De ce nu si Romania...?!

[Ubi]

Sighisoara - de festival Cetatea Sighisoarei aflata pe Dealul Turcului, are 2 “etaje” Prima cetate, mentionata la 1280 a fost ridicata “la etaj”, servind ca loc de refugiu pentru locuitorii unei asezari de la poalele dealului. In secolul al XIV lea s-au stabilit “la parter” un numar mare de mestesugari care la 1376 s-au organizati in bresle. La sfarsitul sec. XV-lea existau 600 de gospodarii, 20 de chiriasi, 3 functionari publici, 2 morari, 9 saraci si 4 ciurdari…. Sighisoara a fost una dintre cetatile cel mai greu de cucerit din Transilvania pentru ca ziduri lungi de 930 metri si inalte de 4 metri construite din piatra, imprejmuiau ambele platouri ale dealului. Crenelurile aveau o deschidere larga, pentru a permite folosirea arcului si arbaletei. Odata cu aparitia armelor de foc, zidul a fost inaltat cu inca 3-4 metri, crenelurile au fost inlocuite cu goluri de tragere. De data aceasta alaturi de piatra se foloseste si caramida. In secolulele urmatoare, zidurile fortificatiei au fost din nou intarite. Unele portiuni au fost suprainaltate pana la 14-15 metri. Pentru o mai buna observare a inamicului, de-a lungul zidului au fost ridicate 14 turnuri. Turnurile si portiunea de zid de la un turn la altul au fost intretinute si aparate de membrii breslelor care le-au ridicat. Centura de fortificatie se pastreaza si astazi aproape in intregime, impreuna cu 9 turnuri. Despre singura cetate locuita din Europa am sa va povestesc in cele ce urmeaza… Sositi dupa un drum extrem de relaxant (o sosea impecabila intre Brasov si Sighisoara si un peisaj de vis prin padurea Bogata) am avut surpriza unei cazari mai mult decat rudimentare: caminul unui liceu modest din oras. Afluxul mare de turisti a facut ca in anul asta sa gasesti cu mare greutate un loc de cazare. Dar ce conteaza, suntem alaturi de prietenii nostri dragi si ne distram. In fine, bagajele jos si fuga in Cetate. Taxa de intrare in Cetate: 10.000 lei pe zi (accesibila si absolut normala in turism), prima reclama a Connexului (“Da bip cand ajungi.Vin eu sa las podul”), coada interminabila la Turnul cu ceas si multimea de turisti printre care trebuie sa te strecori cu grija sunt primele clisee ale zilei de sambata. Anul acesta, tinerii pasionati de rock si rave nu au avut parte de concerte in Cetate, ei avand un loc special de intalnire si manifestare in oras, paziti cu strasnicie de jandarmi si politie. Asta nu inseamna ca prezenta lor fizica a putut fi interzisa cu ceva…Rezemati de pereti, aburiti de muzica si bautura, imbracati din cap si pana-n talpi in negrul cel mai negru, cu piercing executat pana la inuman si cersind de-adevaratelea sau doar din terbilism, tinerii (unii dintre ei) romani au reusit sa strice si anul asta prin prezenta lor farmecul Cetatii…Si daca ai inima tare, poti trece cu vederea si manifestarile de disperare ale unora grabiti sa gaseasca salvarea care a stat in permanenta in Cetate la dispozitia petrecaretilor fara masura. Intrarea in Cetate se face deci pe sub arcada Turnului cu ceas (64 m inaltime), simbolul orasului Sighisoara si implicit prin singurul gang ramas in folosinta pentru pietoni (al doilea a fost transformat in inchisoare si camera de tortura pentru condamnatii la moarte…Brrr!). Ceasul din turn este prevazut cu doua cadrane uriase si cu o instalatie rotativa cu papusi din lemn pictat, reprezentand divinitati greco-romane. Insatalatia se misca la orele 24, aducand la fereastra dinspre Orasul de Jos, figurina specifica zilei care incepe. Asa ca trebuie sa fii iute si treaz pentru a vedea spectacolul de la ora aceea inaintata. Acoperisul a fost distrus de marele incendiu din 1676 si reparat de mai multe ori dobandind ultima infatisare abea in anul 1894 cand vechea invelitoare a fost acoperita cu tigle multicolore smaltuite. Daca ai curajul sa urci scarile pana in varf, vei fi rasplatit din plin cu panorama orasului. Merita! Noi insa am luat-o la dreapta, pe langa Biserica manastirii (singurul edificiu ramas in picioare din ceea ce pe vremuri alcatuia complexul manastiresc al calugarilor dominicani si al calugaritelor franciscane, daramat de catre maghiari in secolul al XIV-lea.), Primaria orasului, biserica Romano-catolica si ne oprim la primul bastion: al Cizmarilor. In fata lui, pe un petec de verdeata sunt cateva leagane pentru copii si o scena de teatru. Cu mic cu mare, turistii asteapta o reprezentatie cu “papusi si oameni vii”: Hansel si Gretel. Pe turn troneaza o reclama Connex cu un coif : “E bine sa fii sub acoperire…”. Parintii pot sta linistiti. Ne indreptam pasii catre Piata Cetatii - fost centru comercial, inima vietii sociale si locul de judecare al proceselor. Aici se afla „Stalpul infamiei” de care erau legati cei care savarseau faradelegi (in special furturi). Acum e mult mai pasnica iar turistii se strang incet, incet la concertele de muzica si dans. Din piata, pornim inapoi catre Turnul cu ceas pe o straduta mica si ocupata de tineri ce fac tatuaje cu 10.000 de lei dar reusim sa zarim printre ei, intrarile la Casa cu Cerb (recent renovata si transformata in restaurant) si casa Vlad