Rezident in Coreea

[Tareia]

Va salut pe toti si in spirit coreean imi inclin capul, zambesc si spun Anyong- haseyo? De ceva vreme primul forum pe care il deschid este "Calatoriile sufletului" pentru ca simt ca ma imbogatesc citind despre ceea ce au vazut si trait altii pe meleaguri atat de straine noua romanilor care inca nu am avut sansa sa calatorim prea mult in lume.De aceea m-am gandit sa scriu si eu despre Coreea si sa dezvalui lucruri care poate numai aici, in partea aceasta de lume se intampla. Am venit in Coreea de Sud pentru prima oara in anul 2001 intr-o luna dogoritoare de august, la invitatia celui care avea sa-mi fie sot cateva luni mai tarziu. Mi-a spus ca vrea sa vin acolo pentru o luna sa cunosc cultura lor, adica mai direct spus, sa stiu in ce ma bag daca ne vom casatori. Primul contact cu cultura lor a fost pe avionul Paris-Seul, unde m-a intampinat mai intai Anyong-haseyo? -ul stewardesei imbracata intr-un costum traditional coreean de un colorit deosebit si apoi multimea de ochisori oblici permanent atenti la ce fac oamenii din jurul lor. Mi-au placut intotdeauna ochii lor zambitori,iar acum ca eram inconjurata de o mare intreaga ma simteam si mai bine. Faptul ca eram straina - alba - ii facea sa priveasca mai atent si sa straluceasca altfel. Asta e una din realitatile coreene: oamenii din rasa alba sunt vazuti ca superiori si de aceea se uita cu admiratie si uneori cu jind la tenul alb, pleoapele duble, nasul mic si indreptat ferm inainte, fata ovala si ingusta, buzele subtiri ale occidentalilor. Multe tinere isi fac operatie estetica la pleoape pentru a le face sa para din doua bucati. E cam complicat sa explic asta pentru ca nici eu nu inteleg prea bine ce au impotriva pleoapelor lor. De curand povesteam cu o mama cu care m-am imprietenit in parcul copiilor in timp ce eram cu baieteii nostri la joaca, o femeie inteligenta si foarte sufletista de altfel, si ea m-a intrebat : "Vad ca baietelul tau nu are pleoapa dubla,deci in Romania oamenii considera ca el e frumos sau nu?" Nu stiu de ce,dar mi s-a parut inutil sa incerc sa o conving de faptul ca preocuparea pentru pleoapa dubla sau dintr-o bucata la noi nu exista. Am raspuns pur si simplu ca pentru mine baiatul meu este foarte frumos asa cum este,fara pleoapa dubla. Am mai facut si alte constatari in avion, obiceiuri pe care aveam sa le regasesc mai tarziu in diferite situatii, dar le voi scrie in mesajul urmator, in caz ca am acordul vostru de a continua cu ce se mai crede sau se face prin Coreea. Alexandra (pe numele coreean Tareia)

[Corina]

Draga Alexandra,m-ai facut curioasa!!!Astept cu nerabdare continuarea. Pupici Corina si Anna nazdravana Quand on veut une chose, tout l'univers conspire à nous permettre de réaliser notre rêve. ( Paolo Coelho)

[clau07]

Alexandra, as vrea sa ne spui mai multe despre tara in care traiesti si oamenii cu ochii oblici. Asteptam continuarea[pup] Claudia

[Danro]

Buna Tareia,[hia] Am citit cu mare interes mesajul tau si mi-a facut placere. Imi doresc f. mult sa aflu despre acel colt de lume si sa ne povestesti despre cultura,obiceiurile lor si nu in ultimul rand prin ce ai trecut tu acolo.Nu mai pun faptul ca se distinge clar frumusetea cu care povestesti si ne face o mare placere.Se vede ca ai talent la scris,de cum ai inceput subiectul. Nu intamplator iti scriu,din celalalat colt al lumii[canada],fiindca unde lucrez eu aici(Universitate) sunt inconjurat de ochi oblici!( cum iti place tie sa spui).Cel mai bun coleg al meu este din Coreea(de Sud) si dupa ce am citit mesajul tau, i-am spus Anyong-haseyo[asia] si a ramas placut surprins.(iti dai seama ce surpriza i-am facut!) Sunt convins ca e o tara minunata,cu oameni deosebiti,spun asta fiindca colegul meu este un tip care are toate calitatile,este serios,inteligent si stie sa glumeasca.Eu i-am zis ca-l asociez un pic cu "tipic" german, fiindca sunt asa de disciplinati.De fapt cunosc mai multi,dar cu el sunt cel mai apropiat. Deci, te asteptam cu mare drag....si cat mai repede sa ne scrii![bis][bis]

[Elena]

Tareia, Bine ai revenit cu povestiri despre Coreea![flo] Dupa ce ne-ai povestit asa frumos in iarna, inainte de a pleca in Romania, am asteptat cu nerabdare sa revii. Cu drag, Elena P.S. Numele Tareia are vreo semnificatie? este numele de familie sau ? Elena&Laura

[OtiliaLia]

Te rog, continua. E foarte interesant ceea ce ai scris. Si sigur ce ar urm va fi la fel de captivant. Lia-S

[Gabriela B.]

