Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

De ce le este oamenilor frica?


MihaiTexas

Recommended Posts

  • Răspunsuri 301
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

Carra,

 

-mersi[:I]

-am crezut c-am trecut peste, da-le-ncolo de strachini

-un cadou e un cadou, tu faci ce vrei cu el: multumesti si te bucuri de el, nu multumesti dar te bucuri de el, nici nu multumesti si nici nu te bucuri.., nu stiu ce sa spun, ca nu-s in situatia ta, eu sint credincioasa de cind ma stiu, iar de viata m-am bucurat de 2 ori c-am primit-o: o data de la Dumnezeu, si a 2-a oara de la parinti ca au decis sa accepte cadoul lui Dumnezeu, nu-ti mai zic ce cadou am primit cind mi-a dat Domnul copii, si-acuma cind vad o gravida e ca si cum mi-ar fi iesit Domnul in cale.

 

Dar poate-ti raspunde altcineva care a trecut prin asta si fie a dobindit credinta, fie s-a lipsit de ea, eu nu ma pricep decit la "sporit" o credinta( asa mi se pare cel putin), as putea incerca si sa pun umarul la o 'convertire' daca-ti doresti, daca te pot ajuta cu ceva, zi.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Viviana, aici sint de acord cu Mihai: BO e una, BOR e alta (o parte din ea), lucrurile sint bune asa cum sint: fiecare cu treaba lui, putem sa ne iubim si fara sa ne amestecam.

 

Cit despre un subiect cu ecumenismul, nu stiu ce sa zic, e dureros pt ca poate rani, plus ca e deja o chestie de ,vorba cuiva, forumul crestin-ortodox, deja e prea mult pt un forum despre copii unde sa zicem ca se discuta mai ce-i de baza.

 

Vorba forumului: parerea mea.[:)]

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Ca sa raspund (si) la subiect: nu imi mai este frica de moarte, caci o vad ca pe cale de a scapa de chin. Mi-e frica de viata. De aceea ma intreb daca viata nu este un dar "fortat" (din nou, nu gasesc un cuvant mai potrivit).

 

Vreau sa va propun un exercitiu de imaginatie (precizez de la bun inceput ca NU VREAU sa par morbida, sinistra sau lipsita de politete sau empatie): daca ati fi stiut de cand v-ati nascut ca la un moment dat in viata voastra ar fi urmat sa va pierdeti tot universul (ma refer la moartea copiilor, a sotului, a parintilor - a tuturor fiintelor dragi, care reprezinta sensul vietii noastre), ati mai fi vrut sa va nasteti? Ati mai fi acceptat darul vietii? (Nu sunt deloc ironica, vreau sa stiu raspunsul vostru sincer.) Ati mai vrea sa traiti in conditiile in care ati pierdut toate fiintele care dadeau un sens vietii voastre? Aceasta este dilema mea.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Eu am vorbit de relatiile ecumenice care nu inseamna ecumenism si au ca scop cunoasterea recirpoca si schimbul de experienta.

 

Ecumenismul, adica unirea bisericilor este irealizabil. Si nici nu merita discutat.

 

 

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit

vivi

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Carra, chiar mi-am pus si eu astfel de probleme.

 

Nu e la fel de simplu ca si cand iti spui "de ce sa mai matur ca tot se face mizerie?"

 

Peste anumite morti poti trece, peste altele nu.

Sunt anumite relatii care se creeaza in familie si care te obliga, uneori, sa actionezi contrar dorintelor tale.

 

A fost un moment din viata fetei mele cand a inceput sa-si puna diverse intrebari:

Ce-ai face daca ne-ar rapi cineva si te-ar pune sa alegi. Viata mea sau a ta?

Ce ai face daca eu as avea o boala incurabila si m-as duce in Rai?

 

Eu, daca ea se duce in Rai, nu trebuie sa ma omor:

- caci trebuie sa ne intalnim acolo

- trebuie sa traiesc pentru a-i tine vie amintirea si a povesti si altora despre ea

- pentru ca si eu la randul meu am o mama, o sora, care vor plange dupa mine

- si nici ele nu trebuie sa se omoare pentru ca la randul lor au si ele copii, mame, surori

- etc.

 

Morbida discutie.

Crede-ma ca in momentele alea a fost chiar un exercitiu de imaginatie. Atunci chiar mi-a fost necaz ca nu am cunostiinte mai vaste despre religie.

 

Ideea este ca in astfel de cazuri nu este implicata doar propria noastra persoana.

