DEPARTAREA ADANCESTE TRISTETEA?1

[ericuta]

[V]: Sintem la capatul Pamantului si la propriu si la figurat!Am calatorit insarcinata in 7 luni ,timp de 3 zile, am nascut doar cu sotul si medicii , am invatat treptat sa devenim parinti, am reusit cu greu sa trecem si de primul an care se spune ca este cel mai greu, dar.... eu personal nu pot trece peste tristetea care ma inconjoara ori de cite ori imi amintesc de mama. Simt lipsa ei in orice secunda, chiar daca ne mai auzim pe chat sau la telefon , imi lipseste enorm.Deocamdata nu o pot aduce aici, deoarece sta in Ro cu catelul pe care il iubim nespus (o cokerita de 7 ani)si pe care ne este aproape imposibil sa-l aducem(carantina fara vizite timp de 6 luni).Imi lipsesc enorm sfaturile ei, bunatatea ei, dragostea ei, nu am realizat asta decit atunci cind a trebuit sa fiu departe.... OARE DE CE DEPARTAREA ADANCESTE TRISTETEA?????????????? Lili

[ADINUTZA]

Imi imaginez ca nu este usor sa fii la o distanta asa de mare de mama ta dar gandeste-te ca esti acolo cu puiul tau, cu sotul tau...Pentru ca mama ta sa nu sufere ca nu este langa voi faceti planuri pentru viitor iar in privinta cainelui, sigur se va gasi cineva care sa-l iubeasca. Iti doresc sa-ti revezi mama cat mai curand[pup]

[alba]

[hia]Ericuta si capul sus mai!!! Lasa te rog[q][q][q] ca nu aduc nimica! Mai bine s-o iei pe fetiza voastra in bratze si arata-i dragostea ta,sa stii ca si ea cit e de "prichindel" te simte cind esti trista,dar nu intzelege inca de ce[?][?][?]!!! Ai sa vezi ca timpul le va rezolva pe toate si nu uita ca mai sunt oameni cu acceasi tristetze in suflet ca si tine... Eu cel putzin,m-am mai acomodat cu departarea dupa 12 ani de chin,dor & jale! Cu toate astea DORUL de CASA ramane mereu,dar ai sa invetzi cu timpul sa traiesti cu el![;)] Pa! Pa! ***Alba***

[DanaEma]

Pot sa spun ca trec si eu prin ce trece Ericuta, ma doare sufletul cand ma gandesc la familia mea pe care am lasat-o in tara si am plecat la celalalt capat de lume, imi lipseste tot ce am lasat acolo. Dar cel mai mult mama mea, nimeni nu poate sa o inlocuiasca aici, nimeni nu stie sa fie la fel, ma simt straina, ma gandesc ca poate peste 2 ani o sa pot sa ma intorc in tara mea imi fac planuri cat de frumos o sa fie reantalnirea cu toti de acolo. Dar fiecare zi trece atat de greu fara cei dragi. Daniela

[crista]

Uneori, nici nu-mi vine sa ma gindesc...acasa, atit de tare ma doare! Parca-l vad pe taicutul meu drag, de acolo din pat de unde zace de 12 ani, privindu-ma cu ochii unui copil inocent( asta din cauza bolii pe care o are) apoi, mama biata de ea, Doamne, oare cum am putut sa plec asa departe? Ma simt vinovata ca am ales calea aceasta, stiu ca poate copiii mei vor trai mai bine, dar, cum am putut sa-mi parasesc parintii? Imi aduc aminte de copilaria fericita, de vacantele la bunici si toamnele parfumate,amintiri dragi cu care ma hranesc acum . Da, departarea adinceste tristetea, este greu printre straini si sa-ti vezi copiii crescind fara bunici, dar cine-i vinovat? crista

[Brotacel]

Draga Ericuta, Stii ce faceam eu la începutul acestei sfîsietoare tristeti ? Stateam acasa, deoarece sotul meu mergea la servici, faceam curat, gateam spalam , de la un moment dat am zis ca m-am tîmpit. Toata casa stralucea la noi ca o farmacie. Ah, dar stai sa vezi de ce faceam toate aste. Sa îmi ocup ziua cu aceste treburi idioate si sa nu mai am timp sa ma gîndesc acasa. Totul era perfect pîna se facea noapte. Sotul meu adormea (trebuia sa fie fresch si cu mintea limpede la servici), iar eu ascultam muzica romaneasca de ma umflam de plîns, mai beam si un paharel de cîte ceva, fumam si nu ma linisteam, o tineam asa în bocete jumatate de noapte. Am plîns atît de mult la începutul venirii mele aici ca la ora actuala nu crerd ca mai pot sa storc o lacrima. Dorul de mama este sfîsietor, dorul de prieteni este dureros. Nu ai însa ce face. Este imposibil sa îi aduci pe toti la tine (mai ales cokarila, am avut si eu unul negru cu cravata alba, facea parte din familie, a fost otravit si cu toate ca i-am pus perfuzii. otrava a fost mai tare, iar Stark al meu mi-a murit în brate. Of ce am mai plîns dupa el. L-am înmormîntat sub un cires în curtea bunicii) Draga mea, dor de mama îti va fi toata viata Situatia prin care treci acum cu bebe este foarte noua pentru tine, dar vei vedea timpul le rezolva pe toate,Si mamei tale îi este foarte dor de tine, dar realizeaza ca asa a fost sa fie si este fericita pentru tine daca stie ca tie îti merge bine. Iti trimit multi pupici si capul sus.

