Despre bunicii nostri

[Mirunda]

Ce frumos scrieti... Eu cand ma gandesc la bunici, mi-l aduc aminte pe Bunicu, care mi-a luminat copilaria cu povestile lui, cu jocurile lui, cu duiosia lui...l-am iubit enorm, a fost si tata pentru mine (ai mei erau despartiti), prieten si tovars de joaca. Era un om tare citit, studiase in Belgia, si imi povestea atatea lucuri fascinante, despre istorie mai ales, stia o multime de lucruri, iar cand am mai crescut imi povestea din istoria "adevarata" a Romaniei cum spunea el...erau anii 70, de comunism si minciuna si mistificari cumplite, iar el cand vorbea despre "äia" se intuneca la fata, avea un aer fioros, de parca nu mai era el! Cand am mai crescut am inteles ca "äia" erau comunistii, pe care el nu putea sa ii sufere, si ii dadeau ochii in lacrimi cand imi spunea "Malinki (era basarabean, si mama lui fusese rusoaica, cantareata de opera, si murise pe front bolnanva de tifos dupa ce cantase pentru soldati), malinki, sti tu ce tara ar fi fost Romania noastra, daca nu ar fi venit nenorocitii astia de comunisti?" Atunci avea ochii in lacrimi...a murit, din pacate, cand eu eram in clasa a9a, si nu a mai apucat sa ii vada pe "äia" cazand de la putere...dar eu sint sigura ca acolo unde este el, acum, stie toate astea, si in momentele mele grele, vine in visele mele, imi zambeste, ma mangaie pe frunte, si imi murmura "Malinki, nu te necaji, o sa fie bine..." Si mai stiu ca, odata, peste multi multi ani, sau poate peste o clipa, atunci cand va fi sa fie, EL, BUNICUL MEU, o sa ma astepte acolo sus, cu zambetul lui bun pe buze, o sa ma ia de mana, si o sa imi spuna "Malinki, nu te speria, eu sunt aici, langa tine" Doamne, cat de tare imi este dor de el! Dumnezeu sa te odihneasca, Bunicutul meu, si impreuna cu tine pe toti acei bunici care au stiut sa isi reverse din preaplinul inimii lor asupra noastra, si care, din pacate, mai sunt printre noi! Mirunda "Copilului tau, atunci cand este mic, sa ii daruiesti radacini, atunci cand este mare, aripi".

[monica]

Am fost crescuta de bunici pâna am plecat la scoala, într-un sat foarte aproape de Giurgiu. Pentru mine shi fratele meu bunicii au fost MAMA si TATE. Am avut marea bucurie sa-i avem alaturi si pe strabunici, care s-au stins când noi deja eram marishori, începusem shcoala..O copilarie de vis, mult rasfatz shi mai ales multa, multa dragoste! Bunicul a plecat când eram deja mult mai mari. A fost multa durere în sufletele noastre :-(( A ramas MAMA. Nu as putea descrie în cuvinte ce simt pentru ea...O iubesc enorm!! Asha cum niciodata nu mi-am iubit parintii. Reushesc sa-mi amintesc foarte multe secvente din copilarie si absolut în toate îi regasesc pe bunicii mei. Parintii nu îi "vad" deloc... Imi amintesc cum stateam pe iarba si învârteam cât era ziua de lunga la ciucurashii de la ia strabunicii.. Imi amintesc ziua în care am mers cu Tate la fân, pe câmp, ne-a prins ploaia si ne-a bagat în carutza sub claia de fân si când am ajuns acasa aveam paie si-n gura cred... Mult, mult mai departe în timp...îmi aduc aminte cum ne faceau baie în bucatarie, lânga soba, într-o albie mare, cum ma lua Mama "ciush" în spate si ma ducea în casa pâna aîn pat sa nu-mi murdaresc talpile, ma baga în pat, îmi lua pumnii amândou între palmele ei shi-mi spunea "noapte buna fetitza mea" iar eu îi raspundeam "noapte buna mamica mea"... Imi aduc aminte ziua în care "bagase" sharlota la cofetaria din sat, iam cerut bani bunicului sa'mi cumpar shi me'a zis sa'i aduc shi lui sa vada ce minune e aia de murim noi asha de pofta si când i'am adus acasa ne'a zis: aaaaolio, pai va face tata coleasha d'asta câta vretzi, ce mare lucru ? :-) Imi aduc aminte când mergeau la defilare de 23 august :-) si abia ashteptam sa vina acasa cu steguletze shi ne'entreceam cu totzi vecinii care are mai multe... Imi aduc aminte camasha subtiata de soare a lui Tate, subtzire ca o foaie de ceapa, cu mânecile suflecate, mirosind a animale.. Imi aduc aminte cum se scula Mama, dupa ce a ramas singura, se apuca de treburi prin curte, ne lasa dormind la caldurica, si din când în când îshi mai facea drum prin casa, venea lânga pat shi ne pupa cu nasul umed pe mâini, pe picioare..(si acum face la fel, cât suntem de mari..) Si multe, multe alte amintiri... Strabunicii s-au dus demult...Bunicul la fel... A ramas Mama. Si ma rog în fiecare zi la Dumnezeu s-o mai tzina în putere multa vreme de-aici încolo. A îmbatrânit mult. Munca, necazurile, grija noastra..Toate au îmbatrânit-o..Are o pensie de vreo 500 mii. E strigator la cer!! Pentru atâta amar de ani lucrati la Colectiv! O ajut si încerc sa-i faca viatza mai ushoara. Vorbim la telefon si merg sa o vad cât pot de des.. Zilele trecute Vladutz îmi spunea ca vrea sa mearga la bunica aia frumoasa :-) si sa manânce gogoshele (scovergi) si sa faca mâncare la ratze.. Sper ca nu v-am plictisit. Monica

