Fobie de tot ce inseamna moarte

[Yasmin]

cam stiu eu de unde provine frica asta, cand eram micutza de tot am fos de Craciun in vizita la o prietena de a mamei undeva intr-un satuc prin Valea Mare. Acolo am plecat la colindat impreuna cu copii mai mari si in drumul nostru am trecut printr-un cimitir, noapte fiind. La mijlocului drumului mi s-a facut frica dintr-odata si am vrut sa ne intoarcem dar ceilaltti nu au vrut si am luat-o la fuga singura inapoi. Mi-am amintit de asta destul de recent, tot spargandu-mi capul de unde vine fobia. e imposibil sa o controlez singura, am incercat in toate felurile, e mai puternica decat logica. Cu mutatul greu, pt stam intr-o ditamai 'vilutza' cu vedere la Bosfor, proprietatea sotzului meu. El, care nu are nici o fobie (eu mai am si arahnofobie pe deasupra, sa vedeti din gradinutza, vara, ce paienjenei vin in casa, am vazut vara trecuta si un scorpion) nu prea intelege si ma tot consoleaza ca nu se poate intampla nimic. Asta stiu si eu, dar cand vine seara, s-a dus linistea. S-ar putea sa fie singurul si marele regret ca m-am maritat[xx(] Sa vedeti ce haios, in timp ce scriam, a intrat pe yahoo chat un prieten si de incordata ce eram de ce povesteam, m-am speriat de semnalul sonor de m-am pierdut... http://community.webshots.com/user/yasmintarakci http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro/

[mihaela_s]

Mie imi era frica de morti in copilarie. Nu mi-am cunoscut bunica si strabunicul din partea mamei, apoi au murit bunicii ceilalti in adolescenta si frica a persistat. imi imaginam ca mortii ii viziteaza numai pe rudele lor, nu pe straini. Anul acesta in ianuarie a murit tatal meu si de atunci nu imi mai e asa frica, mai ales ca am fost langa el in ultimele clipe si am vazut ce inseamna sa moara un om, iar acest lucru m-a maturizat oarecum. cateodata mi-as dori sa mai pot povesti cu el, sa-i spun ce s-a intamplat de cand el nu mai e si imi pare rau ca nu se poate. Totusi, serile cand sunt fara sotul meu acasa, desi sunt cei doi copii cu mine, becul de pe hol ramane aprins. De locuit langa un cimitir nici eu nu mi-as dori, desi sunt sigura ca nu s-ar intampla nimic. Si eu zic sa te muti daca ai posibilitatea si asa vei scapa de fobia pe care o ai. Mihaela, Diana si [bibe] Silvia http://community.webshots.com/user/mihaela_s20 www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro

[Mirunda]

Dragele mele, nu cred ca mutarea poate fi o solutie...nu poate fi fuga o solutie, caci noi nu putem fugi de noi insine...cred ca, din contra, confruntarea cu aceasta problema va ajuta la asta...cred ca aceasta frica este, pana la un punct, normala...este frica de necunoscutul imens ce ne asteapta si pe noi, odata, mai devreme sau mai tarziu... Eu ma confrunt destul de des cu moartea, prin meseria mea..asta pentru ca lucrez in spital si deseori la terapie intensiva. Eu cred ca aceasta frica se poate invinge numai atunci cand incepem sa ne confruntam cu ideea de moarte...sa ne gandim, sa citim mai multe despre acest lucru...moartea a ajuns in lumea noastra un tabu, de care parca ne este frica, parca nu am vrea sa ne contaminam cu ea...dar ea poate fi atat de fireasca, asa ar trebui sa fie...incercati sa fiti odata alaturi de un om ce se afla in apropierea mortii, un bunic , o ruda, un prieten...vorbiti cu batranii ce au invatat sa accepte acest lucru...nu fugiti de moarte, invatati sa o acceptati ca pe singura certitudine a acestei vieti trecatoare...nu va fie frica! Venim dintr-un popor care a fost atat de puternic si inteligent incat a stiut sa dea nastere unui cimitir ca cel de la Sapanta! este un lucru extraordinar, ati fost vreodata acolo? Ati vorbit vreodata cu acei maramureseni, ati vazut ce senini isi accepta ei moartea? Doamne, ce bine ar fi ca seninatea lor sa o avem si noi, toti, multe lucruri ar fi mult mai usor de inteles...Eu cred ca dupa moarte ne asteapta o minunata aventura, viata merge mai departe, dar in alt fel...de ce sa ne fie frica de asta? Va sarut pe toate, cu drag, Mirunda "Copilului tau, atunci cand este mic, sa ii daruiesti radacini, atunci cand este mare, aripi".

