Un copil ne apropie sau ne desparte?

[stanmihaela]

Sa va spun despre of-ul meu ca voi sunteti singurele cu care pot discuta, pentru ca nu am pe nimeni de incredere si stau toata ziua singurica in casa si ma gandesc. Am nascut o minune de baietel care acum are 4 luni si pe care il iubesc nespus de mult care e practic viata mea. Problema e taticul care a pus o mare distanta intre noi si care pe mine practic nici nu ma mai vede. Pe copil il iubeste foarte mult si e un tata bun, asta cand e acasa si cand nu se imbata. Mai bea el si inainte dar mai rar la anumite ocazii. Inainte sa nasc era un bine linistitor nu extraordinar pentru ca de la inceput intre noi nu a fost o mare pasiune, am pornit mai linistit si ajunsesem la o legatura solida. Am incercat sa nu-l neglijez dupa nastere dar problema e ca ma neglijeaza el pe mine. Nu stiu daca ma inseala nu cred, dar nu pot intelege ce e cu el, lipseste mai mult de acasa in compania prietenilor, bea, imi vorbeste rece la obiect, motiveaza ca e obosit, ca a muncit prea mult, nu vrea sa discute despre noi, despre ce se intimpla si toate astea ma supara atat de tare incat ma gandesc sa-mi iau copilul si sa plec.

[ancuta06]

Buna Mihaela..... imi pare rau ca treci prin ceea ce treci. Chiar daca nu a fost mare pasiune intre voi, tu crezi ca el acum te iubeste, simti asta? Exista respect intre voi? Incearca sa-ti faca vreo mica bucurie sau surpriza? Esti altceva pentru el, in afara de mama copilului lui? Iti arata ca ii pasa ce simti, ce gandesti? Raspunde-ti singura la intrebarile pe care ti le-am pus, iar daca raspunsul este nu pt majoritatea din ele, sfatul meu e sa nu-ti mai pierzi timpul cu el. Fiecare femeie merita sa fie iubita, apreciata, adorata. Daca relatia nu este ceea ce ti-ai dorit, si nu mai speri ca va fi, pune punct. Daca, in schimb, crezi ca merita, ca te iubeste si are doar o perioada proasta, atunci incearca sa vorbesti cu el. Ancuta http://community.webshots.com/user/Busch_family

[louisea]

Sunt alaturi de tine Mihaela si inteleg ca este o perioada dificila pt tine. Parintii mei au avut in mare parte aceeasi problema pe care o ai si tu acum. Pt mama mea a fost cu atat mai greu cu cat statea cu socrii si acestia nu o placeau f tare. Mama imi povestea de multe ori despre asta. Si totusi ani au trecut, tatal meu a devenit un tata model si un sot tandru, iubitor.... Foate mult il influenta anturajul la locul de munca. Mama mea a vreut si ea sa plece de multe ori de la el dar s-a razgandit. Si-a spus ca daca pleaca nu vrea sa traiasca singura si atunci viitorul sot daca n-o va iubi nici atat, daca in viitor o va bate, daca nu-i va iubii copii... Asa ca a ramas cu el si a incercat sa-l apropie de ea, a incercat sa-i fie prietena.. Acelasi lucru iti spun eu tie. Te bate, iti vorbeste urat?? Daca ai pleca de la el crezi ca ti-ar fi mai bine, tie si copilului?? Daca situatia a devenit atat de grava si grezi ca situatia nu se mai poate remedia du-te si nu mai pierde timpul cu un om care nu te merita. Daca totusi crezi ca totul mai poate fi salvat mai da o sansa relatiei. Incearca sa ti-l apropii. Fa-i mici surprize, o cina romantica. Fa-i sa-i fie dor sa vina acasa la tine si la bebelus. Sper ca te-a ajutat ce ti-am scris. Daca ai nevoie de mine sunt aici. Pupici pt tine si bebe!!!!

[m34]

Parerea mea personala si sincera la intrebarea din titlu este ca un copil apropie si mai mult familia, completeaza lumina iubirii din casa respectiva si arata care este cu adevarat sensul vietii. Dragostea care se indreapta spre copilas din partea parintilor nu ar trebui sa afecteze dragostea dintre cei doi soti, ba dimpotriva, sa o sporeasca si sa o faca si mai trainica. Faptul ca micul pui are nevoie de foarte multa caldura sufleteasca, atentie si ingrijire din partea parintilor creeaza un sentiment matern (si patern !) langa care nu isi are rostul frustrarea neglijentei intre soti. Bineinteles ca trebuie sa existe in continuare iubire, respect si comunicare foarte buna intre soti. Din ceea ce spui tu, decuc faptul ca problemele au aparut din cauza alcoolului. Sotul tau trebuie sa inteleaga si el ce se intampla, unde greseste si sa doreasca sa se indrepte. Numai bine, Mihai

[tlaura]

