DUMNEZEU ne iubeste pe toti la fel

[spic de grau]

A cazut o stea[*]

[*]A cazut o stea, Steluta de nea Pe urechea mea, Si mi-a povestit.. Pana s-a topit! Basmul unui vis Pe care l-am scris Pentru cei marunti, Nu ptr carunti !! Si steluta mea.. Astfel povestea :

« Mari.. se facea si se nazarea, Prin valcele sumbre Soptitoare umbre ! Si-auzeai cum gem Langa Betleem.. Oile stand ghem Caini cand si cand, Vitele pe rand – Molcom rumegand. Iar colo in sura, Peste-ngraditura, Se uitau pleostite Si nedumerite, Caprele zburlite! Se-ndesau amarnic Catre cel comarnic! Pe-un mielutz sa-l vada In ieslea de zada, Pe-un mielut placut… Cum... n-au mai vazut! Sa fi fost nascut Intr-un asternut.. Buuun – doar de pascut ! Si cel miel curat, Plangea-nsomnurat, Cu parul inele Si cu gene grele. Numai biet magarul, Ce purta samarul, Pricepu tot rostu ! « Asta, nu-i de-al nostru ! Ochii doar mi-arunc, Si pricep ca-i prunc ! Copil de pastori, Sau, de calatori !.."

Atunci, tapii, ciutele, Si caprele slutele, Cu toate cornutele, Capul si-l dadura Mai fara masura, Peste-ngraditura ! Sprinten ca o coarba, Mestecand din barba Un firutz de iarba, Tapul de indata – S-a urcat pe-o roata ! Si-a sarit buimac, Sus, pe bulumac! Vrand, fara rusine, Sa vada mai bine Omenescul fiu ! Iar un ied zglobiu Behaia mereu : « Neneeeeee…vreau si eeeeu ! »

Numai Dumanica, N-a’nteles nimica, Si-a cuprins-o frica ! Si-atunci magarul, Ce purta samarul, Cum sta mai deoparte, Spuse ca din carte : « Ei, sunt multe-n lume, Sa le stii anume ! Va sa fi umblat, Tari, in lung si-n lat, Ape-n curmezis, Culmi de munti pieptis ! Fiare sa rapui ! Precum…eu facui !

