Femeie

[oocristina]

Multumesc tuturor pentru carte. [flo][flo][flo] Uneori ma simt ca o intrusa in lumea voastra. Am dat buzna aici pe forum si caut rezolvari, ma descarc furtunos si aproape ca nu mai vad nimic decit negru inainte. Am citit cartea odata, dar mi-a intrat pe o ureche si a iesit pe alta. Am inceput iar cu: el, el, el. E clar, nu am depasit si cred ca nici nu voi putea depasi usor acest gol. Inca il astept sa se intoarca, sa ne reluam viata, sa iesim seara cu Maria la plimbare, sa iesim impreuna cu masina, sa trecem de toate si sa simt ca suntem invingatori. Ma ingrozesc, doare mai mult decit credeam si daca sunt citeva zile puternica, revin brusc si dureros iar dorinte, sentimente, vise. Trebuie sa fac terapie. Trebuie sa trec peste toate acestea. "Cind a iubi inseamna a suferi, inseamna ca iubim prea mult. Cind aproape toate conversatiile noastre cu prietenii se invirt in jurul LUI - problemele lui, gandurile lui, sentimentele lui - si aproape toate propozitiile noastre incep cu "el...", inseamna ca il iubim prea mult. Cind ii gasim scuze pentru indispozitiile, iritarile, indiferenta sau tacerile prelungite, punindu-le pe seama unei copilarii nefericite si incercam sa actionam ca terapeuti, inseamna ca il iubim prea mult. Cind citim o carte de auto-ajutorare, dar subliniem toate pasajele care l-ar putea ajuta pe el, inseamna ca il iubim prea mult. Cind nu ne plac valorile lui, comportamentul si caracterul lui, dar le suportam, gindindu-ne ca, daca suntem indeajuns de atragatoare si tandre, va dori sa se schimbe de dragul nostru, inseamna ca il iubim prea mult. Cind relatia cu el ne pericliteaza fiinta emotionala, si poate chiar sanatatea si integritatea corporala, e deja clar ca il iubim prea mult." Ma recunosc in fiecare fraza. Iubesc si sufar. Absolut toate conversatiile mele, cred ca 99% din postarile de pe forum s-au invirtit in jurul LUI - problemele lui, gindurile lui, sentimentele lui - si aproape toate discutiile mele incep cu "el". Incerc mereu sa ii aduc scuze si acuze in copilaria lui, poate nefericita, dar poate fericita, ce stiu eu cum a fost viata lui, si la cit de mult s-au redus nevoile lui emotionale. Ca baiat, cred ca nevoile emotionale au fost mult mai reduse si nici nu si-a complicat inutil viata cu probleme existentiale. A luat totul asa cum a fost, probabil fara mari probleme. Da, am incercat sa actionez ca un terapeut, probabil am vrut sa depaseasca ceea ce nu avea de depasit. Poate ca atit poate oferi, poate ca doar eu complic inutil si inventez probleme existentiale. Ah, desigur, am citeva carti de auto-ajutorare si sunt fan al dezvoltarii personale. Poate ca incetul cu incetul incep sa ma trezesc acum, in ultimul ceas, de aici si problemele si zvicnetele mele. Daca am subliniat pasajele care sa il ajute? Nu cred. Am stiut de la prima carte ca va refuza sistematic sa citeasca asa ceva. Nu m-am mai obosit inutil. Mereu am crezut ca daca sunt indeajuns de atragatoare si tandra, problemele noastre vor disparea ca prin farmec. Se va schimba suficient de mult de dragul meu si va aprecia eforturile mele. De fapt, la prima abatere, Maria era mica, nu prea am avut timp, am mers mai departe. Dar dupa Dana, da, chiar am crezut ca trebuie sa ma schimb si chiar m-am schimbat. Eram zimbitoare mereu, eram pozitiva, eram sclipitoare, am fost doamna si curva, chiar am crezut ca toate merg spre bine, ca s-a schimbat de dragul meu. Eram convinsa fizic si psihic ca toate merg bine, am fost fericita din nou, pentru prima data, dupa mult timp. Increzatoare! Dar a explodat din nou, ma inselasem crunt, m-am izbit brusc si mi-am pierdut calea. Deja relatia noastra mi-a distrus fiinta emotionala si sanatatea. Nu a fost violent, pentru ca nu il mai interesam deloc, nici macar sa se deranjeze fizic. Ma incadrez la toate aceste caracteristici. Sunt exact cum descrie autoarea o femeie care iubeste prea mult. Sunt eu, acum fara viitor, fara tinta, fara vise, debusolata. Ca si cum m-am trezit brusc intr-o pestera fara lumina si fara drum, nu reusesc sa ies. Sunt in sevraj. Nu am drogul care sa ma ajute sa traiesc, trebuie sa ma descurc singura si nu stiu cum. Trebuie sa ma descurc si pentru Maria si nu stiu nici pentru mine ce sa fac, dar mai ales pentru ea. Nu va asteptati sa scapati atit de usor de mine pe forum. Poate peste un an toate se vor mai calma, si eu, si poate o voi lua mai usor. Dar acum sunt intaritata, rea, am nevoie sa comunic pentru a nu-mi pierde mintile, am nevoie sa stiu ca nu sunt singura. Nu vad decit durerea mea. Toate se agraveaza zi de zi cind trebuie sa fac lucruri pe care in mod normal le-am fi facut impreuna. Nu imi iese din minte si mereu imi repet, cum ar fi fost daca era si el cu noi, ca o familie. Cum lucrurile pe care le fac acum singura le-am fi putut face impreuna si cit de fericiti am fi fost de fiecare realizare.