Buna Tareia sigur ca dorim sa ne scrii din "lumea ta". Eu personal citesc cu mare bucurie si nerabdare despre obiceiurile, cultura, traditiile altor popoare! Asa ca....asteptam cu nerabdare. Mai ales ca aici, in NZ sunt o multime de asiatici. Fetita mea are o prietena coreanca iar eu sunt impresionata de bunatatea ei...Nu are nici cea mai mica doza de egoism acest copil de 6 ani. Imparte absolut totul cu Maria, fetita mea. Daca in magazine este servita cu bombonele, acadele sau altele asemenea..totdeauna intreaba politicos daca poate sa ia si pentru prietena ei...Si ii aduce la scoala, a doua zi, sau chiar dupa week-end. Purtarea ei a facut-o si pe Maria sa se schimbe, sa imparta jucariile cu toata lumea si...sa invete ca nu ea este cea mai importanta persoana din lume. Cu parintii coreeni ne-am vizitat de citeva ori, dar ei sunt atit de politicosi, stau cuminti pe un scaun si se apleaca la fiecare miscare a mea...multumesc la fiecare secunda...si...prea multe nu stiu...Maria ma amuza cind imi spune ca ea a invatat 2 limbi: engleza si chineza...Stie ca sunt 2 tari diferite, si chiar ea stie sa deosebeasca un chinez de un japonez sau coreean....lucru de care eu habar nu am...Chiar spune ea ca sunt asa de diferiti...si se mira ca eu nu vad... Deci..abia astept sa citesc ceea ce vei scrie! [flo] Gabriela B.

[otau]

Salut! Povesteste te rog mai multt. In ce oras stai? Eu am fost acum cativa ani in Coreea la studii. Am fost la Ajou University in Suwon. Imi face placere sa-mi reamintesc de aceasta perioada. Intr-adevar coreenii ii privesc pe cei albi ca fiind superiori. De cele mai mute ori ti se adreseaza cu miguk saram nu-i asa ? Astept sa mai scrii si poate facem schimb de experienta. Aurora

[Tareia]

Anyong-haseyo? Acest salut este echivalentul lui "Buna ziua!", dar tradus cuvant cu cuvant inseamna "Esti linistit?/ Esti cu sufletul in pace? "(de aceea se si pune semnul intrebarii in transcrieri si nu al exclamarii). Ma bucur ca vreti sa aflati mai multe despre Coreea si despre ce am trait si traiesc eu aici. M-am gandit sa continui povestirea inceputa, dar sa va si raspund separat la unele lucruri despre care ati adus vorba. Danro, intr-adevar coreenii se aseamana cu nemtii din mai multe puncte de vedere. In ce priveste prezenta occidentalilor in Coreea, dupa vorbitorii nativi de limba engleza, nemtii vin in numar cel mai mare aici - sa invete coreeana, sa predea germana, sa se casatoreasca sau sa traiasca aici. La fel, tara din Europa in care traiesc cei mai multi coreeni este Germania. Se aseamana prin disciplina ,seriozitate, dar si o doza de rasism si xenofobie. Pana in 1910 cand a fost cucerita de japonezi, Coreea era o tara inchisa strainilor, era supranumita The Hermit Kingdom si vesticii care se aventurau sa-i calce tarmurile erau in pericol de a fi ucisi. Asa s-a intamplat cu marea majoritate a misionarilor veniti in principal din Franta. Regele si elita de intelectuali din jurul lui considerau influentele culturii occidentale periculoase pentru popor. Si acum unii oameni mai in varsta se uita la un strain ca la un intrus. Chiar si situatia politica a Coreei a fost asemanata cu cea a Germaniei, impartita dupa al doilea razboi mondial in partea de vest si cea de est. La fel si Coreea a fost impartita in nord si sud - partea comunista aflata sub influenta rusilor si cea capitalista sub influenta americana. Tragedia lor e ca nu au reusit reunificarea asa cum s-a intamplat in Germania in '89. Sunt mult prea multe interese la mijloc si probabil cel mai grav e ca nord-coreenii, sau mai bine spus cei care-i conduc vor "elibereze Coreea de Sud de sub puterea capitalistilor americani si sa vina apoi la carma Coreei unite". Bineinteles ca din punctul de vedere al celor din sud asa ceva nu se va intampla niciodata,de aceea nu se poate ajunge la un acord comun. Elena, ma bucur si eu ca te regasesc. Chiar ma gandeam vazand subiectul despre Japonia, ce multe povesteai anul trecut si ce succes aveai. Cand m-am intors din Romania si am intrat din nou pe DC am vazut ca Julie a preluat povestirile si nu stiam ce s-a intamplat cu tine. Poate ai putea continua cu impresii despre Germania. In legatura cu numele Tareia o sa scriu despre asta undeva in continuarea povestii inceputa in primul mesaj. Gabriela, ai dreptate coreenii sunt foarte darnici, sunt invatati asa de mici, si e molipsitor intr-adevar.Mi s-a intamplat si mie cand m-am intoers pt. cateva luni in Romania sa dau haine la prieteni , ceea ce eu in egoismul meu nu faceam nici cu sora mea. Dar aici am gasit locul si oamenii care pot sa ma vindece complet de asta.Procesul e inca in desfasurare...Voi scrie o data despre cultul acesta al generozitatii prin unele experiente traite nu de mult. Si acum continui povestioara inceputa in mesajul de mai jos.

