Viata fara copii?

[Miguelle]

Eu cred ca fara copii viata nu are rost. Tot ce poti face inainte sa-i ai (petreceri, excursii,...) devine la un moment dat monoton si fara rost. Sa nu crezi ca nu m-am distrat inainte sa am copil, chiar dimpotriva. Probabil trebuie sa ajungi la o saturatie din punctul asta de vedere. Si apoi sa incerci un lucru cu adevarat important: un copil. Crede-ma, e cel mai minunat lucru care se poate intampla pe lumea asta, copii sunt dar de la Dumnezeu, te fac sa te descoperi, sa te simti cu adevarat implinita. Nu cred ca o cariera (din cea mai reusita) poiate fi suficient pentru o femeie. Asta e parerea mea. Daca nu incerci sa faci copii sigur o sa-ti para rau. Si nu ca nu o sa ai pe cineva la batranete, nu cred ca pentru asta se fac copii. Copii te rasplatesc cu mult inainte de acel moment. Fiul meu de 4 ani imi spune zilnic: te iubesc, mami, si ii place sa adauge ca "mai mult decat tati". Incearca sa-ti imaginezi ce ai putea pierde.

[karol]

Pe mine m-a luat sarcina prin surprindere.De cand ma stiu am adorat femeile gravide si copiii.Ii disperasem pe cei din jurul meu.Nu eram pregatita-insa- sa am eu un bb.Bla, bla, bla, pana la urma am pastrat sarcina si s-a nascut frumusica mea, Michelle, care in ianuarie o sa implineasca 2 ani.Ce vreau sa-ti spun de fapt este ca -eu cred-in general nici o femeie nu e pregatita sa devina mama.Cand o sa vezi puiul prima data la ecograf sau cand vei simti prima miscare, o sa se schimbe atitudinea ta un pic egoista.Te-ai intrebat vreodata de ce majoritatea gravidutelor tin mereu o mana pe burtica?In sufletul lor sunt deja mamici care-si apara puii.Viata mea s-a schimbat mult de cand o am pe Michelle si n-am crezut niciodata ca am sa iubesc pe cineva asa cum imi iubesc copilul.Fara iubita mea viata mea n-ar avea sens-spun asta acum dupa ce o am. Nu pierde sansa de a deveni mamica, nimic nu e mai important decat asta.Sa nu realizezi asta prea tarziu. Cu drag.

[elena_ltd]

Cred ca e strict o problema de optiune, de perceptie asupra vietii in general. N-as putea fi categorica intr-un raspuns pentru ca decizia asta depinde de ceea ce valorizeaza fiecare si de ce numeste prioritar. (glumind, as spune ca isi calculeaza fiecare costul de oportunitate). Sa ai sau nu copii e un mod de viata in sine. Cu toate astea, chiar nu poti sa stii cum e sa ai copii pana nu ii ai. Eu fac parte dintre cele care si-au dorit copii si care, din fericire, ii si au. Nu as schimba asta pentru nimic in lume, dar ma si surprind uneori avand nostalgia "vremurilor dinainte". Inutil sa-ti spun, deja vad ca ai perceput foarte bine, multe dintre hobby-uri au ramas in asteptare (peste 1 an, 10, la pensie?), casa arata ca in urma bombardamentelor, serile romantice sunt planificate in zilele in care reusim sa pasam macar un copil pe la bunici si tot se mai interfereaza cate un pampers de schimbat intre friptura si desert, timpul se ingusteaza, prietenii fac chefuri si fara noi, in pauza piesei de teatru inrosesti telefonul cu odrasla care nu se spala pana nu vii tu si cate si mai cate. Dar... in fiecare zi a vietii mele ma mir si ma mir cum am putut trai pana acum fara ei. Cum e viata fara copii? Habar nu mai am pentru ca acum ei sunt viata mea. Elena, mama Oanei si a lui bb Mihai

[iuliana]

