Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.(2)

[dana vio]

LMA [deziuata]

[andacos]

Eleni,vin si eu la spartul tirgului sa-tzi urez toate cele bune,o viatza asa cum itzi doresti tu si sanatate.

 

La multzi ani! [flo2]

Dana

[luisa1983]

La multi ani, Elena, sa fii sanatoasa , fericita si iubita de cine vrei tu!

 

 

 

Editat de Mai 22, 2013

[Eleni]

Si dupa atata timp, am mai trecut sa dau buna ziua.
Am zilele mele fierbinti de lucru si mi-e greu sa tin minte de la o zi la alta orice. In fiecare zi mi-am propus sa mai scriu cateva ceva la subiect, dar era mereu altceva de facut.

Eu sunt un om relaxat financiar. Am sansa sa am un loc de munca in care sunt platita ok, astfel incat sa pot avea grija de ai mei. Nu usor, dar nici greu... l-as mania pe Dumnezeu daca m-as plange.

Si pentru ca lipsesc mult de langa Maria, tot motivandu-i absenta mea din perspectiva nevoii obtinerii unui salariu, m-am temut mult timp ca o sa fie money oriented. Si ca o sa ajung sa regret scuza asta...Si la inceput asa a fost pentru ca cerea in continuu chestii si daca i le refuzam, imi spunea: pai nu pentru asta lucrezi? Si pentru ca nu aveam argumente sau chef sa negociez cu ea, o lasam asa.
Dupa care am inceput sa ii explic ca mai bine ii dau banii aia ei sa ii adune sa ia ceva consistent cu ei, decat sa ma umple de reviste. A durat vreun an demersul, pana a avut succes. Si a inceput sa nu mai cumpere reviste si jucarii mizere... strange atent fiecare leu, a devenit chibzuita... apoi a dat-o in extrema prea-chibzuielii (adica se zgarcise in ultimul hal). Am inceput sa ii explic cum nu vrem sa ne privam de lucruri, chiar daca unele costa, pentru ca lucrurile produc amintiri si senzatii placute si la un moment dat doar asta ne ramane (amintirea)...

Probabil ca asa ajungi sa te echilibrezi dand mai intai in toate extremele. Acum suntem pe drumul cel bun, ne-am inteles si ne-am organizat.

De ceva timp am renuntat la after school. Se ruga de mine de mult timp, imi spunea ca nu am incredere in ea. AM stabilit o perioada de proba, in care trebuia sa vina de la scoala direct acasa si sa isi faca temele. A functionat. Apoi a inceput sa ramana un pic si in parc. I-am explicat ca daca o sun o data si nu-mi raspunde si nici nu ma suna inapoi in 10 minute, a2a oara cand sun si nu raspunde sunt deja in drum spre ea.

I-am explicat ca am incredere in ea dar ca societatea a degenerat si siguranta ei este principala mea prioritate. Prefer sa isi aduca copii acasa, sa se joace cu ei, sa isi faca temele in gasca... deocamdata functioneaza sistemul.

Nu ma asteapta cu teme nefacute decat rar, si doar daca nu le-a inteles.

Nu apuc sa verific decat arareori caietele ei de teme si suplimentar nu lucreaza, asa ca stiu sigur ca toate calificativele ei sunt doar ale ei nu si ale mele. Macar nu am asteptari eronate de la ea.

Uneori imi pierd rabdarea si ma cert apoi pentru asta. Si stiu ca vine faimoasa (pre)adolescenta si trebuie sa o tin aproape. Foarte aproape. Nu stiu cum o sa imi iasa, ma tot informez, tot citesc, tot trag cu urechea pe la altii... si ma vad gresind. Of, degeaba am citit...

 

Despre mine acum. Eu, tot acolo... facand ce-mi place, nefiind capabila sa descarc suferintele in niste stropi de apa. Bucurandu-ma moderat pentru ca nici bucuria nu se mai exprima pe deplin, sunt blocata. Constienta ca sunt blocata, inca incapabila sa deblochez.

