Despre bunicii nostri

[dyana]

De cand, eu si sotul, ne-am mutat in casa noua, bunicii mei nu vazusera nimic din ce s-a facut... Pentru mine , mamaie si tataie , sunt primii mei parinti. De cand m-am nascut , in Bucuresti, mama m-a dus la Giurgiu si pana la varsta de 5 ani si ceva, am copilarit acolo. Mama era la ASE la seral, muncea ziua si avea si o gospodarie de tinut. Asa ca parintii veneau in fiecare Sambata de la Bucuresti si stateau pana Duminica. Am crescut la curte, cu vita de vie, pomi si ograda cu tot "setul", gaini, capre, porci. Toata ziua alergam cu copiii pe afara si de multe ori mamaia ragusea , tipand dupa mine sa vin la masa, dar numai cand ma ameninta ca ma spune lu' tata cand o veni Sambata, atunci ma duceam spasita la ea. Ma faceam cuminte foc... Dupa-amiaza stateam la poarta , pe scaunele cu mamaia si vecinele si imi placea sa le aud vorbind si sa ma uit la ele cum tricotau. La 5 ani si ceva am plecat la Bucuresti, unde locuiau si locuiesc parintii mei si in ziua de azi. A trebuit tata sa ma traga din bratele lui mamaia, am fost distrusa ca am plecat, am plans mult. In fiecare vacanta m-am dus la bunici. Si acum in fiecare concediu. Sotul meu s-a atasat de ei, mult. Cand ne strangem cu totii la bunici, in gradina, suntem deja vreo 12 persoane si e o veselie si o galagie, cala italieni... Vorbim toti odata. Mai latra si cainele... Mamaia a slabit mult pe masura ce a imbatranit. Si imi spune mereu ca e urata acum si ii e greu sa plece de acasa. Dar eu nu vreau sa aud. Tataia e mai optimist, mai plimbacios. Si acum, cand mi-au spus ca vor sa vina sa vada ce casa am, mi-a venit sa plang, pentru ca stiam ca pentru mamaia e un efort dar o face din dragoste pentru mine. Nu pot sa uit cat de mica s-a facut mamaia pe langa mine. Ea , care ma tinea in brate cand eram mica. Si am mers cu ea prin Bucuresti, tinand-o de mana, o mana muncita si firava; dar ma strangea tare... Atata suflet are in ea. Face treaba multa la ea acasa si de-abia ma lasa sa spal eu vasele, macar atat... Si de tataie pot spune acelasi lucru. Un om bland si sufletist. Cand le mai dam cate un ban ne spun ca lasa, nu trebuie, sa avem noi. Traiesc dintr-o pensie, dar nu se plang, oricum noi ii ajutam si ei au gradina si se descurca. Ma rog la Dumnezeu sa-i tina sanatosi si sa ne mai viziteze. Sper ca nu v-am plictisit, Diana

[Eleni]

Mi-au dat lacrimile! si pentru mine mamaie are locul ei special. E icoana copilariei mele. E frumos ca nu uitam sa ii cinstim pe bunici si sa ii ajutam cand si cat putem. Un zambet si o floare (chiar daca ploua cu galeata!, Elena & Maria Bucuria

[Babee]

[bis][bis][bis]Frumos scris Dyana...sa iti traiasca, si atat cat mai au, sanatosi sa fie.Eu din pacate nu prea am crescut la bunici, mama nu m-a lasat, mai bine cu mine decat fara mine....Am avut si bunici in acelasi oras..dar ca cei de la tara, unde respiram aer curat si ma jucam de dimineata fara seara fara nici o grija...nu erau..cu toate ca stateau la casa.Dar casa intre blocuri....[:(] Din pacate bunica mea a fost luata in lumea celor drepti cand eram eu la scoala..imi amintesc cu nostalgie clipele cand ma tinea bunica si-mi citea 'Bunicul si Bunica' de Delavrancea..dar sunt si au fost oameni deosebiti.Din pacate varul meu nu are asa multe amintiri, cu toate ca el a fost crescut pana la 2 ani de bunici, dar era prea mic... Acum doi ani, la cununie nu au putut veni bunicii, dar la nunta Bunicul (la 83 de ani...), si bunica cealalta(75 de ani), au venit, au dansat..au plans si s-au bucurat alaturi de noi.Eu nu credeam ca voi apuca sa-i vad astfel...nu am cuvinte sa va explic..pana la nunta mea, bunicul se intreba daca mai apuca sa-si vada nepoata mireasa..A plans ca un tata...Acum isi spun toti 3(bunicii si bunica) si se roaga sa apuce ziua si sa-si vada stranepotul sau stranepoata..ce va fi...Atat ma gandesc la ei..si mereu ma rog la Doamne Doamne sa-i mai tina in viata macar sa il(o) vada..si nu numai.. Sa fie sanatosi cu totii, si sa nu sufere..eu atat le doresc.. 'Fiecare dintre noi este un inger cu o singura aripa.Si nu putem zbura decat imbratisandu-ne unul pe celalalt.' Iubi, mamica cu burtica:)

