bunicii sustin ca-ti cresc copilul mai bine

[ruxij]

Eu sunt cea mai denaturata dintre voi si nu cred ca bunicii sunt chiar asa o nenorocire. E adevarat ca au initiative, de cele mai multe ori proaste si invechite (vezi problema cu "vesta" care nu trebuie sa lipseasca) care te enerveaza, ca isi baga nasul unde nu le fierbe oala, ca multi nu au pic de tact cand isi spun parerile, dar... Ma gandesc ca sunt parintii nostri, noi suntem copiii lor asa cum sunt acum cei mici sunt copiii nostri si ca imi va fi groaza cand voi fi si eu batrana ca ei si copilul meu ma va indeparta din preajma lui si a nepotilor. Vor sa mai joace un rol in viata noastra, sa nu ne piarda, sa fie utili. Nu ii condamnati, impuneti-va punctul de vedere cu blandete si ganditi-va si la ei. Mie mi-e f. f. mila de ai mei, care sufera enorm ca sunt la o asa mare distanta si nu pot fi cu nepotul lor pe care il iubesc la nebunie. Cea mai mare fericire a lor ar fi sa il mai las sa stea si la ei o vreme si mie, din nou, ma repet, mi-e f. mila de ei, ma simt rupta in doua, dar nici sa il dau de langa mine cu una cu doua nu pot. Nu cred ca acei copii crescuti de bunici sunt mai in neregula ca ceilalti, eu am fost crescuta de bunica mea pana la 7 ani si nu am fost deloc nu stiu cum, ba chiar cam batausha. Si nici copiii crescuti de parinti nu sunt in nici un pericol. E adevarat ca la bunici ar fi mai "bine" ingrijiti, dar depinde ce se intelege prin "bine". Numai bine! Numai bine! ruxij

[Samsara7]

Sa mai scriu si eu? Am trecut printr-o experienta asemanatoare cu soacra dar nici o clipa nu mi-a trecut prin minte sa culpabilizez, desi desconsideratia totala de care dau dovada unii parinti fata de copiii lor te face sa iti pui intrebari uneori si sfarsesc prin a te destabiliza! In orice caz astfel de situatii creaza un soi de tensiune, un dezechilibru in sanul celulei familiale. La noi nu a fost bine de la bun inceput! Desi am venit cu casa in spinare si la propriu si la figurat,nu ne-a lipsit nimic niciodata, si desi aveam amandoi slujbe bine platite, net superioare altora. Eram tineri, entuziasti, nu doream decat sa ne croim drumul nostru la fel ca toti ceilalti. Cand s-a pus problema copilului, a iesit scandal, socrii nu au vorbit cu mine pana dupa nastere cand si-au zis sa faca pace ca rade lumea de ei. Isi doreau sa imi pierd serviciul (stiu ca pare bizar) numai ca sa se implineasca ceea ce ei luau drept clarviziune. De la bun inceput am acceptat toate corvezile, in dorinta de a-mi creste puiul singura, fara influente de tot felul (doar eu eram cea care decisese pana la urma sa pastreze sarcina! asa-mi trebuia). Faceam totul fara nici un ajutor si ce nu pot sa iert este egoismul lor in a ma lasa dupa cezariana sa ma chinui cu cumparaturile, copilul si toata gospodaria (etajul 7 fara ascensor, si nu o data era sa cad cu caruciorul pe trepte caci nu renuntam la plimbarile zilnice ale bebelusului). Nu o sa va vina sa credeti dar soacra plangea pt ca inainte de a naste am vandut garsoniera ca sa ne cumparam 3 camere superbe. S-au jurat ca nu pun piciorul in casa noastra, desi mai apoi au uitat si au spus tuturor ca ei au platit totul (fals in intregime). Tipau la noi ca nu o sa avem sa cumparam o ciocolata copiluluii, de parca copilul ar creste numai cu ciocolata ! Oricum nu se punea problema ca am supravietuii cu nimica toata, dimpotriva. Dupa aceea nimic nu era bine, desi copilul crestea sanatos, manca cat trei si tot li se parea subnutrit. Si acum cand privesc fotografiile vad un bebe durduliu foc si rumen in obraji, numai lor li se parea rahitic. Mai tarziu cand am dat fetita la cresa, era rusine mare ca rade lumea, cum rusine era sa am baby sitter. Nici nu ii venea sa se ingrijeasca de copil, desi statea peste drum, dar nici sa suporte gurile rele, ca iote cum bunica sta acasa de o viata si nu vrea sa aiba grija de nepoata. Totusi ma pandea de la fereastra, noaptea, si se ducea repede la sotul meu sa parasca cum ca nu am aprins lumina la ora 2 noaptea, asta insemnad ca am renuntat sa alaptez copilul . Am stabilit, in ciuda resentimentelor mele, sa o lasam pe fetita o zi pe saptamana la ei,(dupa ce am inceput serviciul) ca sa profite uni ide prezenta altora, dar a fost si mai rau. Eu nu aveam pampersi pe atunci, confectionam cu un soi de chilotei de plastic fin de la sarbi si cu niste scutece speciale, aduse din occident. Efectul era ca si la pampersi, doar ca dupa spalare ii puteam refolosii. Cand imi luam copilul era cu pipi pana la calcaie, cica era mai putin iritant decat sa poarte chestia aia intre picioare. Iarna nu era pusa pe olita, ca raceste copilul cand isi scoate poponetul la aer.Asa ca facea pe ea. Sa nu credeti ca soacra mea era proasta,chiar deloc; era doar roaba egoismului, al conservatorismului si cred ca o scanteie de anormalitate o facea sa actioneze pe dos decat ar fi trebuit. In fine concluziile lor erau ca oricat de multe eforturi faceam, tot parinti denaturati suntem. Si toata ciuda asta nu dadea roade bune pt ca soacra a inceput sa umple capul fetitei pe la 2-3 ani cu tampenii despre parintii sai, ceea ce a marcat-o profund pe mititica. Fetita era speriata si o vreme era foarte inchisa in sine....Ma tot intreba daca e adevarat ca sunt o mama rea, ca sunt o scorpie, fiindca buni plangea mereu din cauza mea si spunea lucruri oribile. Pana la urma am ajuns si la divort si o buna parte din evenimentele care au dus la acest deznodamant au fost favorizate de influenta soacrei! Ba inca atunci cand sotul ei a paralizat , a spus tuturor ca a fost din cauza ca a plimbat nepoata cu caruciorul si l-a batut soarele prea mult....bla bla bla, tot felul de tampenii. Am suferit enorm din pricina ei, ciudat era ca propriul ei fiu o detesta din pricina acestor rautati, nemultumiri si "amestecul in treburile interne". Dar era influentabil si cresterea copilului nu a intrat niciodata in preocuparile lui, privea totul din afara... Totusi nu am vrut sa le rapesc nimic din rolul de bunici dupa divort, asadar m-am caznit sa nu le port ranchiuna, sa ma comport ca un om cu capul pe umeri si am indemnat copilul sa aiba relatii stranse cu ei. Acum abia si-au recunoscut greseala si incearca sa fie draguti cu mine, dar ce folos, mi-au inveninat multi ani care ar fi trebuit sa fie frumosi . Numai ca ex-ul meu pune piedici ca fetita sa nu isi vada bunicii, asa ca eu ma multumesc sa le trimit fotografii, sa le scriu doua vorbe privitor la existenta ei si la viata de scolarita. Eu una nu mi-as fi dorit ca copilul meu, daca ar fi crescut fara mine, sa fie indoctrinat impotriva parintilor mei. Incerc sa fiu corecta, doar atat! Si toate acestea (afara de faptul ca nu m-au acceptat niciodata, ca si pe celelalte 2 neveste ale ex-ului) din pricina egoismului si a increderii lor ca....bunicii isi cresc mai bine nepotii decat parintii insisi. Uitand ca toate acestea nu duc decat la rau! Oricata duiosie, oricata dragoste ar aduce bunicii, legatura cu parintii este esentiala! As spune ca bunicii sunt un fel de complement , dar in nici un caz nu suplinesc hrana necesara cresterii armonioase a unui copil. Acesta are nevoie de MAMA si de TATA, oricat de imperfecti ar parea ei ca sunt. Ceea ce nu e deloc cazul vostru. Mihaela

[petra]

Fetelor, Si eu, ca voi sunt de parere ca parintii sunt parinti sa-si creasca copii, dar vin si va pun o intrebare: - Cand se va termina concediul de maternitate, sau cand situatia v-a impune sa va intoarceti la servici, preferati sa va dati copiul la cresa(unde conditiile sunt cum sunt) sau sa platiti o bona, persoana straina , care nu se stie ce suflet are, sau sa apelati la bunici, lasandu-le copilul in seama, bunici care sunt totusi bunici si nu cred ca ar vrea raul nepotelului lor???? Acum pot fii si exceptii! Scuze Klavier, ca am intervenit cu o intrebare pe subiectul tau. Sper sa fie constructiva> La toti numai bine!

