CADRU DIDACTIC (dragoste sau necesitate )

[Ioana-Anca]

M-am gandit la acest subiect cu o oarecare strangere de inima.Probabil ca multi dintre noi ne-am gandit la aceasta intrebare...[:D]Eu ma aflu in aceasta situatie si vazand cate se petrec in invatamant ma gandesc cu tristete la ce va fi...Cati dintre noi raman din placere si dragoste de copii si cati raman din necesitatea unui loc de munca?Si totusi eu consider ca fara dragoste de copii nu ai cum practica aceasta profesie...[dc]Oricate greutati ai intampina, cand mergi la scoala si vezi copiii plini de viata si pusi pe glume,parca te mai inveselesc putin!Chiar daca unii elevi au inteles libertatea care li se acorda in sensul rau al cuvantului,raman ceilalti care iti aduc bucurii si satisfactii.Daca macar cativa dintre copii ar constientiza ca sfaturile pe care noi le dam sunt bune,putem zice ca ne-am facut cat-decat datoria.Hai sa ne spunem parerea,poate asa vom reusi sa gasim unele solutii cu care vom ameliora unele probleme cu care ne confruntam in invatamant.[invazie][;)]

[lai]

Draga Ioana-Anca, Eu nu am lucrat niciodata in invatamant in Romania, am terminat facultatea acum un an si jumatate, iar anul asta deja m-am intors in randurile studentilor, de data asta la doctorat. Insa anul scolar trecut am lucrat ca profesoara intr-o tara asiatica, predand limbi straine la un colegiu tehnic, unor copii carora, in mare, li se spusese toata viata lor ca nu sunt suficienti de buni pentru a ajunge la un anumit nivel si care in general nu erau foarte motivati (nu toti, dar majoritatea). Chiar si in aceste circumstante - sau poate cu atat mai mult - am avut parte de satisfactii extraordinare. Sigur ca au fost si momente frustrante, insa atunci cand vedeam ca macar unul dintre elevii mei a plecat de la ora cu ceva invatat, nu neaparat strict legat de subiect, dar in general, ceva despre viata, poate punandu-si mai multe intrebari sau gandindu-se mai mult la ceva la care nu se prea gandise inainte, pentru mine toate aceste lucruri au insemnat cea mai frumoasa rasplata pentru munca mea. Cat au invatat ei de la mine am invatat si eu de la ei, eu fiind si foarte tanara, in primul an in "campul muncii", le eram ca o sora mai mare; dar sper ca si pe viitor (pentru ca asta vreau sa fac mai departe, sa raman in invatamant, probabil universitar o data ce termin doctoratul, dar nu neaparat) voi putea sa mentin aceeasi atitudine, sa pot fi deschisa si sa nu incetez niciodata sa invat, nu numai despre materiile pe care le voi preda, dar si mai important despre oameni, despre metodele de a ajunge la sufletul lor, despre cum sa le dai aripi.. Anul asta m-a facut sa ma uit de multe ori in urma la experienta mea de eleva, sa-mi dau seama inca o data cat de mult m-a marcat trecerea anumitor profesori prin viata mea, sa-i apreciez cu mult mai mult pe cei buni, dandu-mi seama ce efort a necesitat asta din partea lor, dar si sa-i privesc cu condescendenta si cu un gust tare amar pe profesorii carora pur si simplu nu le-a pasat. Traim intr-o lume in care elevilor - tuturor - li s-a facilitat - din fericire - intr-o asemenea masura accesul la fel si fel de informatii, si volumul de informatie in general a crescut atat de mult incat noi ca profesori nu mai putem sa pretindem ca stim tot si ca au neaparata nevoie de noi pentru a invata un cuvant, o data sau o formula. Dar asta nu inseamna ca rolul profesorului nu este crucial. Mie mi se pare ca invatamantul are o importanta covarsitoare in orice societate, ca ar trebui sa fie o permanenta prioritate. Profesorul, al doilea dupa parinte, ii poate oferi copilului (si trebuie sa ii ofere) arme pentru a lupta mai departe in viata, sa-l invete cum sa invete, sa-i deschida ochii, mintea, noi orizonturi, sa-l ajute sa invete sa gandeasca, sa-l ajute sa devina om. Ca sa revin la intrebarea ta initiala, cred ca e trist contextul care creeaza cadre didactice "din necesitate", ar fi frumos si nu doar frumos ci si important sa existe dragoste si dedicatie. Iar pentru cei care nu au aceasta dragoste, dar nu au alte optiuni decat sa ramana in invatamant - ar trebui macar sa realizeze cat de mult vor marca, vrand-nevrand, viata atator copii, si sa incerce sa-si faca meseria cat mai bine, macar rational daca emotional chiar nu se poate si nu se poate.. Lai

