Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

Viza de studii - USA


Recommended Posts

Fetelor, Nu stiu cum este cu stiintele exacte, dar pentru un doctorat in stiinte sociale - cel putin din experienta mea - nu conteaza foarte mult daca ai sau nu un master dinainte. Ca sa fiu mai clara, poate sa conteze atunci cand aplici, nu e o cerinta dar poate fi vazut ca ceva in plus care sa le dovedeasca ca esti bun si esti specializat in domeniu, si pentru tine personal, ca incepi doctoratul cu o baza mai solida, dar in ceea ce priveste anii de studiu si cerintele doctoratului - cursuri, examene etc. inainte de a incepe lucrarea de doctorat propriu-zisa - e acelasi lucru si daca ai un master, si daca nu ai. Inca o data, asta e in domeniul stiintelor sociale (stiinte politice/sociologie/antropologie etc.) si asta am vazut eu (la universitatea mea si la altele), se poate sa existe si universitati la care sa fie diferit. Lai
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 61
  • Creat
  • Ultimul răspuns
Buna la toata lumea! As avea o intrebare pentru Lai-am inteles ca esti la doctorat la stiinte sociale.Poti sa imi dai mai multe detalii despre cum ai ajuns,cam ce scoruri ai avut la Toefl,Gre sau cu ce medie ai terminat scoala?Ma bate si pe mine gandul,dar sunt atatea informatii ca nu stiu de unde sa incep.EU ma gandeam sa aleg o universitate din statul NY-tu la care esti?Si mai ales,cum te-ai descurcat cu limba?Una e sa stii la nivel conversational ,alta e sa intelegi toti termenii aia din sociologie si psihologie.Si inca o intrebare-ultima,promit!-ti-ai dat seama pana acum daca te poti angaja acolo cu un salariu decent,si in ce d0meniu daca termini doctoratul in Sua?Merci mult-poate peste cativa ani o sa scriu si eu sfaturi pentru incepatori:-) Lumi
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Draga Ancadm, o sa incerc sa-ti povestesc si eu peripetiile mele cu diploma de master, fiind din aceeasi generatie a "studiilor aprofundate". Poate experienta mea iti da mai multe idei despre cum trebuie sa actionezi, in ciuda faptului ca tarile sint diferite si deci si birocratia e alta, fiecare cu ciudateniile ei. Si la mine a fost o intreaga tevatura cu echivalarea diplomei, lucru care mi-a aminat cu vreo 6 luni doctoratul. Si aici exista atit studii aprofundate (cursuri de 1 an, fara teza de dizertatie) si master (2 ani, cu teza de dizertatie). Si eu am facut , ca si tine, numai 1,5 ani si atit pe diploma, cit si pe foaia matricola apare "studii aprofundate". Solutia de compromis la care pina la urma s-a putut ajunge a fost urmatoarea: -a trebuit sa ma duc la decanul facultatii la care am absolvit, care sa-mi dea o hirtiuta (declaratie) scrisa direct in engleza (ca sa nu existe nici o confuzie lingvistica), declaratie in ca sa scrie negru pe alb ca eu am facut master si nu studii aprofundate, numai ca asa e denumirea la noi, ca am avut sustinerea tezei de dizertatie si pe deasupra ca am terminat cu excelent (cei de aici au insistat f. mult pe asta, o timpenie, ce parca daca as fi terminat cu bine, nu era tot aia). -diploma de master si foia matricola au trebuit traduse si legalizate la Ambasada Romaniei, n-au acceptat traduceri legalizate de acasa. In final, dupa atita tevatura, hiirtiile astea mi-au folosit nu la echivalarea diplomei de master (pt ca echivalare presupune echivalarea fiecarui curs de la master + echivalenta fiecarui punct din programa respectiva), ci la recunoasterea diplomei de master (cu alte cuvinte ei recunosc ca esti specialist pe domeniul respectiv). N-am nici cea mai vaga idee daca o astfel de declaratie de la decanul tau te-ar ajuta cu ceva, mie mi s-a sugerat aceasta solutie aici in Portugalia si nu in Romania. Poti sa ii intrebi pe cei de la WES daca asa ceva iti aduce vreun avantaj. Si, eu, ca si Llaura, ma gindesc daca nu e mai bine sa tratezi direct cu universitatile. Despre cit de "usor" a fost sa obtin o astfel de hirtie, asta e deja alta poveste... Iti urez mult noroc, tie ca si celorlalte fete.
