Doina84 Postat Februarie 6, 2011 Autor Raport Distribuie Postat Februarie 6, 2011 Povestea noastra M-am hotarat azi (6 ianuarie 2011) sa scriu povestea ingerasului nostru scump Ana Irina. Nu stiu de ce, cred ca m-ar linisti si vreau si eu sa vorbesc,ca orice mama, despre copilasul meu. In ziua in care am aflat ca sunt insarcinata in acea noapte nu am prea dormit nici eu nici sotul meu, am fost amandoi atat de fericiti incat ni s-a parut un lucru iesit din comun. Am sunat parintii si pe surorile noastre si cu adevarat toti au fost atat de fericiti ca au plans. Si acum imi aduc aminte de reactia tuturor si cum mi-a spus mama foarte incantata ca s-a rugat la Maica Domnului sa ne dea un copilas. M-am dus bineinteles imediat la medic pentru ca eram foarte incantata, din acea clipa ma duceam regulat si mereu povesteam tot ce aflam si ce vedeam si sotului, l-am implicat de la bun inceput si pe el cat de mult am putut si l-am dus si la ecograf si ii povesteam vrute si nevrute, tot ce citeam si ii descriam toate starile mele. Din clipa in care am aflat ca vom fi parinti candva in viitor, am inceput sa ne pregatit si sa facem nenumarate planuri fara sa ne dam seama ca planuisem atat de multe lucuri pe care o sa le facem cu copilasul nostru...Ne gandeam in fiecare zi la ce vom face impreuna cu copilasul nostru, iar dupa ce am aflat ca va fi fetita planurile erau si mai amanuntite si concrete. Daca gateam impreuna discutam ce ii vom face ei de mancare, daca mergeam cu masina undeva ne inchipuiam cum o s-o punem in scaunul de masina si o sa mergem cu ea la bunici...chiar si cand ma plimbam pe strada si mergeam acasa dupa servici imi inchipuiam cum o s-o plimb cu caruciorul. Toata lumea a fost implicata si povesteam cu totii ce vom face si ce trebuie pregatit si tin minte ca am primit o groaza de lucuri chiar la incepututl sarcinii dupa putin timp dupa ce am anuntat pe cei dragi. La medic totul era bine, analizele, ecografiile...am fost chiar felicitate in cateva randuri pt sarcina. In sarcina nu mi-a fost rau decat nesemnificativ si mai mult de la oboseala (oboseala a fost singurul lucru de care m-am plans si asta pt ca ajungeam tarziu acasa si intr-adevar eram obosita), ma simteam bine si tin minte ca mama era uimita ca nu aveam chiar nimic si cat de bine ma simteam.In ultima luna au inceput sa ma doara mainile noaptea, imi amorteau si atunci cand strangeam degetele in pumn ma durea destul de tare, acest lucru a fost singurul lucru de care m-am plans cu adevarat si am spus si ginecologului si reomatologului si medicului de familie, care au zis ca e normal in sarcina si mi-au recomandat sa iau calciu si magneziu. Cam atat despre cele grele in sarcina mea... Dupa ce am intrat in concediul pre natal totul a fost bine si eram din ce in ce mai nerabdatoare. Eram nesigura de data nasterii pt ca dupa prima zi a ultimului ciclu trebuia sa nasc in 23 decembrie dar ecograful si dublu testul spuneau ca de revelion sau chiar dupa. Eu m-am gandit ca trebuie sa tin mai degraba cont de cele medicale si nu ma prea asteptam sa nasc de Craciun. Se pare ca mai bine ascultam de mine si de corpul meu pt ca dimineata pe la ora 10 in 23 decembrie 2010 (exact la 40 de saptamani)dupa ce m-am trezit si povesteam cu sotul meu am inceput sa simt ceva umed si nu a durat mult pana ne-am dat seama ca mi s-au rupt membranele.M-a cuprins o teama mare dar si un extaz si o nerabdare de nedescris si nu stiam nici eu ce sa fac. Am ajuns la spital destul de repede si m-au internat cu membranele rupte dar inca fara dureri. Din clipa aceea a inceput greul si acum ma doare cand imi trec prin fata ochilor toate acele clipe. Eu am tot asteptat si am tot asteptat, mi-au dat antibiotic si mi-au mai pus din cand in cand monitorul dar in rest se cam ocupau de celelalte femei care erau mai norocoase decat mine si mi se parea ca toate lumea naste numai eu nu. La un moment dat moasa a fost mirata ca aveam dureri cam dese si mi-a zis ca trebuie sa ma consulte, dupa ce a observat probabil ca eram dilatata cativa cm a