Copilul meu destept, frumos, bun si competitiv

[saskia]

Ce sa zic, subiectul asta pica la fix. Si eu am doi baieti, unul de 13, altul de 10. Unul vorbaret, nebunia casei, altul cuminte si nici nu stii ca e prin casa. Aceleasi probleme ma sufoca si pe mine, primul, ala mare si vorbaret deja e la un liceu bun, un hop l-am trecut. Dar asta mic si tacut[:)] inca nu, si ma scoate din minti ca aici raportul se face pe baza nu numai testului final ci a diferitelor materii de-a lungul anului. De exemplu: la olandeza ii pune sa povesteasca diferite, al meu de unde, ii scoti cuvintele cu clestele din gura, si nu ca nu stie ca la scris face foarte bine, ci ca e rusinos. El zice ca nu-i place sa fie in fata clasei (sotul zice ca asa era si el), acum eu nu am gasit solutia sa-l fac sa fie altcumva. Dar citesc ce mai scrieti voi[flo]

[anja]

Saskia, sa ne luam de mana:) Cum sa ii spun eu peste cativa ani, imi pare rau ca nu esti la un liceu bun, insa este pentru ca tu esti diferit, asa este firea ta....Cum sa nu incerc macar sa il ajut. Eu inca nu vreau sa renunt sa cred ca ceva se mai poate autoeduca. Din cauza asta caut metode , intreb, poate e cineva mai cu tact, mai intelept. Poate cheia sta la scoala, pentru ca acolo se manifesta mai mult problema. Am sa vb si cu profesorii si va spun daca aflu ceva idei istete.

[saskia]

Anja am uitat :) totusi sa stii ca am facut ceva bun pentru el, in sensul ca el mereu vorbea asa mai incet. Ca sa nu-l auda nimeni cred, v-am zis ca e sfios ca o fata mare. Ei bine i-am zis ca trebuie sa fie asertiv si sa se faca inteles de lume...daca el doar ciripeste acolo si se chinuie lumea sa-l intelegea sau il pun sa repete, nu da bine, clar! Si am exersat cu el sa spuna de prima data ,cand raspunde, totul clar si pe un ton mai inalt, nu soptit. Deocamdata merge asta, nu mereu, dar hop, cum incepe si el sa vorbeasca acolo pentru vrabiute, hop si eu si-i reamintesc ca nu-l aud, inteleg, si asa mai departe.

[viviana]

Fii-mea e mai mare si la polul opus. Scriu despre ea caci poate gasesti vreun raspuns. A fost vorbareata si prea din toate. Nu timida. Dimpotriva. Pana in clasa a IV-a a luat mereu premii pentru entuziasm. Ei bine, avea si ea talentele ei. Nu a vrut niciodata sa si le puna in valoare. Vedeam alti copii talentati si privirile mandre ale parintilor si parca mi-as fi dorit si eu sa ma numar printre ei. Nu stiu daca pentru ea, cred ca mai mult pentru mine. E foarte greu de trecut granita asta. Si trebuie sinceritate maxima. Cand am intrebat-o de ce nu isi arata talentele mi-a spus ca nu o intereseaza. Ca ea stie ca le are si asta e de ajuns. Ca le are pentru ea nu pentru mine sau copii. Fii alaturi de el sustine-l si nu ii mai spune ca e pacat sa nu se puna in valoarea. O face deja la concursurile de pian. Printre oameni si copii manati de aceleasi pasiuni despre cae simte ca-l inteleg. Si asta e de ajuns pentru el si ar trebui sa fie de ajuns si pentru tine. In vara dinspre a III-a si a IV-a am fost in vacanta la Paris si la Disney Land. Mi-ar fi placut ca la scoala sa se laude cu asta. Nu a facut-o a tacut chitic. Mi-a spus ca e vacanta ei si vrea asa sa o pastreze. Iar eterna compunere "cum mi-am petrecut vacanta" a descris viata ei la tara cu bunicii.

[Donia]

Citat:

citat din mesajul lui anja Retras nu este, este printre cei mai populari din clasa, insa nu este deloc vorbaret. Nu il vreau sa iasa in fata, dar sa aiba incredere in el si sa comunice ce stie.

Uite chiar aici dovada ca printre egalii lui este nu doar acceptat, ci respectat! I se recunoaste valoarea fara sa fie un vorbaret si fara sa iasa in fata. Deci concluzia este ca el are cheia prin care sa se afirme intre egalii lui, chiar daca modul lui de a se afirma nu e unul pe care adultii din viata lui il recunosc sau il considera dezirabil. anja, eu recunosc problema ta, pentru ca exista si la noi in casa. Doar ca noi n-o mai consideram o problema [:)] Trebuie sa spun totusi ca atunci cand baietelul meu era mai micut eram putin contrariata sa vad ca nu e deschis si vorbaret ca sora lui mai mare, insa m-am consiliat sa inteleg ca temperamentele lor dunt diferite, si am reusit. Cred ca datoria noastra ca parinti e sa ii acceptam pe deplin asa cum sunt, iar acceptarea asta neconditionata le va fi vantul din aripi mai mult decat orice altceva. Da, ne luptam sa le dam o baza cat mai larga de abilitati, ii punem in lectii de inot, pian, vrem sa le deschidem orizonturile, ii mai impingem cate putin de la spate cand credem ca i-am putea ajuta sa isi ia avant, dar in final cred ca cel mai mult trebuie sa le cultivam increderea in ei insisi, si asta vine din felul in care noi ii acceptam si ii celebram pentru ceea ce ei sunt, si nu pentru ceea ce noi credem ca ar putea sa devina. A mai spus cineva ca tu ii recunosti calitatile baiatului, ca e destept, frumos si bun, dar... Elimina acest "dar", cred ca si el il aude foarte distinct chiar daca nu e rostit, de aici rusinea atunci cand se compara cu fratele lui. Si e pacat sa creasca cu ideea ca e in umbra fratelui, ca e mai putin valoros decat el.

