Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

de ce


Elise

Recommended Posts

sint in i caffee, in drum spre casa, drum pe care l-am intrerupt pentru ca n-am chef sa ajung acolo.

internet am si acasa.

adr nu vreau sa ma duc.

casa aia parca emana problemele noastre prin toti peretii si vreau sa amin "infruntarea".

al meu zace in pat si isi plinge de mila.

eu ar trebui sa fiu ingerasul care vine sa-l salveze.

si nu ma puterea asta tot timpul.

nu-l pot sustine eu moral.

nu am de unde.

abia ma sustin pe mine.

 

i-am propus sa iesim.

n-are chef sa iasa.

are doar chef sa zaca in pat si sa se lamenteze.

la mine.

de parca eu n-as sti.

n-am fi amindoi in aceeasi barca.

 

reuseste de fiecare daca sa imi zdruncine si bruma de echilibru pe care "mi-o fabric" zilnic.

nu eu sint barbatul in casa asta.

eu sint femeia.

aia slaba.

ar trebui sa am un sprijin.

nu o piedica psihologica, in el.

si n-am.

 

daca se bazeaza pe mine, o sa ne ducem amindoi la fund.

repede.

 

Elise

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 9
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

daca te incalzeste sa stii ca nu esti singura... poate doar forma ranilor difera; eu ma gandeam ... in durerile mele zilinice ca multi oameni vad mereu jumatatea plina a paharului - cum dr.. or reusi sa faca asta? Hei! ne invata cineva? ca jumatatea goala o vedem mereu, si e atata de goala ... si de urata... si de goala...

 

[si-eu]

Cristina A

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

si eu amin sa ma duc acasa...

 

dar pentru ca de un an de zile e goala, iar el nu mai e cu noi, sa ne iubeasca si sa ne ocroteasca cum a facut o viata...

 

sper ca e undeva acolo sus, unde nu este intristare... desi nu pot sa cred ca nu mai exista...

 

daca nu ar fi fost baiatul nu stiu ce ar fi fost...

 

ce pot sa va spun? desigur situatiile sunt diferite dar si eu trebuie sa merg mai departe, sa traiesc in viata ca intr-un pustiu - copilul e la scoala, departe de mine ... e mare si mau puternic decit mine dar daca eu n-as mai fi s-ar darima si lumea lui...

 

si-atunci imi spun, ma oblig, ma fortez sa vad partea plina ... citeodata merge... citeodata nu...

 

intotdeauna am fost o fire optimista, am fost cea care era tare, care ii incuraja pe toti ceilalti... s-a dus tot optimismul din mine, s-a dus tot...

 

si totusi zic ca se poate, daca va gasiti o motivatie, ceva pentru care sa luptati, asta te-ajuta sa nu te mai uiti in jur si sa mergi tot inainte pe calea aleasa, sa nici macar sa nu-ti mai pui problema care e jumatatea goala, iar cind gindurile isi fac loc catre suprafata sa-ti spui: trebuie! Trebuie sa vad viata si altfel! Trebuie pentru ca! (si-aici sa fie acea motivatie).

 

 

 

" Cita luciditate, atita drama - Camil Petrescu"

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

da, incerc sa fac asta, motivatia este ca imi doresc un copil.

dar e un copil pe care nu stiu daca o sa il am - deocamdata sansele sint nule sa nasc, iar pentru adoptie nu avem atestat.

 

Ma motiveaza ceva ce n-am, si trebuie sa lupt singura, pentru ca lui nu-i pasa cit imi e mie de greu, ii pasa doar cit ii e lui de greu, si se simte jignit cind nu pot sa port toata durerea asta doar pe umerii mei.

 

am nevoie sa ma sprijine sau macar sa ma ignore.

sa ma lase sa imi revin inainte sa imi impuna sa-l compatimesc pe el.

 

Mai ales ca, pe undeva, problema noastra e diferita, desi are aceeasi radacina: pentru mine e lupta pentru bb. Pentru el nu e atit pentru bb cit pentru orgoliul lui masculin.

 

Desigur, si-ar dori si copilul.

Dar faptul ca el, ca barbat, NU POATE sa il faca i se pare de 1000 de ori mai grav.

Daca as avea o sarcina si as pierde-o, desi nu s-ar finaliza cu bb, i-ar rezolva in mare parte problemele.

Mie nu....

 

Elise

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

draga Elise se pare ca jumatatea mea de pahar goala este mult mai mica decat a ta. Pot sa-ti spun doar ca pe mine m-a ajutat foarte tare sa ies din pasele proaste - munca indarjita, si probabil si copila (atunci aveam doar o fetita, acum am doua); apoi in afara serviciului am activat pe langa o fundatie si impreuna cu volunatarii de acolo am fost prin spitale si centre de plasament (destul de rar oricum)unde am avut ocazia sa oferim un strop de bucurie micutilor intalniti. Te rog sa ma crezi, desi poate pentru tine asta este o problema mai delicata, ca bucuria oferita celor mici a reusit sa rascoleasca si in sufletul meu ceva... greu de descris dar care oricum m-a ajutat sa trec peste mizeriile cotidiene. Iti urez succes in depasirea problemelor si nu uita ca speranta moare ultima.

 

[si-eu]

Cristina A

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Cristina, da, comunicam.

Postarea lui a derivat din faptul ca s-a simtit lovit si a lovit la rindul lui, cum a crezut mai bine.

Ulterior am luat toate mesajele si le-am citit impreuna.

Si au fost o gramada de oameni care ne-au sfatuit de bine, cum sa echilibram balanta.

Asa ca, in general, n-a fost un lucru rau ca am deschis subiectul asta, am mai disipat din tensiuni si am primit sfaturi utile.

 

Normal, tot timpul trebuie sa existe si cineva mai ipocrit care sa zica "vaaai... cum sa scrii ca nu te intelegi cu barbatu' ?"

Dar mentalitatile astea nu poti sa le schimbi.

Eu, personal, as sta si in fundul gol daca ma ajuta sa imi salvez relatia. Nu ca ar fi un model de urmat... dar asa sint eu.

 

Elise

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Oaspete
Acest subiect este acum închis pentru alte răspunsuri.

×
×
  • Adaugă...