Iubirea ce se stinge

[Oblio]

Ma intrerup din firul cronologic al intamplarilor. Poate ca ar fi indicat sa nici nu mai amintesc despre astea vreodata, dar nu stiu cum se face ca , pe de o parte exista in om o curiozitate dezarmanta de a cunoaste intimitatea si simtamintele altora, iar pe de alta, simtim de multe ori nevoia sa ne confesam, pentru ca, din experientele noastre, altii sa poata trage concluzii. De multe ori asta duce la riscul de a fi intelesi gresit, judecati, trecuti la antipatii... Si ce-ai putea sa faci, cand si tu la randul tau il judeci pe altul fara sa stii prea multe lucuri despre viata lui. Dac-ar fi sa ma caracterizez, nici nu stiu dac-ar trebui sa ma numesc o persoana dificila, sau una extrem de maleabila. Depinde cum se pune problema: daca cel cu care sunt intr-o combinatie sau alta, vine cu "conditii", deja aproape ca nici nu mai sunt atent de ce fel de conditii este vorba... Ma irita termene ca "impunere a unei reguli" sau "acceptarii compromisurilor" (eventual enumerate pe o lista mai lunga). Am considerat intotdeauna ca intre oameni de cuvant nici nu e nevoie de reguli sau cuvinte prea multe. Totul vine de la respectul pe care eu il ofer si il astept in egala masura. O privire este mai mult decat indeajuns, pentru a intelege ca ceva nu merge cum trebuie. Dar nu una de dispret, aroganta, superioritate (stii, tu nu esti de nasul meu!...) Astea ma catapulteaza la extrema cealalta a notiunii de intelegere. Ofer TOTUL, pana la orice fel de sacrificiu, dar nu ma unili, ca vei primi umilinta in toata splendoarea ei!... Nu stiu, poate pentru noi, barbatii, este foarte greu sa intelegem femeia si suntem nevoiti de cele mai multe ori s-o acceptam asa cum este ea, fiindca, probabil, asa cum o avem, asa o meritam (cel putin asa ar trebui sa fie, iar daca nu se intampla asa, undeva ipocrizia se lafaie, iar cel care se vede golit pe dinauntru, nu intelege deloc de ce trebuie sa i se intample o asemenea nenorocire!) Am fost si voi ramane un visator, care se lupta, precum Don Quijote, cu morile de vant. Nu conteaza in ce fel de poleiala sunt invelite cuvintele, daca dincolo de ele se intrevede suferinta unui suflet nevinovat. Undeva, cineva, a venit si a expus o splendida poveste de dragoste, care in termeni mai populari se numea adulter in toata puterea cuvantului. Ca de obicei, desi altora le dadeau lacrimile de emotie, eu am decis sa intreb daca si-a imaginat cumva ca cel inselat (care era un om respectabul si linistit) s-ar putea arunca inaintea trenului?... Bineinteles ca n-am mai "vazut-o" dupa aceea! In aceasta seara sunt din nou intr-o asemenea faza, cand descopar doua din fetele pe care le cunosc de foarte multa vreme, abandonate fara drept de apel, una dupa trei luni, alta dupa mai bine de un an. Cum oare poti imbarbata un om parasit? Ce cuvinte sa gasesti, pentru ca esecul lui sa fie trecut cat mai usor? Poate ca orice vorba este de prisos. Fiecare stie exact ce doreste de la viata si nu poti condamna. Nu trebuie sa te cramponezi de nimic, daca vrei sa-ti fie tie bine! Dar anul acesta parca am fost martorul celor mai stranii intamplari, cand divorturile s-au tinut lant. Nu stiu exact ce se petrece acolo. Probabil nu-i usor sa se accepte anumite aspecte. Dar daca dupa trei, cinci, zece sau duazeci de ani de convietuire, ajungi la concluzia ca omul cu care ai facut copii, ai facut o casa, ai trait necazuri, dar si bucurii, care om nu e mai bun dar nici mai rau decat altii, te-a respectat, nu te-a jignit, dar mai ales ati spus acolo, in fata lui Dumnezeu "La bine si la greu, pana ce moartea ne va desparti!" , sa fie abandonat, fiindca "altul" ni se pare mai bun (de obicei... mai cu bani, dar asta poate fi doar in imaginatia noastra!), pe mine ma sfasie total! Am vazut asemenea oameni, care , dupa un asemenea esec, nu-si mai gasesc linistea. Tot incearca sa dea vina pe ei, ca poate au gresit in cutare loc, sau in cutare loc, dar tot nu isi explica foarte clar "de ce?" Cum poate cineva sa treaca atat de usor cu vederea peste sufletul unui om cu care-au impartit la inceput dragostea si saracia!... Oare anii multi de sacrificiu, chiar nu conteaza? Avem dreptul sa dam totul la spate pentru ca ne-a intrat o idee in cap, care ni se pare mai roza? Nimic in viata nu-i intamplator si pentru fiecare va veni o zi cand va avea o mie de motive sa regrete! Stiu ca s-ar putea sa devin foarte antipatic pentru anumite persoane! N-am tinut niciodata sa fiu un model. Doar ca eu nu condamn greseala care-i omeneasca, ci usurinta cu care se iau decizii cu termen indelungat de reflectie, calcandu-se in picioare nu doar sufletele unor oameni, ci si destinele unor copii nevinovati!...