Eu mi-am dorit copii de cind ma stiu. M-am jucat cu papusile pina la 13 ani, deci nu pot sa iti spun cum e sa nu iti doresti sau nu fii sigura ca vrei copii. Insa cunosc persoane care nu au copii si sint f. multumite de viata lor (distractii, calatorii in lume, tzoale, parfumuri etc) si mai si cunosc persoane care au copii, dar ii lasa singuri si ii inchid in casa singuri cind ei pleaca la vreo petrecere. Eu de ex ma sacrific cu bucurie si imi spun ca las toate astea pe mai tirziu, deoarece copilul meu e bucuria mea. Nu i-am inteles niciodata pe cei care nu vor copii, dar nici nu i-am condamnat. Fiecare cu prioritatile lui in viata. Insa nu sint de acord cu persoanele care fac copii numai ca se gindesc ca ajung la batrinete si nu o sa aiba nici un sprijin si eventual o sa moara intr-un azil de batrini. Totusi, poate ai sa fii mirata cit de mult o sa iti schimbe viata (in frumos) un copil pe care il iubesti cu adevarat :)), asta in cazul in care ai sa te hotarasti sa faci un bebe. Surprizele vietii sint mari. http://community.webshots.com/user/emma_ana http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro

[nelia]

Of, ce bine te inteleg! Uite, iti dau doua exemple, poate iti vor fi de ajutor. Am o prietena de 10 ani, intre mine si ea exista o relatie speciala si asa va fi pina la sfirsitul vietii noastre. Mentionez ca in aceasta relatie nu exista loc de minciuna, ne cunoastem foarte bine, mult prea bine ca sa ne mai putem minti, chiar daca am vrea. Sintem firi destul de asemanatoare, cu mici diferente, una dintre ele fiind si problema ridicata de tine. Mie mi-au placut dintotdeauna foarte mult copiii, mi-i doream la fel de mult, teoretic... dar am facut-o pe Agata la 32 de ani. De ce? Pentru ca pina atunci nu a existat in viata mea tatal copilului. Dorinta exista in mine, dar doar nu-l faceam pentru mine, daruiam o viata de care raspundeam cu capul. Si cum pentru conceperea unui copil este nevoie de o femeie si un barbat, iar pentru dezvoltarea armonioasa a lui are nevoie in egala masura si de mama si de tata... e normal ca pina nu i-am cunoscut tatal nu aveam cum s-o doresc sau nu aveam cum sa stiu daca o doresc sau nu. A fost mai greu sa gasesc tatal, decit sa hotarasc venirea ei pe lume. Si cum aveam deja 30 de ani si barbati ca al meu si tata ca al Agatei nu prea gasesti chiar la orice pas (iertati-mi modestia!), intrasem intr-o panica de nu mai dormeam noptile. Ca sa ma linistesc, mi-am dat un ultimatum, daca nu gasesc un tata pina la 35, nu-l mai fac si gata, ramin singura si voi vedea ce va fi. Ma speria si gindul singuratatii, dar cel mai tare ma speria ca trece vremea si s-ar putea sa ajung la virsta la care nu mai pot face copii si sa regret enorm ca nu i-am facut cind a trebuit. Dar am avut noroc, l-am gasit la putin timp dupa aceasta hotarire... Barbatul, dar tata nu, pentru el nu prea se dadea in vint dupa copii, adica nu era impotriva lor, dar nici nu se omora de dorul lor. Alta problema aparuse acum la orizont in viata mea. Si atunci am apelat la instincte si mi-am spus ca un om cu un suflet ca al lui nu are cum sa nu fie si un tata bun, asa ca am batut saua ca sa priceapa iapa... si cum el nu prea stia ce vrea, am vrut eu si pentru el (bineinteles ca hotarirea a venit de la el, ca doar sint femeie, si acum crede ca el a vrut sa avem copii! – sper ca nu citeste si el forumul!) Si atit de bine am facut, ca acum, desi eu nu eram foarte hotarita daca e cazul sa-l mai facem si pe al doilea, el a comandat deja: mai vrea unul, si inca baiat daca se poate! Deci, nu ai de unde sa stii pina nu incerci, dar eu zic ca e bine sa te mai bazezi si pe instincte. Si... inainte de toate, cauta barbatul cu care sa vrei sa faci acest copil. Daca este in tine aceasta dorinta de a avea copii, va iesi sigur la iveala