[petra]

Samsara, Soacra ta nu intra deloc in categoria bunicilor! La toti numai bine!

[pisi_ella]

Petra, in cazul cand bunicii locuiesc in acelasi oras cu noi, remarca ta e valabila...Plecam de dimineata la serviciu, iar buni vine si sta cu copilul pana ne intoarcem...Sau ducem copilul la buni...Asa faceau si ai mei cu mine si tare frumos era! Problema se pune insa cum procedam daca bunicii se afla in alt oras, cum e si in cazul nostru...Doar nu ducem fata in alt oras, sa stea cu lunile la buni, pana cand intram noi in concediu!....Bineinteles ca, in cazul asta, apelam la o bona sau la o cresa...Copilul trebuie sa creasca langa parinti...Doamne, nici n-as suporta gandul sa nu-mi vad fata in fiecare zi...Sa nu o supraveghez eu...Sa nu-i dau eu sa manance...Sa nu o adorm eu...Sa nu-i citesc eu povesti...La bunici mergem toti trei, Emma, mami si tati, in concedii...Emma o sa mearga singura la buni doar cand o fi la scoala, in vacanta...Si asta pe la 9 ani... [pis]_Ella & [copil]Emma

[petra]

Pisi-ella, iti dau dreptate, ca nici eu nu as lasa copilul departe de mine cu lunile doar sa pot eu sa-mi vad "linistita" de servici. In acest caz intervine intrebarea :"Pentru ce am facut acel copil??" Nu am stiut situatia voastra, dar cred ca sunt si fete pe aici in cealalta situatie. Am aici o familie de prieteni care au trimis copilul in Romania la bunici pentru a putea invata pentru nu stiu ce masterat si de astea. Tipa a crezut ca o sa-i fie usor, tot incurajandu-se ca in Ro. la bunici fetitelor lor o sa-i fie bine, si da ei ii este bine nu are de ce-si face griji! Nu a fost chiar asa, ca a lasat balta invatatul si dupa 4 luni a plecat pentru o saptamana in Ro. sa-si prinda dorul, si mai rau a fost pentru ca fetita nu a mai recunoscut-o, si nici nu prea a vrut sa mearga la ea.Timpul a trecut repede si ea a trebuit sa se intoarca, dar a ales varianta:tot fara copil. A venit aici mai rascolita decat a plecat, dar aproape nimeni nu a inteles-o de ce nu si-a adus cu ea fetita, pentru ca posibilitati de a o creste aici are f.multe , poate sa platesca si o bona si ar avea si timp de invatat si copilul langa ea. Iata ca se poate si asa, dar numai ea stie ce este in inima ei, si numai ea v-a stii daca a meritat acest sacrificiu. Scuze ca m-am intins la povesti! La toti numai bine!

[pisi_ella]

Petra draga, nu-mi vine sa cred!!! Cum asa? Pai invata mult mai bine cu copilul langa ea, pentru ca era linistita sufleteste...Doamne, nici nu concep...Sa-ti dau un exemplu: mama mea si-a dat gradul 1 (e profesoara), cand eu nu aveam nici 2 ani!!! Nu a ajutat-o nimeni, inafara de tata. Si s-a descurcat! Nu m-a dus la tara, la bunici! M-a tinut langa ea si a fost mult mai bine...Imi punea jucarii de jur imprejur, imi deschidea televizorul si isi vedea de treaba...Sau statea tata cu mine, cand avea timp...Asa ca...se poate foarte bine! Dar eu tot nu inteleg....De ce a lasat fata la bunici, in Ro? Ce a fost in mintea ei??? Cred ca a fost influentata de ei...Sau nu se simtea in stare sa faca fata?! E greu, intr-adevar, sa si inveti, sa si ai grija de copil...Dar, vorba ta, exista bone....Nu, nu se poate, nu-mi revin!!! [pis]_Ella & [copil]Emma

[petra]