Am avut acum 2 saptamani un proiect pentru un client absolut odios. Un snob infatuat si parvenit (si da il cunosc, caci am fost in acelasi an la facultate, dar serii diferite). Nu-si aminteste de mine, nici eu nu mi-as fi amintit daca nu ar fi comis multe acte flagrante de parvenitism care l-au facut celebru intre colegii nostri. A fost un efort absolut ingrozitor sa lucrez pentru acest om. Atata superficialitate, atata atitudine de stapan de sclavi... practic il detestam dinainte sa incep si astfel am ajuns sa ma incarc negativ la proiect. Si datorita acestei karme negative, desi project managementul a fost corect, succesul evenimentului a fost spre zero. Nu a fost un insucces, dar nici o reusita. A fost un... fas! Am fost ingrozitor de frustrata. ingrozitor. M-am intors din vacanta pentru acest proiect, am luat tren la 6 dimineata sa ajung in timp, eram deja montata pentru ca isi anuntase din scurt evenimentul, practic am gresit ingrozitor ca trebuia sa am intelepciunea sa renunt. Si nu am facut-o. Am ramas cu asa un gust neplacut incat 2 saptamani am fost o leguma. nu puteam sa ma motivez, nu puteam sa gasesc curcubeul... stateam si ma mocirleam. Nici macar nu plangeam sau ceva. Fix stateam si ma mocirleam. Oribil. Mi-a fost foarte rau.

Au fost 2 saptamani in care practic am fost un munte de frustrare... ma duceam acasa si dormeam ca sa vindec suferinta. Treptat mi-am revenit, au fost apoi succese ulterioare care au estompat nulul... dar a ramas gustul amar al unei miscari neintelepte din partea mea.

Curcubeul a reaparut, e un pic mai sters, dar e acolo. Eu incerc sa ma eliberez de factorii de vinovatie. Nu mai sunt nici asa certareata ca pe vremuri, m-am mai domolit. Ca si Maria, si eu am nevoie de extreme mai intai ca sa ma echilibrez.

[A_Iulia]

Ai grija de tine, Eleni [flo2]

 

E bine sa fii responsabil, dar nu te consuma prea mult pentru ceva ce nu-ti sta in putinta sa schimbi.

[dana vio]

Da, extremele sunt foarte bune ptr echilibru. Am avut o perioada in care eram relaxata financiar , cum ai spus, si mi-a fost bine. Acum sunt intr-o pasa foarte proasta financiar, si va mai dura vreo 2ani, dar si acum imi este bne. Am descoperit ca pot trai si cu mai putini bani si am invatat sa fiu mai chibzuita. Si ma bucur ca sunt in situatia sa invat. Am invatat sa vad partea plina a paharului.

[flor]

Editat de Iunie 13, 2013

[Eleni]

Weekendul trecut am fost la nunta unei prietene intr-un orasel departe in Moldova. Departe, caci am mers 6 ore cu trenul. Am facut-o doar pentru experienta... imi iubesc prea mult prietenii ca sa le pun in carca atunci cand fac ceva pentru ei (daca spun cuiva "o fac pentry tine" nu mi se mai pare ca e prietenie... si nu nu m-as fi dus pentru nimeni atatea ore cu trenul). Dar pentru experienta si acumularea de amintiri am facut-o.

Am ras si m-am distrat teribil... nu regret drumul parcurs si nici oboseala. Mi-am infrant niste limite, din nou. Pot sa ma duc oricat de departe, ma descurc in orice context, doar eu cu Maria, nu am nevoie de nici un ajutor la bagajele mari (mai mereu s-a oferit cate un domn fie la tren, fie la hotel, fie la taxi)... deci nu m-am simtit nici o secunda neajutorata.

Nunta a fost extrem de amuzanta, am fost cu cativa oameni pe care ii cunosteam si cu multi pe care nu ii cunosteam. Scriu asta pentru oamenii care se gandesc ca daca nu au partener nu mai merg nicaieri ca sunt singuri. Bullshit! Nu se uita nimeni ciudat, nu se intreaba nimeni nimic, e doar in capul vostru.
Am dansat ca o nebuna (si da, mi-am amintit de bucuria si spiritul dezlantuit pe care mi-l da dansul). Nu puteam sa fac asta inainte ca eu sunt o explozie si atrageam priviri, si apoi acasa dadeam cu subsemnatul. Asa ca stateam pe scaun si nu dansam, ca nu stiu sa "dansez normal".

Aici am fost eu insami... si da, a fost genial. M-am simtit din nou in varful valului... Si Maria s-a distrat, s-a integrat, s-a implicat organizatoric (a condus invitatii la mese). Nici o clipa nu am simtit-o ca pe o povara, s-a descurcat autonom. Si la sfarsit, mi-a zis o co-meseana: "Chiar ai echipa! Bravo!".