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Va multumesc si eu pentru informatii si pentru incurajari! E clar ca toata bataia de cap vine de la facultatile din Romania care nu au putut gindi de doua ori inainte de a infiinta "un nou" tip de master. Succes la toata lumea care vrea sa studieze aici, Anca
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Draga Lumi, Eu sunt la UC Berkeley (in California). La GRE am luat 800 la mate si la analitic si 690 la verbal. TOEFL-ul nu a fost nevoie sa-l mai dau pentru doctorat pentru ca am facut facultatea in America. Media mea din facultate a fost 3.8 (pe sistem american, din 4). Ce mi s-a parut mie ca a contat mai mult cand am aplicat: faptul ca am terminat o facultate foarte buna aici in America (a fost un plus in cazul meu, dar am si colegi care nu au facut facultatea in America; e adevarat ca majoritatea studentilor internationali din programul meu au facut macar o etapa intermediara de studii de ex. un master in engleza, in America sau Anglia; dar la alte universitati am intalnit si studenti care au venit direct din tara lor), recomandarile de la profesori (eu am avut avantajul de a fi lucrat in facultate cu profesori cunoscuti in domeniu - cam toti profesorii dintr-un anumit domeniu de la universitatile mari de cercetare se cam cunosc intre ei, de la conferinte/au fost colegi/au lucrat impreuna la un moment dat in cariera lor etc.), faptul ca lucrasem la proiecte de cercetare, gen lucrarea de licenta (avantaj tu ca in Romania cu siguranta ai scris o lucrare de licenta, aici nu toata lumea face asta, facultatea mea unde am fost eu este una dintre putinele care cer ca toti studentii sa scrie o astfel de lucrare, in general e la alegerea ta si se considera o "honors thesis", dar majoritatea celor care aplica la doctorat au scris asa ceva sau au lucrat la un proiect similar) si - foarte important dupa parerea mea - am luat legatura cu profesori din toate departamentele la care am aplicat, asta mi se pare cu atat mai important cu cat tu vii direct din Romania. Poate de unii ai auzit deja daca ai citit ceva scris de ei, daca nu uita-te pe paginile de web ale departamentelor, in general au o scurta biografie a fiecarui profesor, incluzand aria lor de specializare si ce au publicat, scrie-le celor care fac ceva ce te-ar interesa/sau pe care ai lucrat in trecut, nu trebuie sa le dai extrem de multe informatii despre tine, o descriere generala si sa le spui ca ai citit X ce au scris ei si ti s-a parut foarte interesant, ca te intereseaza ce fac si ai vrea sa stii la ce lucreaza acum, ce planuri au pentru viitor, poti sa le spui si despre temele la care ai lucrat tu, important e sa stabilesti o comunicare cu ei, ideal ar fi sa gasesti eventual pe cineva care sa fie interesat de ce cercetare ai facut/faci tu si sa vrea sa te ia sa lucrezi cu ei (asta sigur ca nu o propui tu agresiv din primul e-mail pe care il trimiti, dar important este sa incepi corespondenta cu ei) si chiar daca nu se va intampla chiar asa, tot e bine ca atunci cand se intruneste comisia de admitere unora dintre profesori sa le fie cunoscut numele tau. Trebuie sa fug la un curs acum, incerc sa mai scriu mai tarziu, n-am timp sa recitesc acum ce-am scris, sper ca nu e prea imbarligat [alcool] Lai
