugeam la vreun vecin dupa ajutor, asta daca nu eram prea paralizata de frica si de rusine. Iar ai mei, cand se povesteau scene de genul asta radeau ...

[cristinuk@]

Doamne ce orori povestiti voi aici nu am cum sa mi imaginez decat ca scenarii la filmele de groaza [bang][bang] ma duc s o sun pe mama sa i multumesc ca a fost o mama singura minunata [flo] pentru voi care ati reusit sa evadati [flo][flo] https://picasaweb.google.com/111356891978087779654/HikyBird# "...Poti descoperi inca in minunata viata a animalelor profunde semnificatii si nu de putine ori, adevarate valori etice si morale de comportament..." Constantin Mihailescu

[filofteia]

Citat:

filofteia, este mult mai greu sa faci ceva daca parintele a murit (aici Selene a avut mare dreptate). Experimentez si eu asta, o sa povestesc un pic mai tarziu.

Eu am incercat sa fac ceva, sa avem o discutie, sa-mi vindec sufletul. Am fost insa dezamagita ca nu am putut schimba nimic. A fost total surprinsa de reprosurile ca m-a batut, ca m-a jignit de atatea ori, i s-a parut ca sunt nedreapta cu ea, ca a procedat foarte bine asa cum a procedat, ca eu sunt o fiica rea. Apropo de abuz fizic + psihic... Eram prin clasa a VII-a cand am venit acasa de la o lucrare la romana. M-a batut cu cureaua pentru ca n-am stiut sa spun exact ce facusem. Eram atat de speriata, incat nu-mi puteam aminti mare lucru. Dupa cateva zile am venit cu lucrarea, luasem 10 si mi-a spus:"Ce proasta esti! Ai luat bataie degeaba!". Si-mi amintesc foarte clar ca i-am dat dreptate... am considerat ca eu eram cea care gresise. Eram intr-o permanenta groaza... va fi multumita sau nu... este obosita sau nu ... Scuza cea mai frecventa pe care i-am gasit-o a fost ca nu a stiut altfel sa ne educe, ca ne iubea, dar nu stia cum sa reactioneze altfel.

[rrox3]

Citat:

citat din mesajul lui oanap85 iar alteori ma gandeam ca poate se comporta asa din cauza ca am fost vanduta cand am fost mica(am fost un copil foarte bolnavicios si stiu ca s-au chinuit mult cu mine , medicii nu-mi dadeau mari sanse , imi povestea bunicamea ca au adus un preot acasa si m-au botezat si ca apoi m-a vandut pe geam ca cica asa m-as fi insanatosit si mi-au pus un nume nou ) nu stiu,ma gandeam si eu poate ca atunci cand m-a vandut chiar s-a rupt si legatura dintre noi ,cred ca e aberant ce spun nu?:D;

Nu e chiar atat de aberant ce spui Oana [flo]. E posibil sa se fi detasat emotional de tine ca masura de protectie, in cazul in care nu ai fi supravietuit. A simtit ca nu ar fi putut suporta asa ceva. Vorbeste cu ea despre perioada respectiva, s-ar putea sa recuperezi cate ceva. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[rrox3]

Simt nevoia sa diferentiez putin intre acceptare si iertare, fiindca vad ca se amesteca destul de mult una cu cealalta. Acceptarea e ceva ce faci tu cu tine, inseamna ca ai procesat tot ce ai trait, ai parcurs perioada de doliu si te-ai impacat cu soarta ta. Iertarea, pe de alta parte, e oferita cuiva. Inseamna ca nu-l mai consideri responsabil pentru ceea ce ti-a gresit. Il absolvi de vina. Ai sters cu buretele tot ce s-a intamplat. Mi-e teama ca de multe ori asa zisa iertare e doar evitare a doliului si negare. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[AgnesLuca]

Citat:

citat din mesajul lui filofteia Citat: filofteia, este mult mai greu sa faci ceva daca parintele a murit (aici Selene a avut mare dreptate). Experimentez si eu asta, o sa povestesc un pic mai tarziu. Eu am incercat sa fac ceva, sa avem o discutie, sa-mi vindec sufletul. Am fost insa dezamagita ca nu am putut schimba nimic. A fost total surprinsa de reprosurile ca m-a batut, ca m-a jignit de atatea ori, i s-a parut ca sunt nedreapta cu ea, ca a procedat foarte bine asa cum a procedat, ca eu sunt o fiica rea.

Eu simt o contraditie ascunsa in cele scrise de Ileanna si pasajul citat mai sus, chiar asteptam continuarea Ilenei pe tema asta (atita vreme cit impacarea si iertarea are de fapt legatura cu noi, chiar nu mai conteaza daca parintele mai e in viata sau nu). Mama mea a murit cind eu aveam 20 si-unpic. Stiu ca nu m-a iubit, am stiut-o dintotdeauna. La inmormintarea ei am plins groaznic, desi mi-era o straina si nu o mai vazusem de mai bine de 10 ani. Am plins pentru mine, pentru ca traiam cu speranta ca o sa vina o zi in care mama mea o sa ma accepte, speranta asta a fost ingropata odata cu ea, iar apoi a venit impacarea. Mai greu mi se pare sa fac pace cu tatal meu (nu suntem certati, avem o relatie normal-anormala asa cum a fost ea intotdeauna). In ultima vreme am reusit sa-i zic cite ceva din cele ce le am pe suflet si din reactiile lui am inteles ca s-a inconjurat cu ziduri groase prin care doar o anumita realitate bine filtrata poate patrunde. Il caracterizeaza acea atitudine binevoitoare si inclinatie spre voluntariat descrise de Rrox intr-o postare din zilele precedente, pe mine ma caracterizeaza furia... "Copilului mic, da-i radacini adinci, celui mare, aripi sa zboare" (proverb indian) Agnes si Alexa (21.06.2009)

