Bebelusi frumosi si nefericiti, asteptam parinti..

[antoioana]

Pai nu cred ca Liliana a suparat pe cineva. Eu una astept cu sufletul la gura sa ne spuna mai multe. Mihai, te rog trimite-mi si mie ce vrei sa-i trimiti lui Carmen: procedurile respective si situri. Mersi mult. anto

[Flavia]

Buna Liliana, Ma bucur sa aud ca ai reusit sa infiezi si un baietel Am sa il anunt pe Andrei ca Laura are un fratior.Chiar daca tu consideri ca nu ai fost soft eu cred ca defapt ai spus lucrurilor pe nume. Acum stiu de ce ai fost mai rar pe net. Ai fost busy cu bebica. Sa iti traiasca puii si sa te bucuri de ei si abaia stept sa il cunosc si pe junior la intalnire. Flavia

[m34]

Anto, Daca le vei spune copiilor ca sunt adoptati ?... Legea spune ca trebuie sa le zici cand sunt pregatiti, ceea ce iti lasa o mare larghete. Articolele si cartile pe tema aceasta iti recomanada sa le spui cat mai devreme, chiar de la cativa anisori. Sa stii ca au mare dreptate: din cazurile cunsocute de mine, cele in care copilul a stiut de mic ca este adoptat sunt cele mai fericite; este foarte mare lucru sa auzi chiar de la un astfel de copil ca "parinti sunt cei care te cresc !" si eu am auzit acest lucru, chiar si aici pe forum. Din pacate stiu si cazuri in care respectivul a aflat situatia la o varsta mare si dupa aceea a evoluat negativ. Mai sunt cazuri in care copiii nu stiu ca sunt adoptati, dar nici nu vreau sa ma gandesc la momentul in care vor afla, daca vor afla. Este posibil sa isi piarda o parte a increderii in parintii care nu le-au spus adevarul... Cu un copil adoptat trebuie mult mai multa atentie in toate cele, dar si rasplata va fi pe masura. Sa dea Domnul familii la toti copilasii si copilasi la toti cei care isi doresc [flo] Mihai

[liliana csaki]

Iata-ma din nou! Imi tot propun sa postez si eu un subiect si sa va povestesc mai pe larg dar uite ca nu mai apuc. O adoptie presupune o procedura mai lunga de 2 luni si mi se pare firesc, e vorba de o viata de om si nu te joci cu asa ceva, cand vorbesc de adoptie inteleg toata procedura de la obtinerea atestatului si pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti. Daca te refereai(Antoiana) doar la timpul necesar aducerii copilului acasa atunci poate sa fie vorba de zile, saptamani, cu cnditia sa ai atestatul de familie apta sa adopte.Daca vreti, mie mi se pare, in ciuda tuturor plangerilor asupra procedurii, destul de relaxata, cel putin in ceea ce priveste anchetele pro si post adoptie.As spune ca sunt ca si inexistente sau oricum formale ceea ce nu e tocmai ok.Sigur, se presupune ca lucrurile decurg normal, ca parintii si copiii s-au acomodat f. bine si totul e in regula si probabil se mai mizeaza si pe faptul ca in general romanii adopta copii mici si foarte mici si-atunci si problemele de adaptare sunt mult mai mici.De ce? tocmai pentru ca cei mai multi nu vor sa se stie ca au un copil adoptat si cu putin noroc copilul nu va afla niciodata.Personal, nu cred c-as putea trai toata viata cu temerea ca cineva, candva, intr-un moment total neinspirat le-ar tranti in fata adevarul.Mi se pare criminal sa-i spui unui astfel de copil la 18 ani de pilda, tu nu esti cine stiai tu ca esti ci o alta persoana. Eu ii iubesc cu toata fiinta mea si sunt si voi fi intotdeauna sincera cu ei, ei trebuie sa stie cine sunt, cine suntem noi, sa ne iubeasca pentru ceea ce suntem nu pentru ce si-ar inchipui ca suntem asa cum si noi ii iubim.Faptul ca l-am luat acum pe David n-a fost la voia intamplarii, Laura e suficient de mare sa inteleaga cate ceva, dealtfel ea a fost cu noi la spital de fiecare data, inca nu e f. curioasa in legatura ca procedura aducerii pe lume. Am luat eu ceva carti, i-am explicat dar deocamdata n-a fost deloc interesata, poate si pentru ca de pilda n-a vazut inca o fmeie insarcinata(decat poate pe strada dar n-a intrebat nimic).Momentul insa se apropie, sunt sigura, si va fi si momentul primelor mici explicatii, deocamdata pe intelesul ei.Chiar daca varsta vi se pare frageda, cred ca sunt destul de mici ca sa nu fie traumatizati si suficient de mari ca sa le ramana explicatia intr-un coltisor al mintii, iar mai tarziu cand discutia va fi reluata(pentru ca va veni si acel moment), va exista deja baza, in felul acesta cu siguranta nu-mi va spune niciodata "m-ai mintit, toata viata mea a fost o minciuna".Si daca cumva intr-o zi, vreunul dintre ei va dori sa afle mai multe decat ii pot eu spune, vreau ca eu sa fiu cea care-l ajuta (desi sunt sigura ca inima mea ar avea ceva de furca). In legatura cu atentia ce trebuie acordata unui copil adoptat, iarasi imi permit sa-l contrazic intrucatva pe Mihai.Eu privesc acesti copii ca pe niste copii normali, faptul ca nu cresc in familia naturala nu e un handicap. Cred ca atitudinea parintelui fata de copilul adoptat trebuie sa fie identica cu cea fata de cel natural. Pozitia ta ca parinte trebuie sa fie clara, ferma cand e cazul, un copil are nevoie de niste repere intre care se misca si ele sunt aceleasi si tu esti cel ce le stabileste.Atentia suplimentara se impune, cred eu, atunci cand vei explica copilului situatia, cine este el, cine esti tu si care au fost motivele tale atunci cand l-ai ales pe el, de ce ai facut asta si poate de ce "ea" nu l-a vrut. E o situatie delicata dar cu calm si delicatete cred ca poate fi depasita. Acum, ma mir ca Adrianangi nu ne-a apostrofat nitel, ea a postat sa ne atraga atentia asupra problemelor acelor micuti si noi batem campii cu gratie in cu totul alta parte. http://community.webshots.com/user/lilianacsaki