dupa ce el va veni in viata ta. Acum sa-ti spun despre prietena mea. Tot timpul am crezut ca sintem la fel si nu prea am luat in serios chestia asta ei ca nu se vede nevasta si mai ales mama. Mi se parea absurd, incredibil ca o femeie sa nu-i doreasca sa fie mama. Ah, ca nu stii cind va fi asta, ca ti-e frica, ca nu esti sigura ca vei fi o mama buna, da... dar sa spui asa senin ca tu nu ti-i doresti si gata, nu prea puteam sa cred si ziceam intotdeauna ca inca nu stie ce vrea. Dar a trecut si ea de 33 de ani si se pare ca la ea e chiar serios (nici ea nu stie inca sigur, teoretic parca ar vrea ceva de genul acesta, dar numai timp de o secunda, in a doua neaga categoric ca aceasta ar fi cu adevarat dorinta ei si nu una care vine pentru ca aproape toate femeile se marita si fac copii, mai ales ca eu am facut pina la urma asa). Inca mai sapa ca sa afle un raspuns bun care sa o linisteasca pentru restul vietii. Si ea iubeste animalele foarte tare, are doua pisici acasa si hraneste toti ciinii din jurul blocului, cred ca ar aduna tot ce gaseste acasa la ea, daca ar putea. Dar este de acord cu mine ca poate nu va gasi raspunsul la aceasta intrebare pina nu va avea gasi barbatul. Abia atunci la intrebarea „vreau sa fac un copil cu el?“ va fi mult mai simplu sa-si raspunda „da“ sau „nu“. Sau poate nu... Vom vedea! Eu chiar sint curioasa! Pastram legatura, daca ea se hotaraste ce vrea, te anunt si pe tine! Hai ca m-am intins destul de mult, de fapt voiam doar sa-ti spun ca trebuie sa te iei in serios. Exista si femei, care nu-si doresc copiii cu disperare sau care nu stiu raspunsul la intrebarea daca vor sa aiba copii. Si nu e nimic in neregula cu ele, prietena mea este cel mai bun exemplu: este o femeie super, desteapta, sensibila si are toate calitatile pe care trebuie sa le aiba o femeie. Si nici macar nu are o cariera, este implinita asa cum este, se simte bine in pielea ei, cel putin acum, si s-ar putea ca acesta sa fie raspunsul pe care il cauta (si nu e singura femeie de acest gen, am mai cunoscut doua, numai ca acestea chiar au hotarit sa-si duca viata fara copii si nu regreta nici un moment). Cum schimba viata cuiva aparitia unul copil? Iti spun simplu: nu stiu cum am trait atita amar de vreme fara Agata, oare ce am facut pina atunci... si e de la sine inteles ca nu pot sa-mi mai imaginez o viata fara ea. Este iubirea vietii noastre si asa va ramine cit vom fi! E greu? Da, e foarte greu, dar cine a spus ca a iubi este usor!!! Cornelia, mamica Agatei

[craluca]

Draga mea, am avut primul bebe la 20 de ani ... a fost neprogramat ... nu-mi placeau deloc copiii, eram nemaritata dar nu am acceptat ideea unui avort iar astazi Alexandru este una din cele mai mari bucurii ale mele. Soarta a facut sa divortez mai apoi de tatal lui Alex. In 1997 m-am recasatorit si am incercat cu disperare timp de 6 ani sa mai am un bebe. Astazi am o fetita de 3 luni si ma uit la ea ca la o minune! Alex nu m-a impiedicat cu absolut nimic sa imi continui viata asa cum imi placea, au crescut responsabilitatile dar m-am distrat in continuare, mi-am vazut mai departe de facultate, de prieteni, mi-am dus mare parte din vise la bun sfarsit. Nimic nu se compara cu sentimentul de a fi mama. Am o buna prietena care are 32 de ani si nu si-a inchipuit niciodata ca ar fi in stare sa faca si sa creasca un cpil. De cand am nascut eu, insa, si o vede des pe micuta mea isi doreste cu disperare un bebe si se pare ca va munci din greu in ianuarie ca sa i se implineasca dorinta. Nu trebuie sa faci un bebe pentru ca a venit timpul si imbatranesti ...trebuie sa te simti un pic pregatita ... dar scoate-ti din cap ideea ca bebelusul iti va taia tot elanul de acum si nu vei mai avea timp pentru tine. Un copil este cel mai frumos lucru ce i se poate intampla unei femei!

