Intrebarile cele mai grele

[msl1]

[quote]citat din mesajul lui oanaib
Toti cei care avem copii speciali avem cu siguranta si o serie de intrebari care uneori nu ne lasa sa dormim noaptea. La intrebarea daca o sa fie fata mea un adult normal nu prea ma mai gandesc, pt ca "normal" e un termen f relativ in ziua de azi. Sunt in jurul nostru tot felul de oameni aparent normali care fac tot felul de ciudatenii si sunt unii aparent mai ciudati care sunt cat se poate de normali. Si-apoi limitele normalului sunt asa de largi ca rare ori cineva mai poate atrage atentia printr-un anume comportament. Dar intrebarea care ma framanta, si nu stiu de ce nu pot sa o pun nici macar doctorului (desi imi propun asta la fiecare vizita), este: daca fata mea v-a putea avea copii sau risca sa aiba copii cu autism sau alte afectiuni din spectrul asta. Asta e motivul pt care nu am avut curaj sa mai fac inca un copil. Si mai e intrebarea, cum v-a fi oare la adolescenta? Daca Doamne Fereste se apuca de consum de droguri? Cum v-a fi cand nu voi mai putea sa o controlez la tot pasul? Pe voi ce intrebari nu va lasa sa dormiti noaptea? Mi-as fi dorit sa cunosc persoane cu copii mari care au trecut deja prin ce trecem noi si ne pot impartasii din experienta lor, dar parca zici ca adhd-ul si Asperger-ul s-au inventat la copiii nostrii cei de pana in 10 ani. [/quote Am foarte multe intrebari si ginduri care nu ma lasa sa dorm noaptea...eu cred ca genetica are influenta totusi si alti factori favorizanti in declansarea autismului; asa ca nu esti singura care nu doarme noaptea de ginduri!

[nelia]

Citat:

citat din mesajul lui bird70 Ca parinti este important sa crestem copii cu self-esteem puternic, mandri de ei, care sa se simta valorosi, sa observam indeaproape penttru semne de depresie si sa intervenim din timp. Cel mai important este sa construim acasa locul ala in care se simt in siguranta, unde pot fi ei insusi, unde pot gasi sprijin si ajutor, unde nu sunt criticati si judecati.

Este concluzia la care am ajuns eu de cind tot devin parinte![asia] Cornelia

Natura nu se dezminte. Chiar si pe drum drept, sarpele tot numai în serpentina merge. (L. Blaga)

[AgnesLuca]

Citat:

citat din mesajul lui nelia Citat: citat din mesajul lui bird70 Ca parinti este important sa crestem copii cu self-esteem puternic, mandri de ei, care sa se simta valorosi, sa observam indeaproape penttru semne de depresie si sa intervenim din timp. Cel mai important este sa construim acasa locul ala in care se simt in siguranta, unde pot fi ei insusi, unde pot gasi sprijin si ajutor, unde nu sunt criticati si judecati. Este concluzia la care am ajuns eu de cind tot devin parinte![asia] Cornelia Natura nu se dezminte. Chiar si pe drum drept, sarpele tot numai în serpentina merge. (L. Blaga)

Da, si eu cred la fel, o familie care te sustine, care te accepta asa cum esti, siguranta de a avea un loc de refugiu sunt factori importanti care pot contrabalansa alte influente cu sens negativ. Si de fapt nu numai eu cred asta, exista si studii care o doredesc[:I] Oana, pina la urma, indiferent de ceea ce crezi tu, fata ta este singura in masura sa hotarasca, la momentul respectiv, daca isi asuma riscul de a avea copii sau nu. In ceea ce priveste cum va fi ea cind tu nu o vei mai putea controla, asta depinde de modul in care organizezi tu aceasta retragere; daca esti constienta ca acest moment este unul absolut benefic si normal pentru copil, indiferent de cit de special este, daca incepi aceasta retragere chiar de azi si o faci treptat, construind impreuna cu copilul competente spre autonomie, o sa fie cu siguranta bine [flo] O strinsa imbratisare virtuala din partea mea, inteleg cit de greu este [pup] "Copilului mic, da-i radacini adinci, celui mare, aripi sa zboare" (proverb indian) Agnes si Alexa (21.06.2009)

[oanaib]

Si mai e inca una: v-a veni o zi cand v-a trebui sa-i spun ca sufera de anumite afectiuni si ma gandesc daca v-a trebui sa ia tratament toata viata? V-a venii o zi in care isi v-a da seama ca e diferita si ma tem ca o sa sufere. De cele mai multe ori ma incurajez cu gandul ca nu se poate sa ai numai greutati in viata, undeva acolo sunt si lucrurile bune si vor venii ca o rasplata a tuturor suferintelor.