[Adrianai]

Mi se pare mai mult obsesie decat iubire. WARNING: I have an attitude and I know how to use it!

[danet]

Cristina, draga mea ,probabil peste un an o sa dai sfaturi altor femei care vor trai aceeasi drama ca si tine. Vestea buna e ca timpul le aranjeaza pe toate, ca raman sechele da , dar durerea se mai atenueaza ,incepi sa te obisnuiesti cu viata de unul singur. Si mai apoi peste inca o vreme incepi sa privesti in jur , sa te intereseze si alti oameni . Stiu cat de greu iti e sa crezi asta acum, pt ca doare prea tare, dar la capatul tunelului chiar e lumina. Fie ca azi sa ai o zi putin mai buna[flo].

[oocristina]

Danet, [flo] Ok, Adrianai. Poate ca nu mai este demult iubire. A ramas doar obsesie. Si ce sa fac cu obsesia asta? Cum sa merg mai departe? Intr-un fel sau altul trebuie sa merg inainte. Dar care sunt acest fel si care este altul?

[toanca]

Ce sa faci? Sa incerci sa nu mai fii asa de obsedata....sa nu te mai gandesti Doar tu cu manutele tale scriai ca ai vrea sa divortezi dar nu esti hotarata. [alcool] Toanca si [copil] Matei Alexandru 06.01.2006 [url="http://pg.photos.yahoo.com/ph/piticel_24/my_photos"]poze[/url] http://www.dropshots.com/toanca http://www.dropshots.com/toanca1 http://www.dropshots.com/toanca2

[daniela_b]

quote:

---

Originally posted by oocristina A ramas doar obsesie. Si ce sa fac cu obsesia asta? Cum sa merg mai departe? Intr-un fel sau altul trebuie sa merg inainte. Dar care sunt acest fel si care este altul?

---

A ramas doar obsesie pentru ca pretuiesti obsesia asta (a ta). Ii dai valoare fiindca in subconstient te pretuiesti pe tine mult, ca atare iti pretuiesti obsesia si obiectul ei, in realitate te subapreciezi. Crezi (si ti-e frica, frica de aia fara suport) ca nu o sa intilnesti o alta obsesie (alta, mai mare, mai grozava ca asta, alta care sa iti dea senzatie maxima ca esti vie). Eu cred ca gresesti ca nu faci nici cel mai mic pas spre uitare/iertare/intelegere. Mai cred ca arunci mare parte din furie spre zona cu "Maria nu va intelege, Maria nu va ierta, Maria merita mai mult". De ce nu lasi "timpul" sa demonstreze ce poate Maria si ce nu? De ce nu iti recunosti (tie insati, nu noua) ca obsesia e doar a ta si ca tu esti singura ce poti hotari daca ea dispare sau nu. Ai scris ca NU poti ierta. Ei bine, pina nu vei putea ierta nu vei putea merge mai departe. Vei despica firul in paishpe si iti vei face griji pentru probleme, chiar inainte ca acestea sa apara. Iti vei seca sufletul si mintea! Te vei ofili in numele unei iubiri care a murit in loc sa infloresti in numele alteia ce va sa vina ( si care n-o sa vina cit timp esti ocupata cu obsesia). Spui "a ramas doar obsesia" dar o spui cu atita impacare, incit mi-e teama ca asta o sa spui mereu. Da-i binecuvintare plecarii obsesiei din viata ta. O sa cistigi timp si durerea va trece mai repede. Chiar daca sufletul spune altceva, ordona (comanda) creierilor sa scape de ce e dureros, se vor opune la inceput dar...se vor subordona vointei, mobilizarii, in final vor alege ce e drept, corect si confortabil pentru tine. Si sa nu-mi spui ca e confortabil sa astepti un barbat care nu mai vine, a spus ca nu mai vine, tu stii ca nu mai vine... Ma faci sa cred ( citind ce si cum scrii) ca Maria nu pierde astfel un tata ( un parinte) ci pe amindoi ( unul plecat "pe de tot", altul cufundat in obsesie). Sa nu te superi, asta mi-e impresia. www.helpsonia.com