[OtiliaLia]

Daca profesorii s-ar face profesori din pasiune, daca medicii ar fi medici din pasiune, daca vanzatoarea s-a facut vanzatoare din pasiune, si lista acestor daca ar putea continua. Din pacate pentru multi dintre "specialisti" capitolul pasiune nu este important ci doar cel "financiar". Oricum exista si astfel de persoane si e bine, inseamna ca mergem inainte. Cand vor disparea cu totul aceste personaje pasionate, putem spune ca suntem pe panta la vale, sau chiar in cadere libera. O alta problema este aceea ca si cei care muncesc, si o fac din pasiune si placere, de cele mai multe ori sunt "agresati" si "desconsiderati" de marea masa a celor care nu au scopuri nobile in viata. Lia-S

[teo1970]

E cam greu sa maninci, tu shi copiii, pasiune, sa plateshti intretzinerea cu pasiune, sa te-mbraci shi sa te-ncaltzi cu aceeashi pasiune ... Pe de alta parte, intr-o lume guvernata de bani, impostura shi non-valoare, invatzatura shi educatzia se pare ca au din ce in ce mai putzina cautare ... deci nici macar satisfactzia recunoashterii eforturilor pe care le depui incercand sa faci o munca de calitate nu mai exista. In ziua de azi, medicina, cel putzin, este o meserie de "hobby", pe care o potzi practica numai din "pasiune" doar daca ai alte surse de venit, care sa-tzi asigure un trai decent shi o minte libera. Altfel, pasiunea de care vorbitzi e alienata de mizeriile "financiare" ale existentzei de zi cu zi. [pup] [flo]

[dori]

E adevarat ca nu poti sa platesti intretinerea cu pasiune s.a.m.d. ... Sunt convinsa ca un cadru didactic, ca sa poata trai, are nevoie si de alte surse financiare. Dar salariile mici (din orice domeniu, dar mai ales din invatamant) nu justifica faptul de a nu-si face datoria, de a nu fi constiinciosi, corecti, punctuali etc. Nimeni nu este obligat sa ocupe un post de cadru didactic, dar atata timp cat ocupa acest post (indiferent cum este platit) trebuie sa isi faca datoria. dori

[adi2003]

Si eu am avut "experienta" unui an de profesorat. A fost primul an dupa terminarea facultatii. In liceu si in facultate visam sa devin profesoara! Mi-a trecut repede, dupa jumatate de an de practica. E adevarat, n-am avut decat o jumatate de norma si nici posibilitatea titularizarii pe viitor. Dar nu asta a fost ceea ce m-a determinat sa renunt. Am avut ore si la liceu(zi si ff), profesionala, postliceala. Deci am trecut pe la toate stadiile, mai putin gimnaziu. Dezamagirea sunt elevii, generatiile de elevi, in care impertinenta, obraznicia si dezinteresul fata de scoala primeaza. Asta m-a dezamagit cel mai mult. Bineinteles ca sunt si copii buni, care isi merita locul, dar pacat ca ceilalti (majoritatea) ii domina. Si atunci care e satisfactia unui profesor in Romania? Din fericire, facultatea pe care am absolvit-o nu ma obliga sa raman in invatamant deoarece pot alege si alte variante. Si am ales sa plec definitiv din invatamant!

[teo1970]

quote:

---

Originally posted by dori
E adevarat ca nu poti sa platesti intretinerea cu pasiune s.a.m.d. ... Sunt convinsa ca un cadru didactic, ca sa poata trai, are nevoie si de alte surse financiare. Dar salariile mici (din orice domeniu, dar mai ales din invatamant) nu justifica faptul de a nu-si face datoria, de a nu fi constiinciosi, corecti, punctuali etc. Nimeni nu este obligat sa ocupe un post de cadru didactic, dar atata timp cat ocupa acest post (indiferent cum este platit) trebuie sa isi faca datoria. dori

---

Dori, eu am intzeles ca problema pe care o ridica Ioana se referea la pasiunea cu care se presupune ca anumite categorii de oameni (medicii sau profesorii, in spetza) ar trebui sa-shi exercite profesiile. Probabil ca raspunsul meu a fost incomplet: parerea mea este ca e cam greu sa mai fii pasionat (shi asta zi de zi, de multe ori in nishte conditzii mizere) cand eshti cu burta goala shi-tzi sufla vantu' prin buzunare, de n-ai bani sa-tzi iei mancare, darmi-te o carte; dar asta nu insemana, desigur, ca nu trebuie sa-tzi faci meseria, cel putzin, cu decentza shi respect pentru oamenii de soarta carora raspunzi, ca medic sau ca profesor. [pup] [flo]

