Mici hopuri

[oocristina]

[flo]

[oocristina]

[flo]

[liadorian]

Cristina, cred ca Rufus incerca sa spuna ca prin divort, sotul tau incearca sa iasa din relatia cu tine, nu din cea cu copilul. Faptul ca nu te mai iubeste pe tine nu-l transforma automat intr-un tata denaturat. El va putea foarte bine sa aiba o relatie frumoasa cu fetita voastra, sigur - daca doreste asta si daca tu n-o sa te opui. Sincera sa fiu, cred ca nici eu n-as suporta o relatie de genul celeia pe care o descrii tu, un soi de condamnare pe viata indiferent de ce simti, gandesti etc. A ramane alaturi de partener e o alegere pe care o faci in fiecare zi, poate de fiecare data pentru alte motive. Fara libertatea asta de a alege cred ca n-as risca niciodata o relatie cu cineva. Evident, ca orice forma de libertate, vine cu responsabilitatile si obligatiile ei - in primul rand obligatia de a fi sincer cu sine si cu celalalt, de a te respecta pe tine si pe celalalt etc. Adu-ti aminte cum ai deschis topicul asta: "Ajutor, chiar sunt torturata. Nu mai am o relatie cu sotul meu. Avem o multime de resentimente, nu mai avem aceleasi tinte, nu mai avem nimic comun. Doar fetita noastra, Maria. 7 ani." Singura recunosti ca nu mai ai niciun motiv personal ca sa ramai in relatia asta absolut absurda si totusi te incapatanezi. Inca o data, copilul nu e o scuza. El nu trebuie impovarat cu problemele adultilor si nu e treaba lui sa faca o casnicie sa mearga. [gravi] LIA si [fetita] domnita Miruna Demetra DPN: 31 iulie-6 august si apoi...

[violeta69]

Cristina,atata timp cat nu vezi decat negru'n fata ochilor nu o sa rezolvi nimic...niciodata! dar,partea buna este ca la un moment dat vei vedea si altfel toata povestea asta... cand si cum? asta depinde numai de tine.... nu a spus nimeni ca tu esti de vina....afara de ce ai tu in minte, cum cineva incearca sa-ti spuna si altceva decat cum "vezi" tu,ti se declanseaza ce ai tu in minte....si gata te crezi vinovata! probabil ca el asa incearca sa te gaseasca pe tine vinovata de tot...ca sa fie omu' cu constiinta cat de cat impacata cand va pleca din nou... Rufus a spus doar ca pleaca din cauza ta in sensul ca pe tine nu te mai iubeste(si nu-i iau apararea!).....de ce ii vezi pe toti dusmani aici?! de fapt pe tine te doare ca el e fericit(asa cum o fi...ca nu o sa fie in veci!) si ca tu nu esti fericita.... ai senzatia ca el va fi ok dupa ce va pleca de la voi si ca voi veti ramane ai nimenui....dar nu e chiar asa!nu e deloc asa... or sa treaca toate astea,o sa vezi ca va trece.... nu mai te gandi ca el e obligat cu ceva,ca are un angajament...astea sunt numai vorbe...totul se duce......nimic nu e vesinc! nu tb sa ai incredere oarba in absolut nimic....totul e in interiorul tau! pe tine sa pui baza si in primul rand sa ai incredere in Dumnezeu.... iti spun eu care am trecut prin astea toate ani de zile....si stiu cum e sa suferi,si stiu cum gandesti! cand o sa fii bine cu tine totul o sa fie altfel...si sigur vei gandi altfel... asa ca eu te imbratisez cu drag si-ti spun sa alungi toate gandurile care te impovareaza, Vio,mamica de viitor "avionar" [avion] *GRUPUL FETELOR FANTASTICE*[grup] [flo] [floare3] __________________________________________ Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!

[Fania]