Dracul. Principele roman, tatal lui Vlad Tepes, a locuit o vreme in Sighisoara fara a lasa insa o urma clara a acestei treceri. Un portret gasit in aceasta casa a scos-o din anonimat. Mergem aproape“bara la bara” (vad o alta reclama Connex – “Abonatul Connex e la turnir. Daca se mai intoarce, va suna el” si ma gandesc ca adevarul nu e atat de departe – eu sper sa scap nesifonata) cu pasi marunti ca niste japonezi, caci aglomeratia este tot mai sufocanta. Apuc sa ma uit pe ceasul din turn si sa vad ca e ora 12 fara 2 minute. Ii opresc pe toti si asteptam ora 12 caci mi-e greu sa cred ca ceasul nu schiteaza nici un gest la miezul zilei (macar un “bang” sa faca!). Si totusi… acele s-au miscat 1 minut, 2,3…dar fara spectacol... Presati de fluxul mare de turisti alergam iute pe o strada laturalnica si poc cu nasul in Piata Ratustelor. Lumea asteapta si aici o reprezentatie teatrala. S-au strans cu totii pe iarba din fata Turnului Cositorarilor (nu am gresit, asa se numeste) si se uita deocamdata la cei care monteaza scena. Caldura mare domle’… Din aceasta piateta mai faci 3 pasi (pe numaratelea!) si hopa ajungi in fata Scarii Scolarului. Cea mai spectaculoasa si originala constructie din Cetate a fost ridicata in sec. XVII pentru a facilita accesul scolarilor pe timpul iernii la Scoala din Deal. 175 de trepte iti testeaza inima si pulsul iar daca ajungi in varf esti fericit ca nu ai ales metoda clasica de urcat panta (adica, o banala strada). Sus deci, se afla Biserica si Scoala din Deal, Turnul Aurarilor si cel al Franghierilor. Primul turn a fost construit in punctul cel mai inalt al intregii cetati si era legat de Turnul franghierilor printr-un imens zid de aparare. Cu timpul, legatura dintre cele 2 turnuri se distruge, Turnul aurarilor cade trasnit la inceputul secolului XIX si ce mai ramane din el e transformat in sala de gimnastica a Scolii din deal, fiind si printre primele din Transilvania. Astazi, el este capela mortuara a cimitirului Evanghelic aflat intre cele 2 turnuri. Pe zidul de aparare o alta reclama: “Sunt intr-o batalie. Te sun cand ies” Eu si Bogdan incercam sa o interpretam: harta si ghidul Sighisoarei devin pe loc sabii si fiecare vorbeste la telefonul lui mobil cu un interlocutor imaginar. “En-garde pusycat!” Turnul Macelarilor, este legat cel al Franghierilor printr-un zid cu o deosebita valoare documentara, intrucat s-a pastrat pe toata inaltimea, lasand sa se citeasca cu claritate fiecare faza de constructie din diferitele etape ale dezvoltarii cetatii. Coboram sa ne ostoim setea cu o bere la halba. Casele micute au fost transformate de proprietarii cu imaginatie si bun gust in frumoase bodegute. Dupa 2 beri incerc sa descifrez o alta reclama Connex cocotata pe un zid si simtindu-ma neputincioasa abandonez (“8 DIM. MTNG KVLRII MSI O. VENITI OR HARST!”). Treaza fiind, realizaz ce a vrut sa zica – la 8 dimineata cavalerii mesei rotunde sunt asteptati la miting, ca de nu…! Ei, dar se lasa seara si ne grabim in Piata Cetatii caci avem promisiunea unui spectacol deosebit: Muzica si dansuri din Renastere cu ansamblul Flauto Dolce si Amaryllis. 2 ore de incantare care te duc cu gandul la vremurile de atunci. Lumea era fericita? La finalul serii o trupa din Anglia monopolizeaza sufletele romanilor din piata cu cantece celtice. Suna vesel, ei sunt relaxati si publicul e dornic de miscare. Ropote de aplauze la miezul noptii si finalul primei noastre zile in Cetate. Duminica revenim in Piata. Ansamblul Amaryllis e acolo si danseaza. N-as vrea sa se termine si pentru ca ei au simtit asta, ne-au invitat la dans. Ma prind si eu in cercul pe 3 randuri. Sunt “marginea”. Din megafon se aude: “2 pasi inainte, se invarte centrul, se rasuceste interiorul, acum marginea, faceti o reverenta…2 pasi inainte, 2 la stanga, 2 la dreapta, salutati frumos”. Centru si interiorul este o pereche de tineri exuberanti. Incerc sa nu ma fac de rusine in fata lor si printre zambetele starnite de “reteta” spusa la megafon ma concentrez sa nu gresesc. Ooops cred ca l-am calcat pe “centru”, dar nu-i nimic, nu e competitie; e un loc in care m-am simtit foarte bine. Drumul spre casa nu ne tenteaza deloc. In fond este intoarcerea spre civilizatie, stres si mult praf. Tragem de timp si pe drum ne oprim la Rupea sa vedem cetatea . Construita in etape si pe o stanca de bazalt, cetatea a fost folosita prima data in 1324 cand oamenii locului s-au refugiat din calea regelui Carol Robert de Anjou. Astazi din ea nu au ramas decat ruinele dar merita sa urci dealul pe cararea ce taie tintirimul satului in 2, sa vezi o particica de istorie. In drum spre Brasov, ne abatem un pic si prin Hoghiz. Citisem ca satul are cateva conace ramase de pe vremea grofilor si am fi vrut sa le vedem. Nefiind marcate in nici un fel, am intrebat oamenii locului: fatalitate, nimeni nu stia de existenta lor si numele le suna ciudat. Intr-un final, o doamna mai in varsta ne-a indicat locul. In sat se cunosc sub numele de Casa grofului si Casa mare. Paraginite si incanjurate de balarii, nu mai pastreaza nimic din falnicia parcului cu vegetatie luxurianta si stejari seculari. Pacat!