Si-apoi... nu-i oricine Un magar ca mine!! V-am mai spus, imi pare, Ca sunt de neam mare ! Ca eu in Sihar Am un unchi magar, La un carturar, Si ca dupa tata, Stie lumea toata ! Mi se trage vitza, Chiar din magaritza Ce-o purta in ham Insusi Balaam ! Deci, mai din batrani, Mai umbland prin stani, Multe am in sac! Dar…mai bine tac.. Poate..nu va plac…" Un mielutz balai Prinse iute grai : « Haide mos Asine, Zi-ne inca ! Zi-ne ! Ca eu tare as vrea Sa aflu ceva… Uite : ieri un baci, Povestea dibaci, Ca i-a spus un vraci Despre un prooroc Tot de prin Iudeea – De-i zicea Miheea ! Care-a scris ravas Ca-n acest oras, Are sa se nasca – Odrasla cereasca !! Marele Pastor Si Izbavitor! Care le va stii Serpii birui ! » « Serpii birui ?!! Oare-asa va fi ?!! » Iar cel intrebat, Zise apasat : « Da…E adevarat.. D-apoi stiti voi oare, Cand va fi El mare, Cine-L va purta, Pe spinarea sa, Ca pe-un heruvim, In Ierusalim ? » « Pai…nu stim! » « Sa va spun atunci, Ca voi sunteti prunci.. Cel ce-L va purta Pe spinarea sa Va fi un asin, De stiinta plin ! Ca un..carturar, Ca un…fariseu ! Poate-oi fi chiar eu ! (sau nepotul meu..) Eu de ma-ntalnesc Cu acel Fiu ceresc, Iute-L si ghicesc!!” Si tacura toate, Vitele mirate… Numai Dumanica, N-a’nteles nimica, Si-a cuprins-o frica ! Atunci o oita, Cu ochi de craitza, Cu glascior sfiit, Astfel a vorbit: “Eu eram odata Pe-o iarba inspicata Si-am vazut in zare Un chip ca de soare Ce zbura aproape Si striga pe ape. Ca Iisus Pastorul, Si Izbavitorul, Va fi dus pe uliti, Prejmuit de suliti, Bland si fara glas, In al mortii ceas, Precum mergem noi – Noatine si oi!.. Ca va fi hulit, Si batjocorit, Pe lemn tzintuit, Ca-n ceasul de sange, Norii se vor strange Muntii se vor frange Ingerii vor plange ! » « Asta… nu se poate !! » Se pornira toate. « Voi sari sa-L apar Din coarne sa-l scapar ! » Zise din protzap Inimosul tap. “Dar nici noi berbecii N-om sta ca dovlecii ! Coarnele le-om face Sfredel de bardaca, Foarfec de cojoace, Pentru cel ce-ar fi SI ar indrazni, Pruncu-a necaji ! Fie om dusman, Sau sarpe viclean ! » « Eu..imi stiti amarul..”, Glasui magarul, “..numai o copita bine potrivita in acel zevzec, si –apoi pot sa plec! Ca tot dau in sec ! » Dar atunci deodata, O capra tarcata A ramas mirata, Cu gura cascata, Cu ochii tzintis, Catre acoperis. De unde, furis, Dintr-un ascunzis, Cobora piezis, Prin paienjenis, Cobora in jos.. Sarpe veninos! Cu luciri sticloase, Cu trupul molatec, Cu ochi de jaratec, Iscodind salbatec. Iute bietii boi Se dau-napoi. Capre, tapi si miei, Se baga sub ei ! Tremura-n protap Inimosul tap Leganand in barba Firul lui de iarba. Iar sarman magarul, Ce purta samarul, Privea tulburat, Cu capul plecat, Pe genunchi lasat, Si dand in vileag Coada ca un steag Ca semn inaltat, Ca..se da mancat ! Numai Dumanica, Nu stia nimica, Dormea mititica ! Sarpele venea, Si se cobora, Ceata tremura, Magarul gemea. Dar atunci – Minune ! Cine-o poate spune ?! Toti privesc gramada La ieslea de zada, Unde balaiorul A-ntors capsorul ! Ochii si-a deschis Ca din zari, de vis. Ca in ei juca, Si in ei sclipea, Blanda mangaiere, Dar si o putere ! Flori de busuioc, Dar si arc de foc, Sagetand pe loc ! Sarpele se opreste Si inmarmureste ! Neputand sa-L vada, Bate-ncet din coada. Parca se inoada, Parca se deznoada.. Apoi.. Zdup ! Gramada, Sare in ograda, Drept sub o cireada, Pagubas de prada. Iar toti cei din sura, Stau, si tac din gura. Si privesc amarnic, Ieslea de comarnic. Si privesc umil, Tainicul copil. Doar, tarziu abea, Prind a-ngaima, Unul altuia: “Oare nu cumva? Oare nu cumva?…” Dar steluta mea, Marii se topea, Basmul contenea… » [cit]Lumy- mamica lui [bibe][url="http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=spic%20de%20grau"]David Andréi[/url][bonjovi] (11 Martie 2004)

---

Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.

[url="http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34758"]Povestea nasterii lui David[/url]

[DANA26]

PE CINE CREZI de TRAIAN DORZ Pe cine crezi pui in lanturi, Pe cine crezi ca mergi sa vinzi, Pe cine-l ameninti cu moartea Si casa cui crezi tu c-aprinzi? A cui credinta sau iubire Sau curatie pangaresti? Pe cine-nseli, pe cine judeci Pe cine furi si chinuiesti? Cui faci tu raul, cui crezi oare Ca poti cum vrei sa-i faci un rau? - O, tie, numai tie singur Caci tot ce faci e doar al tau! Asupra ta va-ntoarce Maine Tot raul care-l savarsesti Vai, vei vedea cu groaza-aceasta Mult mai curand de cum gandesti! SLAVIT SA FIE DOMNUL!

[elenus22]