[MirelaV]

si eu am probleme din astea..mi-e groaza de munte (asta de cand am ramas pe munte k s-a stricat telecabina si a trebuit sa cobor pe cablu) si mai am io o fobie (ca poate asta cu muntele nu e) la apa multa..cand simt apa pe fata..daca ma stropeste cineva..nu mai pot respira..mi se face rau...dar stati linistite k ma spal..asa suport apa..[:D] si cu liftul mi-e teama putin..simt k nu mai ajung..dar ehhh...ignor si eu cat pot.. MirelaV

[anis]

Fetele, orice fobie sau frica trebuie infruntata, si bineinteles sa vrei sa scapi de ea, si sa ai ajutorul unui dr psiholog. Eu dupa un accident de masina, nu m-am m-ai urcat in masina vreo 2 ani,,si am refuzat pana la varsta de 26 de ani sa imi i-au permis. Acum totul e in regula , e ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Am infruntat frica si acum iubesc sa sofez (daca mi-ar fi zis cineva acum cativa ani....nu l-as fi crezut nici in ruptul capului)! [pup] AniS

[m34]

Chiar daca nu ai nici o problema cu frica fata de tema mortii, majoritatea oamenilor nu cred ca s-ar simti prea in largul lor sa locuiasca langa un cimitir. Pierderea unei persoane apropiate te poate face sa vezi cu alti ochi moartea, dar nu neaparat sa rezolve complet fobia. Dar fiecare om are sentimentele, sensibilitatile si modalitati proprii de a vedea si de a intelege lucrurile... Daca recomandarile celor de aici te pot ajuta sa rezolvi problema, cu atat mai bine. Eu iti spun sincer ca as insista foarte mult sa ma mut. Sper din tot sufletul sa gasesti modalitatea optima sa treci peste aceasta problema si sa te poti bucura de familie linistita, fara nici un norisor.

[bagoiu]

HRISTOS A INVIAT DIN MORTI CU MOARTEA PE MOARTE CALCAND SI CELOR DIN MORMINTURI VIATA DARUINDU-LE!

[adelais]

Yasmine, te inteleg. Am trait si eu cu spaima asta mult timp pana cand, de curand, mi-a murit cineva foarte apropiat. Am stat acolo pana in ultima clipa. Acum cred ca m-am lecuit de frica. Asadar ceea ce-au scris Mihaela S si Mirunda imi par perfect corecte. Moartea face parte din viata si trebuie inteleasa ca atare. A evita gandurile reprezinta o solutie temporara. Sfatul meu este sa incerci sa constientizezi aceasta realitate. Este dureros, dar in final, o sa simti ca o povara dispare. [pup]

[lorelei_19]

Si eu am avut fobia asta si mi-am invins-o in mare parte. Acum cel putzin pot dormi singura cu lumina stinsa si nu mai tremur cand merg noaptea pe strada. M-a ajutat o discutie cu o persoana calificata. Incearca si tu, se merita. Te eliberezi, pur si simplu! Si savureaza imaginile de vis de la balconul vilei voastre ... Sa fii fericita! Lorelei[pup]

[Yasmin]

Tare va multumesc pt sfaturi si pt ca sunteti alaturi de mine. Cu siguranta o sa merg la un psiholog de indata ce gasesc pe cineva sa imi recomande unul anume. Intre timp, dorm cu tv-ul in functiune[bang] http://community.webshots.com/user/yasmintarakci http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro/