Iubirea ce se stinge

[Oblio]

Linistea pare curata si odihnitoate. Copii au adormit deja (odihna de dupa-amiaza) iar eu parca incep sa ma plictisesc. Sunt venit acasa doar pentru doua saptamani… Cat a trecut? Aproape patru ani, in care am reusit sa vin doar de trei patru ori sa-mi vad familia… Soarta chinuita si pentru ei si pentru noi, parintii acestor copii nevinovati… As vrea sa citesc ceva si nu stiu ce. Parca nimic nu ma tenteaza. Imi arunc privirea pe un raft si vad niste dosare asezate ordonat. Incep sa iau unul cate unul si sa le deschid. Sunt cursurile sotiei mele, in ultimul an la ASE, fara frecventa. Contabilitate, informatica, bla-bla-bla … Unele imi par interesante si logice, altele imi pun nervii la incercare!... Sub ultimul dosar , o agenda . In primul moment nu-mi prezinta interes; una dintre atatea agende care raman abandonate si neincepute vreodata, primite in urma unei vizite … Si totusi o voce in interior ma indeamna sa o deschid, iar eu ma conformez ca de obicei, cand e vorba de vocea subconstientului. Surpriza pare sa ma trezeasca din plictiseala… Jurnalul sotiei mele 23-09-2002 Eu... sunt? Unde? Inchid ochii si vad trandafirii din fata mea ! Intr-o bucatarie, o oala, o lingura si mai multe farfurii... Ce sunt ele? Nici nu stiu cine-i mai strain: eu sau ele? Cine vrea sa raspunda in locul meu? O viata de intrebari... Ma duc sa caut raspunsuri in sufragerie! Tacerea tresare speriata, dar se asterne din nou fara un raspuns. Poate in dormitor? Si ce gasesc? O alta intrebare: cine sunt ei ? Cine vor fi ei, copii mei, uneori fara mama, de mai multe ori fara tata?... Dorm linistiti! Intind mainile , si-mi intra pana la cot si mai sus, in golul care-mi umple locul.Adorm cu ideea de gand ce nu poate fi dus pana la capat... As vrea sa dorm cu "Linistea". Sa ne vorbim despre dragoste! Dar mai bine , nu!! Inca mai pot sa inteleg!!! S-a auzit ca vine toamna si ca diminetile vor fi mai negre ! Oare ce anotimp ne trebuie pentru un "sfarsit" ? Stiu ca daca ...l-as sti, l-as blestema!!! 16-11-2002 Daca o frunza refuza sa cada, refuza sa se ingalbeneasca, ce poate sa faca copacul ei? Menirea ei a fost doar de o vara! Ce-i trebuie unei ierni, verdele, galbenul sau negrul unei frunze? Abia astept sa-mi lipesc palma de o frunza care a fost la inceput, mugure!!! 24-03-2003 Ti-as cere o portie din gandurile tale! Cred ca mi-ar place gustul lor ! Mai bine da-mi o felie din prezentul tau si promit sa nu fac firimituri... Dar ca sa nu raman cu mana intinsa, o retrag si o lipesc de golul din mine ! Oare ce doare? Da, e ultima boaba de speranta! Da-mi oceanul sa o inec in el, si o sa vezi lumina in mai multe culori!!! Sa-i spun gandului sa taca, pentru ca am obosit! Sa-i spun inimii sa-i treaca , fiindca ma doare! Cine-mi da si mie linistea de care am atata nevoie? De fapt, pacea mea o vreau! Sunt in razboi cu mine de prea mult timp, iar ca sa capitulez, va trebui sa separ trupul de suflet,minte si inima! Dumnezeule, Tu, de acolo, de la mine n-ai mai primit nimic! Poate de aceea privesti mereu in alta directie cand am atata nevoie de tine! 21-04-2003 Si azi e primavara si crud si dulce si amar... Oare ce dimensiune are o ora de primavara? Caut acest raspuns! Ofer recompensa! Ce? O ora de toamna - e bine? 24-04-2003 E prea primavara pentru bucata mea de suflet. E prea tarziu? E prea devreme? Pentru o licitatie a gandurilor, care ar fi pretul de inceput? Sau de sfarsit? Sau cine vrea asa ceva? Un vis pentru fiecare bucata de suflet mi se pare un pret rezonabil!... 30-05-2003 PROGRAM DE LUCRU - Receptie schema interioara pe o scara de CREIER/INIMA - Masurare si control densitate suflet TRANSFER ILUZII - 12.30 PRELUCRARE VISE - 14.30 RESTITUIRE GANDURI - 16.30 GOLIRE FISIERE LOGICE - 17.00 INCHIDERE ZI ……………………………… Stiam ca am o sotie sensibila, dar aici parca sensibilitatea ei ma copleseste!... De undeva in trecutul acestor ani, si-a facut aparitia tristetea si durerea… Mai intai doar ca o parere, apoi ca un bolovan care te apasa din ce in ce mai greu. Iar tu n-ai cum sa spui ca ai obosit si ca nu mai poti, fiindca risti sa te pravalesti cu el cu tot la vale, fara sa mai ai sansa unui punct de sprijin in jur!...De ce nu mai rasare soarele ala o data si pe straduta noastra?... Ciudat este ca in ochii multora, pa strada noastra soarele straluceste in mii de culori!... Pe cine sa crezi oare? Dintre toate, neputinta ma goleste cel mai mult de entuziasmul vietii… Incerci sa faci ceva, si cu cat te zbati mai mult, cu atat se inmultesc necazurile , iar tu te vezi inconjurat de un zid pe care nu-l poti escalada, nu-l poti penetra, nu-l poti transforma in fulgi de papadie printr-o intindere de mana si o comanda ferma!... Oare unde-am gresit? Dar… am gresit cu adevarat? Probabil si maine dac-ar trebui sa iau acele decizii, as proceda la fel, fiindca pentru mine onestitatea