zis ca "nu e asa cum au zis colegele" adica eu se pare ca sufeream si colegele o anuntasera ca sunt doar la inceput...s-au schimbat 3 ture de moase pana sa nasc eu.In acea noapte am observat cand mi-au pus monitorul ca ceva nu e in regula, adica m-am speriat putin cand am vazut ca se aprinde ceva beculet la monitor dar si-a revenit si ma gandeam ca moasele si doctorita stiu ce fac. Noaptea eu nu mai puteam sa vorbesc cu familia la telefon pt ca imi era foarte greu si toata lumea se astepta sa nasc de mult pt ca eu am fost intrenata cu membrana rupta deja de la ora 11 si se pare ca nu e ok sa astepti cu apa rupa foarte mult timp, trebuie sa te ajute sa nasti mai ales ca eu aveam si sangerari (de la un polip se pare ca....dar oricum fetita mea scumpa nu mai avea nici apa si mai statea si in sange pt ca atunci cand ma mai duceau din cand in cand pe masa sa ma consulte curgea destul de mult sange din colul uterin). Familia a inceput sa sune la moase la sectia de nasteri unde ma aflam,au sunat si alti medici pt mine cunostinte apropiate, moasele s-au simtit ofensate si s-a vazut in comporamentul lor. Mai spre dimineata durerile erau foarte mari si simteam ca nu mai pot....moasele nici nu ma mai intrebau cum sunt, nu mi-a mai fost pus un monitor de ceva timp la burtica si veneau doar dupa colt si se uitau in camera la mine (oare ce insemna asta...hai sa vedem daca nu a lesinat si cam atat...? sau poate acesta e protocolul cum ziceau mere). Dupa o vreme a venit si doctorita (care venea pleca, venea pleca ca mai avuse si alta pacienta), cea care o inlocuia pe a mea doctorita care si-a luat liber de Craciun si i-am zis sa facem cezariana dar mi-a zis foarte foarte calm ca facem o injectie (se refera la anestezia peridurala pt care se pare sunase familia mea cu totii inebuniti), ne linistim si apoi incercam sa nasc. intr-un tarziu mai spre dimineata mi-au zis sa astept sa-mi treaca o contractie si apoi sa ma duc repede in sala de nasteri, camera alaturata salonului in care asteptam eu. intr-adevar mi-au facut anestezia...cam o ora jumate am stat mai linistita ca simtisem ca pur si simplu nu mai pot si lumea din jur nu vede...dupa aceea am urcat pe masa si nu stiu cat a durat dar am nascut cu o moasa pe la 11.05 pe fetita mea. Nu pot sa uit acele clipe, am simtit ca sunt intr-un vis si dupa ce a plans destul de incet...mi-au dat-o in brate. era atat de aproape de fata mea ca mi-am dat silinta sa ma uit la fata ei scumpa...era calduta si se foia un pic...mi-am zis in minte ca seamana foarte tare cu sotul meu, am fost uimita ca a deschis ochisorii si apoi mi-au luat-o. Tot ce am simtit atunci as putea descrie in foarte multe cuvinte si asta deoarece nici un cuvant nu poate descrie fericirea care m-a cuprins. Au plecat repede cu ea si dupa ce am fost cusuta a intrat si sotul meu si mi-a zis ca a vazut-o (atunci a reusit sa-i faca si o poza...noroc ca a intrebat cine este si cand i-au spus le-a oprit pe moase). Am nascut in 24 decembrie pe fetita noastra scumpa, a venit sa vesteasca nasterea Domnului. In dupa masa acelei zile mi-au zis ca nu mi-o pot aduce in salon pt ca are ceva. In acea clipa am simtit ceva aproape ireal, un sentiment de soc si parca mi s-a luat rasuflarea desi nu stiam inca exact ce se intamplase eu am avut o stare ciudata. Acea stare ciudata am simtit-o si inainte sa nasc.Nu stiu cum sa explic dar si cand am fost gravida mai ales cand stiam ca se apropie sa nasc simteam o neliniste in suflet si chiar plangeam de nenumarate ori din cauza asta, era vorba de frica dar nu ca imi era groaza sa nasc, nu imi era frica de durere....imi era pur si simplu frica de ceva...si de spital. Eu mai simt uneori cand se intampla ceva rau si tot mereu spuneam familie cand ma simteam asa de nelinistea mea... Am fugit jos la neonatologie si doctorita de garda mi-a zis ca nu este bine si ca are in stomacel sange si ca o curata...m-a intrebat ce am patit si cum a fost sarcina, tot felul de lucruri la care eu raspuneam ca nu am avut nimic, nu stiu ce se intam Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