[Tareia]

Dupa ce am constatat prezenta atator ochi frumosi in jurul meu si m-am cufundat in sentimentul acela de placere pe care-l aveam de fiecare data cand, adolescenta fiind, intram in magazinele chinezesti din Cluj numai ca sa ii vad mai de-aproape, privirile mi-au coborat la picioarele calatorilor. "Dar oamenii astia nu sunt incaltati" mi-am zis cu surprindere. Majoritatea erau doar in sosete albe imaculate si nemirositoare, plimbandu-se relaxati pe culoarul avionului sau dormind pe scaune cu picioarele intinse si pantofii dati la o parte. Asta a fost pentru mine un alt soc cultural. Din punctul meu de vedere era lipsit de maniere sa stai asa in public, descaltat. Dar mai tarziu am vazut ca acest lucru face parte intr-un fel din igiena lor,fac asta din respect pentru corpul lor as spune si din dorinta lor permanenta de a se simti comfortabil, relaxati.Nu are nici o legatura cu manierele,mai mult nu inseamna lipsa de respect fata de ceilalti oameni. Oricum isi schimba sosetele zilnic, la fel face si sotul meu.( Eu deocamdata nu am cedat! Tot la doua -trei zile, ca la mama acasa cand nu era apa calda cu saptamanile sau lunile.) De curand l-am vizitat pe sotul unei prietene la firma unde lucreaza. Am intrat intr-o incapere mare cu birouri la care lucrau vreo 10-15 persoane. Femeile in tinuta adecvata, iar barbatii la costum si cravata plus o geaca-uniforma a firmei. Ajungem la sotul prietenei, al doilea dupa sef cum imi explica ea, si era intr-adevar cel mai bine pus la punct- camasa calcata frumos,cravata asortata, pantaloni la dunga. Dar, surpriza, picioarele se leganau lejer, desculte, in niste slapi de plastic. Nu stiu cum erau ceilalti angajati,dar eu in gandul meu, nu am facut decat inca o constatare referitoare la cultura coreeana si mi-am oprit astfel curiozitatea ce uneori poate veni din sau aluneca in impulsul de a critica. La fel si in restaurante lumea se descalta si isi lasa pantofii la intrare,intr-un holisor special pentru pantofi sau pe niste rafturi puse tot la intrare. Chiar daca au trecut 2 ani de cand am vazut prima data lucrul asta,in mintea mea de roman, in momentul cand imi asez si eu pantofii la intrare, imi trece un gand ca o strafulgerare: "Daca imi fura cineva pantofii?" Vreau sa va spun ca nu il exprim niciodata cu voce tare pentru ca pur si simplu mi-am dat seama ca nu se potriveste in acest context cultural. Important!Faza cu descaltatul se intampla numai in restaurantele in care se mananca stand jos,turceste, la masute joase, si deci e, pe langa faptul de a incuraja relaxarea,o masura de protejare a hainelor. Nici in casa nu se intra incaltat cu pantofii de afara. Aceasta e o regula sfanta de la care nu exista exceptie. In mod sigur.Dupa ce intri in casa te asteapta acelasi holisor sau raft pt. a-ti pune pantofii. Va spun drept, nu stiu cum fac ei cand isi uita ceva in vreo camera si vor sa se intoarca dupa ce s-au incaltat. Pot doar sa va spun sigur, ca sotul meu se descalta intotdeauna,iar eu de cele mai multe ori, dupa cateva momente de gandire in care imi apare in minte comportamentul (si sfatul)lui si al celorlalti coreeni, imi zic: "No mai lasati-ma!" si intru curajos cu adidasii in camera ca sa culeg lucrurile uitate. Cam aici se termina si impresiile declansate de cele vazute in avion,urmand cele pe care aveam sa le traiesc la intrarea in aeroport si mai tarziu in orasul sotului meu, acasa la el,...