inseamna mai mult decat asumarea unor riscuri dincolo de care s-ar ivi... Aurora Boreala!... Si totusi, ce ne lipseste pentru a fi fericiti? Nu avem noi doua fapturi pentru care viata noastra a capatat un sens? Nu sunt ei Lumina care alunga orice intuneric s-ar abate asupra noastra? Unde incepe si unde se termina notiunea de fericire? Nu cumva realizam ca am avut-o dintotdeauna abia dupa ce-am pierdut-o?... ...Patru ani!... Cand au trecut? Cand au crescut copii astia? Doamne cum mai trece timpul si cat de mult pierd prin faptul ca nu sunt langa ei?... La cateva luni de la nasterea lui Theodor Catalin, sotia a fost chemata la serviciu. Altfel risca sa-l piarda. Am, convenit sa raman eu cu copii, inainte de orice alta alternativa de a-i lasa pe maini straine, mai ales pe cel mic de numai 4-5 luni. Am fost mamica si tatic, si vedeam invidia sotiei mele de a ma bucura zilnic de fiecare bob de satisfactie pe care ti-o da un zambet, un gangurit, mersul in patru, mersul in picioare, mersul pe bicicleta a celui mai mare care nu implinise patru ani, invatarea alfabetului, desenul pe computer, scrisul primelor texte pentru mamaica, si multe multe alte satisfactii. Imi inchipuiam ca dragostea celui mic nu va putea fi stearsa niciodata din mintea lui in formare... Cand am plecat in Londra, abia implinea doi ani!... Am revenit in tara cand trecuse de patru. De dupa fusta mama-sii, ma priveau doi ochi curiosi si speriati in acelasi timp... "Mamica, da' cand pleaca taticu' acasa la el?"... Asta o intreba el pe mama-sa, acum, dupa mai bine de doi ani? Toate amintirile despre mine erau probabil mult prea tulburi... Eu eram un strain!... Evident ca dupa un sfert de ora eram niste parteneri de discutie de invidiat... Se schimbase atat de mult! Aveam acum cu cine ma intelege. Il urmaream uimit cum incearca sa ma cunoasca, sa ma pipaie daca sunt real, sau poate sunt din ghips... Ma intreba daca am mers cu avionul si daca dincolo de nori l-am vazut pe Dumnezeu... Iar mie-mi venea sa-l sufoc de imbratisari si pupaturi... Mihai e altfel! De cand s-a nascut celalalt, imaginea lui a devenit cea a unui copil MARE . El trebuie "sa stie", trebuie "sa inteleaga", trebuie "sa accepte" micile compromisuri. Asta ii crea o stare de gelozie teribila, cateodata. Si totusi, in ciuda faptului ca e un scorpion veritabil, problemele n-au fost niciodata de natura sa ne nelinisteasca. Desi egoist, intelegea cat de bine este sa ai un fratior cu care sa te joci. Mai ales ca el se supune mai intotdeauna... determinismului: "Eu aleg masinuta rosie!" "Iar eu o aleg pe cea albastra!" , continua Catalin, de parca notiunea de "a alege" mai avea vreun sens... Intr-una din zile au iesit la joaca impreuna cu alti copii. Dupa scurt timp, Catalin intra in viteza in casa. "Ce faci,ma, nu te joci cu copii afara?" il intreb. "Ba da, dar am venit sa ma joc un pic cu jocul lui Mihaita, ca nu i-l stric. A zis ca ma lasa!..." L-am privit cu mila si satisfactie in acelasi timp. Era acolo si dorinta si constiinta si bun simt si renuntare... Intelegeam din ce in ce mai bine de ce era oprit de multe ori pe strada de cate o doamna care-l cunostea de pe nu stiu unde, si-i dadea cate o ciocolata sau o fructa apetisanta!... O data chiar ma uitam pe geam la ei cum se joaca. Mihai este genul care se implica in grup si isi aroga in scurt timp calitatea de lider... A venit de multe ori "sifonat" datorita acestei trasaturi... Catalin nu are treaba! Aproape ca nici nu-l simti printre copii. Isi gaseste ocupatii personale sau se ataseaza de cate-o fetita de care nu s-ar mai desparti nici in somn... Baietii l-au cam dezamagit. Nu se leaga de nimeni, dar daca cineva il deranjeaza, il pune imediat la punct fiindca da impresia ca nu se teme de nimeni! O masina a oprit in parcarea din fata blocului, iar o doamna extrem de eleganta a coborat si s-a indreptat spre intrarea in bloc. Cand si-a intersectat privirea cu a lui Catalin, l-a chemat la ea, a scos din poseta doua ciocolatele si i le-a inmanat. Copilul a rasplatit-o cu un pupic pe obraz, apoi a zbughit-o spre frate-su sa-i dea si lui una, desi nu i se specificase asta. Seara am avut o discutie pe aceasta tema, discutie pe care-am inregistrat-o fara sa stie nimeni, pe un reportofon. De cate ori o ascult, de atatea ori izbucnesc in ras... Nu stia exact de ce acea doamna il tot cheama si-i dadea ciocolate, dar era cert ca avea ea un motiv. I-am zis sa aiba grija cand vine cu masina, sa nu il calce. "Pai are doua masini, imi zice! O Dacia alba si una mai mare, nu stiu de care. Daca ma calca cu aia mica, mor numa'un pic, dar daca ma calca cu aia mare, mor de tot!"... Ei, da , e si asta o consolare , mi-am zis... explicandu-i totusi ca mica sau mare, tot acelasi risc implica, iar mamica si taticu ar suferi enorm daca s-ar intampla o nenorocire. Se pare ca a inteles ca nu m-a contrazis!...