[Laura _Oprescu]

sunt de acord ca pasiunea e cea care te tine/retine sa mai practici meseria...eu am fost in tara profesoara de romana si satisfactiile veneau numai din relatiile cu elevii..financiar era dezastru... Doamne, ce bucurie am si acum cand ma gandesc la copiii mei...ce relatie stransa am avut cu ei..am predat si la liceu si la generala...la liceu,am iesit din tipicul profesorului clasic...nu am dictat niciodata comentarii sau alte chestii...ca profesor de romana ai o sansa extraordinara sa te apropii de elevi prin intermediul literaturii...in clasa a XI-ase studiaza poetii reprezentativi...iar varsta elevilor este deosebita 17 ani ...se imbina superb...e varsta cand incep sa aiba opinii si sa le argumenteze...stiti cum incepeam? fiecare trebuia sa vina cu o carte de poezii a poetului pe care urma sa il studiem, inainte cu o ora le vorbeam de universul poetic al acestuia, iar in ora urmatoare, nu studiam poezia care era in carte ci una la intamplare pe care o alegeau ei..tocmai ca sa urmarim cum isi aplica "poetica" in poezii...si bineinteles, se ajungea la discutii pro si contra...era superb...copiilor le ramanea foarte bine intiparita in minte discutia,eu numai coordonam dialogurile dintre ei...urma ca dupa o suma de poezii sa vedem care este poezia care imbina toate elemnetele specifice poetului...apoi, ca test cateodata, le dadeam o poezie la alegere sa o comenteze...ce am constatat insa era ca idei aveau,dar aveam mult de lucru cu punerea lor in text, intr-un eseu...greu greu la partea asta,ca sa nu mai zic de greseli de gramatica...ASA CA , LA UN MOMENT DAT , am lasat balta programa si m-am apucat sa fac cu ei chestii de ortografie,vocabular,etc... in schimb dupa aceea am lucrat la generala, am avut clasa a cincea...cu ei am inceput asa cum trebuie adica cum sa faca singuri un comentariu...cum sa urmareasca introducerea, cuprinsul si incheierea,ce trebuie sa urmareaasca in fiecare si mult timp orele noastre s-au axat pe asta...dar am avut si satisfactii la sfarsit..mari..copii cu rezultate la olimpiada!parca castigasem la loterie!multe din compunerile noastre erau de genul"Ce simte clanta usii ...", "ce simte un mar cand e mancat"..nu va vine sa credeti ce idei au....am avut o fetita care s-a apucat sa scrie un roman in clasa a cincea...intr-o zi si-a luat inima in dinti si mi l-a aratat.... acu imi cer mii si mii de scuze las mesajul asa ,dar revin ...pupici si scuze inca o data Laura

[Oana_B]

Mama mea a fost profa de franceza in liceul in care am invatat si eu dupa ce a iesit ea la pensie pe caz de boala si imi amintesc ca imi spunea ca nu ar mai fi putut sa faca altceva inafara de a fi profesoara. Chiar profa de franceza pe care am avut-o eu mi-a zis ca mama i-a fost diriga si toata clasa a fost la mama la spital cand m-a nascut pe mine. Imi amintesc ca in toti anii de liceu profii ma tot intrebau de mama si povesteau cu respect de ea si imi parea rau ca nu a apucat sa imi fie si mie profesoara. Oana_B

[nela]

Daca e sa-ti raspund la intrebare iti spun direct , sincer ,clar si hotarit: DIN DRAGOSTE. Sunt in invatamint de aproape 10 ani si sincer iti spun ca o fac din pasiune. Cred ca n-as pleca nici daca altundeva mi s-ar oferi de 3 ori salariul si sa nu credeti ca sotul meu este nu stiu ce director si din acest motiv nu ma preocupa latura financiara. Nu pot sa explic de unde aceasta pasiune pentru meseria asta, dar eu asa simt. Parerea mea este ca trebuie sa ai chemare spre asa ceva si daca nu esti multumita (sufleteste sau financiar ) mai bine renunti si nu te chinui nici pe tine si nici pe copii. Nici eu nu sunt multumita de salariile mici din invatamint dar parca nu pentru asta am ales calea asta. Multumirea sufleteasca cind intru la clasa sau cind stau cu fetele mele la ora de dirigintie si dezbatem probleme de viata este mult prea "implinitoare" ca sa ma mai gindesc si la aspectul material (cel putin in momentele acelea). Iar acum dupa ce il am si pe Nandy (a facut 10 luni pe 15) dragostea mea fata de copii a capatat valente nebanuite inainte. Oi fi eu exceptia...care confirma regula. Sper sa nu fie asa. S-auzim de bine! Nela[flo][flo][flo][flo] [flo]