[trisha]

Nikita, parca ma aud pe mine vorbind cand aveam si eu 30 de ani. Nu eram deloc topita dupa copii, desi sora mea mai mica avea doi copii la vremea aceea (pe care i-am boscorodit ca mi-au manjit cu carioci usa de la bucatarie si i-am povestit cui au vrut sa ma asculte), nu ma duceam pe la sora-mea cu anii, preferam sa-mi vad de ale mele decat sa ascult "programul artistic" oferit de fetele ei (si cantau asa frumos si cu pupu mititelele, si la sfarsit ma intrebau: mai vrei? "Fereasca Dumnezeu, nu!" ziceam in sinea mea si nu stiam cum sa ies mai repede sa trag o tigara). M-a casatorit tarziu, la 32 de ani, ne gandeam ca ar fi bine sa avem si noi un copil, dar era la stadiul de intentie, continuam sa iau anticonceptionale. Pana intr-o zi, cand, (aveam 33 de ani) vorba 'ceea "si cu bilet, si cu abonament, si tot te prinde" raman insarcinata... Sotul meu mi-a spus:" Eu vreau sa avem un copil, iti ofer tot sprijinul de care ai nevoie, dar numai daca vrei si tu. Da, imi doresc foarte mult un copil, dar daca tu nu ti-l doresti, eu nu ma pot bucura pe deplin". Auzind eu una cat aceasta, am inceput, fire analitica, sa evaluez potentiala situatie: 1. renunt la viata mea tihnita - dar oare nu risc sa ma plictisesc oricum peste cativa ani? 2. nu mai pot pleca oriunde vreau - dar chiar nu se poate gasi cineva de incredere cu care sa las copilul cateva ore? 3. nopti nedormite - dar cine imi garanteaza ca nu voi avea un copil linistit? Da, pusa in fata alegerii de a avea sau nu copilul, am ales sa-mi asum responsabilitatea. Nu cred ca a avea un copil e o chestiune de vocatie, de a te simti pregatit, sau alte asemenea chestii (pai eu nu m-as fi simtit pregatita nici pana la viata de apoi) ci e chestiune de asumare sau nu a unei responsabilitati. Un copil depinde in primii lui ani de viata in totalitate de tine. Asupra unui copil nu ai nici un fel de drepturi, ci ai numai obligatii. Copilul iti schimba radical intreaga perceptie asupra ta, a familiei, a vietii, in general. Ce daca seful a fost azi cu c... in sus? Bine ca Ioana a mancat tot la pranz. Ce daca magarii astia nu ne mai dau marirea de salarii promisa? Ioanei i-a trecut diareea. Si tot asa. Si inca ceva. Poate sa dea cu rosii (ca astea am vazut ca se folosesc mai des) cine-o vrea, dar eu nu m-am topit de emotie nici cand i-am vazut prima poza la ecograf, nici cand am vazut-o prima data. Eram prea speriata ca sa pot sa ma las in voia emotiilor. Eram prea speriata ca n-am sa fiu o mama buna, ca n-am sa fac fata responsabilitatii pe care mi-am asumat-o. A trebuit sa invat s-o iubesc pe Ioana. Si sentimentul acesta (care sunt sigura ca exista in mintea mea, numai ca nu eram eu cine stie ce constienta de el) s-a dezvoltat si consolidat pe masura ce am capatat incredere in propriile mele forte. S-a dezvoltat cu fiecare reusita a mea ( cand am linistit-o, am hranit-o, am culcat-o, etc cu din ce in ce mai multa competenta). Daca ar fi s-o iau de la capat, as face exact la fel. Imi iubesc copilul de nu mai pot, sunt o mama tare buna, dar....a trebuit sa invat sa fiu asa. Bafta, Nikita, si respecta-ti hotararea, oricare ar fi ea! Nici intr-un caz, nici in celalalt regretele nu au ce cauta! Trisha

