De ce nu si Romania...?!

[Lucia]

Am citit si eu calatoriile voastre si am si fost prin Europa: Franta, Germania, Austria, Cheia, Ungaria, Polonia. Mi-au placut multe locuri si deci pot face comparatie. M-am gandit ca am vazut atatea locuri mirifice in Romania incat va pot face sa va indragostiti de ele. Uneori imi este si rusine ca nu le vizitez pe toate si ca vreau sa merg "pe afara". Sunt multe de vazut si in aceasta tara. Un loc minunat l-am vazut acum doi ani intr-o calatorie in interes de serviciu. Nici nu stiu daca imi pot gasi cuvintele sa descriu ceea ce am vazut. Am plecat de la Constanta spre Navaodari si de aici, nu va pot localiza exact unde (m-am uitat si pe harta, dar nu gasesc), am mers exact paralel cu un canal al Deltei pe partea dreapta si pe partea stanga era o fasie lata de flori de diverse culori, un degrade de la mov inchis la roz deschis, iar maideparte o fasie alba de nisip fin, ca la mare. Era o imagine mirifica; canalul verde aramiu, florile mov si nisipul alb. Drumul se continua ca intr-un fel de safari si surpriza cea mare abia dupa o ora de mers se arata. O limba mare de nisip: in fata marea superba, in spate Delta Dunarii cu vegetatia ei luxurianta iar pe limba de nisip cateva cherhanale lipovenesti. Pelicani, lebede, lisite, pescarusi si mult mai multe specii de pasari pe care nu le-am recunoscut erau in lumea lor nealterata, asa cum numai bunul Dumnezeu a creat-o. Neatinsa de mana omului, o lume virgina pe care natura a creat-o asa cum a stiut ea de frumos si bine. Va spun ca era un peisaj de vis ! Apusul de soare a fost ceva ireal; soarele a iesit din canalul verde si dupa ce a alintat covoarele de flori cu lumina si caldura lui s-a scufundata in marea cea prietenoasa. Fasia aceasta de plaja era cu un nisip ultra fin si departe se contopea cu marea cea involburata L.Popa

[papadie]

Intr-un mesaj mai jos am zis ca o as scriem si despre Romania. Asa ca despre Romania vom scrie in postarea deschisa de tine :-) Sä fim senini!

[Garofitza]

Sa nu uitam si de orasul Campina! Am promis ca ma reintorc cu impresii de peste mari si tari, dar azi ma roade o nostalgie despre Romania, si nu pot pur si simplu sa nu o pun in cuvinte. Anul trecut am zburat plina de emotii cu fiul nostru in Romania. Viata noastra se scurge asa repede, de parca totul este o simpla rasuflare. Am vrut ca Alex sa-si vada strabunicii, cat mai sunt in viata, si cred ca nu mi-as fii iertat-o altfel. Zilele petrecute acolo au fost agglomerate, galagioase, cu lume multa si voie buna. Si spre placuta mea surprindere am descoperit (sau poate re-descoperit) locuri pe care am ramas incantata si le-am indragit. Am descoperit orasul Campina. Campina, este un orasel situat la cca. 90 km de Bucuresti, curat, cochet fara polutie si cu oameni ce par lipsiti de grijile de zi cu zi. Chiar inainte de-a pleca sper Romania, imi stabilisem un itinerar si unul dintre punctele de atractie a fost Monumentul sau Castelul Medieval al Iuliei Hasdeu, ridicat in numele ei, de tatal acesteia. Am ramas uimita si impresionata de tinuta si prestanta Castelului, pasii m-au purtat in acest loc, in care s-a scris istoria. Mi-am adus aminte de anii copilariei, cand la intrare ni s-au oferit nelipsitii papucei de carpa. Am intrebat daca Alex ma poate insotii, deoarece as fii dorit sa-i spun peste ani si ani, ca si el a fost acolo, cu mine, si impreuna, am vizitat primul lui muzeu. Nu pot sa spun ce-am simtit, asteptasem de mult sa-l vizitez si sa fiu”la fata locului”. Am ramas si mai mult emotionanata, cind sub un geam de sticla am vazut cartea:” Sic Cogito – Ce e viata, ce e moartea, ce e omul? De B.P.Hasdeu. Editie 1908. O sinteza a spiritismului, o ultima si constanta activitate a geniului ce-a fost B.P. Hasdeu. De ce-am ramas uluita, pentru ca eu am aceasta carte care mi-a fost aproape inimii, de cand am fost o adolescenta, de cand ma plimbam uneori prin cimitirul Bellu, in cautarea celor ce-au fost poeti, scriitori, artisti nationali. Ma bucur ca din calatoria mea mi-am adus aceasta carte cu mine, printre multe, multe altele. Ce mai face Campina frumoasa, muzeul Pictorului Nicolae Grigorescu, campia de langa satul Banesti de Campina, Monumentul lui Aurel Vlaicu. Ce face Campina sa fie frumoasa, curatenia orasului, aerul curat si nepoluat, am inteles ca economia orasului se dezvolta de la o zi la alta, si totul ar fii nimic fara oamenii minunati ce traiesc acolo. Mi-a fost usor de la Campina sa trag o fuga la Sinaia, Predeal, Busteni, Brasov. Credeti ca Cetatea Rasnov si Castelul Bran si Castelul Peles nu a fost vizitat. Ba da, si chiar din plin. Maretia si frumusetea acestor castele este de nedescris si merita sa fim mandrii ca avem si noi o radacina cat de mica, infiipta in acest pamant romanesc. Au fost atat de multe de vazut si atat de putin timp. Mi-a parut rau ca a trebuit sa plec, as fii dorit sa vad totul inca o data.Si ca de obicei, am sa revin cu mai multe impresii din calatorii mele prin lume. Ps. Daca va bate gandul sa mergeti ca Campina, click pe linkurile de jos, o mica avampremiera. Numai bine si sanatate, si fim fericiti fie ca zburam numai cu gandul…. http://www.alinivan.ro/campina.html http://www.masonicforum.ro/ro/nr89/iulia.html Garo Sanatate, ca-i mai buna ca toate.