Da, Pisi-Ella, a fost foarte mult influentata de parintii ei, si de socrii. Au venit socrii aici, au stat 6 luni, si au plecat,au venit parintii ei, au stat 4 luni si gata ca nu mai pot sta , ca nu le place, ca in Ro. pot creste copilul mult mai bine, si de astea. Nimeni dintre prietenii nostrii comuni nu o inteleg pe tipa respectiva, si tot nimeni nu a mai dat copii "la crescut" in Ro.Nu stiu ce v-a face pentru ca scoala ei se va intinde pe 2 ani. V-a lasa copilul atat de departe de a, atata timp? Poate da, poate nu, dar daca a putut sa-l lase prima data, acum cred ca este o chetiune mai usoara timpul cat il lasa. Si soacra mea mai bazaia sa venim numai noi aici in state si sa lasam fetita in Ro. Si le-am pus intrebarea: si care este scopul in viata asta a mea?? SA innebunesc eu acolo si fetita sa-mi duca dorul aici???Nu au avut raspuns , dar nici nu i-am mai auzit cu de astea. La fel ca si in cazul tau, si parintii mei ne-au crescut singuri(eu mai am o sora), si mama venea de la scoala(tot profesoara fiind) ne cara cu ea, ne lasa la gradinita scolii, apoi, ne lasa acasa pe amandoua, ne culca sau ne dadea jucarii, si ea tragea o fuga la bunica mea(care era intr-o comuna la 7 km.) sa vada ce face si ea, pentru ca era bolnava. Nu o putea aduce la noi, pentru ca nu aveam spatiu si bunica nu vroia sa plece de la casuta ei. Asa ca mama a trebuit sa se imparta aproape zilnic, intre noi copiii, bunica si treburile casnice. Si a reusit. Eu aici sunt singura si nu am pe nimeni ca ajutor si poate de aceea, imi doresc o bunica prin preajma, macar pentru fetita mea sa simta si dragostea de bunici. La toti numai bine!

[ruxij]

Stiti, si pe mine ma preseaza ai mei sa duc copilul acasa la ei. Am rezistat, dar dc. nu venea soacra-mea aici, il duceam pentru ca sunt total contra daycareului la copii mai mici de 2 ani si pana la urma copilului trebuie sa ii asiguri si un viitor. S-ar putea ca atunci cand va fi adult sa nu aprecieze ca am renuntat la servici sau la scoala pentru ca el sa stea langa mine, ca tot nu mai tine minte mare lucru si sa spuna ca "dc. te tineai de treaba, acum imi puteai si mie oferi alt start in viata". Asta nu inseamna ca pledez pentru a da copiii, dc se poate, trebuie luptat sa ii tinem mereu langa noi, eu, ma repet, ma lupt cu problema asta si cu ajutorul lui Dumnezeu am rezistat pana acum (1 an si 9 luni) si sper sa rezist pana luam Green Cardul, ca dupa aia nu imi mai pasa, gasesc solutii, nu mai duc copilul nicaieri. Dar eu n-as judeca-o pe fata aia asa de aspru, in America singur si student nu e asa roz, e extrem de greu. Nu se poate invata cu copilul langa tine pentru un Master si basta! Nu trebuia sa faca bb pana nu a terminat cu cursurile, dar nu poti sa stii ce situatie a avut. Personal am fost crescuta de bunica-mea, in alt oras fata de unde stateau ai mei, si nu pentru 2 ani ,ci pana la 7 ani, dar nu ii condamn deloc pe ai mei pentru asta, parca nu m-ar fi incantat sa ma duca la cresa si nici sa n-avem de niciunele pt. ca mama nu munceste. Sper ca nu v-am suparat, va rog sa ma iertati, e doar un alt punct de vedere. Numai bine! ruxij

[petra]

Nu Ruxij, cum sa ne suparam! Nu avem de ce! Singura chestie la tipa de care ziceam ca si-a timis copilul in Ro. este ca ea si sotul ei au posturi f. bune, f. bine platite, posibilitatisi de o bona permanenta in casa aveau, ea a terminat ultimul an de facultate aici in state,deci nu avea probleme cu echivalarea studiilor, avand diploma de la americani , dar a avut o ambitie fata de sotul ei, care s-a apucat de niste cursuri de scurta durata si era cam ocupat un timp.In fine eu nu o judec, dar cand ai de toate si poate un pic mai mult decat trebuie, trimiti copilul de langa tine??? Si eu vreau sa-mi vad de viata mea si de profesia mea, dar am ales sa stau acasa cu fetita mea,pentru a-i fii ei bine fara teama ca-mi va reprosa ceva, candva.Oricum ei ii v-a fii mult mai usor decat mi-a fost mie, sa-mi incep viata aici. Poate in situatia ta, tu nu ai cum face asta si trebuiai sa alegi o cale in final. Aici nimeni nu judeca( mai aspru sau nu) pe altii cum aleg calea de a creste copilul, doar ca au fost multe voci care au zis ca nu ar da copilul nici la cativa km. distanta de ei, dar la cateva mii de km.! Fiecare cu parerea lui si situatia in care se afla! La toti numai bine!