Mihaele, eu cred ca este o faza trecatoare. Din diferite motive sotul tau se poate comporta asa, mai ai rabdare, nu strica si mai mult lucrurile. Atunci cand apare un copil, multe lucruri se schimba intr-o familie, unii fac fata cu bine, altii reusesc cu greu sa depaseasca momentul. Poate sotul tau face parte din aceasta categorie, poate se simte coplesit de imensa responsabilitate pe care o va avea de acum inainte, poate are probleme la servici, poate crede ca nu ve-ti face fata financiar, poate... Exista multi poate. Mai ales daca nu vrea sa discute cu tine, nu poti stii ce i se intampla. Zici ca e un tata bun si il iubeste pe cel mic, cu timpul il va iubi si mai mult, si va face si el tot posibilul ca si casnicia voastra sa fie buna. E un moment dificil si pentru tine, si tu ai nevoie de dragoste, de incurajari de ajuor, dar poate tu esti cea puternica in familie. Mai ai rabdare si incearca sa treci peste perioada asta, gandeste-te la puiul tau. Daca totusi dupa un anumit timp nu isi revine si continua cu obiceiurile proaste, atunci poti sa te gandesti la o eventuala despartire. Nu are rost sa-i incurajezi la nesfarsit comportamentul, si nici sa traiesti o viata langa un om care te ignora pur si simplu. Dar, pana atunci, incearca sa faci tot posibilul sa fie bine. Sa-ti traiasca puiul si sa fie sanatos. Iar tie iti doresc multa putere si intelepciune si sa depasiti momentul. Cu drag Laura, mama lui Andrei

[Simonna]

Mihaela... e greu de raspuns la asa o intrebare. Depinde de la cuplu la cuplu, dupa mine, depinde de ce era cuplul respectiv inainte, de dorinta de a aduce pe lume un copil, chiar si de situatia financiara. Intr-o lume perfecta, desigur, copilul (copiii) ar trebui sa fie minunea care sa extinda orbita pe care evolueaza cei doi. Dar cum lumea nu e perfecta... iata cam care sint parametri pe care evoluam: inainte de a avea copilul, as zice eu (oricine e liber sa ma contrazica), doi oameni care traiesc impreuna formeaza un cuplu. Dupa aparitia copiilor, apare si FAMILIA. Depinde de noi sa tinem frinele acestei treceri de la cuplu la familie si, tot daca lumea ar fi perfecta, transformarea s-ar face fara nici un fel de probleme si ne-am adapta din mers schimbarilor devenind o familie model, in care fiecare il intelege pe celalalt, copilul este in centrul atentiei dar fara sa monopolizeze viata parintilor, asa ca toata lumea este fericita si multumita. Dar... era evident ca apare `dar```, lumea e departe de a fi perfecta. Si, pentru ca lumea nu e perfecta, trebuie sa invatam sa supravietuim. Sa ne dezvoltam singuri arme si strategii care sa ne faca sa ne apropiem de perfectiunea dorita. In cazul meu, armele au fost risul si instaurarea unei atitudini de lasa-ma sa te las vizavi de orice problema care nu trebuia rezolvata pe loc-pe loc. Pentru ca am avut nevoie, si am nevoie, de arme. Pentru ca, in cazul meu particular, copilul ne-a despartit. Ca si cuplu, vreau sa spun. Aproape nimic din ceea ce eram inainte de aparitia copilului nu mai este acum. Aproape totul s-a schimbat, fizic, psihic, uman. In acelasi timp, o sa zici ca sint cam aiurita de cap, copilul ne-a apropiat. Sintem parintii lui si asta ne uneste - te rog sa observi ca n-am spus ``ne leaga``, nu e vorba de ceva obligatoriu! - mai mult decit ar putea sa ne uneasca orice altceva. Sintem ``mami`` si ``tati`` sintem ``familia lui`` si, impreuna cu el am devenit si noi parti ale unui intreg pe care il intuiam atunci cind am fost la ofiterul Starii Civile. Nu pot sa iti dau retete... N-am facut nimic special, vreau sa zic ca n-am urmat retete, ci doar ne-am urmat intuitia, ca sa gasim acest echilibru, si am fost foarte intelegatori unul cu celalat. Au zacut vase nespalate in chiuveta cu saptamina pentru ca nici unul nu era suficient de adunat ca sa le spele. Dar nici nu am zis: tu trebuie sa le speli. Le-am lasat acolo si, pina la urma, tot ne-au trebuit farfurii si careva le-a spalat. Au fost zile in care nu ne spuneam nici buna ziua, practic nu ne vedeam, fiecare la serviciul lui si fiecare cu ale lui, pasind, literalmente, copilul de la unul la altul prin intermediul bonei sau bunicilor. Au trecut. Au fost momente critice - in ciuda fapului ca, inainte de plod, noi fusesem un cuplu extrem de echilibrat, pur si simplu nici nu ridicasem inca vocea unul la altul - si momente de mare fericire - in ciuda faptului ca abia atunci invatam sa ne bucuram impreuna de placerea de a fi parinte - toate, bune sau rele, datorate piticotului care intrase in viata noastra. Cred ca ceea ce a contat este ca, in acesti patru ani si jumatate cit are Atomix acum, am vrut amindoi sa cream aceasta familie, asta a fost telul nostru. Si ca, la nevoie, am strins din dinti si ne-am vazut de drum spre acest tel propus intuitiv, pasind alaturi (sau doar intersectindu-ne uneori). Nici acum nu pot sa ma laud cu o viata de cuplu care sa bata cine stie ce recorduri, n-a mai ramas, cum spuneam, mare lucru din ceea ce eram. Dar pot sa ma laud cu o familie. Pot sa spun ca Atomix e convins ca parinti mai buni ca ai lui nu exista pe lumea asta. Si asta pe mine, ``mami``, ma multumeste nespus, ma face fericita. Ca ``Simonna`` are cite-o problema si nu pricepe de ce Atomix e mereu pe planul intii, asta e altceva. E problema celor doua doamne care coabiteaza in creierul si trupul meu sa se puna de acord. Si cred ca ceva similar se intimpla si cu colegul. Si cred ca asta se intimpla si cu sotul tau, acum. Cred ca ii ia un pic de timp sa accepte ca lucrurile s-au schimbat si isi cauta refugii. Ca e munca, ca sint prietenii, ca e chiar alcoolul, ca e tacerea... Poate ca si in tine s-au schimbat niste lucruri, vezi felul in care spui ca micutul e ``practic viata mea``. Cred ca trebuie doar reechilibrate pozitiile voastre si lucrurile se vor aranja. Cu rabdare, indulgenta si dorinta de a rearanja castelul din carti de joc care este viata in doi si mai mult de doi. Uf... conferinta curata. Cred ca puteam sa scriu ultimul paragraf si era clar ce vreau sa spun, nu? Stiu. Dar mi s-a parut important sa scriu si restul. Sper sa iti foloseasca... Cu drag, Simonna