Un mesaj tare adevarat despre ce inseamna viata! Fetelor nu uitati sa va bucurati pentru micile daruri pe care Dumnezeu ni le ofera in mod gratuit in fiecare zi: un zambet din partea cuiva drag, puterea de munca un apus frumos de soare.Bucurati-va de viata facand voia lui Dumnezeu si atunci viata va fi cel mai frumos dar iar toate necazurile nu vor putea umbri fumusetea ei![si-eu] "Un batran si-a construit o viata noua. A gasit prin casa lui o rama dezmembrata, provenita de la un tablou mai vechi. Si peste ea a pus un carton, numai bun sa poata fi lipite poze acolo. Si a cautat el, batranul, printre poze, chiar pe acelea care puteau sa descrie o viata intreaga. Si-a pus mai intai parintii lui, cand erau copii. Apoi cand erau tineri. Apoi, parintii batrani. S-a asezat pe el, copil. Apoi tanar ofiter, apoi el cu nevasta, la nunta. Si mai tarziu, cand erau inca tineri. Si apoi la batranete. A urmat fetita sa, mica. Apoi la liceu, eleva. Casatorita. Copiii ei. Si la sfarsit el, omul nostru. Singur. Printre poze, apar insigne, medalii primite in viata lui de militar si un pistol de jucarie, simbolul fortei. Al puterii. Undeva, in capatul de sus al tabloului sta scris: "Omagiu si recunostinta" . In tabloul care descrie un sirag de generatii se aseaza, bizar, cateva vieti, cateva destine, devenite in fapt, o singura viata. Viata in imagini se scurteaza atat de mult incat nu stii daca ea este mai mult decat ceea ce se vede in tablou. Niste chipuri care au trecut pe aici, prin viata, in momentele lor fericite. In copilarie, la tinerete si la batranete. Un itinerar firesc, recunoscut, pus in imagini. Aceasta este drumul fiecaruia dintre noi. Asezand viata intr-un tablou, pare ca ea devine doar o scurta poveste, facuta din trei imagini. Sa fi fost reala? Sa fi fost doar pura iluzie toate suferintele, toate luptele si angoasele din trecut? Sa ramana printre aceste imagini cateva insigne ca semn al materialitatii noastre si al vietuirii intr-un corp? Dar... ce poate pune un om printre fotografii atunci cand n-a obtinut distinctii, medalii, cand n-a fost premiat niciodata si nimeni nu i-a spus multumesc printr-un semn material, fie el si simbolic? S-ar putea ca un macelar sa aseze acolo obiectul muncii sale, un maturator sa ataseze coada unei maturi rufoase. Chirurgul ar putea aseza printre varstele sale trecut un bisturiu ruginit, iar profesorul de scoala, care atat ne-a spus despre importanta invataturii in viata, ar putea sa invesmanteze o carte. Observati, insa, ca tabloul nu contine nici una dintre trairile noastre, nici macar una dintre faptele noastre teribile. Daca am ajutat pe cineva in viata si acela ne-a ramas vesnic recunoscator, dispare complet tot ce am crezut ca era important. Teribil este faptul ca disparitia personajelor aflate in poze se petrece firesc: nici macar moartea nu este semnificativa, cum nici nasterea nu figureaza printre evenimentele vietii din tablou. Parca omul nu s-ar fi nascut si, ca urmare, nici n-ar putea sa moara. Urma fiintei reale devine ca o raza de soare care patrunde intr-o camera intunecoasa, face obiectele vizibile si apoi, cand ea se retrage, intunericul acopera obiectele. Nu se mai vad decat umbrele celor mai importante obiecte. Ce sa fie viata, oare, cand vezi adevarul ei intr-un tablou simplu? O succesiune de imagini? O inchipuire bizara a propriei noastre minti? Caci, aflati in fata iluziei, numai privind tabloul esential al vietii putem sa ne intrebam: de ce suferim si de ce ne dorim cu atata ardoare sa fim fericiti? De ce alergarea nebuna printr-o viata care iti ofera, in ultima instanta, imaginea dezolanta a unui drum lipsit de toate cele pe care le-ai iubit sau le-ai suferit? Ramane doar imaginea fiintelor apropiate, care devin la randul lor protagoniste ale aceleiasi iluzii. Oricine va privi un asemenea tablou va consimti ca aduce un omagiu si poarta recunostinta unor simple imagini: imaginii proprii sau imaginii fiintelor dragi. Dispar dintr-o data lucrurile muncite cu sudoare, cu incrancenare, cu fervoare si cu suferinta. Nu mai este nici urma din marile iubiri, din marile sperante, din mangaieri si din dezastre. Nu mai este nici un orgoliu, dispare bizar virtutea sau lipsa ei, intreaga lume materiala si spirituala in care am crezut. Toate visurile noastre se topesc in trei imagini, care reprezinta copilaria, tineretea si batranetea. Raman acolo in tablou doar doua evenimente semnificative ale vietii: casatoria si copiii nostri. Si acele personaje importante: omul, sotia si copilul sau. Asa reprezinta un om ajuns la batranete adevarata dimensiune a ceea ce inseamna fiinta umana, adevarata natura a acesteia. Si sa nu credeti ca acest tablou este unul trist. Dimpotriva, el contine privirea lucida a omului care a scris toate cartile si toate tratatele filozofice in cateva fotografii. Descoperirea ne poate ajuta sa ne detasam de tot ce ne framanta acum, de tot ce credem a fi esential si pare a ne tulbura viata. Caci esenta este intr-un tablou simplu. Viata ca o imagine. Si, dupa ce omul va disparea, va ramane doar imaginea sa in tablou. Asta este viata noastra."

