emigrarea sufletului

[super-lia]

ce titlu sa-i dau??? ma framant dar nu-mi vine nici unul..."Lia".... ???... ce spuneti ... e prea simplu ... mai trebuie o completare ca sa stie omul ce citeste ????... Calatoria cu avionul a fost buna si foarte emotionanta. Golurile de aer si aterizarea m-au facut ca strang putin din dinti dar cum mie imi plac fazele tari le-am luat asa ce pe o distractie. Imi era dor sa vorbesc si sa aud romaneste si abia asteptam sa pot comunica in limba materna. Ma intorc putin in timp si vreau sa subliniez cat de bine am fost tratati in aeroportul din Londra chiar daca aveam viza expirata de sase luni de zile. Nimeni nu ne-a zis nimic , ne-au zambit si ne-au tratat ca pe toti ceilalti calatori. Cand aterizam in Bucuresti mergem la ghiseu sa ne puna viza de intrare in tara. Erau ghiseu pentru turisti si pentru pasapoarte diplomatice . Unul din cetateni fara sa se uite ce scrie merge la ghiseul de pasapoarte diplomatice si tipa care era la ghiseu dupa ce ii ia pasaportul si se uita la el cu un tupeu extraordinar ii spune: - Tu nu vezi ce scrie???!!Dute domnule si stai la coada ca nu ai fata de diplomat ( persoana era un baiat in jur de 23 de ani). Asa am tras concluzia ca avionul a aterizat unde trebuia. ERAM IN ROMANIA! Bagajele le trimisesem pe o ruda cu masina asa ca nu aveam cu noi decat doua genti mici de voiaj si doar 200 de dolari. In Londra ne facusem carti de student (facusem rost de niste carnete de student din Ro si asa am obtinut cartile de student din Londra) si vamesul nu sa prins de smecherie. Ce o fi zis ..."ia uite si amaratii astia se intorc dupa mai bine de un an cu 200 de dolari" asa ca ne-a lasat sa trecem fara sa dam spaga sau mai stiu eu ce... La iesire din aeroport taximetristi pusi pe afaceri s-au imbulzit care mai de care sa ne ofere o cursa dar i-am refuzat politicos si am luat autobuzul. Nu am mai asteptat trenul si am luat un maxi-taxi pana la destinatie si va spun drept ca felul in care conducea respectivul sofer a fost mult mai palpitant decat zborul cu avionul. Cred ca a vrut sa ne faca sa simtim cat mai bine cum este "acasa" si cred ca nu a ocolit nici o groapa. In sfarsit am ajuns in orasul nostru. Din statie pana la apartament aveam de mers vreo 100 de metri si bineinteles ca am trecut pe langa caine vagabonzi, containere cu gunoaie care erau arhipline cu gunoi si aveau si cativa cetateni care il scormoneau , blocuri la care se canta manele la maxim ... etc... Atunci am realizat ca cata timp cat am fost plecata am uitat toate aspectele negative. Ajungem la blocul nostru. Ne deschide soacra-mea care se mutase la noi provizoriu. M-i sa facut rau ... nu ..nu ..nu... nu pentru ca am vazut-o pe soacra-mea.... m-i sa facut rau cand am vazut cat de mic este apartamentul nostru cu patru camere care atunci cand am plecat era asa de mare si incapator. Sa zic drept faptul ca soacra-mea isi instalase mobila din 1900 toamna contribuia la privelistea jalnica a casei noastre. Nu am simtit nici ceam mai mic bucurie vazand-o pe mama-soacra. Nu am avut niciodata sentimente prea puternice pentru ea ... supravetuiam relatiei care nu era foarte grea mai ales ca de un timp observam ca ea este de partea mea si nu a feciorului ei. A doua zi am plecat la tara la ai mei. Stiau ca venim dar nu stiau exact ziua. Mama mea era operata si nu vroiam sa o fac sa se ingrijoreze prea mult de venirea noastra (curatenie , gatit mancare ... etc) Cumparasem doi pui sii pregatisem gata sa-i punem pe gratar , mici si carnati polonezi nu trebuia decat sa facem gratarul si mamaliguta calda. Am oprit masina in fata portii. Taticul meu vine din spatele case-i (probabil mama mea la strigat si ia spus ca a oprit o masina la poarta) si se opreste in mijlocul curtii sa vada cine coboara din masina. Mama statea pe un pat improvizat la umbrar (fiind foarte cald afara si avand piciorul operat nu se putea ridica decat cu foarte mare greutate) si sprivea printre frunze. Cand m-au vazut tata si-a deschis larg bratele si am sarit in gatul lui pupandu-ne si imbratisandu-ne ca niciodata noi avand o relatie de dragoste foarte puternica dar fara prea multe imbratisari sau pupaturi si apoi m-am dus si am imbratisat-o pe mama mea cea draga. Mi-am pus capul in poala ei si am plans ca un copil mic. Imi mangaia parul si plangea. Imi era asa mila de ea cum statea acolo neputincioasa , ea caruia ii scaparau calcaile toata ziua facand tot felul de treburi in gospodarie. ERAM ACASA ! Eram cu persoanele ce le iubeam cel mai mult: mama si tata. Bineinteles ca a trebuit sa ma misc in front repede si sa pregatesc masa ca la toti ne era foame. Eiii dar prin ograda mai era un personaj important ... pisica mea cea frumoasa si alintata cu parul ca zapada si cu ochii mari si albastri... care a venit alene si ma salutat: miau! miau!.... Era slaba sarac ca a avut vreo trei randuri de pui intru-un an si doua luni.Motanul nu a rezistat mutarii si a disparut. Am luat-o acasa si am facut-o domnisoara ca sa nu mai umble dupa motanei. In cateva luni era cea mai grasa si mai puturoasa pisica. Intre timp am inceput sa ne stoarcem creierele ce si cum sa incepem ca sa ne multiplicam banutii care ii castigasem cu sudoarea fruntii. Era greu sa deschizi ceva nou cand deja orasul era plin cu de toate ... dar cine stie poate vreo idee geniala avea sa ne loveasca... Sa mai scriu? Crede-ti ca mai sunteti interesate de cum eviata in Ro? Cred ca deja stiti . Eu m-as opri aici... si ma gandesc sa incep sa scriu o alta poveste ... mamica fericita a unui baietel!