[liv]

Garo, imi cer scuze ca ma bag in mesajul tau, dar as vrea sa fac o corectura: "Campina, este un orasel situat la cca. 90 km de Bucuresti, curat, cochet fara polutie si cu oameni ce par lipsiti de grijile de zi cu zi." Cred ca ai vrut sa zici fara poluare .. polutia este cu totul altceva [:)]. In rest, ai mare dreptate, e frumoasa zona aia, ca multe altele din Romania. Na, ca mi s-a facut dor de tara! Livia

[Garofitza]

quote:

---

Originally posted by liv
Garo, imi cer scuze ca ma bag in mesajul tau, dar as vrea sa fac o corectura: "Campina, este un orasel situat la cca. 90 km de Bucuresti, curat, cochet fara polutie si cu oameni ce par lipsiti de grijile de zi cu zi." Cred ca ai vrut sa zici fara poluare .. polutia este cu totul altceva [:)]. In rest, ai mare dreptate, e frumoasa zona aia, ca multe altele din Romania. Na, ca mi s-a facut dor de tara! Livia

---

Da, Liv ai dreptate, am vrut sa spun poluare, dar "polutie" a fost cuvantul care l-am gandit. Mersi si iertare de greseala,a fost fara intentie. Garo Sanatate, ca-i mai buna ca toate.

[KRISTA]

[ups]......acum am realizat ca si eu zic tot polutie....englezescul "pollution" e de vina[V][V] Frumos povestit, mai vrem....ROMANIA PITOREASCA! K.

[Julie]