[bia]

Si noi am fost primavara asta in nordul Moldovei;am vizitat manastirile Moldovita,Sucevita,apoi Putna.Intr-adevar locurile sunt de o frumusete coplesitoare si la Putna am simtit o incarcatura spirituala deosebita.Parca paseam intr-un alt timp;am vazut multe locuri frumoase,dar numai in cateva am simtit acel ceva care te face sa te simti mai bun,mai bogat sufleteste.Putna este unul din ele,acolo istoria este mai prezenta ca oriunde;toata calatoria am avut impresia ca plutesc,ceea ce traiam mi se parea ireal,as fi vrut ca timpul sa stea pe loc,sa ma bucur cat mai mult de ceea ce era in jurul nostru.O sa mai revin in acele locuri,cu siguranta.A,sa nu uit Apusenii,sunt exceptionali,am fost vara asta si am petrecut un concediu de vis si acolo. dori

[Mimitzu]

Papadie, multumesc pentru ca m-ai facut sa visez cu ochii deschisi........... Luminita [flo]

[papadie]

MULTUMESC frumos fetele dragele[asia] "În afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

[qsar]

Am fost o saptamana langa Sighisoara la echitatie (a "calarit" si fi-miu, Dinu). A fost absolut superb - da' ce spun eu nu-i de luat in serios, ca, daca ar avea cai, mie mi-ar placea si Groapa Glina. Cred ca descrierea facuta de Ubi este cea mai OK pe care am citit-o pana acum despre Sighisoara. Atat ca acum, fara festival, fara gramezile de hippyoto-rocko-piercingo-pusti era ceva mai multa liniste si mai putine reclame C..ex. Q (Gabriela si Dinu-calare-pe-calu-calare)

[Ubi]

PS: N-am vrut sa fac reclama la Connex dar m-au distrat banner-ele din Cetate si am zis ca merita sa le scriu in reportajul meu de pe "front". Oricum, a fost o campanie reusita (scurt si la obiect). Hai pupici fetelor, Cristina

[adi2003]

Astept povestirile voastre. Pana atunci va spun ca pe mine m-au impresionat manastirile din Moldova.Fiecare in felul ei, are ceva aparte... Dar un loc special in inima mea il are Voronetul. Inca de la intrare ne-a intampinat Maica Elena, care ne-a tinut un "discurs" frumos...aproape ca ne-au dat lacrimile. Am vizitat manastirea intr-o zi frumoasa de iulie...dar cred ca si iarna Voronetul isi are farmecul sau. Voi pe unde ati mai fost?