[georgia]

Super lia, am citit tot ce ai scris! Esti extraordinara!! Felicitari pentru cat de puternica esti. LA ultimul mesaj am plans muuult, muult, de 2 ani jum nu i-am vazut pe ai mei.Offf dar ii voi revedea intr-o saptamana. Eu zic sa nu te opresti pentru ca scrii asa de frumos si nu pot sa respir pana nu termin tot ce ai scris. Scrie si de viata in Ro vazuta cu ochii cuiva care a trait intr-un oras mare, cred ca si noi ne vom intoarce ACASA definitiv si as vrea sa stiu, ne-ar prinde tare bine. Inca odata felicitari!!!

[descintec]

Lia, nu cumva sa te opresti. Macar pina la "mamica fericita a unui baietel". D.

[Dana P]

quote:

---

Originally posted by descintec
Lia, nu cumva sa te opresti. Macar pina la "mamica fericita a unui baietel". D.

---

Subscriu si eu. dana

[GabiG]

Mi-e un dor de mor, fetelor, citesc totul cu lacrimi in ochi, ma induioseaza pina si momentele vesele... Ca titlu mie m-i se pare frumos "Calatoriile Sufletului"...Dar ca sa ne gindim la un titlu trebuie sa stim povestea pina la capat... Te asteptam iarasi, cu sufletul la gura... GabiG Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!

[adibe]

Lia , scrii extraordinar, cum spunea cineva mai inainte "parca as citi un roman".Am venit intr-un suflet de la servici sa citesc "continuarea" care din pacate nu a aparut inca. Oricum subscriu si la ideea de a face o sectiune speciala (sau separata,sau un dosar nou,nu stiu...)cu povestiri din viata , de orice fel.Sint sigura ca si cei (cele)de acasa au avut cindva o situatie ,o intimplare ,un vis devenit realitate sau nu ,care merita povestita si care poate folosi cuiva fie si doar ca subiect de lectura. [cool][cool][cool] Va pup dulce ADI

[Crystinne]

Lia [cool]toata lumea asteptam cu sufletul la gura continuarea povestii... Daca nu ai timp macar povestea despre cum ai ajuns acolo unde esti acum... Sunt convinsa ca si asta este la fel de interesanta... Te imbratisez cu drag [flo]

[Lauraa]

Da, da! Cand si cum ai ajuns in USA si cand a aparut baietelul? Nu ne lasa asaaaaa!!! [pegeam] Asteptam ! LAURA

[try]

Super-Lia nu te opri aici, spune totul, poate ca cele mai inlacrimate cititoare ale povestii tale sunt cele plecate peste mari si tari. Cu toate uitam de ce-am plecat si ce ne-a determinat sa facem pasul asta. Ultima parte a povestii tale a fost un dus rece pentru mine, asa ca termina ce-ai inceput. Nu trisa si nu sari la alte povesti. Uite ca-ti dau o sugestie de titlu: "Povestiri din viata Liei", e simplu, e sugestiv (spune despre ce-i vorba in subiect). Sau poate "Pe cararile vietii" sau, de ce nu, "Pe aripile vantului..." (chiar daca-i plagiatura). Nu te juca cu rabdarea noastra [:(], povesteste pe de-antregul si pe-ndelete. Eu deja m-asez ca la [ttv] cand iti citesc mesajele. "Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"