[babyblue]

daniela... foarte interesant. numai ca din experienta mea si a altora, am impresia ca de o obsesie scapi cu adevarat cand o traiesti la maxim si atingi fundul gropii. si un soc emotional te face sa scapi de ea. dc vointa nu e suficienta. poti incerca sa-l cauti pe sot (nu stiu precis povestea ta, cristina), dar sa faci niste actiunui in care nu mai exista orgoliu si ratiune..si asa probabil ca vei provoca niste reactii care vor fi chiar mai scarboase si mai puternice decat obsesia..si probabil iti va fi mai usor sa te rupi... ma rog, eu vb ca sa nu tac...decizia iti apartine. _______________________________________________________________________ Babyblue va pupa pe toti!! Sunt ceea ce sunt, ceea ce pot, ceea ce vreau! Nu incerca sa ma schimbi, doar tu vei avea de suferit! Nu pricep critica si am multe reactii pripite si deplasate. S-a inteles, da??:)))

[oocristina]

Sunt totusi, rationala. Ma pot analiza si vad ca am probleme. Ma voi descurca eu intr-un fel sau altul. Nimic nu este de netrecut.

[akella]

Si eu sunt de parere ca iubirea ta pentru el a degenerat in obsesie. Povestea ta a pendulat intre cum te umileai in fel si chip in fata lui pentru a-l convinge sa ramana alaturi de familie si cum te folosesti de copil pentru a-l scoate vinovat de crima impotriva umanitatii... Poate ca din cauza mandriei ranite, ca te-a inselat si mai apoi te-a parasit, furia si disperarea te fac sa nu-ti mai vezi clar prioritatile... Trezeste-te! Nu mai ai ce astepta de la nemernic! Nici nu mai conteaza cand a incetat sa te iubeasca si sa te respecte, si de ce. Nu-l invinovati ca nu-i pasa de copil, gandeste-te ca la barbati instinctul patern este cultivat, nu innascut. Indreapta-ti coloana vertebrala. Stergeti-l din minte si din suflet. Lasa-te de el ca de un drog. Cold turkey. Pur si simplu. Iti impui: de azi nemernicul e mort pentru mine; nu ma mai intereseaza; nu vreau sa-mi mai pese de el. Repeta-ti cu obstinatie. Lamentarile, vaicarelile, plansul, acuzele, injuriile, veninul, ura, nimic din toate astea nu-ti face bine, nu-ti rezolva problema. Ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici. http://community.webshots.com/user/miana_dragnea

[violeta69]

cristina,partea buna din tot ce ai scris aici e ca-ti dai seama ce ti se intampla...ca traiesti cu o obsesie,sau mai multe! cand deja recunosti problema ,de aici pana la a incepe tratarea ei e o cale f scurta...poate ca deja lucrezi(inconstient la asta!) incepe sa lucrezi la a avea o parere buna despre tine... ca si tu meriti,ca si tu ai niste calitati(pe care el nu le-a vazut...sau daca da,nu le-a apreciat) ,ca nu e el unicul barbat de pe fatat pamantului,ca tu esti mult mai buna,mult mai frumoasa,mult mai desteapta decat Xulina .....etc.... eu stiu ca tu esti mult mai "buna" decat individele astea care au stat la panda sa faca tot posibilul sa-l atraga pe dl.... ca nici el nu e mai breaz...asta e o alta "poveste" Vio,mamica de viitor "avionar" [avion] *GRUPUL FETELOR FANTASTICE*[grup] [flo] [floare3] __________________________________________ Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!