[kariguld]

dimineata am citit ceva minunat la servici, intr-un jurnal vechi. il am cu mine ptr doua zile, asa ca pun aici un mic fragment care mi-a crescut aripile. "astazi am inceput o viata noua. astazi mi-am lepadat toate gandurile mele rapanoase, balastul ce ma tras in jos ani intregi. astazi m-am nascut din nou intr-o vie in care exista fructe ptr toti. astazi voi culege roadele intelepciunii de pe cele mai bogate vite din vie. astazi voi savura gustul strugurilor din aceasta vie si o noua viata va incolti in mine. esecul nu va fi nicicand rasplata ptr eforturile mele. in trecut l-am acceptat, la fel ca si durerea. acum il resping caci ma aflu in posesia intelepciunii si a principiilor care ma pot ajuta sa ies din umbra la lumina bogatiei, respectului de sine si a fericirii asa cum nu am visat niciodata. ma voi disciplina in fiecare zi la nivelul gandurilor. voi ara peste cele vechi, in asa fel incat samanta gandurilor bune, pozitive si de succes sa creasca afara. " din jurnalul unui barbat de 48 ani, imobilizat la pat in urma unui accident. sansele date de medicu sunt sub zero. medicii i-am dat intre trei si sase luni, iar el traieste deja de peste 6 ani lungit in pat. cineva spunea odata "suntem scalvii gandurilor noastre" . adevarat si fals. suntem sclavi daca asa alegem, avem insa si optiunea sa fim liberi! edit sa mentionez, cateva din ce spune omul mai sus am pus si eu in aplicare in trecut. si am reusit sa trec peste munti care pareau imposibil de escaladat.

Cei mai fericiti oameni nu au parte de lucrurile cele mai bune, dar obtin totul din cele pe care le au!

[columbiana]

Oana, asta e momentul cel mai greu; pina atunci e doar adultul care duce pe umeri, si el isi permite sa poetizeze uneori, ca-n textele copiate de karigult; momentul cind ii transmiti copilului o parte din greutate nu mai e poetic deloc, e al naibii de abstract si frustrant pentru el. la noi a venit prin clasa a cincea, 10-11 ani; de tunci tot proceseaza, inca n-a terminat. prima reactie a fost neincrederea (da'si eu sunt ca ceilalti...) apoi autocorectia. Am discutat cit mai scurt si mai concisi, in termeni clari, i-am dat materiale sa studieze, dar revolta e tot acolo; o perioada am avut zilnic seria " de ce eu, de ce, de ce?" la sugestia psihologului i-am impus o limita de intrebari zilnice legate de diagnostic. acum discutam corective de comportament, (corelarea intonatiei vocii cu ceilalti, sa evite sa-i urmareasca mereu)decodam glume (el imi relateaza reactiile celorlalti si ma intreaba ce sa creada, care e gluma, care nu, cum sa se comporte mai departe); restul sunt detalii specifice autismului, la voi nu e cazul; vreau doar sa spun ca e un moment hotaritor.

Citat:

citat din mesajul lui oanaib Si mai e inca una: v-a veni o zi cand v-a trebui sa-i spun ca sufera de anumite afectiuni si ma gandesc daca v-a trebui sa ia tratament toata viata? V-a venii o zi in care isi v-a da seama ca e diferita si ma tem ca o sa sufere. De cele mai multe ori ma incurajez cu gandul ca nu se poate sa ai numai greutati in viata, undeva acolo sunt si lucrurile bune si vor venii ca o rasplata a tuturor suferintelor.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

[mari9]

Am remarcat un anume dramatism la tine.Este foarte intemeiat,recunosc.Dar tare mult mi-ar placea sa te bucuri de ceea ce ai,de prezent.Este usor de zis...e adevarat. Off topic,imi cer iertate,dar sunt sensibilizata de o chestie. Fata prietenei mele era perfecta.Invata bine,era cuminte,ce mai...era perfecta pentru mine.Dar parintii ei nu erau multumiti,tot cu reprosuri,da de ce nu are numai 10 la scoala,da de ce nu studiaza mai mult cum fac altii,da de ce manaca nu stiu cum,da de ce...De Sf. Nicolae fata s-a aruncat de la etaj.A fost la terapie intensiva pana azi.Acum,Slava lui Dumnezeu,e transferata la recuperare la Marie Curie.A ramas cu sechele multe. Viata nu prezinta garantii,trebuie sa avem mai multa incredere in copii nosrti si in noi deasemeni.