[amorena]

Offff,cata dreptate ai draga Oblio[ilp].Esti mereu surprinzator prin tot ceea ce scrii[flo][flo][flo][flo][flo] Amorena

[parpalak]

Oblio, daca jurnalul sotiei tale NU incepe cu "Dragul meu sot, urmatoarele insemnari poti sa le impartasesti cu cite mii de utilizatori ai oricarui forum doresti" sau ceva asemanator, nu pot decit sa-ti tin pumnii ca sotia ta sa fie pe atit de inteleapta pe cit o credem cu totii, dupa ce am parcurs extrasele cu pricina. Cit despre povestea a doua, nu pot decit sa-ti tin pumnii ca ea sa fie MULT mai inteleapta decit credem cu totii... Daca nu se intelege prea bine din ce-am scris mai sus, sa ma repet: nu te judec, nu te acuz, doar iti doresc tot binele din lume, basca un pic de noroc. (in pofida eforturilor tale de a-ti bate cuie-n talpa). Dar daca te pricepi la fel de bine la cuvintul vorbit cum te pricepi la cel scris, nu ma indoiesc ca o sa "iesi la liman". Numai bine. Sanatate la bebei si mamici. http://community.webshots.com/user/parpalak

[korinna]

Parpa..nu stiu de ce-mi miroasea troll si a povesteincitanta..desi nu vreau sacadem in capcana de a nu mai crede pe nimeni. Discutiile filozofale...pot obosi..si ajungem niste mamici nevricoase. ..Pana la urma e chestie de bun simtz.....sa dezvalui gandurile celui mai aproape al tau....sa pui pe masa o aventura virtuala.... Oblio nu asteapta nici un sfat...nimik....doar sa se descarce probabil.... nu judec pe nimeni...nu am calitatea asta..fiecare doarme asacum isi asterne.....darca samentii o casnicie..iti trebuie nervi tari si mai ales dorinta de a face asta KORINNA mamika x 2

[danv]

Draga Oblio, multe si frumoase cuvinte am citit,uneori prea frumoase ca sa nu ma tem ca izvorasc din orgoliul celui ce le cunoaste puterea... Constat ca esti predispus la introspectii, de aici si intrebarea : daca te simti slab, vulnerabil in fata ispitei/drogului, cum de te consideri atat de puternic incat sa te opresti la timp, evitand complicatiile ? Libertatea, iti dau dreptate, nu ti-o da partenerul de viata (oamenii nu au drepturi unii asupra altora), ci Dumnezeu, care, tocmai pentru a nu ne impune nimic, ne-a daruit liberul arbitru... Cu putina credinta si smerenie, fidelitatea conjugala nu ar mai fi o (alta) vorba in vant... Pe tine te ajuta, in plus, o familie minunata... Daca Dumnezeu ar tine un jurnal, in care ne-am putea citi fiecare existenta, ni s-ar face rusine de ceea ce ar dezvalui cuvintele/poemele noastre...de iubire... Pe scurt, daca acum ai impresia ca esti stapanul lor, eu iti doresc sa nu devii niciodata sclavul cuvintelor frumoase... http://www.omfs-ct.ro/ioana/pagina_ioanei.htm