[super-lia]

Nici nu-mi vine sa cred cate cititoare am !!! Va pup pe toate! Imi place titlul "Povestiri din viata Liei" propus de Try si "Drumul catre sufletul pereche" ar fi cel pe care il propun eu. Astept voturi. Ajunsi acasa timpul trecea foarte repede. Sotul urmarea ziarele si initial el se gandea la o crescatorie de pui. Mie nu-mi suradea ideia asa ca incercam sa obtin tot felul de informatii pro si contra pentru a ma convinge pe mine daca e o buna investitie sau pentru al convinge pe partenerul meu in caz contrar. Una din marile crescatorii de pasari ale orasului era pusa in vinzare si bineintels ca n-i sa spus pretul la una din cele mai mari ferme informandu-ne ca celelalte care erau mai mici au fost deja vandute. Nu aveam banii necesari asa ca am incercat sa ne asociem cu cineva care sa gandit o perioada apoi a venit si ne-a spus ca nu are bani lichizi suficienti sa investeasca asa ca dupa alte cateva tentative de a gasi alte persoane am renuntat la idee. Pana sa se vanda ferma respectiva am tot vazut in ziar cum alte ferme erau vandute la niste preturi minuscule ... dar ce puteam noi face? niste bieti oameni ... sa te bati cu cine?... se vedea clar ca erau cumparate doar de cei care aveau relatii si acces la informatii care nu erau accesibile persoanelor de rand. Nu peste mult timp am aflat scopul pentru care crescatoriile respective au fost lichidate . Au fost revandute la preturi mult mai mari unei companii private care a ridicat un mare supermarchet pe terenul respectiv si tot in aceiasi zona se presupunea construirea uni aeroport. Realizati ca daca puneam mana pe una din ferme acum eram bine merci cu un cont mare in banca ... si desigur va viata mea avea sa ia un alt drum. Deja cat timp speram sa cumparam ferma ma imaginam luindu-mi partea , divortand si fiind de UNA SINGURA. Dupa ce m-am intors din Anglia am ales sa fiu un pic mai supusa si mai ascultatoare crezand ca o sa-l faca pe sotul meu putin mai fericit si ca se va simti mai barbat. Consecintele ... incepuse sa m-i se urce in cap si sa sa se poarte de parca el era cel mai tare din parcare ... dar parcarea nu era goala asa ca am inceput sa ma impun din nou. Am avut ceva de furca pana am reusit sa-mi impun parerea si sa-mi cer drepturile ... perioada in care ne-am certat si care a a contribuit foarte mult la deteriorarea relatie. Deja m-i se facea sila ... lehamite ... stiam absolut tot ce gandeste ... cum gandeste ... despre noi... ce vrea ... cum vrea ...bleaaaa... In primavara anului urmator deja ne schimbasem planurile si ne gandisem la inceperea unei alte afaceri :CIUPERCARIE. Dupa multe drumuri si cautari am gasit spatiul si am inceput treaba. Eram amandoi incantati de idee, tot ce citisem arata foarte promitator. De cativa ani tot incercam si speram sa avem un copil ... mai bine zis eu vroiam sa am un copil. Din toate cercetarile , vazand ca nu raman insarcinata, a reiesit ca el are ceva probele. Unii doctori spuneau ca sunt serioase altii spuneau ca mai sunt sperante. Asa ca simtindu-ma si eu putin c-am prost am inceput o serie de tratamente pentru o anexita puternica si alte chestii care se fac pentru a constata daca eu as putea ramane sau nu insarcinata. Doctorita la care mergeam mi-a spus ca aveam trompele infundate asa ca tratamentul care l-am facut era foarte dureros. M-am internat in spital dupa ce am facut prima insamantare la ferma. Muncisem aproape doua saptamani si de dormit cred ca dormeam mai mult de doua-trei ore in 24 de ore. Asa ca dupa ce am terminat de insamantat a doua zi m-am dus si m-am internat. Salonul avea sapte paturi si toate erau pline. Eu asteptasem pe hol si doar cu cateva minute inainte de a veni doctorita am intrat in salon asa ca nu am avut timp sa fac conversatie cu doamnele internate. Dupa consult am pus cornul in perna si nu m-am trezit decat sa mananc ceva si sa m-i se faca injectia. Am dormit toata ziua si toata noaptea fara sa ma deranjeze ca ele vorbeau , ca asistentele veneau sa faca injectii si sa dea pastilutele ... eu aram franta de oboseala si drept sa spun chiar am fost bucuroasa sa ma internez stiind ca ma voi putea odihni fara sa fiu deranjata de telefoane, musafiri, fara sa fiu