Instinctul de mama

[crinuta]

Eu cred ca fiecare femeie se naste cu acest simt, dar de multe ori este in stara latenta, pana ce ramanem insarcinate sau nastem. Este posibil insa sa apare si inainte, mai ales la femeile care isi doresc mult copii. Ests si cazul meu. Crinuta

[l_carmen2003]

quote:

---

Originally posted by Yasmin
...am simtit impulsul acela puternic de a-ti apara puiul, de posesie, de...mama pana la prima baitza. Cand ne-am intors de la spital, soacra-mea astepta acasa impreuna cu vreo 3 cumnate. Imediat au luat-o pe Asli la imbaiat si mi s-a parut ca au fost extrem de brute, bebe a plans atat de tare ca mi s-a rupt inima. Simteam ca as putea sa sfasii carnea de pe ele cand mi-am vazut puiul asa. Si nici eu nu as mai putea-o lasa altucuiva nici o clipa. E a mea!!!

---

Ca bine zici. Nu stiu cand a aparut sentimentul. Chiar nu imi dau seama. Sarcina afost grea, am stat mult in pat - eu sunt o persoana f. activa, si mi-a fost greu sa stau degeaba- si am avut nesansa ca o asistenta in spital sa imi provoace o eminenta de avort; in momentul in care am inteles ce se intampla - eu aveam deja contractii la 5' pulsul sarise la 170 - am inteles ca puiul meu lupta pentru viata. Si daca puteti sa intelegeti disperarea si frica si revolta toate la un loc m-au dat puterea sa o scutur serios pe asitenta si sa chem dr... Am scapat. Sa nu ma condamnati, sentimentul asta de culpabilitate am sa il port toata viata... Puiul meu are aproape 6 luni si e o mandrete de copil. Dar la inceput, era cel mai mic din sala de cezariene, si in general arata altfel decat m-am astepta sa il vad. Frumos, alb la fata, dar slab si mititel... si semana la forma fetei cu soacra-mea si nu la ochii albastri cum mi-am dorit eu - mai bine, ca are niste ochi negri superbi acum si nu as vrea sa isi schimbe culoarea... Cand am ajuns acasa imi era frica sa il ating... Si era copilul meu si il iubeam dar nu am simtit de la inceput ce simt acum pentru el. La o luna si o saptamana, menejera - ma abtin sa folosesc epitete - a venit racita... Si copilul meu noaptea a facut febra. L-am auzit cand dormea - pe la ora 1 noaaptea - ca i se modificase ritmul respiratiei. Avea febra mare. Am chemat salvarea si am plecat la spital cu el unde ne-au internat. Pur si simplu atunci am simtit ca as face orice pentru el! O asistenta l-a lovit cu capusorul de canapea in timp ce il intorcea de pe o parte pe alta la ecografie si m-am oprit cu mana in gatul ei!!!! Si deja strangeam... Cum sa spun eu nu sunt o persoana violenta, adica nu ma stiam a fi pana atunci... Apoi i-au luat sange pentru analize si sincer va spun, mi s-a facut rau cand l-am auzit tipand - m-au lasat pe hol sa astept... Dar cel mai puternic am simtit ca sunt mama lui Alex si ca as face orice pentru el la botez. Nu am putut vedea nici pana acum inregistrarea video. Ca a plans de la inceputul slujbei - care a tinut peste 40 minute - asta ma rog, a fost cum a fost, dar cand l-a luat popa in brate sa il scufunde in cristelnita, copilul se uita fix la mine si eu am izbucnit in plans... Plangeam amandoi si eu l-as fi strans de gat pe popa ... Doar am botezat 5 copiii pana acum, dar pe niciunul nu l-a bagat popa asa in apa... Alex tinea manutele lateral, cu degetele rasfirate si racnea si se uita la mine sa il salvez, iar eu nu puteam sa fac nimic.. Prima reactie a fost sa il scot din mainile popii, apoi mi-am dat seama ce fac... Cand mi l-a dat in brate am jurat ca nu imi mai lasa copilul pe mana nimanui. S-a strans la pieptul meu si se uita la mine parca nedumerit:unde ai fost mama? Cred ca acum am suficient instinct matern... sa mai dau si altora... Carmen si Alex

[Anina_n]

quote:

---

Originally posted by hannen
Anemona si descintec au scris exact ceea ce intentionam sa postez eu ieri,insa timpul nu mi-a fost aliat. De copil am avut sentimente de dragoste fata de bebei si animale.Pot zice ca mi-am "crescut "sora mai mica decit mine cu sase ani. Cind au inceput durerile singurul gind care m-a incurajat a fost "gata inca putin si voi putea sa-mi tin in brate puiul"Eram atit de fericita[olala] Doamne aveam puiul meu,nu ma mai saturam privind-o.Era a mea si numai e mea,nu trebuia sa mai "alerg" si sa privesc cu jind la alti copii.Acum il aveam eu pe al meu!Ce fericire!! Nicole&Amira

