Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.(2)

[Eleni]

Multumesc tare tare.

Am avut parte de o petrecere surpriza absolut fabuloasa.

Sunt absolut norocoasa sa am asa energii fantastice langa mine.

[papanash]

[Eleni]

Ma pregatesc sa inchei  odiseea mea. Si sa deschid una noua desigur…

 

Am citit aseara tot, din nou. Si am ras si m-am cutremurat si m-am bucurat…

Si am retrait cu drag fiecare secunda. Nu regret nimic. Asa cum mi-a pus mai demult rall poza aceea cu vasul spart si lipit cu aur… asa ma simt. Ma simt ca sunt asa cum trebuie, contruita in urma unor experiente. Nu toate bune, dar nici toate rele. Si niciodata nu mi-a dat Dumnezeu mai mult decat am putut duce.

In curand fac o luna de la casatorie.

 

Ne-am vazut in 27 decembrie anul trecut, cand eu am urcat in microbuzul care ma ducea spre ski. Era singurul mijloc de transport care circula in ziua aia, a3a zi de Craciun. Si iesisem din carciuma in centrul vechi la 5 dimineata si eram la autogara la 9. Abia ce ma spalasem, parul imi mirosea inca a fum si a Rom cu cola. Am calatorit 6 ore in acelasi microbuz fara sa dau nici cea mai mica atentie celor din jurul meu. Trebuia doar sa o iau pe Maria din drum (o preluam de la tatal ei) si apoi mergeam la ski. Am facut schimb de numere de telefon intr-o doara, eu nearuncand nici 2 priviri la omul care isi lauda Apusenii si spunea ca cine vine acolo nu mai pleaca.

Si nu ne-am vorbit pana pe 5 ianuarie cand a dat un sms.

Povestea e lunga si cu detalii absolute amuzante, dar voi deschide un subiect separat pe tema asta.

Ne-am revazut pe 16 ianuarie cand eu m-am dus (pe impuls inconstient, cam ca si dusul la parapanta) sa ma intalnesc in Apuseni cu strainul cu care schimbam mesaje de 2 saptamani… si care m-a castigat prin ascutimea intelectului si prin simtul umorului… pentru ca nu-mi prea aminteam cum arata.

Si de atunci au trecut 6 luni si…

 

...am facut nunta pe un platou montan, imbracati in ie (fiecare cu a lui), cu lumanari facute de mine cu menta din gradina, cu marar, cu mere si cu cordoduse pe crenguta, legate cu sfoara. Avem inele facute manual, ce pastreaza inca urma amprentelor celei care le-a facut. Si la care se vede lipitura de la imbinare exact ca atunci cand eram mici si ne faceam inele din staniolul de la ciocolata.

Am dus invitatii pe platoul Apusenilor cu o basculanta care transporta lemne. I-am asezat “confortabil” pe saci cu fan,  le-am rearanjat rinichii si toate organele interne pe drumul forestier desfundat pe care am ajuns. Am avut o mana de oameni dragi aproape.
E prima oara cand nu m-am stresat cu nimic. Aveam de imbracat amandoi, ie si brau. Eu m-am incaltat cu faimosii mei bocanci galbeni, cu care am facut toate nebuniile din viata asta.

Mi-am facut lumanarile in 20 minute cu tot cu culegerea verdeturilor. Mi-am facut coafura in 2 minute (prins parul cu o agrafa roz, imprumutata de la fiica  de 3 ani a colegei mele). Nu a fost nevoie de machiaj, ca sa nu am ce amesteca pe fata cu particulele de praf din basculanta.

Invitatii au purtat ie (care a avut), care nu pantaloni scurti, bocanci, si tricou…

Cununiile au fost facute din fire de menta legate cu sfoara.

In dimineata nuntii am descoperit ca nu aveam piscoturi si am prajit niste paine toast si am taiat-o fasii ca pe piscoturi.

SIndrofia a insemnat un gratar facut in curte, palinca din Apuseni si vin de la Focsani... si veselie. Am dansat pe banci si am zguduit Apusenii cu rasul meu.

 

Nu stam inca impreuna, pentru ca eu mai am lucruri de terminat si de clarificat in Bucuresti (o am pe mamaie, pe Maria). El e fericit acolo in munte si nu as vrea sa-l aduc inapoi in oras doar pentru ca ma iubeste. Pentru ca nu obligi oamenii care te iubesc si pe care ii iubesti sa renunte la lucrurile importante pentru ei. Nu incerci sa ii schimbi, ii iei asa cum sunt. Fug la el sau el la mine cat de des putem.

Vara asta am avut extraordinar de multe proiecte in tara, in zone apropiate de el. Si am putut sa ma duc des acolo. Pentru ca Universul mi-a dat… si imi da in continuare ce am nevoie… ce imi trebuie, cand imi trebuie. E realizarea mea cea mai mare sa inteleg ca mi se da mereu… daca nu mi-e bine cu ce mi se da, inseamna ca am de invatat ceva. Daca mi-e bine, nu inseamna ca urmeaza raul, si nici ca e o capcana… ci ca trebuie sa ma bucur.

Imi traiesc viata cu atata drag, cu atata pasiune, mai presus de toate citatele demonetizate pe care le posteaza lumea pe facebook. Le posteaza si apoi se intorc la rutina si planurile si crisparile lor.

Nu imi mai fac planuri. Stiu ce vreau, lansez universului… si mi se intampla. Si chiar poti sa traiesti fara sa faci planuri. Mie planurile nu mi se potrivesc. Niciodata nu s-a intamplat asa cum am planuit. Nu neaparat ca nu a iesit, dar pasii au fost mereu altii. Asa ca eu am renuntat sa planific. Prefer sa traiesc. Si sa ma bucur de ce mi se da.

 

Ma inclin!

[iahim]

 

Pentru ca nu obligi oamenii care te iubesc si pe care ii iubesti sa renunte la lucrurile importante pentru ei. Nu incerci sa ii schimbi, ii iei asa cum sunt. Fug la el sau el la mine cat de des putem.

Adevarat si profund!

 

Eleni,ma bucur pentru tine si iti doresc sa fii fericita!

[kariguld]

Eleni, ce frumos! ma bucur ptr tine.  [flo2]

[anya]

Deci nu era votca la halba ... scuzati inadvertenta.

[Eleni]

Anya, era cu multe grade oricum... v-ati apropiat!