[Oblio]

Mda, se pare ca am reusit performanta de a va pune nervii la incercare, ceea ce nu a fost catusi de putin in intentia mea. Poate s-ar cuveni de la inceput sa spun un lucru: minciuna nu incape in viata mea si n-am agreat-o niciodata. Daca uneori am fost nevoit sa ma complac ii situatia de a fi mintit, asta s-a intamplat fiindca o accept altuia ca pe ceva omenesc, si o iert in cazul in care persoana merita asta. Dar eu personal nu sunt genul. Spuneam ca mi se intampla destul de frecvent sa descopar minciuna,fara sa urmaresc asta. Ei, si ce? Trebuie sa pun un om la zid pentru asta? Normal, nu-i prea comod, dar n-am sustinut niciodata c-as fi perfect. Caut celuilalt circumstante. Si chiar daca nu prea le are, eu tot i le gasesc!... Trist este cand acea persoana nu-ti da tie nici un fel de circumstanta... Dar, in sfarsit, sa nu ne indepartam. Se pare ca uneori, pentru anumite persoane, in timp ce urmaresc un film la tv, este imperios necesar ca in timpul pauzei publicitare, sa intervina crainica si sa explice de ce titlul filmului se numeste asa si mai ales care-i dom'ne situatia reala dintre cei doi?... Titlul??? Sunteti siguri ca ati citit acel jurnal cu destula atentie? Oare nu se vede acolo cum iubirea moare? Oare nu se vede acolo tot zbuciumul lumii adunat intr-un suflet de om? De aceea am numit acest jurnal, fara sa prea stau pe ganduri, asa cum l-am numit! Daca aveti sugestii pentru un alt titlu, va ascult cu placere. In alta ordine de idei, familia mea (copii si sotia), au fost, sunt si vor ramane pentru mine cel mai important lucru din viata mea. Multumesc lui Dumnezeu pentru ca-i am! Probabil sunt un norocos! Si, apropos de noroc, imi amintesc de ziua in care ne-am casatorit. Am avut surpriza sa vina unul dintre cei mai buni prieteni, acum jurnalist in Canada (Geo Sava, poate acest nume spune ceva unora!!!). Cand una din prietenele noastre comune ii spune lui Geo: "Mare noroc a avut Culai de Gabi in casatoria asta!", Geo a privit-o ingaduitor si i-a raspuns: "Eu n-o cunosc pe Gabi, dar dupa parerea mea cred ca mare noroc a avut Gabi de Culai!!!" Ca oameni, cred ca am fost facuti unul pentru altul. Avem amandoi o asa doza de bun simt incat altii probabil ne-ar plange de mila!... Problema este ca bunul simt nu prea face casa buna cu idealurile materiale, si din acest motiv visele noastre par sa bata pasul pe loc, uneori! Cred ca din tot ce-am scris pana acum, am reusit sa creez o imagine cat de cat reala a ceea ce sunt de fapt. Sunt constient ca am un potential si un entuziasm pe care multi si-ar dori sa-l aiba. Si totusi oportunitatile se perinda prin alte zone fata de cele pe care eu le frecventez. Din pacate nu poti merge in audienta la Dumnezeu sa-l intrebi daca nu cumva pe tine te-a trecut pe dunga, la lista aia a norocosilor!...Poate eu suport mai usor timpul care trece, desi dorul si neputinta uneori ma termina! Dar ea, cat va mai putea duce greul de una singura? Statutul meu aici nu-mi permite sa las totul balta si sa plec in tara. Am investit enorm, pentru ca intr-o zi sa pot spune: "Da , a meritat!" Dar cine ne mai inarmeaza cu rabdare si mai ales, cine va putea da inapoi atatia ani de sacrificii? Si-atunci cum poti sa nu vezi..."Iubirea ce se stinge!"?