---

Cam asa s-a intamplat si la mine ! Dintotdeauna mi-au placut copiii, abia asteptam sa am, si eu. Aveam grija si indrageam copiii altora, pana a venit pe lume micuta mea. Dupa ce am nascut, nici nu am putut sa dorm de emotie si bucurie ca am si eu, in sfarsit, un pui mic, al meu. Nina & [copil] Nina-Cristina (2 ani in ianuarie) http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina

[danat]

Eu zic, ca si multe fete dinainte, ca ne nastem cu el, intr-o mai mare sau mai mica masura...incepem sa-l constientizam cind vedem ca ne place orice bebe de pe strada si-i zambim sau l-am stringe in bratze, apoi il punem tare de tot in aplicare cand ne trezim cu bebele nostru propriu si personal, de care ne straduim sa avem grija deplina si o facem cu mare placere chiar daca avem cearcane pina la guler si nervii intinsi la maxim. Si maximul constientizarii ca DA, am instinct de mama pina-n maduva oaselor, este atunci cand vezi ca sotul tau, tatal aceluiasi copilas care uneori e sacait sau care alteori nu te lasa sa dormi, nu face fatza la fel indatoririlor, sau isi iese din pepeni, tocmai fiindca el NU ARE acest instinct...mi-a trebuit ceva timp sa inteleg asta si sa nu-i mai pretind sa aiba aceleasi reactii fatza de bb ca ale mele...Totusi fetelor, sa recunoastem, suntem fiintze mai complexe [8D] danat http://community.webshots.com/user/danateu

[Freia]

uite un subiecta care m-a facut sa-mi aduc aminte de primele mele clipe cu Alexa. Eram atat de "ametita" dupa anestezie... abia imi miscam degetele. Asistenta care a venit cu mogaldeatza si mi-a spus cu zambetul pe buze... uite ce fetitza dragalasa ai si mi-a pus-o pe piep cu capul lipit de mine. Am plans ca un copil. Era asa mica si inghesuita in fasha... si negricioasa, cu par mult si ochisori inchisi... Atunci am inceput sa realizez cine e, dar instinctul adevarat a venit cand plangea de durerea provocata de colici si ma dadeam de ceasul mortii ca nu stiu cum sa iau eu durerea sa poata dormii linistita.. Ma rugam la Dumnezeu sa ma chinuie pe mine si ea sa zambeasca, sa fie linistita, sa aiba somnul usor. Sentimentul de mama si instinctul m-au facut sa uite toate greutatile din timpul sarcinii, ea e tot ce conteaza pt mine acum. Freia si bebe Alexa http://community.webshots.com/user/freia_ro

[ruxi]

La fel si eu, mi-am dorit parca dintotdeauna sa am un copilas, dintotdeauna mi-au placut copilasii, mi-au fost tare dragi, am iubit si iubesc foarte mult si animalele, mai ales cand sunt mici, puiuti. Cand m-am casatorit, am stiut ca in sfarsit pot sa am si eu puiutul meu de om. Dar nu a fost atat de curand precum mi-as fi dorit. Cand am ramas insarcinata, am fost atat de fericita, cand am fost cat pe ce sa pierd sarcina, am fost atat de nenorocita, atat de disperata. Apoi la prima ecografie, cand am vazut-o efectiv, avea doar 10 saptamani, dar deja misca manutele si piciorutele, am plans de emotie , acolo, pe masa. Imi tresalta sufletul de bucurie de cate ori o simteam miscand la mine in burtica. Ma simteam atat de importanta, de speciala! Apoi cand am nascut prematur, fara nici un fel de anestezie, nu m-am gandit o clipa la mine sau la durerile mele, ci doar ca ea sa fie bine, sa fie sanatoasa. Apoi imediat dupa nastere am simtit o mare usurare ca totul a fost ok si ca ea e bine, normala, sanatoasa, perfecta. Dupa 2 ore, a supt pentru prima data si am fost fericita pentru ca, desi micuta (2.2 kg) era foarte puternica. Insa abia cateva ore mai tarziu, cand o cautam innebunita in saloanele de prematuri si nu o gaseam, cred ca abia atunci am simtit ce inseamna cu adevarat sa fii mama. Cand am gasit-o sufletul mi-a explodat de emotie, fericire, plangeam de bucurie, as fi vrut sa o iau din incubator ( unde statea doar la caldurica )sa o strang in brate si sa nu-i mau dau drumul. Dar nu aveam voie. Am stat doar si am privit-o ore in sir si nu-mi puteam reveni din uimire: Doamne, chiar e a mea, eu am fost in stare sa fac ceva atat de perfect? De atunci, indiferent ce suparari as avea, SUNT FERICITA! Fericita de a o avea, fericita ca exista. Numai cand ma gandesc la ea, imi vine sa zambesc, si celelalte mi se par atat de neimportante... [:X][pup] Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 5 luni Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