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Sa fie! (bafta [cheers]) Mai adaug cate ceva: cu engleza - e necesar intr-adevar sa o stapanesti foarte bine pentru ca vei avea enorm de mult de citit, mult de scris, plus aproape toate cursurile sunt sub forma de seminarii unde e foarte important sa participi la discutii, plus vei preda, ma rog, o multime de situatii. Cu termenii de specialitate - eu nefacand deloc facultate in Romania majoritatea conceptelor din domeniu le-am invatat aici, tre' sa recunosc ca sunt multe pe care nici nu le stiu in romana [:I] si totusi mi-e greu de exemplu sa citesc Marx, Weber, Durkheim.. le e greu si colegilor mei care sunt vorbitori nativi sa-i citeasca in engleza - la inceput daca ti se pare prea greu ai putea sa-ti mai aduci carti din Romania si sa citesti in romana, desi sigur ca e bine sa te obisnuiesti cu engleza.. Weber nu va fi niciodata usor de citit oricum ai da-o, chit ca e in romana, in engleza sau in germana.. Cu literatura de specialitate mai moderna insa nu e chiar atat de greu sa te obisnuiesti; eu fac analogie cu o situatie prin care am trecut, facand un semestru in Germania, primul articol de stiinte politice pe care l-am citit in germana mi s-a parut ceva infiorator, la fiecare al doilea cuvant ma opream si ma minunam, dar dupa ce am citit si al doilea articol, si al treilea, si asa mai departe, mi-a fost din ce in ce mai usor, ca se repetau termenii si conceptele. Ce te sfatuiesc eu - inca de pe acum incepe sa citesti articole de specialitate in engleza, poti sa iei de pe web daca nu ai acces la o biblioteca care sa aiba jurnale/carti de specialitate in engleza. Cate putin, cate putin, ca sa te obisnuiesti si mai tarziu o sa-ti fie mult mai usor. Cat priveste slujba.. majoritatea celor care fac doctorat in stiinte sociale sunt axati pe cariera universitara. Daca ai ganduri serioase cu cariera universitara, este destul de important la ce universitate termini. Poti sa te uiti pe usnews.com la clasificarile lor ale universitatilor pe domenii (sigur ca nu sunt batute in cuie, dar asa pentru o idee generala). Daca nu ajungi de la inceput la o universitate foarte buna, exista si optiunea sa te transferi la un moment dat, e un lucru relativ obisnuit pe aici si nu o sa iti puna nimeni bete in roata, dimpotriva, s-ar putea ca oameni de la universitatea initiala sa te sprijine sa te muti la una mai buna. Cariera universitara nu este banoasa - daca ajungi profesor plin la Harvard castigi bine, dar intr-o universitate medie, si mai ales la inceput (la inceput de fapt cam oriunde) nu castigi foarte bine; acum sigur ca asta este o apreciere foarte relativa, castigi decent, nu mori de foame, si sigur castigi mult mai mult decat in Romania, aprecierea este facuta relativ la posibilitatile din America, unde poti sa castigi muuult mai mult de exemplu in domeniul investitiilor bancare, dar asta deja este alta poveste. Este un drum greu, fara satisfactii materiale deosebite, dar cu un potential foarte mare de satisfactii profesionale - insa si cu un potential mare de frustrari, astfel ca iti trebuie foarte multa pasiune, determinare, motivatie.. Daca nu vrei cariera universitara, teoretic exista multe alte optiuni, sa lucrezi pentru o organizatie non-guvernamentala, in jurnalistica, chiar si in lumea afacerilor, consultanta manageriala sau ceva in genul asta, mai ales daca in cercetarea ta pe parcursul doctoratului te-ai orientat mai mult pe o metodologie cantitativa (traduc si eu cuvant cu cuvant.. ma refer la statistica si/sau modele matematice, asta mai mult in stiinte politice ca in antropologie de exemplu nu se lucreaza cu modele matematice). Practic... depinde de multe lucruri, in jurnalistica de exemplu cred ca ar fi foarte greu si altii ar fi factorii care ar inclina mai mult balanta spre reusita decat un doctorat, in organizatii non-guvernamentale nu esti platit prea stralucit si cred ca e si destul de greu sa gasesti una care sa te sponsorizeze pentru viza (a propos de viza este interesant de studiat optiunea de a aplica pentru green card in virtutea doctoratului si a unor lucrari publicate, care sa ateste calitati exceptionale de om de stiinta, eu nu stiu foarte multe detalii despre asta, ar trebui sa ma interesez, daca mai stiti voi fetelor, mai scrieti, va rog), in lumea afacerilor te-ar ajuta mai mult un MBA decat un doctorat in stiinte sociale, asa ca nu stiu ce sa zic... Pe de alta parte doctoratul in sine, in afara de faptul ca e foarte lung (in departamentul meu media este de 8 ani, e drept ca e mai mare decat media la alte universitati, eu vreau sa incerc sa termin in 6, iar in mai putin de 5 n-am prea auzit pe nimeni; asta pentru stiinte sociale, tot mesajul meu la domeniul acesta s-a referit) si greu, are si avantaje, in mod evident daca faci ce-ti place e foarte bine, dar in afara de asta, viata intr-un campus universitar isi are farmecul ei, chiar daca nu o duci extraordinar cu banii totusi ai o sursa constanta de venit, chit ca predai, chit ca faci cercetare, poate prinzi si cate o bursa unde un an sau mai mult sa nu fie nevoie sa faci nimic (pentru bani vreau sa zic), ai multe facilitati, biblioteci, centre de sport, concerte organizate pentru studenti cu pret redus etc. si ai totusi mult mai multa flexibilitate decat intr-o slujba, daca intr-o zi chiar n-ai chef sa te duci la biblioteca sa citesti, nu te duci, chit ca mai tarziu trebuie sa stai si noaptea sa recuperezi. Lai
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

quote:
Originally posted by lai
Fetelor, Nu stiu cum este cu stiintele exacte, dar pentru un doctorat in stiinte sociale - cel putin din experienta mea - nu conteaza foarte mult daca ai sau nu un master dinainte. Ca sa fiu mai clara, poate sa conteze atunci cand aplici, nu e o cerinta dar poate fi vazut ca ceva in plus care sa le dovedeasca ca esti bun si esti specializat in domeniu, si pentru tine personal, ca incepi doctoratul cu o baza mai solida, dar in ceea ce priveste anii de studiu si cerintele doctoratului - cursuri, examene etc. inainte de a incepe lucrarea de doctorat propriu-zisa - e acelasi lucru si daca ai un master, si daca nu ai. Inca o data, asta e in domeniul stiintelor sociale (stiinte politice/sociologie/antropologie etc.) si asta am vazut eu (la universitatea mea si la altele), se poate sa existe si universitati la care sa fie diferit. Lai
Si la stiinte exacte e la fel, nu conteaza dc. ai sau nu matster, eu am facut inginerie, am avut "studii aprofundate", e diploma la dosar, dar n-a contat. Am terminat anu trecut in Dec., in 4 ani si 3 luni. Eu nu am avut nici asa un scor imens la GRE ca al lui Lai :)) Eu am avut 800 la Mate, parca 780 la analytical si 580 la Verbal, ca eu am venit direct din Romania si nu prea stiam engleza asa de bine. La stiinte exacte nu trebuie sa stii engleza chiar perfect, nu prea sunt seminarii la care sa fie musai sa participi, eu nu prea intelegam la inceput nici tot ce se discuta la cursuri, dar m-am descurcat f. bine, in cateva luni a inceput sa devina usor. Sigur nici la zero nu e cazul sa fii. Cat despre gasitul unui profesor care sa te sustina in comisie, tot la stiinte exacte ma refer, eu i-as aborda direct si agresiv din prima. "Ma intereseaza ce lucrati si nu cumva aveti nevoie de un student? Iata ce stiu eu sa fac." Ca o aplicatie pt. job. Noi cam asa am facut. Astia cu stiintele exacte au nevoie de mana de lucru ieftina pt. laborator si sunt mereu in cautare de studenti. Nu prea le convin insa studentii internationali, pt. ca taxele pentru acestia sunt f. mari si de multe ori profesorul respectiv trebuie sa plateasca el acele taxe. Dar se mai gaseste. Dc. nu sunteti olimpici internationali, nu aveti BS in America SI nu aveti scor la GRE ca al lui Lai, uitati insa de Berkeley, Harvard, MIT etc. Multa bafta si curaj, Lia ruxij