Cristina, am citit pana acum postarile tale dar nu am intervenit. Cred ca-ti faci mult, mult, mult rau, singura. Eu provin dintr-o familie cu parinti divortati. Nu am avut nici o problema, mama este si va fi lumina vietii mele iar cu tata am avut o relatie civilizata si sustinuta de mama din toate puterile ei. Nu pot spune ca l-am iubit, doar l-am respectat desi nu s-a implicat prea mult in viata noastra si a avut alte 2 casnicii iar din ultima am 2 frati cu care sunt in relatii normale. Mama a stiut sa fie pentru mine o "familie" si iti spun cu mana pe inima ca nu am simtit niciodata lipsa tatalui din "peisaj" chiar ii multumesc lui Dzeu. si mamei mele iubite ca am crescut inconjurata de dragoste, atentie, caldura, intelegere si tot ceea ce are nevoie un copil. Sunt la randul meu mama, am avut si noi in casnicia noastra un semn mare de intrebare, suntem impreuna o familie pentru ca in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat ne iubim, dar daca dragostea si respectul dispar dintre doi oameni consider ca fiecare trebuie sa o ia pe drumul lui. Am 18 ani de casnicie in care nu am jignit omul de langa mine si nici nu am auzit iti jur nici macar un cuvant urat de la sotul meu. Cred ca poti alege un nou drum, un drum pe care sa fie lumina si pe care sa intalnesti un om care sa te pretuiasca pentru tot ceea ce esti, sunt sigura ca exista cineva care va sti sa te faca fericita si care te va iubi pe tine si copilul tau, nu sta ferecata intr-o relatie de ura, care te consuma, te acreste si te invenineaza, ai nevoie de iubire si liniste pentru fetita ta...... Nu trebuie sa cauti vinovati, nu cred ca ajuta cu nimic, pur si simplu este un sfarsit de drum, accepta-l si vei gasi sunt convinsa o carare curata si frumoasa pe care sa-ti continui viata alaturi de cei care te iubesc cu adevarat... [flo] [url="http://new.photos.yahoo.com/nytafanny/album"]poze[/url]

[A_Iulia]

Cristina, Te inteleg sa lupti pentru casnicie in masura in care se mai poate rezolva ceva. Dar odata ce te-ai lamurit ca subiectul este incheiat, trebuie sa te gandesti ce faci pe viitor. Nu esti nici prima si nici ultima femeie de pe pamant careia i se intampla una ca asta. De ce se intampla, e mai putin important. Pentru ca deja s-a intamplat. Acum poti sa acuzi cat vrei si sa-ti doresti orice de la sotul tau, atsea nu rezolva starea de fapt. Si anume ca unul din voi doi nu poate sa mearga mai departe in cuplul vostru. Si atunci trebuie sa vezi ce faci pe viitor. Pentru ca tu ai sa porti responsabilitatea copilului. Nu trebuie sa-i fii si mama si tata, ea o sa aiba tata chiar daca voi veti fi despartiti. In plus, sunt suficiente experiente pe forum care arata ca exista viata si dupa divort si cu putina bunavointa poti sa privesti altfel lumea. Ai sa poti sa te recasatoresti in masura in care ai sa-ti doresti asta. Insa ca sa poti sa-ti revii, incearca sa privesti lucrurile si altfel. Pentru ca nimic din ce faci acum nu te ajuta. Si alta solutie nu e. Adina + [copil]Olivia 04.03.2004

[andrath]

quote:

---

Originally posted by oocristina
Andrath, eu il apreciez pe tatal meu ca a ramas cu noi. Chiar daca nu au fost fericiti, chiar daca abia dupa ce am plecat de acasa am vazut ca intre ei doi nu este o relatie fericita. Chiar daca mama inca il critica si invers. A ramas alaturi de copiii lui si apreciez foarte mult asta.

---

Intelege ca nu am ce sa apreciez! Mi-au facut copilaria un cosmar amandoi cu certurile lor interminabile si reprosurile si plansetele si strigatele . Bleah!! Imi era rusine sa aduc o prietena acasa ca nu cumva sa inceapa iar! Imi era rusine sa ma intalnesc cu vecinii fiindca toti auzeau scandalurile. Ajunsesem sa stau cat mai mult plecata ca sa nu-i mai aud. Dupa terminarea facultatii, mi-am luat serviciu la 200 km de oras ca sa nu am treaba cu ei. Ma duc acasa rar, iar mama are grija sa-mi aminteasca de fiecare data ca pentru noi a suportat, ca sa avem tata. Mai bine se lipsea! Surorile mele sunt plecate si ele la sute de km distanta din acelasi motiv. Nu ma intelege gresit, taica-meu a fost un tata bun, dar ar fi continuat sa fie si daca nu stateam impreuna. Mie nu mama si tata mi-au lipsit, ci linistea. Ma saturasem de starea de vesnica tensiune din casa, de calcatul ca pe oua sa nu deranjez. Acum sunt la casa mea, sunt fericita si i-am iertat, dar n-am uitat. Nu cred ca am sa uit vreodata. Repet, ajunsesem sa-i urasc si ma uram si pe mine ca-i uram pe ei! Cel mai mult o invinovateam pe mama, ca nu a fost capabila sa ne asigure linistea, ca n-a rupt, dom'le, pisica aia odata ca sa scapam. De asta spun ca un copil cu parinti despartiti, dar linistit e mult mai fericit. Mie, sacrificiul mamei nu mi-a folosit la NIMIC, mai mult rau mi-a facut. Andreea si Tefanu' nazdravanu'(8.12.2005) [url="http://new.photos.yahoo.com/antohi_andreea/photo/294928804362650133/5"]Stefan[/url][copil] "I’ve learned that you cannot make someone love you .All you can do is stalk them and hope they panic and give in."