[danielac]

Instinctul de mama, asa cum spuneau unele fete aici, il ai din nastere, zace undeva in tine, se "trezeste" mai devreme sau mai tarziu sau niciodata!!! E posibil sa devina "activ" atunci cand cunosti copiii altora sau cand il ai pe alt tau, e posibil sa ramana ascuns toata viata ... e posibil sa nu ai copii si sa ai instinctul de mama "activ" la fe de bine cum e posibil sa ai copii si sa nu ii vrei, sa nu ii iubesti si sa nu ai instinct de mama, desi sunt copiii tai, facuti de tine... cazuri de genul acesta s-au vazut si probabil o sa mai fie si in viitor, dar acestea nu sunt mame, si cu toate astea, Dumnezeu le da lor copii... [*] Dana si Diana-Maria [*] http://www.babiesonline.com/babies/f/fatamea http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=diana+nou&mid=201&cid=1072 paginuta personala: http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=danielac

[Sabina]

Si eu cred ca ne nastem cu el, insa momentul in care iti vezi copilul e coplesitor... Dar, n-as baga mana in fos pt. toata lumea, chiar si mie mi se intampla uneori sa ma gandesc la mine, si apoi la Sofia.Oare n-am instinct de mama daca vreau si eu sa ma pieptan linistita sau sa mananc ceva cald, nu doar cu fata in brate? Eu ma simt vinovata pt. astfel de ganduri, si am senzatia ca nu fac destul pentru ea.Oare sunt cam nebuna? Sabina & Sofia Galagia

[bibi]

pentru mine e clar ca te nasti cu el, de aceea ii si spune instinct. Dragostea adevarata poate sa vina mai tarziu. Pe David l-am nascut relativ repede( 4 ore) dar cu certitudine al naibi de greu. Durerile au fost insuportabile. Simteam ca ma descompun, nu puteam sa respir si as fi vrut sa mor. Credeam ca nu scap cu viata. dupa ce i-au taiat cordonul si l-au sters putin l-au infasurat intr-un scutec si o asistenta a venit cu el langa mine si m-a intrebat daca vreau sa-l pup. avea o fata mica si putin scofalcita si ochii ii tinea inchisi. Raspunsul meu a fost sec: "NU. DUPA CE-L SPALATI!" Era un raspuns pe masura trairilor mele( nu simteam nimic, decat poate o mare usurare. Durerile contenisera in intensitate si in sfarsit puteam sa respir). in cursul zilei stiam ca trebuie sa-l aduca in salon. S-a facut seara, a venit asistenta cu un singur carucior. era copilul colegei mele de salon. Am intrebat : " AL MEU UNDE E? NU MI-L ADUCETI?" De data asta raspunsul sec a fost al asistentei: NU. E LA TERAPIE INTENSIVA. NU-MI PLACE CUM ARATA"...si a plecat, fara nici o alta explicatie. Atunci am simtit din nou ca mor, de data asta de grija. L-am vazut totusi in seara aceea pentru o jumatate de ora. Era frumos si facea numai fetze, fetze. Am inceput sa rad. stia deja sa ma binedispuna. Au trecut apoi mai bine de 5 saptamani si intr-o discutie cu fratele meu, care atunci i-l vedea prima data pe primul sau nepot am sismtit nevoia sa ma confesez. I-am spus, de data asta nu sec, ci cu ingrijorare, ca inca nu-l iubesc. Mai exact ca nu-l iubesc atat de mult pe cat ma simt in stare. Acum, la aproape 7 luni de cand a intrat in viata mea simt ca as putea sa comit cea mai abominabila crima pentru el. E DRAGOSTEA MEA CEA MAI MARE.

[carmenutza]

nici pe mine nu m-a terminat definitiv cand mi-au pus-o in brate imediat dupa ce am nascut-o....dar de cand mi-au adus-o in salonul meu( in care a si ramas pana cand am iesit din spital) am simtit treptat cum se naste o ..mare si infintita dragoste..seara a venit asistenta sa ma intrebe daca vreau sa mi-o ia noaptea din salon ca sa ma pot odihni...raspunsul a venit prompt..NU..si din acea zi simt ca fiecare minut in care nu sint langa ea este o eternitate..mi se face un dor nebun de ea si cand doarme langa mine....traiesc prin si pentru ea.. Carmen si bb Maya Alexia