[Lauraa]

Fetelor, nu uitati de ce ati plecat! Incercati sa va aduceti aminte ce v-a dus la cozi la ambasade, la consulate, ce v-a facut sa cheltuiti o groaza de bani si energie doar ca sa plecati. Cum ati fost voi atunci, sunt altii acum in Romania, care asteapta doar sa plece. Azi primavara am fost cu treburi in Bucuresti.Seara ne plimbam pe langa Interconti, cand deodata vedem o gramada de oameni, tineri si batrani, stand pe trotuar, povestind, unii aveau chiar scaunele pliante, femeile crosetau,etc. Am crezut ca din cauza caldurii [8D] au iesti oamenii din blocuri sa ia aer.Desi era miezul noptii. A doua zi am ajuns din nou pe acolo, cu un taxi, si l-am intrebat pe sofer ce e cu oamenii aia care erau si noaptea acolo. Mi-a zis ca sunt oamenii care asteapta vize de al Ambasada Americii. Asa e ca si voi ati fost pe acolo? Unele dintre voi... Aduceti-va aminte de vremurile astea nu de copilaria petrecuta sub ciresul bunicii.Aia e oricum pierduta... Succes mie si voua ![grup] LAURA

[Dava]

De cate ori aud pe cineva din Romania ca vrea sa plece ii spun ceea ce as fi vrut sa mi se spuna mie inainte sa depun actele la ambasada: "Pune in balanta ceea ce castigi si ceea ce pierzi plecand din Romania si vezi in ce parte se inclina."

[Garofitza]

quote:

---

Initial creeata de ericuta
[V]: Sintem la capatul Pamantului si la propriu si la figurat!Am calatorit insarcinata in 7 luni ,timp de 3 zile, am nascut doar cu sotul si medicii , am invatat treptat sa devenim parinti, am reusit cu greu sa trecem si de primul an care se spune ca este cel mai greu, dar.... eu personal nu pot trece peste tristetea care ma inconjoara ori de cite ori imi amintesc de mama. Simt lipsa ei in orice secunda, chiar daca ne mai auzim pe chat sau la telefon , imi lipseste enorm.Deocamdata nu o pot aduce aici, deoarece sta in Ro cu catelul pe care il iubim nespus (o cokerita de 7 ani)si pe care ne este aproape imposibil sa-l aducem(carantina fara vizite timp de 6 luni).Imi lipsesc enorm sfaturile ei, bunatatea ei, dragostea ei, nu am realizat asta decit atunci cind a trebuit sa fiu departe.... OARE DE CE DEPARTAREA ADANCESTE TRISTETEA?????????????? Lili

---

Lili, adanc respect pentru vorbele tale. Dar spune-mi daca te macina asa de mult dorul de mama, nu crezi ca ar trebui sa o aduci in vizita? Adica tu nu poti sa-ti aduci mama in vizita din cauza cainelui? Stiu ce inseamna sa ai un animalatut de casa, ca ci si eu am unul, dar doamne, de iti este dor de ea, invit-o la tine. Nu poate sa lase catelul la cineva o luna doua? Chiar asa? Ce te macina mai mult dorul de mama sau faptul ca din cauza cainelui nu-ti poti vedea mama. Spui ca iti lipseste mult, pai atunci rezolva situatia, lasa cainele la cineva si ada-ti mama repejor. Si inca ceva, eu una am incetat de mult sa ma simt vinovata. Eu am ales sa traiesc intr-o alta tara, departe de rude. Este un sacrificiu, dar ma gandesc la copii mei. Suna poate egoist, dar cred ca fiecare din noi are o doza de egoism, mai mult sau mai putin. Dar asta nu inseamna ca cei din Ro, au fost uitati. Pachete peste pachete, bani trimisi, vizite si zboruri platite. Parintii nostrii ar trebui sa fie multumiti ca pot calatorii si vizita locuri ce nu au visat vreodata, si ca au pe cineva care-i poate ajuta chiar mai bine, decat ar fii locuit in aceeasi tara. Ca uneori se simte lipsa, e normal si firesc. Dar fiecare are propria viata de trait. Iar familia mea este sotul si copilul. Numai bine tuturor! Garo Sanatate, ca-i mai buna ca toate.

[dyana]

Imi pare rau, inteleg prin ce treci. Eu cat timp am fost in strainatate , nu am fost om. Acum sunt din nou acasa si totul e bine si normal, am puterea sa trec peste toate, bucuriile de care am parte alaturi de familia mea , merita "efortul" de a trai acasa, in Romania. Nu stiu ce sa iti zic, Dumnezeu sa iti dea putere si sa iti ofere o usa de iesire din aceasta stare. Va pup pe toti,