[danv]

Draga Oblio, sa nu zici ca n-ai orgoliu ca tot omul , ca nu te cred, te-ai cam suparat si ai inceput sa acuzi pe undeva prin subtext... Da' sa stii ca nu era nimeni obligat sa se raporteze strict la titlul/esenta povestii... Eu cred ca au priceput toti despre ce este vorba si "crainica" nu trebuia sa revina cu informatii... Mie, personal, alte detalii mi s-au parut demne de aprofundat, de pilda cum e ajutata iubirea sa se stinga - si nu de tine, nu privi totul la modul personal, nu de distanta sau de interese materiale, ci de...cuvinte, aceste cuvinte in care, uite, punem atata suflet, si ele ne deturneaza bunele intentii... Nici macar nu stiu daca mie imi adresai ultimul raspuns, dar am simtit nevoia sa-ti spun ca nu ai reusit performanta de a-mi pune nervii la incercare, ci doar pe aceea de a ma convinge ca preferi drumul drept... Sa dea Domnul sa ajungi cu bine unde ti-ai propus ! http://www.omfs-ct.ro/ioana/pagina_ioanei.htm

[iulian1969g]

Draga Oblio (cam ciudat modul meu de adresare, dar asta e...) Impresia mea este ca scrii foarte, foarte mult si nu cred ca mai ai posibilitatea sa primesti si sa analizezi raspunsurile...ceea ce nu este bine. Eu sunt de parere ca trebuie pastrat un echilibru: spui niste lucruri (iar tu, slava Domnului, SPUI...), dar trebuie sa astepti pana cand primesti raspunsurile! Altfel, risti sa spui un monolog...si la ce ti-ar folosi acest lucru (nu ti-ar fi de folos nici tie, si nici noua)? Uite, am sa-ti dau niste exemple de lucruri pe care le-ai spus, dar la care nu ai primit raspuns, sau , mai bine zis, am impresia ca nici nu prea ai dorit foarte mult sa astepti pana primesti un raspuns: “...Se cauta de obicei persoana ideala. Nenorocirea este ca "idealul" de astazi sa devina maine o caricatura hidoasa! Prin ce metamorfoze, nu pot patrunde esenta!” “Unde incepe transformarea idealului in monstrul de langa noi? Si cine "hraneste" alchimia asta teribila, in loc sa retuseze orice tendinta de malformare?” “A tolera, inseamna de multe ori a accepta. Iar a accepta , inseamna a pierde din actiuni. Dar a fi intolerant, inseamna a te crede mai presus de cel de langa tine, iar asta poate insemna umilinta.” “Ce inseamna de fapt "omul ideal", "barbatul ideal", "femeia ideala"?” “Poate, alta fiinta, inlocui pe cel/cea care a constituit pana la un moment dat "persoana ideala"? Oare nu-i o dovada de mare slabiciune aceasta schimbare de decor?” “Si-atunci care sa fie concluzia? Poate ca « IDEALUL » este absolut subiectiv si de cele mai multe ori dispare in momentul in care ai impresia ca l-ai atins.” “Femeia ideala este cea pe care o studiezi discret in metrou sau pe strada, minunandu-te de forma unor contururi desavarsite !...” “Femeia ideala ESTE (pentru mine) sotia mea, care mi-a daruit doi « nazdravani » pentru care am toate motivele sa fiu fericit, careia nu i-am spus niciodata « te iubesc » din teama de penibil nicidecum ca n-ar merita” “Atat timp cat prezenta mea ii face inca placere, ea este pentru mine femeia ideala.” “Si totusi care ar fi formula generala, valabila pentru orice tip de caracter, de care ar trebui sa se tina seama, atunci cand trebuie facut un plan de atac in cucerirea acelui scop?” Formula este: schimba planul de atac pentru cucerire, in plan de iubire pentru imbratisare. “Ne nastem sub un semn, iar de la un moment dat, cand incepem sa ne dam seama ca ceea ce ne inconjoara, sunt in deplina comuniune cu propriile noastre decizii, si ca deciziile noastre pot modifica vietile altor oameni in bine, ne cuprinde bucuria pe de o parte ca viata noastra este mai importanta de cat am vrea noi sa credem, dar si durerea fiindca - ocupandu-ne de scopurile "salvarii" altora, propria noastra viata nu va straluci niciodata pentru noi insine, decat prin ochii celor ce vor veni dupa noi, dar care la randul lor ar putea sa nu constientizeze niciodata de ce viata lor va avea mai mult soare fata de a altora.” “ Si, toata lumea stie ca Dincolo de inocenta, e alunecare ! “ Si acestea sunt doar...cateva exemple! Eu cred ca este bine sa spui la ce anume astepti raspunsuri (sa faci o lista de prioritati), iar noi, in functie de "cat putem duce", ti le vom oferi. Parerea mea! Iti doresc toate cele bune sufletului tau. Giuliano