[dyana]

Si pe mine ma asteapta mamaie la Giurgiu cu scovergi calde. Dar cel mai mult imi place cand ma pupa pe amandoi obrajii, de mai multe ori pe fiecare obraz, si ma simt iarasi mica. Tataie daca afla cumva din greseala ca mie sau sotului meu imi place ceva, nu spune nimic, isi ia sacosa si fuge pe usa afara, nu se intoarce de la magazine pana nu gaseste ce ne placea noua. Cum poti sa crezi ca intr-o zi acesti oameni nu vor mai fi. Eu refuz sa ma gandesc la asa ceva, nu stiu ce va fi cu mine atunci. Diana

[MONAI]

Dragele mele, asa de tare m-a emotionat subiectul ca am lacrimi in ochi. Eu am fost asa de norocoasa in viata aceasta ca mi-am cunoscut toti 4 strabunicii din partea tatalui meu si toti bunicii. Sunt bucuroasa ca voi putea sa le povestesc copiilor mei de ei. Am acasa lucruri care au apartinut strabunicilor mele (suveica, fus, opait, oala de batut untul si vase vechi de lut ars). Acum mai am doar o bunicuta care de la moartea tatalui meu se afla in grija noastra(a mea si a surorii mele). Sunt mandra ca acum pot sa-i port de grija pentru ca si ea ne-a ingrijit cand am fost mici. Pe timpul verii sta la tara unde are o casuta si gradina si multe prietene. Iarna o aducem la apartamentul de la bloc si are si aici cateva prietene. Imi coase, imi tricoteaza, ar face orice pentru mine. Nu se plange si vad cat ii este de greu ca depinde in totalitate din punct de vedere finanaciar de noi. Nu va spun ca de cate ori mergem la ea ne intoarcem cu plasele pline de ce are ea prin gradina. Ne-a pus si conserve pentru iarna. Dupa ce l-am pierdut pe tata mi-a pus o intrebare care a ramas ca un cui in sufletul meu: "Mona draga, crezi ca o sa mai fiu eu fericita in viata asta?" Eu am sa fac tot ce depinde de mine sa-i fie bine. Poate dupa ce ai pierdut un copil nu mai poti sa fii fericit niciodata cu adevarat, dar macar bucuros sa fi ca esti in continuare iubit si ingrijit de cei dragi. Sa auzim numai de bine.