[BalMascat]

[/quote] Da, si eu cred la fel, o familie care te sustine, care te accepta asa cum esti, siguranta de a avea un loc de refugiu sunt factori importanti care pot contrabalansa alte influente cu sens negativ. Si de fapt nu numai eu cred asta, exista si studii care o doredesc[:I] Agnes si Alexa (21.06.2009) [/quote] Si eu cred la fel, dar e usor sa zici asta cand inca nu esti implicat in asa ceva. Cum sa iti susti copilul cand se apuca de droguri? Ce anume trebuie sa faci sa-l ajuti? Fiul meu nu are autism, dar tot imi fac griji. Orice parinte isi pune intrebari. altfel nu am fi parinti.

[oanaib]

Citat:

citat din mesajul lui Ana Stroe Oana, asta e momentul cel mai greu; pina atunci e doar adultul care duce pe umeri, si el isi permite sa poetizeze uneori, ca-n textele copiate de karigult; momentul cind ii transmiti copilului o parte din greutate nu mai e poetic deloc, e al naibii de abstract si frustrant pentru el. la noi a venit prin clasa a cincea, 10-11 ani; de tunci tot proceseaza, inca n-a terminat. prima reactie a fost neincrederea (da'si eu sunt ca ceilalti...) apoi autocorectia. Am discutat cit mai scurt si mai concisi, in termeni clari, i-am dat materiale sa studieze, dar revolta e tot acolo; o perioada am avut zilnic seria " de ce eu, de ce, de ce?" la sugestia psihologului i-am impus o limita de intrebari zilnice legate de diagnostic. acum discutam corective de comportament, (corelarea intonatiei vocii cu ceilalti, sa evite sa-i urmareasca mereu)decodam glume (el imi relateaza reactiile celorlalti si ma intreaba ce sa creada, care e gluma, care nu, cum sa se comporte mai departe); restul sunt detalii specifice autismului, la voi nu e cazul; vreau doar sa spun ca e un moment hotaritor.

Ana, e cazul si la noi, pt ca pe linga adhd are si Sindrom Asperger. De multe ori cele 2 afectiuni merg impreuna. Din cauza asta imi pun toate intrebarile astea.

[oanaib]

Citat:

citat din mesajul lui mari9 Am remarcat un anume dramatism la tine.Este foarte intemeiat,recunosc.Dar tare mult mi-ar placea sa te bucuri de ceea ce ai,de prezent.Este usor de zis...e adevarat. Off topic,imi cer iertate,dar sunt sensibilizata de o chestie. Fata prietenei mele era perfecta.Invata bine,era cuminte,ce mai...era perfecta pentru mine.Dar parintii ei nu erau multumiti,tot cu reprosuri,da de ce nu are numai 10 la scoala,da de ce nu studiaza mai mult cum fac altii,da de ce manaca nu stiu cum,da de ce...De Sf. Nicolae fata s-a aruncat de la etaj.A fost la terapie intensiva pana azi.Acum,Slava lui Dumnezeu,e transferata la recuperare la Marie Curie.A ramas cu sechele multe. Viata nu prezinta garantii,trebuie sa avem mai multa incredere in copii nosrti si in noi deasemeni.

Mari chiar nu e vorba de dramatism. Cu siguranta ca nu exista garantii pt nici un copil dar pt un copil special batalia care trebuie dusa pt viitorul lui e dubla, problemele care apar sunt mult mai multe, si nu sunt ca cele mai sus descrise de tine, adica create de parinti. Ce am eu in prezent e un copil minunat, pe care cei din jur il privesc ca pe un ciudat si nimeni nu incearca macar sa-l trateze ca pe un copil normal. Fiecare zi pentru mine este o batalie. E trist ca exista copii pe care nu-i apreciaza parintii, dar la fel de trist este ca exista copii pe care doar parintii ii apreciaza.