Calatorie subiectiva la Husi Cand mergeam acolo, mergeam cu trenul. O calatorie lunga, de vreo opt ore. Sub nasurile noastre lipite de geam - in ciuda interdictiilor mamei - se perindau stufarisul, apoi luciul Lacului Brates, un sir lung si monoton de sate (si gari care se numeau "halte") asezate pe o campie destul de plicticoasa... Urma apoi un tunel lung ca o noapte - in tren se aprindeau luminite slabe, apoi, in timp, trenul si-a pierdut luminitele si aprindeau oamenii lanterne...apoi lumanari... La una din ultimele calatorii imi amintesc o femeie in varsta facandu-si o cruce solemna si spunand "Apara-ne, Doamne! Ca daca o chica tunelu' ista, apoi ne-o canta popa suuus! in varfu' dealului!". Urma apoi o schimbare de tren si apoi inca una. Ultimul tren era altfel decat primele doua: mai mic, mai vechi, mai vesel, mai viteaz! Avea compartimente, iar cele de clasa I aveau canapele de plus albastru cu un fel de cearsafuri albe pentru cine ajungea cu capul acolo sus... Noi insa tot lipite de geam - cu inima batand tare si incercand a prinde si absorbi tot ce vedeam. Dealuri, apoi paduri. Adeseori cate o caprioara, ori un fazan - naluci? aevea sa fi fost? Apoi ne simteam urechile paraind de la urcus si nu dupa mult timp incepea sa se vada Raiul nostru. Jos, intr-o vale, scaldat intotdeauna intr-o lumina ca de miere. Cand pe o parte a vagonului, cand pe alta. De ce asa - am inteles mult mai tarziu, insa in primii ani, cand cuvantul "serpentina" imi era strain, eram convinsa ca e numai magie la mijloc... Pe peron ne astepta de cele mai multe ori Bunelu' (pe care in mod ciudat Mama il striga "Tata") si de foarte multe ori il vedeam de sus, si alergam dintr-o parte in alta a vagonului chiuind, si ii faceam semne sa il anuntam ca am venit. Era inalt si drept, parca il vad si acum, acolo, pe peron, si cand in sfarsit ne vedea, ridica bratul intr-un salut mut. Ajungeam acasa (unde ne intampina Bunica) intr-un autobuz hurducator, pe un drum care serpuia printre case si gradini. Cele mai frumoase gradini. Casa bunicilor mei avea soba de teracota care duduia iarna, avea un perete fermecat prin care vorbeam cu prietena mea de atunci, Ina, si avea o gradina in care ma pierdeam, asa cum numai casele de bunici pot avea.In noptile de vara ascultam greierii ori prindeam broaste (cica raioase), desi nu am indraznit niciodata sa pup vreuna ca sa vad daca se preface in print... In gradina bunicilor am semanat si banuti, ca Pinocchio, sa vad daca imi iese vreun copac din ei... Langa casa era o biserica (Sfantul Dumitru?) a carei turla adapostea bufnite care veneau din cand in cand sa ne priveasca. Clopote si toaca precum a bisericii Sfantul Dumitru nu cred ca am sa mai aud vreodata. Daca ma cocotam intr-un copac, vedeam Dealul Dobrina, intunecat, impadurit. Intotdeauna, daca ploua, ploaia venea de la Dobrina. Mai aproape de noi era Motocul. De acolo se auzea, vara, muzica de fanfara. Pe Dealul Motoc mergeam primavara sa culegem flori si untisor pentru salata. Inca se mai vedeau butuci de vie salbaticita, ruinele unor case si era acolo si un cimitir parasit. Parintii si bunicii discutau intre ei in soapta, cu buzele subtiate, lucruri de-ale oamenilor mari, auzeam cuvinte fara prea mare inteles, ca de pilda "colectivizare". Pe un deal alaturat Motocului se vedea, din orice punct al orasului, un plop inalt, urias, an dupa an la fel - la fel fusese, mi-a zis Mama, si pe vremea copilariei sale. Am urcat o data pana la plopul ala si l-am imbratisat - parea ca nici zece oameni nu ar fi putut sa ii cuprinda trunchiul. In cealalta parte a orasului se intindeau podgorii nesfarsite, randuri fara numar de vita de vie. Si fabrici si uzine... Casa bunicilor mei, laolalta cu mai mult de jumatate din oras, a fost demolata pe la sfarsitul anilor '80. Acum doi ani, dupa trei de sedere neintrerupta in Japonia, mi-am adunat curajul si am mers din nou acolo. Gara, trenul, da, apoi blocuri, blocuri, blocuri...Biserica Sfantul Dumitru, cu turla ei innegrita... Un zid scorojit inca se mai tine in pozitie verticala si e de culoarea casei copilariei mele. Plopul nu mai e. Filmez si ma ineaca lacrimile. Un copil zdrentaros ma trage de maneca sa ii dau ceva bani. Ma scormonesc in buzunare, ii dau si fug. Si fug.

[monicar]

Julie...[q] aceleasi sentimente am avut eu, cand, in Galati, prin anii '87, am fost impreuna cu tatal meu pe santierul construit pe terenul casei bunicilor... Infioratoare priveliste. Dar cred ca a fost mult mai dureros pentru tata. Dupa cum povesteai drumul catre Husi pe langa lacul Brates prin "tunelul lung ca o noapte"... am impresia ca esti din Galati. Am dreptate? Poate ne si cunoastem...[pup] Numai bine, Monica

[Julie]

Da, Monica, din Galati - pana in 88, adica pana la terminarea liceului (Cuza). Dupa aia, Iasi (facultate si dupa). Locul copilariei mele este, dupa cum ai vazut, Husi. M-am nascut insa la Tulcea. Nici eu nu mai stiu de unde sunt... Dar, off, ce bine - inca o galateanca - si inca aici, in Jap! Elena mi-a povestit un pic de tine, dar am ezitat sa te atac...probabil ca m-am japonezit de tot![:D][:D][:D] Cum lumea-i mica, e imposibil ca, chiar daca nu ne cunoastem, sa nu avem niscaiva cunostinte comune! Acu, unde desertam sacul? Pupici[pup] Julie[asia]

[monicar]

Eu in GL pana in 93 (LVA) si apoi Bucuresti (facultate si dupa). Acum in Tokyo de 2 ani. Mai vorbim pe mail despre cunostintele comune[pup]. Ma cam grabesc acum, ca-s la slujba...