[Gabriela B.]

Cuvintele sunt de prisos aici....Sensibilitatea sotiei tale este mare, la fel ca si singuratatea...Tare-i greu uneori sa le ai pe toate...Retete.....nu exista....sufletul il vindeci numai cu iubire! Daruieste-i ei si copiilor fiecare secunda...desi ea stie ca vine plecarea apoi...dar poate o suporta mai usor! Sau poate ii cresc aripi din nou... Cu prietenie [flo] Gabriela B.

[mihaella]

Am cunoscut oameni care,desi nu stiau ce vor pune maine pe masa,traiau prezentul cu atata pofta de viata incat fiecare mic amanunt le putea provoca o mare fericire.Incercati sa va concentrati mai mult pe clipa pe care o traiti si fiti fericiti ca va aveti.Bucura-te si bucurati-va de fiecare secunda pe care o aveti impreuna..... Restul?Vine de la sine........ Nu uitati sa mai fiti si fericiti! Mihaela

[amorena]

Intr-adevar...........greu de gasit cuvinte.Din pacate, asa se intampla atunci cand dorim sa ne oferim noua si copiilor nostrii un trai mai bun, un trai decent.........uitam de noi......uitam sa mai traim si pentru noi........uitam sa vedem frumosul ce ne inconjoara.......traim doar........pentru a reusi ceva........pentru a realiza ceva......... Nu vreau sa ma amestec in viata ta, dar de ce nu iti duci si familia alaturi de tine??????Nu sunt conditii?????Este prea greu??????Nu ar fi de acord sotia ta???????? Poti sa nu imi raspunzi, daca asa crezi de cuviinta, si mai apoi te rog sa ma ierti daca consideri ca ti-am pus intrebari care nu ma privesc.Nu acesta a fost scopul meu.[hia] Amorena

[desprecopii]

Bine ai venit printre noi Oblio. Ti-am sorbit povestea. [flo] [dc] Pentru parinti... despre copii!

[lorelei_19]

oblio, m-a impresionat pana la lacrimi povestea ta. atat de minunat scris, comparatii si metafore superbe, atata viata si atatea sentimente printre randuri, m-au lasat fara cuvant.... mai scrie-ne, mai daruieste-ne cate putin din sufletul tau, e ceva cu totul si cu totul deosebit. si - lupta, lupta pentru iubirea unui asemenea om- cum e sotzia ta, lupta si Dumnezeu va va rasplati! Macar pentru cei doi ingerashi pe care-i avetzi! Sa fitzi fericitzi si sa avetzi o viatza frumoasa! Cu multa simpatie, Lorelei [flo][flo][flo]

[Cristina]

Oblio, asa cum "nimic nu-i intamplator in viata", post-ul tau vine pentru mine si sotul meu intr-un moment de "mari framantari": a pleca sau a nu pleca "afara", a ne vedea 2-3 luni/an sau zilnic. Ce-i mai important? Offfffffff. Iti multumesc.[flo] Cristina&Sanziana

[Oblio]