[ileanna]

Haideti sa va spun ce cred eu ca m-a ajutat sa iert abuzul: - Au fost abuzuri fizice, dure, si am putut sa le VAD, sa realizez ca nu poate fi normal. Asa ca m-am concentrat pe a rezista si a evada. Am investit energie aici si tot de aici am luat. Nu am ramas niciodata in deriva, ba chiar pot zice ca am avut o copilarie ... focusata - Niciodata nu am considerat ca parintii imi datoreaza ceva: nici macar iubire. Ei au dat fix ceea ce au avut. - Niciodata nu am asteptat / dorit o reconciliere cu tata: adica ceva la modul sa recunoasca el ca a gresit sau sa ne reparam relatia. Niciodata nu am confundat iertarea cu asta. Iertarea este ceva ce imi apartine doar mie, doar eu pot face asta, cu resursele mele si fara ajutor dinafara. Daca pentru a ierta astept ca „vinovatul” sa faca ceva in directia asta, sa ma determine cumva, atunci nu e iertare ci impacare. Nu mi-am dorit sa-mi „repar” relatia cu el, nu am simtit niciodata ca am nevoie de ceva de la el. Nici macar de o explicatie. La ce bun? - Mereu am stiut ca parintii mei au fost 2 copii nascuti in timpul razboiului, am stiut prin ce vremuri de foamete si teroare au trecut. Daca atat au avut sa imi dea ei mie din rezerva lor personala de iubire ... mi-am putut imagina cam cat au primit de la parintii lor. In mod sigur ceva mult mai dur decat s-a intamplat cu mine. - Parintii mei au fost extrem de duri si insensibili. Dar in rest am vazut lucruri pe care sa le pot admira: o munca si o lupta continua, corectitudine, moralitate. Mi-a fost foarte frica de ei dar ... NU i-am dispretuit. Nu i-am vazut alcoolici, furand, mintind, inselandu-se etc (din pacate nu sunt nici astea foarte rare). Consider ca ar fi fost mult mai tragic sa am un tata ca al Selenei. NU as fi stiut / putut sa lupt cu asta. - Am putut sa ma opun: initial mental, apoi comportamental, apoi iesind din scena. - Odata ce am trecut de 28 de ani, tata s-a schimbat, a devenit mai intelept, mai retinut Acum pe tata eu il iubesc de nu mai pot si as fi in stare sa fac orice pentru el. Si ii multumesc pentru orice a facut, cum a facut, cat a putut. Am chiar o sensibilitate mare fatza de el, il consider ca un fel de suflet pereche pt ca am invatat ca sub duritatea aia „ca nu cumva sa nu il fac de rusine”, se ascunde un idealist. Consider ca datorita lui si modelului care a fost el, sunt un om foarte puternic care are capacitatea de a depasi si digera orice. Sigur ... am ramas cu multe „hibe” in urma duritatii si lipsei de afectiune, dar consider ca este de datoria mea (fatza de mine) sa lupt ca sa le pun in ordine. Consider ca este partea mea si numai a mea de a construi la tot ce au eu: pe mine. Nu am gandit mereu asa. Pana pe la 23 de ani l-am urat cu toata puterea mea. Poate vrea cineva sa citeasca Debbie Ford „Partea intunecata a cautatorilor de lumina”. O sa vedeti teoria d-nei despre reteta unica care ne compune si despre punctele „negre” din viata noastra, puncte in care daca reusim sa facem pace si lumina, exact de acolo ne putem trage puterea si lucrurile care ne fac unici. Mie mi se aplica. Na, acuma stau diferit lucrurile in ceea ce o priveste pe mama. Pe mama intr-un fel nu o pot ierta. La nivel constient inteleg si iert. Dar la nivel emotional, am ramas undeva blocata in emotia aia. Ea a murit si eu nu am mai putut sa schimb nimic ... In mine. Nu o mai pot vedea, ca sa ma oglindesc in ea, sa gasesc ceea ce imi corespunde din ea. Sa stiu care este mostenirea pe care a lasat-o in mine. Nu pot inchide cercul. E confuzie totala si nu ma pot orienta. PS Agnes, am pus cu italic, cred ca partea aia ar fi raspunsul pentru tine. Ai nevoie de „oglinda” ... ceea ce detesti in parintii tai, detesti inconstient la tine, pt ca esti asa sau nu accepti ca ai putea fi asa. Daca dispare oglinda ... nu te mai poti orienta. Mereu si mereu este vorba de a te accepta TU pe tine, chiar daca crezi ca e vorba despre a-i accepta pe altii sau de a fi acceptata de catre altii. Roxana ... nu stiu ce sa zic, in mod sigur tu stii mai bine. Dar in perceptia mea, iertand pe cineva, nu ii ofer nimic lui, ci MIE (poate nici nu ii pasa daca il iert sau nu; intrebare: poti ierta pe cineva care nu crede ca ti-a gresit?). Si este exact cum zici tu: nu il consider responsabil. Il absolv de vina. Vina lui fatza de MINE. Este vorba numai si numai despre MINE. Este pentru MINE. Si iertarea si acceptarea (eu le vad la fel; as face diferenta numai daca vorbim de acceptare = resemnare). Uite, eu il iert pe vinovat pentru vina lui fatza de MINE. Asta nu inseamna ca ii fac vreun cadou. Pentru el important este sa se ierte EL pe el insusi. mama [mamica]gandacelului Vladut [copil], 08.07.08