Mi s-au umplu ochii de lacrimi de emotie. Da, am echipa. Suntem o echipa de toata isprava. Am simtit-o permanent perioada asta, pentru ca am renuntat sa o mai cicalesc cu diverse maruntisuri enervante... si am ales sa ii dau vot de incredere. Si le-a facut, in timpul ei, pe raspunderea ei.

Imi musc buzele cand simt ca vine un repros din ala "mamicesc", sau cand simt nevoia sa imbunatatesc ceva facut de ea. Imi musc buzele, imi dau peste mana si o laud.

 

Nu e usor. Stiu ca nu e. Am trecut prin toate zbaterile alea teribile, eram cu increderea pe jos cand am inceput. Cum o sa ma descurc? Cum o sa stiu eu lucruri administrative? Si pur si simplu am incercat. Am si noroc sa intalnesc oameni fantastic de buni. Omul care mi-a reparat aerul conditionat a venit in absenta mea si l-a reparat.

Nici macar nu ii dadusem banii. Inca nu i-am dat, ca nu ne-am nimerit prin apropiere. Si l-am gasit pe Internet, cautand cu google. Da, am noroc de oameni buni in jur. Mereu. Pana si aia care ma dezamagesc sunt un noroc, ca invat dintr-o prostie mai mica, inainte sa fac una mai mare.

Hai ca se poate...

[Eleni]

Si a mai trecut o luna… si am bifat niste reusite absolut incredibile pentru mine.

S-a incheiat scoala, am fost plecata cu Maria o saptamana la mare dupa care ea a plecat 3 saptamani la bunicii paterni. E fericita acolo, ii place desculta pe pamant si o las sa se bucure de asta. E mult 3 saptamani, mi-e dor de ea.
Dar recunosc ca m-am bucurat cu varf si indesat de perioada asta. Am umblat lumea intreaga, am colindat toate carciumile cu prietenii mei, am fost la munte si la mare cu trenul si cu autocarul, am fost chiar si cu o rata care arata ca in Pakistan.

Am avut ocazia sa ma bucur de tot ceea ce imi tot refuzam din motive de timp. Acum, pentru ca eram doar eu, mamaie si catelul, le-am facut pe toate. Si ce mi-a mai placut....

A fost ca mersul pe bicicleta, nu se uita... fac aceasta comparatie in conditiile in care eu nu stiu sa merg pe bicicleta... dar ideea este ca aveam golaneala in sange, si s-a resuscitat imediat ce i s-a ivit prilejul favorabil.

Am muncit ziua, am chefuit seara, in weekend ma suiam in autobuz/tren/autocar/orice si ajungeam unde nici cu gandul nu gandeam. Mi-am facut bagaj de-o noapte, am plecat cu rucsacul in spate, am cutezat sa ajung in locuri unde “numai cu masina se poate ajunge”... hai zau, poti orice daca iti place mult si iti propui sa ajungi acolo. Bifez o luna de satisfactii implinite una dupa alta. Mi-am amintit de studentie, cand plecam din bar direct la examen si apoi reveneam tot acolo, in carciuma adica.

Si nu, nu jinduiesc dupa studentie, imi place asa, cu pofta de viata de atunci, dar cu mintea de acum. Stiu cum e sa faci greseli, stiu sa le accept si sa invat din ele, stiu cum sa nu gresesc prosteste... Sau macar sa nu persist in greseala.

Am invatat sa las pe altii sa ma ajute sa imi duc bagajul sau sa imi care geanta de laptop, am invatat sa rog sa mi se puna vin in pahar si sa ma abtin sa mai cer eu nota. Incep sa omor barbatul din mine J, sau macar incerc sa las si partea mea soft sa mai iasa in fata. Desigur le fac pe toate rational, dar macar nu mai emasculez din primele 2 gesturi toata suflarea barbateasca din jur.

Dar mi-e dor de pre-adolescenta mea cu par la axila, dar care inca o asteapta pe zana Maseluta sa ii ia dintele de sub perna si sa ii lase in loc niste bani. Asa ca abia astept sa o revad, am nevoie de echilibru si odihna si deocamdata doar prezenta ei ma tine ancorata acasa. Altfel ma tot duc cu valul. E clar ca am nevoie de ancore si ca am nevoie sa stiu eu singura cand e vremea sa ancorez. O sa vina si vremea aia.

[BellaDonna]

deocamdata bucurate [flo2]  de redescoperire si traire

[pitzinuca]

hopa :)