[machetuza]

am citit pe nerasuflate toate mesajele, printre lacrimi... sunt mai norocoasa decat multe dintre voi pt ca bunicii mei din partea tatalui traiesc! mama Sabina si tata Ghila (asa i-am spus eu si fratele meu, de mici, pt ca nu puteam sa-i spunem Gavrila) sunt in viata, e drept imbatriniti, dar inca in putere si fac atat de multe pentru noi... noi am ramas fara mama cand eu aveam 4 ani, iar fratele meu 9 luni. mama Sabina si tata Ghila ne-au crescut pana la varsta de scoala, iar vacantele si toate sarbatorile le petreceam la ei. au incercat sa suplineasca lipsa mamei si au facut ce au stiut ei sa nu ducem lipsa de nimic. si azi cand sunt la casa mea, ma ajuta foarte mult chiar daca nu stau aproape de mine... pe sotul meu l-au placut din prima zi si s-au chinuit sa-i spuna Stef, asa cum fac eu, chiar daca le mai scapa cate un "Stei"... mi-e atat de drag sa le calc pragul casei, sa vad bucuria din ochii lu' tata Ghila cand ii spun "saru' mana" . mama e o femeie energica si tanara la suflet si stiu ca va ramane mult timp cu noi, dar tata e acum bolnav si mult imbatrinit la cei 80 de ani ai lui. mereu imi spune:"am ramas singuru' din sat din jenratzia me". ma rog si eu, sa ramana cat mai mult cu noi, sa apuce sa-si vada stranepotii, care sunt deja pe drum... bunicii din partea mamei s-au dus amandoi... pe bunicul mi-l amintesc vag - a murit cand eu eram de vreo 5 ani, dar pe mamuca Ileana o tin in suflet ca pe omul cu sfaturi, blanda, dar aspra la vorba. desi si-a dorit foarte mult sa ma casatoresc cu Stef, nu a apucat sa ma vada mireasa; a murit inainte de nunta noastra... va doresc numai bine tuturor! Simona

[cristina73]

Eu nu mi-am cunoscut tatal, a murit cind eram tare mica, si am fost crescuta mai mult de bunici. Bunicul din partea mamei a fost cel care mi-a inlocuit tatal.De cind ma stiu, si ori pe unde am umblat, am avut un singur punct de referinta si o singura constanta in viata:casa bunicilor. Desi e un apartament mic intr-un orasel mic din Ardeal, cu geamurile la strada, cu zgomote de masini si praf cu carul n-am gasit niciodata un loc in care sa-mi aflu linistea asa cum mi-o gaseam in casa bunicilor.Mobila veche si eleganta, bibliotecile cu carti vechi si frumoase, covorul putin uzat, peretarele si fetele de masa cusute de bunica, bibelourile, toate astea aveau darul sa ma linisteasca din prima clipa cind paseam in casa...Si cel mai mult, prezenta bunicilor...bunicul dezlegind rebus si uitindu-se la televizor, citind ziarul, bunica trebaluind prin bucatarie sau cu ochelarii pe nas cosind de zor lucruri de mina minunate, vocea lor blinda, tacerile lor linistitoare...Si povestile bunicului...of, povestile bunicului...primele amintiri din viata mea le am cu bunicul spunindu-mi povesti...si acum bunicul e atit de bolnav incit nu stiu daca am sa reusesc sa-l mai vad...si avem atitea povesti neterminate....

[Marunzika]

Citind mesajele voastre am plans ca un copil! In viata nu o mai am decat pe bunica Teodora din partea mamei. Acum trei saptamani am fost in Romania si am facut nunta, la care spre marea mea fericire a putut lua parte si bunica la varsta de 82 ani. A dansat alaturi de noi, a cantat alaturi de orchestra si a plans cand toata familia a inconjurat-o si a cantat "Tudorito lele" pentru ea. Sunt bucuroasa ca bunica a reusit sa ma vada mireasa si ca eu am avut-o alaturi de mine la un asa eveniment important!

[dyana]

Dar mamaia mea spune mereu ca ii e rusine sa vina la nunta ca s-a zbarcit si e urata. Sufera foarte mult pentru ca a fost o femeie frumoasa cand era tanara, intr-adevar e mica si slaba si are multe riduri, dar e cea mai frumoasa bunica pentru mine, as da orice sa o fac fericita. Cum sa o conving? Sunt cununata civil, urmeaza peste un an nunta religioasa, ca la inceput nu am avut bani. Diana