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Draga Lia, Diferentierea de taxe intre studentii internationali si cei americani se face la facultatile de stat (ca cea la care sunt eu acum si la care esti/ai fost tu), la cele particulare - cel putin cele de care stiu eu - nu se face aceasta diferentiere. Dar in general pentru studentii americani (si pentru rezidentii permanenti) exista mai multe surse potentiale de finantare, diverse "fellowships", multe dintre ele din afara universitatii, cum ar fi cea de la National Science Foundation, pentru care studentii internationali nu sunt eligibili. In alta ordine de idei, imi amintesc ca scriai la un alt subiect mai demult ca aplici pentru green card la categoria om de stiinta cu "exceptional skills" - iarta-ma daca am incurcat borcanele, dar daca asa este sau daca stii mai multe despre asta, ai putea sa ne spui mai multe detalii? Multumesc! [pup] Lai
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Draga lai, Ai dreptate cu fellowship-urile, studentii internationali nu sunt eligibili si e cam frustrant :(( Dar ma rog, ii inteleg ca vor sa le dea prioritate alor lor , ce putem face? Cu green cardul, nu aplic pentru "extraordinary abilities" pentru ca nu as indeplini conditiile. Aplic pentru "holder of an advanced degree", a doua categorie de prioritate. Sunt similare, dar eu proaspat graduat n-am cum sa ma dau extraordinar ca nici cine stie ce premii n-am primit si nici carti n-am scris. Acum m-am mai lamurit si eu cum e cu aplicatia pt. GC. Daca iti gasesti un job permanent si cei de la compania respectiva te vor, pot sa aplice ei pentru tine pentru Green Card, prin Labor Department, in categoria "skilled worker". In general ai viza H1B si din statutul asta aplica compania ta in numele tau. Calea asta e mai dificila pentru ca in primul rand e cam greu de gasit job permanent imediat dupa graduare (nu ca ar fi imposibil, dar destul de greutz) si apoi ca procedura pentru GC dureaza cam 5 ani pe calea asta. Pot aplica pentru green card ei insisi, adica fara sa aiba un angajator care sa ii sustina, cei care demonstreaza "exceptional abilities" sau "holders of an advanced degree". Oricum, pentru a doua categorie (holder of an advanced degree) trebuie sa fii si angajat, dar nu e nevoie sa aplice compania pentru tine. Pentru aceste din urma categorii procesul dureaza intre 6 si 9 luni, dar trebuie sa platesti singur avocatul. In cazul abilitatilor exceptionale tb. sa demonstrezi ca ai premii internationale, capitole din carti, esti reviewer la reviste stiintifice, sa ai f. multe articole publicate in reviste f. tari etc. Pentru "holder of an advance degree" trebuie sa ai intr-adevar articole publicate, desigur doctorat si sa dovedesti pe cat posibil ca munca pe care tu o desfasori este in importanta pentru US. Cum demonstrezi? Prin scrisori de sustinere. Pentru ambele categorii ai nevoie de in jur de 5 scrisori de sustinere, care tb. sa vorbeasca in mod exagerat desrpe tine si munca ta. O scrisoare tb. sa fie de la "an internationally recognized scientist who never worked with you" si deasemenea inca una de la "a scientist from a high level organization such as NASA or NSF". Si de laboratoarele nationale e bine, dc. n-ai NASA si NSF. Acum ma cam grabesc si cred ca am fost destul de confuza, dar daca mai intereseaza pe cineva, va rog sa intrebati. Numai bine, Lia ruxij
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.


×
×
  • Adaugă...