abramburika Publicat Februarie 7, 2011 Raport Distribuie Publicat Februarie 7, 2011 Ooofff .... Asa cum spuneai, numai o mamica de ingeras poate intelege cu adevarat durerea ta. De atunci, din spital, de dupa moartea puiului si normalitatea aia diversa .... E tare greu, iar eu nu iti pot da sfaturi de nici un fel. Caut si eu acea stare de impacare si liniste. Pot doar sa fiu alaturi de tine, se ne povestim una-alteia durerea ... te imbratisez strans!! __________________________ Lacrimile sunt limbajul tacut al durerii.id="size1">id="Comic Sans MS">id="purple"> Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
alinushca Publicat Februarie 7, 2011 Raport Distribuie Publicat Februarie 7, 2011 Cine are copii te intelege Nu e nimic mai scump si mai de pret in lumea asta decat un copilas, mai frumos si mai curat. Un parinte si-ar da si de 1000 de ori viata pentru copilul lui dar nu merg lucrurile asa uneori... mi se rupe inima cand ma gandesc la tine si la Ana Irina si la toti ceilalti copilasi si parinti care au trecut prin asta. Nu-mi pot imagina nimic mai greu si mai groaznic pe lumea asta decat sa iti ramana bratele goale.... Numai Dumnezeu stie ce o mai fi, ma bucur ca ati putut-o boteza si sa crezi ca va veti reuni. Nimic nu este fara sens in lumea asta chiar daca noua ne pare. Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Doina84 Publicat Februarie 7, 2011 Raport Distribuie Publicat Februarie 7, 2011 Cred si eu ca exista un sens pentru tot si ca noi multe lucruri nu avem cum sa le intelegem, mai ales moartea unui puiut mic pe care l-am asteptat mult mult...Gandindu-ma ca Dumnezeul nu lasa nimic fara sens, chiar si moartea fetitei mele, am puterea sa merg mai depart...in unele zile, pt ca in altele simt golul din sufletul meu si nu-mi pot scoate din minte acel "de ce?". Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Irinel Publicat Februarie 8, 2011 Raport Distribuie Publicat Februarie 8, 2011 Draga mea, ti-am citit si eu povestea caci n-o stiam in detaliu. Am plans, ce pot sa spun, e groaznic sa vezi farama aia de puiut, de puiut al tau, luptandu-se intre viata si moarte. Dar sa stii, desi nu realizezi, deja esti foarte puternica, deja ai inteles mult din ce s-a intamplat, desi ai multe intrebari si framantari (firesti de altfel). Mi-esti draga, imi pare teribil de rau, si mi-as dori sa pot schimba ceva... E si mai cumplit cand e primul copilas, cand n-ai cu ce sa-ti "minti" sufletul si mintea in perioada asta... Cateva din descrierile tale despre fetita ta, cum mai vedeai o manuta, un capsor, ea luptandu-se pentru viata, mi-au readus in minte niste imagini dureroase. Te imbratisez cu drag si ma rog sa te usureze Dumnezeu, sa va ajute pe tine si pe sotul tau sa mergeti inainte. Stii, uneori fara sa vreau observ unele coincidente ciudate... Pe sora mea o cheama Doina ca si pe tine, pe mine Irina, cel de-al doilea nume al fetitei tale (de fapt Irinel dar toti ma striga Irina) si, daca as mai avea o fetita, mi-ar place sa o cheme Ana... sper sa nu te supere ca am scris asta, dar chiar mi s-a parut ciudat...si mai am si o fetita ingeras la ceruri... Multi pupici Irina, Daniel (28 Mai 2004) , David (27 Iunie 2009) si ingerasul drag Maria Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
p@ulici Publicat Februarie 8, 2011 Raport Distribuie Publicat Februarie 8, 2011 Doina cuvintele sunt sarace asa ca am sa iti spun un sincer imi pare rau ... Zbor lin ingerasei tale Ana Irina si multa putere voua, parintilor ei iubitori. Gena MTHFR Mutatia A1298C Genotip HOMOZIGOT Tratament: Clexane 0.4, Utrogestan 2/zi, O fetita nascuta prematur si devenita ingeras la 12 zile 12h 55 min, Supravegheata de dr. Heim Manuela Satu Mareid="Tahoma">id="size1">id="teal"> Avem un ingeras care ne vegheaza de sus... Este fetita noastra Gabriela Catalina 27.04-09.05.2010 Povestea ta printesa...povestea noastra O viata ... nascuta din doiid="size1">id="teal"> Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Doina84 Publicat Februarie 