[ad_risnov]

Vreau sa va povestesc si eu despre un loc de vis din Romania, vazut si calcat cu piciorul vara asta: LEPSA. Lepsa este o localitate de munte care tinde sa se transforme in zona agroturistica (asemeni Branului), situat la 75 de Km de Focsani. Drumul alearga printre dealurile Odobestilor si Panciului si dupa o ora de mers cu masina ajungi intr-un defileu, dincolo de care este Lepsa. In zona exista o gramada de posibilitati de cazare: de la un hotel f. frumos, dat in folosinta vara asta (Tresor), la pensiuni agroturistice sau cort. Exista doua zone pentru a-ti aseza cortul, pe malul raului Putna si al unui afluent care vine dinspre Soveja. Ce se poate vedea la Lepsa? In primul rand doua rezervatii naturale: Cascada Putna si Rezervatia Cheile Tisitei. Aceasta din urma este rezervatie de flora si fauna, fiind populata cu ursi, rasi si alte animale salbatice. Nu va fie teama, nu va prea intalniti cu ele pt. ca rezervatia este f. lunga si aceste animale traiesc la altitudini inalte, deci trebuie sa mergi f.f.f mult ca sa ajungi in varf. Am inteles ca se poate vedea si floarea de colt. Se poate merge numai pe jos sau cu bicicleta. Acolo nu intra masini! Tot in Lepsa este o pastravarie care se poate vizita si de unde puteti cumpara pastrav la doar 80 de mii de lei kg. Noi am fost si cu un nepotel care a primit de la ingrijitori mancare pt. pesti si micutul s-a distrat f. tare vazand pastravii cum se luptau pt. mancare. Puteti merge si la Manastirea Lepsa, un loc mirific, de o modestie dar si de frumusete aparte. Istoria citita pe usa manastirii arata cat de veche este asezarea. In imprejurimi se pot vizita Soveja, Lacul Sf. Ana, Baile Tusnad. Sper ca v-am starnit curiozitatea sa mergeti macar un week-end la Lepsa! Adriana [gravi]in 25 de saptamani

[adi2003]

Tocmai am localizat pe harta Lepsa. Nu stiam de aceasta localitate, dar acum, ca mi-ai povestit, pare sa fie tare frumos acolo, mai ales ca e zona de munte. Pacat ca e prea departe de unde stau, dar poate voi ajunge si eu vreodata acolo! Pana in prezent am calatorit foarte putin. Totusi am avut ocazia sa parcurg un minunat circuit turistic, care mi-a ramas in memorie pt. multa vreme: Oradea-Satu Mare-Baia mare-Ieud-Borsa-Moldovita-Sucevita- Marginea- Putna-Arbore-Gura Humorului-Bucsoaia-Voronet-Tg. Neamt-Humulesti-Agapia-Varatec-Bicaz-Durau-Borsec-Lacu Rosu-Praid-Sovata-Tg.Mures-Cluj Napoca-Oradea. Un traseu minunat de 6 zile... Am vizitat doua cascade: Cascada Cailor (M-tii Rodnei, apropiere de Borsa) si Cascada Duruitoarea (Ceahlau).

[lai]