Multumesc mut pentru urari si aprecieri! Cunosc prea putin acest forum. Cineva l-a recomandat pe forumul din care fac eu parte si pe care nu credeam sa-l... "tradez". Citind-o pe Julie, m-am indragostit subit si mi-am deschis cont. Desi este clar ca sunt inconjurat numai de doamne (probabil or fi si domni, dar n-am apucat eu sa-i vad!...) asta nu ma deranjeaza prea mult, atat timp cat nu intram in conflicte misogino-feministe!... Amorena, exista o mie de motive pentru care aceasta alternativa, desi posibila, nu este indicata. Nu intru in amanunte, dar oricum, Anglia nu e o tara unde mi-ar place sa raman (de fapt eu consider ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa) dar mai ales am mari rezerve in ce priveste educatia copiilor in aceasta lume... Ar fi multe de spus si nu insist. Pedepsirea unui copil implica extraordinar de multa diplomatie. Poate eu nu dau intotdeauna dovada celui mai eficient mod de actionare… Am recunoscut si voi recunoaste intotdeauna ca sotia are un stil foarte original in a trata anumite probleme grave, si de multe ori m-a uimit si pe mine, desi uimirea initiala avusese loc la inceputul-inceputului, cand am vazut-o pe strada si cand am avut un monolog cu… Dumnezeu : « Doamne, pustoaica asta o sa-mi fie sotie, iar tu o sa ne dai binecuvantarea Ta, ca nu se poate altfel ! » Si nu stiu cum, ca Dumnezeu chiar era atunci pe aceeasi frecventa cu mine, ca m-a auzit… Nu, nu, nu glumesc. Nu ne cunosteam, dar de chestia asta m-am ocupat eu in zilele urmatoare… Ce nu face omul cand i se pune pata ?… Dar in sfarsit, vorbeam de pedepse !... E foarte delicat sa-i spui unui copil ca nu e voie sa vorbeasca urat cand el aude pe strada toate porcariile lumii. E foarte delicat sa-ti inveti copilul sa aiba si personalitate ca sa nu-ti tot vina batut acasa, sau sa inceapa sa planga daca unul mai « smecher » il ia in balon, dar nici sa nu ajunga batausul cartierului, gata oricand de o noua incaierare. E foarte delicat sa-i interzici sa faca un anumit lucru, cand tu stii bine ca interzicandu-l nu faci decat sa-i stimulezi si mai mult curiozitatea si obsesiile ! In chestiunile « barbatesti », m-am implicat atat cat mi-a stat in putere in timpul avut la dispozitie in preajma lor, sau in discutiile saptamanale avute la telefon. Dar anumite decizii se iau la fata locului, iar eu sunt mult prea departe de ei. Deci tot sotia … Care e o… originala !!! Intr-o zi, pe cand se intorcea de la serviciu, a fost asaltata de o gramada de prichindei : « Doamna Gabi, Mihaita a fumat ! » Cum poate primi o asemenea veste un parinte despre copilul lui de numai 7 ani ? Cu atat mai mult cu cat in familia noastra nu se fumeaza ! In mijlocul copiilor se schimbau priviri pline de subinteles: „Mama-nene, de care-o incaseaza Mihaita, de-o sa se-auda din gara!...” Mihaita parea ca mediteaza cu profund regret la ideea de „prieteni de joaca”! Mama-sa nu l-a intrebat nici daca-i adevarat si nici n-a avut vreo reactie de shoc. Ba chiar a zambit larg, desi in suflet i se rasucea un fier rosu. L-a rugat sa-si continuie joaca, iar ea a renuntat sa mai intre in apartament, ci a intrat in primul magazin de unde se puteau cumpara tigari. S-a interesat de cele mai tari pe care le aveau si s-a decis la Marlboro. A cumparat un pachet, a