[Marox]

Anja, aici gemenii se pun intotdeauna in clase separate. Tocmai pentru a nu-i obliga sa fie in competitie directa. Am un coleg care are un frate geaman. Mi-a povestit odata ca pentru parinti era dificil sa trebuiasca, in acelasi timp, sa felicite pe unul si sa consoleze pe altul. Si copiii mei sint diferiti, fata, mai mica, este foarte vorbareata si volubila, iar baiatul e mutulica. Dar daca ma uit la mine si barbatu-meu, tot pe acelasi tipar sintem si noi, pe mine ma baga intotdeauna la inaintare, zice ca io stiu sa vorbesc. Marox, mama lui Alex (n. 14.06.03) si a Juliei (n. 29.03.05)

[danaionela]

Anja,povestea ta este identica cu a mea. Fetitele mele sunt la fel, una este foarte vorbareata, sclipeste tot timpul, celalta mai retrasa, mai sfioasa, si care nu raspunde decat cand este foarte sigura pe ea. In schimb canda A se afla in dificultate D, o ajuta sa iasa in ea. In rest D, considera ca este mai comod ca A ,sa raspunda in locul ei. Eu incerc sa o incurajez mereu, ii scot in evidenta toate calitatile si nu in ultimul rand ii spun ca toti gresim. Incetul cu incetul ,observ ca D, reuseste sa aiba mai multa incredere in ea. De multe ori ma intreaba daca sineu greseam cand eram mica. Eu sper c a in timp D sa aiba mai multa incredere, sa-si dea seama ca este un copil minunat, cu multe calitati. Asa ca trebuie sa avem rabdare si incredere in ei.

[anja]

Va multumesc! Ca de obicei raspunsuri foarte pertinente si cu mult suflet. Grija porneste de la faptul ca ma simt raspunzatoare/vinovata pentru asta, in sensul ca i-am cam zapacit cu "limba". Copiii sunt nascuti in DK, au vorbit pana la 2 ani numai romaneste, apoi de la 2 la 3 juma daneza si romaneste, apoi ne-am muatat in Suedia. Baietelul B s-a acomodat repede, a inceput sa vorbeasca imediat, pe cand A a refuzat sa vorbeasca suedeza, cel putin jumatate de an (la gradinita spunea numai propozitii scurte). Abia apoi a capatat incredere. Dar tot rezervat este, mai ales in clasa. La fiecare evaluare la scoala, totul este perfect in afara de "tb sa fie mai putin rusinos, sa raspunda mai mult". De atunci am ramas cu teama asta....Si acum mi se strange inima cand ma gandesc ce o fi fost in sufletul lui mic de copil. Poate cheia este nu ca el sa castige increderea in el ci eu sa am incredere in el ca stie sa isi rezolve toate problemele!

[mihaela_s]

anja, eu am fost si sunt o persoana care nu are incredere in ea. Dar viata m-a pus in situatii, multe, in care a strebuit sa ies in fata vrand-nevrand. Si de fiecare data a fost OK, eu insa am aceeasi teama mereu si mereu, ca eu nu pot. Ca nu pot sa intru la liceu, apoi la facultate, apoi sa duc sarcini la capat, sa nasc, sa cresc copii, sa am o casncie fericita, etc. Mereu dar mereu pun esecul in fata ca apoi sa ma bucur de reusita. Nu am avut esecuri decat foarte rar dar uite ca reusitele nu m-au facut sa capat incredere in mine. Acuma tu ma stii cati ani am [:D]. Dar sa stii ca increderea altora in mine a contat enorm, enorm. Sigur ca mai intai a fost mama, care e si in contiuare [:D]. Dar apoi au venit prieteneii, colegii, sotul si mai nou copiii [:D]. Cea mare s-a adaptat stilului de aici: putem, suntem cei mai buni, cei mai tari, reusim! Cea mica e tacuta si mare lucru nu aflu de la ea. La scoala nu am avut decat feedback-uri pozitive. O intrebare: voua vi se spune pe ce loc e copilul in clasa? Ca eu n-am aflat asta niciodata, la nici una din fete [:D]. [url="http://vorbele.wordpress.com/"] pur si simplu...[/url] [url="http://salmi-foto.blogspot.com/"] Hobby[/url] [url="http://salmi-ladrum.blogspot.com/"] calator de profesie[/url]

[marius]

Citat:

citat din mesajul lui anja Va multumesc! Ca de obicei raspunsuri foarte pertinente si cu mult suflet. Poate cheia este nu ca el sa castige increderea in el ci eu sa am incredere in el ca stie sa isi rezolve toate problemele!

Ai vazut? [:)] Ai incredere si mai ales furnizeaza-i incredere asa cum este el. Intotdeauna increderea ta in el(ei) o vor simti si le va da putere si siguranta. Nu inseamna ca nu vor exista hopuri insa unii sar ca mingea altii traverseaza la pas altii se duc taras insa toti incearca si fiecare reuseste. Important este sa incerce! Hai curaj!