[nelia]

quote:

---

Originally posted by trisha
Si inca ceva. Poate sa dea cu rosii (ca astea am vazut ca se folosesc mai des) cine-o vrea, dar eu nu m-am topit de emotie nici cand i-am vazut prima poza la ecograf, nici cand am vazut-o prima data. Eram prea speriata ca sa pot sa ma las in voia emotiilor. Eram prea speriata ca n-am sa fiu o mama buna, ca n-am sa fac fata responsabilitatii pe care mi-am asumat-o. A trebuit sa invat s-o iubesc pe Ioana. Si sentimentul acesta (care sunt sigura ca exista in mintea mea, numai ca nu eram eu cine stie ce constienta de el) s-a dezvoltat si consolidat pe masura ce am capatat incredere in propriile mele forte. S-a dezvoltat cu fiecare reusita a mea ( cand am linistit-o, am hranit-o, am culcat-o, etc cu din ce in ce mai multa competenta). Daca ar fi s-o iau de la capat, as face exact la fel. Imi iubesc copilul de nu mai pot, sunt o mama tare buna, dar....a trebuit sa invat sa fiu asa.

---

Subscriu! Chiar astazi ii spuneam unei viitoare mamici, si ea membra DC, ca abia dupa doi ani am simtit cu adevarat ce inseamna sa fii mamica de Agata. Bineinteles ca au existat momente frumoase si emotionante si pina atunci, dar eram atit de ingrjorata si apasata de responsibilitate incit nu-mi mai raminea energie si sa iubesc. De fapt iubeam si atunci, iubesc si acum, nu se poate altfel. Dar cu fiecare minut petrecut cu Agata s-a construit aceasta iubire si se construieste in continuare. Si tot in fiecare minut invat sa fiu mamica ei, asa cum si ea invata sa fie fetita mea. Este un schimb minunat, fara de care nu as mai putea sa traiesc! Cornelia, mamica Agatei

[she_wolf]

