Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

Dialoguri cu Copilul Atomic


Simonna

Recommended Posts

Simona, iti citesc mesajele cu o placere teribila ! Ai mare-mare talent si ne bucuri pe toate ! Sa-ti traiasca puiul, sa creasca mare si sanatos, iar tu si tati sa aveti in plan si o surioara (chiar daca Raducu vrea s-o trimita inapoi ! [pup]) LA MULTI ANI !!!!!! Daniela si puiul Oana Maria http://community.webshots.com/user/oana_maria100 http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 140
  • Creat
  • Ultimul răspuns
Doamnelor, dragele mele, LA MULTI ANI! Sanatate si copii fericiti va doresc, restul vine aproape de la sine! Sper ca ati petrecut (si mai petreceti) foarte bine. Radu a dansat, a mincat, s-a fugarit cu alti copii pina spre patru dimineata. N-a adormit in masina pentru ca drumul spre casa a fost foarte scurt, doar ca nu voia sa se culce si incerca sa ne duca cu presul, doar-doar unul din noi se joaca cu el. In fine, cind am intrat pe usa incepuse sa-si faca drum spre creierasul lui ideea ca nu se joaca nimeni cu el, dar tot a mai facut o incercare. Radu (lesinat de somn dar cu speranta in voce): Voi mai stati inainte sa va culcati? Mami (indignata): Cum sa mai stau?!!!! E patru dimineata! Abia reusesc sa ma misc, sint asa de obosita ca nu mai stiu nici cum ma cheama si vreau sa te duci imediat la tine in camera sa... Radu (o intrerupe): Simona te cheama! Cu drag, Simonna
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Buna, dragele mele... La multi ani! Cum e primul mesaj serios, pentru care am timp, din acest an, m-am gindit la ceva foarte drag sufletului meu... bucatele din sufletelul mic si, de fapt, foarte mare al copilului meu. *********************************** Radu, mami si tati, in masina. Frig rau, si afara, si in masina. Mami (pe ton de conversatie): Radu, de ce ma iubesti tu pe mine? Radu: Pentru ca esti calda! Mami (pune miinile congelate pe fata odraslei): Cum sint calda? Tu nu vezi ca sint bocna? Radu (ii prinde miinile intre minutele mititele si zimbeste misterios): Nu, nu la miini. Calda asa, cum esti calda cind te bagi linga mine in pat si imi spui povesti, si ma dragalesti si ma rasfeti... Mami (se topeste, dar rezista eroic): Inteleg! Dar acum? Acum ca sint asa inghetata nu ma iubesti? Radu (sufla pe minile lui mami): Ba, te iubesc si asa... Mami (continua, nu se poate abtine): Si de ce ma mai iubesti tu pe mine? Radu (isi ia tonul de "of, cum trebuie sa-ti explic eu tie lucruri evidente!"): Pentru ca imi dai voie sa fac o gramada de lucruri care imi plac. Mami: Bine, dar iti si interzic sa faci o gramada de lucruri care iti plac... Radu: Si atunci te iubesc! Mami: Nu mai spune... Cum asa? Radu (academic): Da, pentru ca stiu ca imi interzici pentru binele meu! Mami (mustaceste, incercind sa nu rida): Ia, auzi! Si care e binele tau, ma rog? Radu: Binele meu este ca sint copilul tau... Mami (orbita de placere, nu vede capcana): Da, dragostea mea... Radu: ... si al lui tati! ************************************** Seara, la culcare: Radu: Mami, tu sau tati sa dormiti cu mine. Mami: De ce? Radu: Pentru ca voi imi faceti cald! Mami: Puiule, exagerezi! In camera e cald, esti bagat in saculet, ai si paturica sa te invelesti daca ti-e frig, plus menajeria ta de mielut, tigrut si altele sa-ti tina toate de cald... Radu: Da, astea imi tine de cald in felul asta. Tu sau tati imi tineti cald altfel... Mami: Cum altfel? Radu: Asa... Chiar cum imi trebuie mie! ********************************************* Radu, mami si tati, povestesc despre Tara bebelusilor, locul unde stau sufletelele de copilasi si asteapta sa cada o saminta in burtica unei doamne, sa vina sa se faca un copilas adevarat. Radu: Eu am fost in Tara Bebelusilor? Tati: Ai fost, cum sa nu! Radu: Si ce faceam acolo? Tati: Te jucai, citeai, mincai, dormeai si asteptai sa cada o saminta intr-o burtica, sa te faci copilasul cuiva.. Radu: Da, si a cazut saminta in burtica lui mami si am venit! Mami: Asa ceva! Dar... ia spune-mi! Cu asa multe sufletele acolo si asa multe doamne cu seminte... cum se face ca tu esti copilul nostru nu al altcuiva? Radu: Pai am asteptat sa cada o saminta la tine! Tati: Adica tu ne-ai ales pe noi nu noi pe tine? Radu: Sigur ca eu v-am ales pe voi! Mami: De ce tocmai pe noi? Radu: Pentru ca v-am vazut cum va purtati voi cu alti copii, cum va jucati, ca le cititi povesti, ca ii duceti sa aiba fun... Si m-am gindit ca sinteti foarte potriviti pentru mine!*********************************************** Si acum, noapte buna. Am facut o tura prin camera lui Radu, pe care il culca tati, sa-mi arate ca stie sa isi puna sosetele (ca si-a lasat si chiloteii si maieul pe el cind si-a pus pijamaua, nici nu mai conteaza, esentialul e ca o face!). L-am pupat de noapte buna si i-am spus (peste melitza lui care-i dadea inainte cu nu stiu ce roboti si arme super-performante): "Noapte buna, iubire mica de copil!", dupa care am schimbat tonul si i-am amenintat la gramada: "E tirziu! Numai Tatal Nostru si o ispita! Ca altfel, adio patinuar simbata!" Ce credeti ca mi-a raspuns Atomicul, lasind balta navete spatiale si roboti cu reactie?! A zis: "Noapte buna, iubire mica de mami!" Pai sa nu te trazneasca toata iubirea lumii cind ti le trinteste asa, fix cind tu crezi ca n-are nici ochi sa te vada, nici urechi sa te auda? Pai sa te! Asa ca rezolutia mea pe 2004, nici n-am apucat sa va spun, e sa ma bucur mai mult. De viata, in general, cum o fi ea, cu si de copilul meu, asa atomic cum e el. Cu mare drag, Simonna
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Sint asa de sigura ca toti copilasii au momente din astea, in care reusesc sa isi topeasca parintii cu papuci cu tot cu atita iubire! In seara asta nu pare a fi vorba de "topitorii", mai ales ca s-a uitat la broastele Ninja si a cam intirziat la program, asa ca ma duc sa spun povestea "Baietelul care spunea mereu nu" De fapt am intrat ca sa va spun ca am reusit sa pun o poza cu Radu la profilul meu...incurcate sint caile astea ale tehnologiei... Dar tot le-am venit de hac, ca doar de-aia am facut atita scoala (si am uitat tot ce am invatat :)) ) In schimb, la album nu stiu cum sa ajung... Aflu alta data, ma cheama Mostenitorul! Pupici multi, Simonna
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.


×
×
  • Adaugă...