V-ati simiti vreodata coplesiti?

[Catan]

Imi amintesc cind eram mica intr-o seara am avut o imagine stranie care m-a facut sa tresar si eram cu adevarat coplesita.Am avut senzatia ca vad un obiect care nu exisata in camera si icercam sa-l ating dar cu cit ma apropiam cu atit el se departa.Era ca o mica balanta.Chiar ma gindeam sa fi fost rodul imaginatiei de copil?Uite ce ginduri ma urmaresc acum la miez de noapte[hot].Va pupa Catan piciul nazdravan si bebita Cindy.

[Violeta]

Si eu imi amintesc tot din copilarie, imaginea unei statui albe, cam de statura mea, femeie, pe care visasem ca o cheama Augusta... (!?) Dupa ce imi aparea frecvent in vis, aveam impresia ca-i simt prezenta, acolo in pat, la spatele meu si ma apucau palpitatiile. Nu era hidoasa, dimpotriva, dar ma coplesea.[zz] Nu am uitat-o niciodata, desi nu ne-am mai revazut demulta vreme.[:)] Cu drag, Violeta

[tora97]

poate era ingerul tau pazitor...

[indiscreta]

Am 36 de ani si pentru prima data in viata mea m-am simtit coplesita acum cateva zile, adica luni, cand m-am dus la scoala si am vazut situatia la invatatura a fiica-mi: la 3/4 din obiecte ii iese media 5 si era gata-gata sa ramana corijenta la fizica, dar a scapat "la mustata". Toata viata m-am zbatut pentru ceva si m-am luptat cu tot felul de greutati: la 8 ani ai mei au divortat si eu am rams cu tata pentru care reprezentam ratiunea lui de a fi (iar el pentru mine era Dzeu); la 13,5 ani tata a murit iar surorile lui n-au vrut sa ma dea lui mama asa ca m-a luat una din ele sub tutela si am reusit sa raman in apartamentul cu chirie de la stat. Din acest moment copilaria mea a cam luat sfarsit, pentru ca aveam atributii de om mare. Din pensia de la tata si de la mama si din banii de chirie (inchiriam una din camerele apartamentului la 2 studente, ca nu ma ajungeam cu banii) trebuia sa-mi platesc chirie, intretinere, telefon, televizor, sa-mi cumpar rechizite, uniforma, sa ies si cu copiii la un film in oras fara ca cineva din clasa sa stie situatia mea, sa fac curatenie, sa spal, sa calc... Matusa mea ma controla mereu, de foarte multe ori dormeam si mancam la ea, dar avea si ea 2 baieti carora li se parea ca le fur dragostea mamei, asa ca eram nevoite sa ne alintam pe furis iar mie nu-mi prea ajungea, dar am invatat in timp sa ma multumesc cu putin. Dar si aici trebuia sa muncesc si sa-mi ajut matusa la treburile casei, care dealtfel nu mi-au prins rau in viata, ca era o buna gospodina. Am terminat liceul si n-am reusit la facultate in orasul meu (mecanica, ca fac. de lb.straine nu exista la noi in oras) si nu mai aveam dreptul la pensie, de angajat nu reuseam sa ma angajez si tot n-am disperat. Pana la urma am reusit si pe la 20 ani m-am casatorit si m-am impacat si cu mama, ca dealtfel acum nu poate sa stea o zi fara sa ma auda macar (recuperam si noi, ce sa facem) dar socoteala de-acasa nu prea s-a potrivit cu cea din targ. Eu am gandit ca maritandu-ma imi capat independenta (pentru ca matusa mea ma cam sufoca cu grija ei, de teama sa nu ma apuc de prostii), stau maritata o perioada si apoi, daca nu merge, pot sa divortez, pentru ca eram constienta ca nu era omul potrivit pentru mine. Dar am ramas insarcinata, a aparut copilul si datele problemei s-au schimbat. Sotul meu este foarte gelos, posesiv, sever si mai bate din cand in cand, ca sa nu mai spun ca daca nu-i convine ceva nu discuta, TIPA. Si cu toate greutatile tot nu m-am dat batuta, am incercat sa-l fac sa ma aprecieze si i-am demonstrat de multe ori ca sunt mai buna ca el si ca merit sa-i fiu partenera. Dar luni am crezut ca plec sa ma arunc in Dunare si n-aveam un umar pe care sa pling, pentru ca ori de cate ori am o problema el nu ma sustine si nu ma incurajeaza, iar pe mama nu vreau s-o incarc cu problemele mele. In schimb eu l-am ridicat moral ori de cate ori a avut nevoie, in speranta ca va veni o zi in care va face si el la fel. Cel mai rau ma doare severitatea fata de copil, pentru ca mi-e teama ca asta sa nu duca la alte lucruri, mai rele, sa-si caute refularea in alte tentatii ale lumii moderne. Si poate din cauza asta nu mai da randament nici la invatatura. Cam asta e!