[elenus22]

Am citit azi o poezie tare frumoasa scrisa de Zorica Latcu poate unele dintre voi ati auzit de ea. Este o maicuta care a scis multe poezii frumoasa Parintele Teofil de la Sambata de sus recita multe dintre ele.Poezia se cheama Cer Nou Grait-am ieri cu Domnul prin lacrimi si i-am spus:"De noi cum nu ti-e sila Preascumpul meu Iisus? Cum nu-ti intorci tu fata cu sila de la noi Si cum mai vrei sa suferi faptura de noroi? Cum vrei sa calce-n lume piciorul Tau curat Cel care peste aripi de ingeri a calcat? Cum poala preacurata Stapane n-o feresti, In tina omeneasca sa nu ti-o murdaresti? Cum poti sa suferi Doamne miros de putregai Cand ai tamaia dulce a crinilor din Rai? Cum suferi bezna noastra Tu soare stralucit, Cum poti sa rabzi ocara Tu Do mnul Preaiubit? Si cum fiind caldura iubirilor ceresti, In inima mea rece Tu vrei sa locuiesti? Tu cel ce stai in ceruri cu mari luminatori, In iadul meu Stapane cum vrei sa te cobori? Ca Petru ani de-a randul te-am izgonit mereu Iesi de la mine Domane ca pacatos sunt eu, Dar n-ai plecat!Ba inca cu pasul tau curat , Ai coborat tot cerul in iadul meu spurcat Cu pasul Tau pe mine de tot m-ai curatit Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai stralucit Cu focul Tau pe mine cel rece m-ai aprins Si peste saracia mea goala ai intins, Un colt al hainei tale si m-ai facut bogat Mi-ai incaput in suflet Tu cel de neincaput, Si sufletul meu iata cer nou Tu l-ai facut, In sufletul meu astazi Tu insuti locuiesti Cu Maica Preacurata cu cetele ingeresti Si pentru toate astea Iisuse PREAIUBIT iN CERUL NOU DIN SUFLET IN VECI SA FI SLAVIT!"" sper ca va place aceasta poezie. Dumnezeu ne iubeste pe toti indiferent cat de mult gresim. Trebuie doar sa ne vedem greseala si sa ne pocaim , sa ne apropiem de Dumnezeu. Stiti Parintele Arsenie Boca spunea ceva foarte frumos"Dragostea lui Dumnezeu pt cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant pentru Dumnezeu" Doamne ajuta!

[Adrianai]

Cred ca pe unii ii iubeste mai mult WARNING: I have an attitude and I know how to use it!

[elenus22]

Se spune ca dragostea lui Dumnezeu pt cel mai mare pacatos e mai mare decat dragostea celui mai mare sfant pt Dumnezeu! Sa nu uitati acest lucru!

[denizel]

quote:

---

Originally posted by Adrianai
Cred ca pe unii ii iubeste mai mult WARNING: I have an attitude and I know how to use it!

---

Eu cred doar ca unii il iubesc mai putin... Dumnezeu iubeste atat de mult pe fiecare dintre noi, incat daca restul de 5 miliarde de oameni de pe planeta ar disparea si ar ramane numai ala de care zici tu ca e iubit mai putin, Isus tot ar fi venit sa moara pentru mantuirea lui. " Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitzã" :)) - din jurnalul unei mãmici de bãietzel.

[spic de grau]

quote:

---

Originally posted by denizel

quote:

---

Originally posted by Adrianai
Cred ca pe unii ii iubeste mai mult WARNING: I have an attitude and I know how to use it!

---

Eu cred doar ca unii il iubesc mai putin... Dumnezeu iubeste atat de mult pe fiecare dintre noi, incat daca restul de 5 miliarde de oameni de pe planeta ar disparea si ar ramane numai ala de care zici tu ca e iubit mai putin, Isus tot ar fi venit sa moara pentru mantuirea lui. " Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitzã" :)) - din jurnalul unei mãmici de bãietzel.

---

[flo][flo][flo][pup]

---

Dragostea e oarba, dar casatoria ii reda vederea.

[nicolnic]

Buna , nu stiu de ce DANA ? dar pt. mine DUMNEZEU EXISTA .Numai prin faptul ca eu am reusit sa am un copil cu o boala asa de grea cumest LUPUS. Am si eu ceva care ma unge la suflet. UNDE-I CREDINTA,ACOLO E IUBIRE , UNDE-I IUBIRE,ACOLO E PACE, UNDE-I PACE,ACOLO E BINECUVANTARE, UNDE-I BINECUVANTARE,ACOLO E DUMNEZEU, UNDE-I DUMNEZEU....ACOLO SUNT SI EU.

[malla]

Elenus, mi-a placut poezia ta, multumesc pentru ca mi-ai inseninat dimineata! Adinella "Cand Isus era pe cruce, tu erai in inima Lui!" [url="http://pg.photos.yahoo.com/ph/adinel_a/album?.dir=6108&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//pg.photos.yahoo.com/ph/adinel_a/my_photos"]Andrei[/url] si [url="http://pg.photos.yahoo.com/ph/adinel_a/album?.dir=19b1&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//pg.photos.yahoo.com/ph/adinel_a/my_photos"]Adriana[/url]