cumparat si bricheta, apoi s-a intors si i-a strigat pe amandoi sa mearga in casa, desi Catalin nu avea nici o cadere in abatere… Mihaita se astepta la orice, chiar si la bataie, desi mama-sa ii plesneste mult prea rar… Si totusi, mama-sa parea atat de calma incat il deruta complet pe copil. I-a invitat pe amandoi sa ia loc la masa, apoi s-a asezat si ea, atacand frontal: „Mihaita, din acest moment eu inteleg ca tu te-ai maturizat. Am crezut ca am doi copii, dar se pare ca pe tine problemele te apasa din greu, daca ai decis sa te apuci de fumat. Intr-un fel ma bucura ca nu trebuie sa-ti mai cumpar jucarii, nu trebuie sa-ti mai citesc povesti, nu trebuie sa-mi mai fac griji din cauza ta, fiindca de-acum incepi sa iti cauti singur de viata. Eu nu pot decat sa te felicit pentru alegerea facuta asa de devreme. Tocmai de aceea ti-am cumparat eu primul pachet de tigari!” Copii erau complet uluiti si nu le venea sa creada ca ce aud este adevarat, desi nu era pentru prima oara cand mama-sa ii punea in fata unor situatii aparent incredibile. Desfacu cu grija pachetul de tigari, incercand sa nu-si tradeze nervozitatea, stangacia, diplomatia… Ii intinse pachetul desfacut si il invita sa se serveasca. „Hai, ia, nu ma tine cu mana intinsa, ca nu-i frumos! Tu nu trebuie sa te feresti de mami sau de tati cand faci ceva. Ca, Doamne fereste, poti sa dai foc la casa daca incerci sa te ascunzi. Fumezi ca un barbat, fara jena, atunci cand iti vine cheful. Poftim si scrumiera!... Hai sa ti-o si aprind, ca poate nu stii inca sa folosesti o bricheta!...” Copilul ezita, dar la privirea hotarata a mama-sei, o aprinse si trase fumul in gura, pufaindu-l imediat. „Da’ ce faci, mama, strici bunatatea de tigara? Trage , mama, in piept, ca sa simti macar ce inseamna sa fumezi!” Copilul se conforma si trase adanc, apoi incepu sa tuseasca si se sprijini de masa, sa nu cada de pe scaun din cauza ametelii. Mama-sa il sprijini, usor, dar nu se agita sa-i dea prea mare atentie. L-a intrebat daca mai vrea un fum, iar el a facut semne disperate ca nu. „Ei, Mihaita, cam asta implica tigarile, iar de-acum, cand ti se mai face pofta, le gasesti aici, la vedere, in bucatarie. Acum vino sa te pup!” Cand copilul se intinse la pupat, ea avu o reactie de sila: „Bleahh, dar tu puti, mai, mama! Cum sa te mai pup eu, daca tu puti in halul asta? Cred ca va trebui sa nu te mai pup niciodata si nici nu stii tu cat de mult rau poti sa-mi faci , daca-mi iei pana si fericirea de a te mai pupa!” Mihaita a inceput sa planga, si a plecat catre baie, unde s-a spalat pe dinti, folosind tot tubul de pasta, pentru a scapa de gustul de tigara, care parea sa nu se termine niciodata. Intr-un tarziu, reveni, stand destul de departe de mama-sa, ca nu cumva mirosul lui respingator sa-i faca cumva rau ei. Apoi ii marturisi sincer ca el nu va fuma niciodata, si nu intelege de ce unora le plac tigarile, cand ele au un gust atat de rau, de care nu mai poti scapa, oricat te-ai spala pe dinti! Sotia se felicita in gand de reusita experimentului, dar tot mai trecea din cand in cand sa verifice daca nu cumva mai lipseste vreo tigara… La cateva luni, cand am ajuns acasa, am intrebat ce-i cu pachetul ala de tigari, iar ea mi-a raspuns: „Nu te atinge de el, ca-i al lui fi-tu al mare!!!”