[Sabina]

Eu cred ca ii apropie, desi am simtit in primele luni ca nu ma regasesc deloc, si nu aveam nici o tandrete pt. bietul sot.Dar acum, la fiecare progres al Sofiei ne simtim f. uniti si avem o bucurie impreuna, care nu se poate compara cu nici un alt sentiment .E extraordinar ! Sabina & Sofia Galagia

[lilib72]

Buna mihaela,sa-ti traiasca flacaiasul Sunt alaturi de tine pt. ca stiu ce simti, si eu am fost in aceeasi situatie; inainte de sarcina si in timpul sarcinii eu si sotul meu am fost ff apropiati, dupa ce am nascut fetita, relatia noastra o luase razna, nu ne mai intelegeam deloc, eu eram cu nervii la pamant, el era foarte stresat, parca eram legati la gura de nu puteam comunica, nu stiu de ce am lasat sa se intample asta...intr-o noapte nu puteam dormi si m-am gandit sa-i scriu sotului un bilet, pt. ca trebuia sa fac ceva, am asternut pe hartie tot ce am avut pe suflet...i-am dat biletul a doua zi, l-a citit, apoi a venit si am stat de vorba.De atunci incet, incet relatia noastra a inceput sa faca progrese, pt. noi greseala a fost ca nu am comunicat cand trebuia. Adunate si incearca sa faci totul pt. relatia voastra, iti doresc numai bine.Te asteptam cu vesti.

[antoioana]

Mihaela, un copil uneste! 100%!!! Daca va desparte ceva, este orice altceva, dar nu copilul. Mai ales ca spui ca-l iubeste. Nu te grabi sa pleci. Da, o femeie merita sa fie iubita si adorata, dar si un barbat la fel si mai ales un copil. Bbul tau are nevoie si de mami si de tati. Concentreaza-te pe comunicarea dintre voi. Incearca sa afli ce se intampla cu el, dar nu specula in zadar ca sa-ti faci inima rea. Poate este un om slab si este influentat de x si y...incearca sa-l tragi spre tine. Bautura...asta-i rau...poate-l indepartezi de asa ceva. Femeia este sufletul casei. Nu uita asta si lupta! Uite, poti sa ne spui noua cum te mai simti, asta iti va da incredere pana gasesti puntea catre el, da? anto

[casandra]

Se spune ca bebe este rodul dragostei. Eu cred ca, daca inainte de aparitia copilului, partenerii se iubesc, atunci copilul este o implinire si ca ii aproprie si mai mult pe parinti, chiar daca se intampla sa le fie si mai greu, la inceput cel putin. Daca intre parteneri nu exista dragoste, ci doar obisnuinta, atunci nu stiu, probabil ca relatia dintre ei nu se imbunatateste, dar raman in continuare impreuna, de dragul copilului, din obisnuinta...