[Oblio]

Departe de mine gadul ca n-as avea orgoliu. Ba uneori am impresia ca acest orgoliu imi creaza multe probleme in viata! danv, imi pare rau daca ti s-a parut ca fac aluzie la tine. Mai mult: in momentul in care ma apucasem sa scriu, postul tau nici nu aparuse; am observat dupa aceea ca intre timp mai postase cineva. Eu nu ma opresc la astfel de detalii. Fiecare este liber sa faca din viata lui exact cum crede de cuviinta. Ma doare cand vad oameni suferind, dar iarasi revin si spun ca nu stie nimeni ce se intampla acolo de fapt, si cam pe unde se afla adevarul. Poate ca nici n-as vrea sa stiu, ca sa nu devin prea transant in pozitia mea. Eu, in general, citesc printre randuri. Nu sunt partinitor nici cu femeia, nici cu barbatul. Omul trebuie sa aiba o valoare morala. In momentul in care are tendinta de a-l desconsidera pe cel de langa el, incepe revolta. In rest, nimic. Nu vreau sa supar pe nimeni, prin tot ceea ce scriu, si n-as vrea sa-mi fie luat ca o ofensa la adresa cuiva. Poate am vizat o anume "poveste" la un moment dat, dar asemenea povesti exista pe toate forumurile si n-as vrea ca autorul (care inca n-a indraznit sa scrie nimic pe-aici) sa se simta profund lezat si obligat sa vina cu argumente. Sunt lucruri in viata pe care EU nu le fac. Dar altii pot sa le faca! Este dreptul lor!!! Deci, imi pare rau, nu trebuie sa te necajesti! Nici o aluzie, te rog sa ma crezi! [bere] ............ Later edit: iulian1969g, tu iar ma faci sa zambesc! Ce se intampla, nu putem tine ritmul? Poate ca intr-adevar n-am prea asteptat raspunsuri, dar nici nu s-a avantat cineva in "despicarea firului in patru", pentru ca "pledoaria" mea sa se impotmoleasca intr-un fel. Am spus pe undeva ca anul acesta am vazut divorturi dintre cele mai ciudate, am vazut oameni suferind enorm si care nu se pot obisnui cu gandul rupturii. Acesti oameni fac parte din cercul meu de cunoscuti si prieteni si nu pot sa trec cu vederea, pentru ca-mi pasa! In plus, tu la un moment dat amesteci lucrurile: Idealul ca model, este o tema, iar idealul ca scop este o cu totul alta tema. Oare mai trebuia sa revin cu detalii in acest sens? Daca eu ca om, consider ca mi-am gasit Femeia Ideala, am foarte mari rezerve ca am reusit sa ma apropii de Idealul-scop!

[casandra]

Cred ca oricat de mare ar fi iubirea, departarea in timp si spatiu isi spune cuvantul. Daca i-ai avea langa tine, nu ai mai avea timp si interes sa te aventurezi intr-o relatie virtuala si probabil ca relatia dintre tine si sotia ta ar fi "reala" si nici unul dintre voi nu ar mai simti ca incet-incet legatura dintre voi dispare. Am inteles ca eviti sa iti aduci copiii cu tine din cauza scolii, dar baietelul tau cel mic are 3-4 ani, iar cel mare 7, deci materii prea dificile nu au cum sa faca nici in Romania, nici in Anglia, doar ca si-ar pune la punct engleza, iar daca crezi ca scoala e prea usurica, seara poti sa stai cu ei sa le povestesti/citesti/inveti, sa simta si ei ca esti alturi de ei, cu trup si suflet - asta cred eu ca e cel mai important pentru copii. Eu te-as ruga sa te gandesti si la posibilitatea sa ii aduci alturi de tine.