[alexis2002]

Stiu ca doare un divort,am vazut-o pe mama mea suferind din cauza amantei tatalui meu dar stiu si ca a reusit al naibii de bine sa se ridice si sa mearga mai departe de dragul meu.la un moment dat ii acuzam ca n-au stiut sa lupte ptr relatia lor dar mai tirziu mi-am dat seama ca gresesc,n-as fi putut sa o vad pe mama mea umilita tot timpul doar de dragul de a avea un sot si un tata ptr mine asa cum n-as fi putut suporta nici omul irascibil care devenise tatal meu.tu zici ca tatal tau nu v-a lasat dar la mama ta te-ai gindit vreodata ce simtea?doare cind vezi ca ti se destrama familia,ca nu sti incotro sa o iei si cum sa faci sa te ridici.el va ramine tot tatal fetitei tale si cu siguranta se va ocupa de ea.cit despre faptul ca nu vei mai fi fericita niciodata eu zic ca te pripesti.chiar daca nu vei mai fi cu un barbat clipele de fericire nu vor lipsi.si relatia mea e la final dar sint fericita atunci cind copilul meu e fericit,atunci cind face progrese,cind imi zimbeste si ma ia la pupacit.eu una nu as fi acceptat ca ai mei sa duca o viata de cosmar impreuna doar ptr mine.capul sus!viata e frumoasa.cit despre fetita va suferi dar iti garantez din proprie experienta ca sufera mai mult acum cind va vede distanti si nervosi.ce drag imi era de mama mea cind si-a revenit si zimbea din nou,cind eram doar noi doua linistite fara urlete si juraminte false.nu va fi usor dar nici un sfirsit de lume.

[Bluel]

Sper sa nu jignesc pe nimeni, dar asta cu sacrificiul de dragul copilului e doar vrajeala, e doar pentru femeile SLABE care de fapt sunt MOARTE dupa sotul lor (indiferent de cate miezerii i-ar face) si baga la inaintare copilul.

[mihuta]

Cristina, eu n-am trecut printr-o experienta ca a ta, dar am fost martora la acelasi zbucium, si ciudat chiar si la acelesi cuvinte rostite in cazul cumnatelor mele, ale caror soti (unul - fratele meu, al doilea - fratele sotului ) au facut ce a facut si sotul tau. In ambele situatii s-a ajuns la divort, intr-un caz "moartea relatiei" a durat 1 an in celalalt vreo 2 jumate. Ce pot sa-ti spun ca atunci cand nu e sa fie, nu e. S-a incercat tot ce se putea, interventii ale familiei, prietenilor, amenintari, certuri , urmariri, plansete, implorari, intoarceri formale acasa (pentru cateva zile sau saptamani), acatiste la manastiri, toate cu acelasi fimal : divortul. Acum ca s-au linistit apele, anebele sunt infloritoare, fiecare isi vede de munca ei si de fetita ei. Fostii lor soti, din punctul meu de vedere nu o duc mai bine, nici unul nu a ramas cu terta lui respectiva, dar in mod cert nici unul dintre ei nu regreta cu adevarat divortul. Doar asa teoretic. Tu esti inca in faza de negare. Nu poti sa accepti ca asta ti se intampla tie, nu ti se pare drept, just, corect fata de tine si fetita ta, fata de visele si asteptarile tale, fata de viata pe care o vedeai desfasurandu-se in fata ochilor. Il vrei langa tine, in mod irational, chiar daca e nefericit, chiar daca esti nefercita, il vrei langa tine, nu poti concepe viata altfel decat asa. Stii cum se spune, speranta moare ultima. Chiar cand a disparut si ultimul strop rational de care sa te legi pentru a-ti pastra speranta, tot mai speri. La o minune, la un miracol, la povestile nu stiu cui cum ca sotul ei s-a intors singur si spasit si au luat-o de la capat si ce bine o duc. Partea buna e ca esti pe fundul prapastiei, deci n-ai unde ca mai cazi. Nu-ti zic "iesi din starea asta" pentru ca fiecare are ritmul propriu de acceptare a realitatii. Depinde de resursele tale interioare. De cat timp poti sa mai duci lupta asta agonizanta cu realitatea. Pentru ca la sfarsitul acestei etapei ai sa vezi lucrurile mult mai clar, si anume ca nu mai ai ce face. Iti vei fi epuizat toate armele, toate fortele. Nu este in puterea ta sa-l faci sa stea. E trist, e nedrept, e crud, e dureros, dar asta e adevarul. [gravi] 24s + [fetita] Sophia