[melina34]

minunate si speciale povesti; chiar daca v-ati instrainat un pic, va vetzi regasi cu sigurantza; avetzi nevoie de timp pt voi, doar voi doi, undeva, cindva....

[Crystinne]

Ca om: Poti sa traiesti sub acelasi acoperis si sa te simti instrainat... Poti sa traiesti in acelasi oras si sa te simti instrainat... Poti sa lucrezi de dimineata pana in noapte si sa te instrainezi de ai tai chiar fara sa vrei; te trezesti, candva, poate prea tarziu, ca au crescut copii, iar tu nu ai avut timp sa te bucuri langa ei... Candva cand le vei spune ca pentru ei ai muncit, sa aiba de toate, ei iti vor reprosa poate: " dar nu am avut ce este mai important, o mama, un tata..." Multe se pot intampla... eu cred ca depinde de fiecare cum vede viata si ce asteapta de la ea. Ne nastem intr-o familie (cel mai norocos caz) ne facem o familie; copii nostrii isi vor face si ei o familie... ca membru unei familii poti ramane sau pleca... depinde ce "functie" detii... dar poti sa te simti strain si daca ramai. Cam ciudat si abstract poate. Dar cred ca cel mai important pentru voi este ca sunteti doi oameni minunati (din povesti) si ca pareti sa faceti fata la incercarile vietii... Sper sa nu va lasati!