 

 

 

 

 

 

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit

vivi

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Bine, nu o sa vorbesc despre ecumenism (vroiam numai pentru ca viviana a introdus acest element in discutie). Iar filmul urmator surprinde toate aspectele subiectului despre ecumenism (sau "ciorba" de religii si credinte):

 

http://www.ortodoxtv.com/filme-video/orthodox-awareness-film.php

 

Da, viviana, ecumenismul e foarte realizabil

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Carra (sper ca nu ti s-a-ntimplat nimic din ex de imaginatie), daca m-as pune-n ex tau, scotindu-L deci din start pe Dumnezeu din viata mea , poate ca n-as mai vrea sa ma nasc, daca tot ce as avea ar fi

numai si numai copiii, sotul si parintii. Dar avindu-l si pe Dumnezeu, m-as putea bucura oricum de ce am avut cit timp am avut si as putea gasi oricind un rost in altceva: implicindu-ma la orfelinate, infiind copii, plus ca se presupune ca macar un prieten doi tot as avea. Oricum as lua-o, eu tot m-as bucura (cred)ca am putut iubi un barbat, ca am putut naste un copil, hai ca-mi dau lacrimile acuma gindindu-ma la copii(deci da, esti un pic sinistra[:)]). In afara de asta, credincios fiind, stii ca ai tai sint la Domnul si sint bine, iar tu ii vei revedea. Bineinteles ca as plinge cu lacrimi de singe dupa copiii mei, m-as ruga sa nu cad in deznadejde, nu inseamna ca as iesi ca o floare din tragedie asa cum bravez acum scriindu-ti dar cred ca, una peste alta, tot as dori sa ma nasc (fie si doar ca sa-i cunosc pe copiii mei).

 

Bine ca-i doar un exercitiu.[:)]

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Katya, draga mea (si toti/ toate care cititi aici), in cazul meu nu e doar un exercitiu de imaginatie. E viata mea. Pana la 40 de ani, am crezut SINCER ca Dumnezeu ma iubeste: am crescut intr-o familie iubitoare, cu parinti afectuosi, veseli si iubitori (atat unul cu celalalt, cat si cu noi - eu si fratele meu), cu un sot minunat (si familia lui la fel), dar... la 40 de ani a venit MOARTEA. Socrul, tatal si, ce-i mai cumplit, sotul - intr-o secunda. Toti din cauza unui infarct blestemat. Ce mai pot astepta de la viata decat moartea? Nu vreau decat sa fiu langa sotul meu minunat. Nu avea decat 40 de ani si aveam o mie de ganduri de viitor... In fiecare zi sotul meu isi dorea sa ajute pe cineva - om necajit, copil, catel, pisoi, nu conta! El era, adica ESTE universul meu. L-am iubit din prima clipa cand l-am vazut si il iubesc si acum, dupa un an si jumatate de cand... Eram niste copii cand ne-am cunoscut (in facultate), am crescut impreuna si nu voiam decat sa imbatranim impreuna. Cum sa mai crezi in dreptatea cuiva suprem?

 

Poate suna urat, dar eu am sentimentul ca Dumnezeu a fost crud cu mine: mi-a dat TOATA fericirea si mi-a luat-o intr-o secunda. Ca si cum unui catel i-ai da hrana, iubire si adapost si dupa aceea il arunci in strada.

 

PS din nou: Nu am vrut sa supar pe nimeni cu mesajul asta, dar ma doare sufletul in fiecare secunda.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Draga Carra, bine ai venit la forumul nostru!

ai un nume fff frumos(daca as fi avut o fetitza numele asta i l-as fi pus)

aici, pe forum vei intilni persoane care au trecut prin suferintze asemanatoare si care te inteleg cu adevarat.

la SC, ne mai "intepam" noi cu, cuvinte,din prea mult zel si pasiune dar in adincul sufletului ne iubim si mereu la o incercare uitam de tot ce ne-am spus si suntem cu toti un suflet.

 

imi pare sincer rau de suferintza prin care treci[q], ce pot sa-ti spun e ca DOAR Dumnezeu ti-o poate alina si vei putea merge mai departe.

 

Stiu, personal ce e suferintza, disperarea si cum e sa ai aceasta greutate in suflet zi de zi si sa stii ca nu se va duce niciodata.

 

Ma scol dimineatza si ma rog Lui sa-mi usureze aceasta greutate care si eu o am, sa pot vedea frumusetea zilei care mi-a dat-o sa o traiesc si sa ma foloseasca in scopul Lui.

 

Si asa Dumenzeu zi de zi imi da putere sa merg mai departe, sa imbratisez o noua zi, sa-i apreciez importanta-pt ca e de la Dumenzeu.

El imi usureaza sufletul si mi-l deschide si imi pune iubire, El imi sterge lacrimile de pe fatza care curg si parca nu se mai opresc.

 

Draga Carra sincer, sincer iti spun NIMIC SI NIMENI nu te poate ajuta asa cum te ajuta Dumenzeu. Cauta-l si IL vei gasi, primeste-L in viata ta si vei vedea puterea lui Dumnezeu de a vindeca o inima frinta.

 

Carra ai o viatza de trait nu o petrece in tristete, e prea frumoasa, e prea pretioasa....si plina de surprize.

 

M-a ajutat mult sa citesc Biblia, despre Iov si David in suferintele lor...citind Psalmi, sau cuvintele Domnului Isus din NT...toate aceste cuvinte sunt ca o medicatie pt suflet. Nu are cum sa te mai doara citind.

 

Ar fi bine daca vrei sa-ti activezi PM unde vei putea primii mesaje personale de la cei de pe forum.

 

Domnul sa fie cu tine.

 

michelle

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Oaspete
Acest subiect este acum închis pentru alte răspunsuri.

×
×
  • Adaugă...