[natydea]

Diana tu esti? Te inteleg foarte bine si stiu prea bine ceea ce simti! Eu am crescut de la 7 luni pana la 14 ani la Galati la bunici. Am avut o copilarie pe care nu pot sa o descriu in cuvinte. Atat de frumoasa a fost si atat de multe amintiri placute am despre ea. Am crescut la curte cu caine, pisica, gaini, tot confortul si umblam cat era ziulica de lunga in picioarele goale. Curtea era plina de flori si in spate aveam vie. Era un mic paradis, un paradis care cu voia Domnului avea sa se destrame prea repede. La 14 ani am venit in Bucuresti la parinti. Nici nu-ti pot spune ce a fost in sufletul meu, am simtit ca s-a rupt ceva, ceva pe care nu o sa-l mai pot gasi vreodata. Si am avut mare dreptate! Aveam de gand sa termin scoala si apoi facutatea si sa ma intorc la ei. Vacantele le faceam acolo, uram Bucurestiul. Dar n-a fost sa fie. Acum 4 ani a murit bunicul si la 1 an dupa el bunica. Totul s-a destramat. Am trebuit sa vindem casa deoarece nu aveam posibilitatea sa mergem in fiecare week acolo. Sunt 250 km si o casa neintretinuta se darapana destul de repede. Acum stau cateodata si visez la clipele frumoase din copilarie petrecute cu bunicii la gura sobei la Galati. Astea nu are cum sa mi le mai ia nimeni, niciodata! Dea

[dyana]

Da, eu sunt, prietena ta.

[natydea]

Ce bucuroasa sunt! Si eu prietena ta iti trimit un [pup] Dea

[Anina_n]

Foarte frumos ai scris, Diana ! [flo] Eu am avut parte de bunici, de vacante la bunici, pana la 12 ani. Dupa aceea, foarte rar am mai ajuns la bunici, stateau prea departe de noi, si nu mai aveam aceleasi posibilitati financiare in a merge la ei, nici in vacante macar. Intotdeauna am tanjit dupa bunici, dupa ideea de a avea bunicii aproape de noi. Tuturor copiilor le plac bunicii, isi iubesc bunicii. Eu duc mai departe numele bunicii, si am vrut ca si fetita mea sa-i duca mai departe numele. Pacat ca bunica nu a apucat sa afle. Alta tristete este ca fetita mea nu mai are bunici(tatii nostri), nici nu a apucat sa-i cunoasca. Are insa, 2 bunicute care o iubesc foarte mult si care ii sunt alaturi, si speram sa-i lumineze copilaria, viata cat mai mult. Nina & [copil] Nina-Cristina (1 an si 8 luni) http://groups.msn.com/NicoleTepuc/ninacristina.msnw

[dyana]

Fetelor, va multumesc ca mi-ati impartasit gandurile voastre. Mie mi-e dor de ei in fiecare zi si as vrea sa opresc timpul in loc, sa nu imbatraneasca mai mult decat au imbatranit deja. Iubire neconditionata. Grija permanenta din partea lor pentru mine. Gingasia si blandetea din privirile lor. La asta ma gandesc, cand ma gandesc la ei. Si la mainile lor batucite si moi care ma ating pe frunte... Asta e. Diana

[tumpi]

Deja plang, m-a emotionat ce ai scris.Din nefericire mamaia mea nu a reusit sa vina sa vada casa noastra,Sufar enorm ca am pierdut-o si eu am crescut pe la bunici, ea era o fire asa de blanda si a murit asa de chinuita.Nici acum nu-mi vine sa cred ca nu mai e printre noi.Doar bunicul a venit pe la noi si-mi pare rau ca prima data cand a venit era si bunica in viata, dar nu se putea deplasa.Bunicul e tare fericit cand vine la noi si se lauda la toti vecinii ce casa are nepoata lui si ce biscuiti buni i-am dat sa manance , etc.Asda orice ca bunica sa fi venit si ea si sa mai fie printre noi.De ce oare niste oameni asa de buni sa se chinuie atat?Bunicul e mai rau din fire, il iubesc si pe el, dar nu atat cat am iubit-o pe ea.Am plans enorm la inmormantare, mi s-a facut si rau, uite si acum plang si nu stiu cum sa ma mai oresc sa nu ma vada colegii.Gata inchei aici ca-i prea trist ce spun eu. Iubiti-va bunicii, cei care inca ii mai aveti. Ioana

[dyana]

"Chiamã-i Doamne înapoi Cã si-asa au dus-o prost, Si fã-i tineri cum au fost, Fã-i mai tineri decât noi. Pentru cei ce ne-au fãcut Dã un ordin, dã ceva Sã-i mai poti întârzia Sã o ia de la început. "