Intotdeauna mi-a placut sa descopar noi coltisoare din Romania. Cand eram in scoala generala nu ratam nici o tabara, asa am fost intr-o vara langa Ipotesti, si de acolo am facut manastirile din nordul Moldovei, intr-o alta am facut zona Brasovului, cu o alta ocazie Miercurea-Ciuc, apoi Bistrita, altcandva Valea Lotrului, in combinatie cu valea Oltului, Horezu, Pestera Muierilor. In liceu mi-am facut un grup de prieteni care erau imprastiati in toata tara, ne intalneam de cateva ori pe an cu totii, la festivalul de la Sighisoara, de 1 Mai si vara la 2 Mai sau in Vama Veche, cand erau concerte internationale, la Bucuresti, sau mergeam impreuna pe munte, in Retezat, in Apuseni. In restul anului ne vizitam unii pe altii, ei erau majoritatea cu cativa ani mai mari si erau deja la facultate, la Cluj, la Sibiu, la Bucuresti, asa am cunoscut si eu viata studenteasca in Romania [flo] Cu unii dintre ai am ramas in relatii si acum, si merg cu mult drag sa-i vad cand vin in tara. De cand am plecat, merg in fiecare an in tara si de fiecare data am fost intr-un loc nou, in Maramures, la Targu-Mures, la Fagaras si la Sambata, in Delta Dunarii, la Histria, la Drobeta Turnu-Severin si pe Dunare la Cazane, la Semenic, pe culoarul Rucar-Bran, uneori vizitandu-i pe colegii mei de facultate romani care si ei sunt din diverse parti ale tarii, sau cu parintii, sau cu prietenii din Romania, sau insusindu-mi functia de ghid pentru prietenii americani pe care i-am mai adus in vizita din cand in cand, sau plecand eu asa aiurea, inarmata cu drag si nebunie. Fiecare loc pe care l-am vazut mi-a ramas in suflet. O amintire deosebit de frumoasa o am din vara in care am fost in Maramures. Am stat cateva zile in gazda intr-un satuc de langa Borsa. Desi tot la mine in tara, am ramas fascinata de stilul de viata de pe acele meleaguri, la ani lumina de lumea mea bucuresteana. Oamenii mi-au parut sanatosi, frumosi, cu forta si energie, dintr-o bucata, cu suflete frumoase, drepti si directi, la vorba si la port. Dimineata gazda noastra pregatea pentru noi si pentru sotul ei un “mic” dejun cu oua si slana, omul ei se ducea la munca in padure si avea nevoie de energie. Ascultam povestile ei, de cele mai multe ori despre cumnati, veri, unchi si matusi, povesti cu copii, povesti fara copii, povesti cu destine, cu accidente, cu cei plecati la oras, cu domnisorii veniti in gazda, cu carciuma din sat pe unde se mai pierdeau oamenii din cand in cand. Dupa ce sotul pleca, ea se ingrijea de cele de pe langa casa, munca deloc usoara, curtea lor era pe o coasta abrupta de deal, asa incat, ca sa alergi animalele sa te ingrijesti de ele trebuia sa urci si sa cobori serios si nu de putine ori in fiecare zi. Intr-una din dimineti ne-am asternut si noi la urcus, directia.. Pietrosu Rodnei (2303m). Privind de jos, muntele neclintit din fata noastra parea sa ne zambeasca din coltul gurii, condescendent, cum oare sa ne punem noi cu el, sa-i trecem pragurile cele mai inalte, sa ajungem pe culme, culmea culmilor, si inapoi, si astea toate intr-o zi?!.. Am purces la drum. Ca mai intotdeauna, greu la inceput, pana prinzi ritmul de mers, pana te accepta muntele in intimitatea lui. Curgeau apele pe noi, iar tovarasul nostru de drum pe o bucata de traseu, localnic, ne privea ingaduitor si ne amintea ca muntele scoate raul din om. Si adevar grai – caci toate ramaneau in urma, griji si intrebari si dureri, si pe masura ce urcam ma simteam mai senina si mai aproape de acel ceva, aveam sa-mi dau seama abia mai tarziu, mai aproape de Dumnezeu. De cate ori merg pe munte, intotdeauna ajung la un moment dat sa ma separ cat de cat de ceilalti din grupul meu si sa urc o vreme singura cu gandurile mele, cu dialogurile mele interioare, cu Dumnezeul meu. Tarziu, mult mai tarziu, am ajuns la un platou – si de acolo, ultima portiune, fara padure, fara vegetatie, o carare care serpuia pe panta abrupta pana la ultima sa de la baza varfului, pe fata muntelui, goi, dezveliti de orice protectie, aruncati in fata luminii, a lumii, fara a ne mai putea ascunde in spatele vreunui trunchi ori in noi insine, ci in sfarsit fata in fata cu adevarul. Am urcat pana sus, am intalnit in cale un fluture, superb, linistit, poposind o clipa pe o piatra, o minune descoperita noua, am continuat, am ajuns in varful lumii. Care se asternea la picioarele noastre, pantele muntelui prelingandu-se pana in vale, muntii de dincolo de vale, din Ucraina, alte varfuri in jurul nostru, si noi acolo, senini si puternici, stropul nostru de vesnicie. De fiecare data cand mi-e rau si mi-e greu, vizualizez platoul acela si ultimul urcus, cararea pe care am pasit si acea mare de lumina, si cat de aproape m-am simtit de acei ce nu mai sunt printre noi, de ingerii mei pazitori pe care i-am regasit acolo, ma asteptau cu bratele deschise si m-au primit la sanul lor, sa ma impace, iar apoi m-au trimis cu blandete inapoi in vale, in lumea mea. Lai