[oanna]

Da si eu m-am simtit coplesita intr-un moment al vietii mele: atunci cand a murit mama. S-a intamplat in 2001 la 3 luni dupa nunta mea si cu 5 zile inainte de ziua mea de nastere. A facut un accident vascular si in doua ore s-a dus...... iar eu eram la plecata la facultate! Mereu am crezut ca daca as fi fost acolo altfel ar fi stat lucrurile! Ca ar fi luptat mai mult! Nu reuseam sa imi imaginez viata fara ea, nu vedeam cum o sa merg mai departe, nu mi se parea ca e posibil sa mi se intample tocmai mie!Sotul meu a fost langa mine si m-a sustinut mereu si m-a ajutat sa trec peste asta. Si nici acum la doi ani si ceva dupa, nu e zi sa nu ma gandesc la ea. Acum am trecut de faza de furie insa nu as putea spune ca m-am consolat! Probabil ca nu o voi face niciodata! Ar mai fi multe de spus pe acesta tema, dar nu vreau sa devin patetica si nici asa va plictisesc! Multumesc ca m-ati ascultat! Oanna

[indiscreta]

Bine, ca are si parti bune sotul meu! Iar fata are 15 ani si a reusit la capacitate cu medie mare, e cumintica si delicata (vorba aia, dintre toti puii cioara-l vede cel mai frumos tot pe-al ei), dar mai trebuie impinsa de la spate. Ca eu ii spun mai in gluma, mai in serios ca eu sunt constiinta ei, cum era greierasul pentru Pinochio. De asta eram sa fac infarct, ca niciodata n-a avut astfel de note. N-a fost nici de 10, ca nu m-am dus cu cadouri niciodata la scoala, dar nici de 5. Nivelul ei e mediu - 8 cu severitate, pentru ca la capacitate a avut media 8,66 si iar am crezut ca mor de emotii ca ajunge pe la cine stie ce liceu.

[camelia-daniela]

Indiscreto micä, nu cumva este indrägostitä fata ta???[:D] Exact la asta mä gindeam cind am citit mesajul in legäturä cu ea!!! Iti spun, nu din experientä, dar si copiii mei sint aproape de faza asta si mä astept la asa ceva din zi in zi!!! Fata mea are 12 ani, iar bäiatul 14...dar in citeva luni vor fi cu un an mai mari. Este general cunoscut faptul cä intr-un astfel de caz, nu prea ii mai intereseazä scoala, ca inainte!! Dacä este asa, sä n-o certi...explicä-i numai cä scoala este la fel de importantä, ca si dragostea....cä deh, amindouä tin de viitorul ei!!![:D] Nu trebuie sä-ti aprinzi paie in cap pentru asa ceva!!...dacä ai trecut prin atitea probleme mult mai grele decit asta cu bravurä, cred cä stii si tu foarte bine cä asa ceva este trecätor... Sustine-o unde poti...important este sä stie cä are unde sä plingä cind are nevoie, sau sä discute cu cineva. Tot räul e spre bine!!![:D] Cami P.S. Cind am citit titlul subiectului, m-am gindit exact la ce ai expus si tu...adicä o coplesire cu prea multe probleme si treburi de rezolvat...aici nu cred cä este cazul sä incep, cä as extenua spatiul virtual!!...si ar fi forumul prea "coplesit"!!![:D]....dupä cum vezi, eu intimpin coplesirile mele cu un [:D].