Nu m-am dat niciodata in vant dupa copii…Cand m-a intrebat mama (eram maricica deja, vreo 8-9 ani) daca vreau un fratior sau o surioara i-am raspuns ca prefer o pisicuta. [:D] Din cate spune ea, pe la 4 ani imi doream, dar trecuse deja destul timp de atunci. Imi plac animalele foarte mult, i-am pricopsit si eu pe ai mei cu pisicute (este mai usor decat cu un catelus) si planuiesc sa-i iau lui BB un caine sau ce animal si-o dori cand o sa fie mai mare (macar 5 ani). Dar sa revin…cand eram la facultate ma laudam ca nu ma voi marita si nu voi avea copii niciodata sau poate foarte tarziu pentru ca am cu totul alte preocupari. Ideea de a ingriji copii si a face sarmalute mi se parea culmea platitudinii!!! Ma si imaginam cu un capotel de matusica pe mine!!! [:-)))] In sfarsit, m-am maritat, dar tot nu ma gandeam la copii, mai ales ca aveam o viata destul de mondena: aproape zilnic “iesiri” cu prietenii, teatru, film etc. Faceam ce voiam si cand voiam, dupa orele de serviciu, desigur. [;)] Am ramas insarcinata la 28 de ani fara sa planific asta (si asa am scapat de gandurile tale) si incet, incet…a inceput sa-mi placa ideea! Cat despre puiul meu, BB Cristi care a implinit de curand un an, nici nu am cuvinte sa-ti povestesc! Il iubesc tare mult si nici nu vreau sa-mi imaginez ca as fi putut fi acum fara el. Chiar daca ma solicita foarte mult (imi pune pielea pe bat, ce sa mai!) si mi-as dori de multe ori mai multa libertate sau pur si simplu liniste si timp pentru mine, nu regret deloc ca il am, dimpotriva, sunt foarte fericita. Acum imi este mai greu pentru ca suntem departe de bunicute (mai stateau cu el in timp ce noi ne programam vreo escapada) si trebuie sa-l iau peste tot cu mine, dar o sa treaca. Apropos de tabieturi, cuvantul mi se pare potrivit unor mosuleti, nu noua! In plus, sunt de parere ca este bine sa te adaptezi varstelor, sa cresti, sa te dezvolti, sa evoluezi, nu sa ramai pe loc! Oricum, “tabieturile” tale de acum nu sunt cele de cand aveai 10 ani, din timpul adolescentei sau chiar din timpul studentiei. Macar existenta unul job schimba totul, nu? Nu mai acelasi timp liber, poate nici aceleasi preocupari etc. Cam asta se intampla si dupa aparitia unui copil, care iti va capta aproape toata atentia pentru o vreme. Vei avea si preocupari noi, ar fi plictisitor sa faci aceleasi lucruri toata viata, nu? Ca sa nu mai zic ca sunt atatea femei care au copii si au un job bun (de ce nu?), merg la teatru, la film, citesc, picteaza, fac sport, merg in excursii, fac yoga si orice mai vor ele, fara ca prezenta unui copil sa le afecteze hobbiurile. Sigur, toate astea printre picaturi (in primul an cam rarut), in paralel cu cresterea copilului, dar si asta iti ofera multe satisfactii. In plus, mai exista bunicute, bone si chiar tatici! [:D] Eu am reusit sa citesc, sa ma uit la filme (la tv sau pe DVD, dupa ce se culca BB), sa merg la coafor, la film, in pub, restaurant si in excursii, cu sau fara BB. Este adevarat ca pe apucate, dar totusi se poate. Iar cand mai creste si are preocuparile lui vei avea mai mult timp pentru tine. Sper. Normal ca se schimba multe in viata ta, dar nu trebuie sa te schimbi fundamental si sa renunti total la micile sau marile tale placeri, doar sa le pui in cui pentru o vreme. Eu una n-am de gand sa renunt la hobbiurile mele pentru ca ar fi frustrant si fara rost. In concluzie, pot sa spun ca, pe cand nu aveam, nu-mi lipsea un copil, dar nici intr-un caz acum nu mi se pare ca este in plus! Nici vorba! Este exact la locul lui. [il] A! A fost mama in vizita la noi de curand si am profitat sa mergem la fim. Marturisesc ca, in timp ce vizionam filmul, mancam floricele si beam Cola, mi s-a facut dor de BB de-mi venea sa plec acasa imediat! Cat despre “mama cu vocatie”…ce-o fi aia?!? [biz] Inca un lucru bun, in cazul meu, este ca aproape toti prietenii nostri au deja cate un BB (nasii au chiar gemeni) sau il planuiesc. Prietena mea cea mai buna este insarcinata. Asa ca, se pare ca petrecerile noastre vor avea alta “fata” de acum incolo, dar suna destul de ok. Oricum, decizia iti apartine, gandeste-te bine, pentru ca un copil implica multa responsabilitate si nu numai... [pegeam] Claudia si [copil] Cristi

[pisi_ella]

Nikita...Cand vei avea un copil, numai atunci o sa faci diferenta, o sa vezi cat iti schimba viata un copil....in BINE, nu in rau...Numai atunci o sa-ti dai singura seama ce searbada a fost viata ta dinainte...O sa-ti dai seama de cel mai adevarat lucru din lume, pe care numai cand esti parinte il descoperi si il intelegi: pana sa avem copii, traim degeaba! Eu am 28 de ani si o fetita de 7 luni...Nu mai concep viata fara ea....nu stiu cum am putut sa stau...sa traiesc inainte...asa...fara nici un scop...Un copil da sens vietii. Poti spune ca sunt doar cuvinte...Asa as fi spus si eu acum ani de zile...Numai cand ai copii iti dai seama de adevarul acestor cuvinte... [pis]_Ella & [copil]Emma http://www.emmaandreea.3x.ro