8, 2011 Raport Distribuie Publicat Februarie 8, 2011 am citit povestile tuturor si intr-adevar nu sunt cuvinte, doar multe lacrimi... a multumesc ca ati avut puterea sa cititi povestea noastra...nu stiu de ce exact, dar ma bucur cand vad ca va intereseaza. aici am gasit mamici care m-au incurajat si nu au trebuit sa psuna multe prin simplu fapt ca mi-au sris cateva randuri...in rest cei din jurul meu evit sa ma intrebe de ea. eu nu vreau sa o uite nimeni, eu nu o voi uita niciodata, dar eu o voi aminti indiferent daca cei din jur se simt stingheriti. mami de ingeras scump Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
p@ulici Publicat Februarie 8, 2011 Raport Distribuie Publicat Februarie 8, 2011 Citat:citat din mesajul lui Doina84 aici am gasit mamici care m-au incurajat si nu au trebuit sa psuna multe prin simplu fapt ca mi-au sris cateva randuri...in rest cei din jurul meu evit sa ma intrebe de ea. eu nu vreau sa o uite nimeni, eu nu o voi uita niciodata, dar eu o voi aminti indiferent daca cei din jur se simt stingheriti. mami de ingeras scump align="right" id="quote2"> Am dat cu citat randurile astea ale tale pt ca semnifica ceea ce multe din mamicile care pierd un copil inteleg, insa ceilalti nu ... vei fi de multe ori evitata, ignorata, ocolita ... tocmai pt ca acele persoane nu isi doresc sa raneasca ... insa fac asta involuntar ... am inteles toate astea in timp si am avut alaturi mamici asemeni noua pe EMMA. Nu o data ma intrebam ce ar fi fost daca EMMA nu exista cand am pierdut-o eu pe Gabi ... nu stiu, insa ma bucur ca exista ... si eu inca descopar stari, emotii, sentimente, ganduri ... inca invat sa traiesc. Multa putere, alinare, mangaiere, iar ingerasului tau zbor lin printre stele si lumini. Gena MTHFR Mutatia A1298C Genotip HOMOZIGOT Tratament: Clexane 0.4, Utrogestan 2/zi, O fetita nascuta prematur si devenita ingeras la 12 zile 12h 55 min, Supravegheata de dr. Heim Manuela Satu Mareid="Tahoma">id="size1">id="teal"> Avem un ingeras care ne vegheaza de sus... Este fetita noastra Gabriela Catalina 27.04-09.05.2010 Povestea ta printesa...povestea noastra O viata ... nascuta din doiid="size1">id="teal"> Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mychydutza Publicat Februarie 8, 2011 Raport Distribuie Publicat Februarie 8, 2011 am avut puterea sa citesc toata povestea ta. trist, foarte trist.....nici nu stiu ce as putea sa-ti spun. sa te intareasca Dumnezeu sa mergi inainte!te imbratisez cu drag! d'ale lui Andrei: "mancarea care vorbeste nu se mananca!!!!" id="Georgia">id="size1">id="purple"> Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Michelle81 Publicat Februarie 8, 2011 Raport Distribuie Publicat Februarie 8, 2011 Tot stau si ma gandesc ce sa iti scriu...pt ca stiu ca nici un cuvant si nimic nu iti alina suferinta...nu acum...pentru ca durerea este prea mare...Mai tarziu va fii altfel desi acum cu siguranta nu crezi asta...Nici eu nu am crezut... Am plans[q] citind ce ai scris...[q]Este prea dureros si nedrept[q]Prin cate ai trecut si prin cate treci[q]...Nu cred ca vom intelege in aceasta viata de ce a fost dat sa se intample asa... Mie mi,a fost extrem de greu sa accept ceea ce mi s.,a intamplat...La un moment dat am simtit ca innebunesc in adevaratul sens al cuvantului...Nu mai avea nimic sens pt mine...Eram mereu cu un nod in gat gata sa izbucnesc in plans in orice moment.ma durea inima atat de tare[q]...Pierdusem prima sarcina(pe care ne-o dorisem atat de mult),apoi fetita noastra scumpa Katharina[q] si cand ne hotarasem sa mai incercam o data ,nu mai ramaneam gravida[q]...apoi am ramas cu greu si am pierdut un baietel mult dorit[q]...Nu credeam ca este posibil sa mai zambesc vreodata,sa imi simt inima radiind de fericire...Dar da este posibil. Nici o femeie nu ar trebui sa treaca prin asa ceva[q],nu ar trebui sa cunoasca o asemenea durere[q] Trebuie sa fii puternica desi stiu ca te doare sufletul atat de tare[q] Minunea noastra mult asteptata Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Recommended Posts