nevoita sa gatesc ... etc. Abia a doua zi dupa ce am facut un "dus" -spalat la chiuveta ca pisica cu un prosopel mic si apa rece-, am inceput sa vorbesc cu fetele din salon. Am cunoscut o doamna "doamna Soare" - asta era numele ei- care ma impresionat foarte mult. Nu avea nici un fel de educatie (scoli, facultati) dar avea scoala vietii. Avea doi copii -un baiat si o fata- care atunci cand au vizitat-o am vazut cat de bine crescuti si educati erau. Iar ea era de o finete si eleganta extraordinara. Ne-a povestit despre ea , vecini, sot (care murise si-l regreta foarte mult) cu o bunatate si vorbe frumoase chiar si in cazul in care povestea despre personajele rele din viata ei. Am admirat-o si mi-am incantat privirea si sufletul cu aceasta femeie. Am stat in spital in jur de 10 zile. Cred ca majoritatea stiti cum e mancarea in spital si bineinteles ca il asteptam pe sotul meu sa vina si sa-mi aduca ceva bun de mancat. Pentru prima data si cred ca in momentul ala am realizat ca casnicia noastra e moarta. A venit si nu am vazut nici o licarire de compasiune in ochii lui , nici un pic de dragoste ... abia astepta sa plece acasa. Ii era bine fara mine asa cum si mie imi era bine fara el. I-am spus " Nu mai este nimic intre noi" dar el a negat. Una din doctorite cand i-am arata spermatograma lui mi-a spus "Fata draga , gaseste-ti alt cocos daca vrei sa ai copii" Usor de spus dar greu de facut...Nu sunt genul de persoana care sa treaca de la o relatie la alta asa de usor ... Acasa am discutat despre fertilizarea in vitro pe care ne-o propusesem sa o facem imediat la sosire in Romania dar am vazut ca da inapoi... atunci i-am spus ... in cazul asta eu nu mai vreau sa fiu cu tine... vreau altceva ... ceea ce am nu este ceea ce-mi doresc...VREAU SA DAM DIVORT... si atunci pentru prima data el a a pus ca este de acord. Dadeam cu piciorul unei situatii financiare foarte convenabila , casa , masina, afacere si unei relatii care nu era atat de rea privind din punctul multor persoane. Sotul meu nu consuma alcool , nu fuma, nu ma batea, era foarte econom, nu ma trisa (din cate stiam eu)... era doar foarte egoist si foarte nepasator in privinta mea. Trebiue sa mentionez ca aveam libertate deplina sa ies in oras de una singura sau cu prietenele atata timp cat ii spuneam unde sunt si cu cine si cat timp am sa lipsesc si bineinteles daca cheltuiam cati mai putini bani sau deloc. Eram intre ciocan si nicovala....Acum era ceea ce decideam eu ca el mi-a spus asa : "Daca vrei sa divortezi nu ai decat , daca vrei sa fim impreuna trebuie sa ma accepti asa cum sunt ca eu nu ma schimb... e alegerea ta" Priveam in jurul meu si vedeam atatea femeie necajite se citea clar pe fata lor( oare se citea si pe fata mea?) si ma apucase frica de a ma aventura de una singura asa ca am tacut si nu am mai redeschis subiectul. Mi-am continuat viata asa ... trista si monotona ... doar cu satisfactia muncii si ma tineam ocupata cu munca , cu curatenia , mergand la mama si o ajutam la facut manacare si curatenie, intalnindu-ma cu prietene mele , vizitand rude ... incercam sa-mi umplu agenda ... dar golul din sufletul meu nu mi-l umplea nimeni ... ajungeam acasa si singuratatea , tristetea erau la fel. Singura care imi aducea un zambet pe buze era pisicuta mea care devenise foarte atasata de mine. Desi continuam sa dormim in acelasi dormitor relatiile dintre noi erau din ce in ce mai rare. Nimeni din jurul nostru nu stia ce se petrece intre noi. Pentru ei eram inca familia pereche, relatia perfecta ... cat de mult se pot insela oamenii!!! Bineinteles ca in aceasta perioada am fost foarte mult tentanta sa alerg in bratele altui barbat... si erau destui care aveau bratele deschise pentru mine si care asteptau de mult timp oportunitatea sa cad in plasa lor ... in special Grig (nume fals) care ma vana de foarte mult timp chiar de dinainte de a ma casatori cu sotul meu si de ce sa nu recunosc ma incanta gandul unei relatii cu el. Ma gandeam la el din ce in ce mai mult dar sansele ca sa-l intalnesc erau minime prin faptul ca se mutase intr-un alt oras si nu-l vazusem de cand ma reintorsesem din Anglia . Pana intr-o zi cand... mamica fericita a unui baietel!