Un copil ne apropie sau ne desparte?

[Laura _Oprescu]

eu zic ca ne face complici, ne uneste!..nu as miza pe faptul ca nu vor fi perioade de criza,cand copilul are nevoile lui,care te revendica pana la ultimul por,sau ca tot ce a fost din relatia de cuplu de dinainte de nastere va ramnae la fel.Insa,cu dragoste, rabdare si toleranta ,daca treci peste momentele de criza din primii doi ani de viata ai copilului,totul va fi asa cum ai sperat.O familie> Perioada asta de dupa nastere la femeie se uneste si cu perioada in care ea sta acasa cu bebe, il schimba , il hraneste si e terminata de oboseala...Ea are nevoie de intelegere, rasfat si respect.Pe de alta parte, sotul vine acasa de la serviciu in speranta unei binemeritate odihne si este asteptat de bebe si de mamica lui nerabdatoare sa profite sa fac amacar un dus...si uite asa timpul tau nu mai e timpul tau...si nevoile fiecaruia par a fi de neinteles pentru celalalt si apare criza.... Ce e de facut? Un bunic , o tanti cinva care sa te ajute si sa iti ofere cateva ore de liniste pe zi as zice ca e foarte important.Sa te duci sa iti iei sotul si sa il scoti la masa ,sau sa iei bilete la un film , sau sa iesiti sa beti o cafea..NU IN CASA! afara...in oras, oriunde...detasarea fie si pentru cateva ore e de bun augur, sa razi un pic, sa iti cumperi ceva care sa iti ridice moralul , sa iesi cu o prietena...nu conteaza ce anume..orice care detaseaza....poat fi un miracol!..daca o faci si perseverent...problemele(daca astea sunt cu adevarat) sunt de domeniul trecutului.Pentru ca in acelasi timp in care tu esti femeia obosita esti si mama copilului lui.NImeni nu e mai important decat tine.Cu atuurile astea castigi razboiul... Laura

[Mirunda]

Draga Mihaela, parerea mea este ca un copil uneste 2 oameni care se iubesc, intre care exista intelegere si dragoste. Chiar daca odata cu aparitia copilului se produc "cutremure" in relatia de cuplu, odata cu trecerea timpului, acolo unde eixsta rabdare, bunavointa si mai ales DRAGOSTE, lucurile se aseaza, iar copilul da un nou inteles, o noua bucurie, un impuls enorm relatiei. Mai cred insa ca un copil poate si sa desparta 2 oameni, atunci cand relatia nu era stabila, cand bazele ei nu erau dragostea si respectul, ci alte interese, mai mult sau mai putin meschine. Si nu copilul desparte, ci probemele ce apar odata cu el, sunt atat de complexe, atat de mult ne zbuciuma si ne ne schimba un copil, incat o relatie ce se baza pe altceva decat dragoste, acolo unde nu exista comunicare adevarata, nu rezista. Eu iti doresc din suflet sa rezisti noilor incercari prin care treci, dar, iarta-ma ca iti zic, problema bauturii este una cumplit de complicata, despre asta am mai vorbit noi aici, alte fete ar putea sa iti zica mai multe. Pentru ca odata cu ea apar altele, ca de exemplu lipsa de respect (pentru el insusi, dar si pentru tine sa pentru familie,) ,dar si lipsa de comunicare. Eu sper din suflet pentru tine sa se mai poata face ceva. Incearca sa vorbesti serios cu el. Cu drag, Mirunda "Copilului tau, atunci cand este mic, sa ii daruiesti radacini, atunci cand este mare, aripi".

[orzu irina]

Mihaela, este usor sa dezertezi. Sa iei copilul si sa pleci dar gandeste-te si la consecinte. Inteleg situatia , cat iti este de greu. Eu am avut parte de parinti model as putea spune , si pt ca este vorba de barbati, pot sa-ti spun ca eu pe tata nu l-am vazut de 3 ori beat de cand il stiu. Asta ESTE PROBLEMA: BAUTURA. Cred ca peste orice ai trece numai sa nu-l vezi beat. Incearca sa discuti cu el, sa inteleaga ca acest copil nu are nevoie decat de dragoste SI DE DOI PARINTI. Sotul meu nu prea este pe acasa din cauza meseriei si eu sufar tare mult, dar nu-mi pot imagina cum as putea suporta o situatie asa cum ai descris-o tu. Atrage-l spre tine,spre casa, lasa-l cu copilul daca vrea , incearca sa-l implici in cat mai multe treburi casnice. Doamne, Mihaela , noi iti dam sfaturi dar numai tu poti sa faci in asa fel incat sa nu retezi nici viitorul copilului pt ca el are nevoie de amandoi. Incerca sa-l scoti din anturaj. Fa-l sa inteleaga ca bautura aduce necazuri. Du-te la biserica. Sa ne tii la curent . Multa sanatate si Dumnezeu sa te ajute. irina, mama lui [copil] Alex http://community.webshots.com/user/orzuirina http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=6027&cid=3348

[monaz.]

Eram liberi si dispusi sa cucerim lumea, am devenit un cuplu imediat ce am deschis ochii unul pe celalalt , ne-am unit destinele ascultind mai mult sau mai putin serios pasajele din codul civil cind ne-am spus "da" la primarie, am devenit familie in momentul in care un glascior cristalin oracaia cit il tineau plaminii in una din camerele apartamentului nostru si de fiecare data ne-am evaluat trairile si de fiecare data am descoperit discrepante trecind de la o etapa la alta. Ne-a unit copilul? Ne-a indepartat? Mai intii de toate, ne-a facut parinti, ne-a delimitat peocuparile si orientarile si prioritatile ,dar ne-a unit mai mult decit orice altceva putea sa ne apropie. Pe noi parintii,insa pe noi individualii care tindeau mai devreme sa fie o unitate in doi daca vrei, ne-a indepartat de parca traiam pe planete diferite, nu mai aveam timp sa ne stringem de mina complice cind mergeam la un film, sau peste masa de la restaurant cind cinam in oras, nu mai era timp de discutii si marturisiri si povesti si altele mai intime, ne intilneam intimplator la micul dejun , asta in zilele cele mai bune, nu mai adormeam in bratele celuilalt , ci ne grabeam sa adormim cit mai repede, oriunde fara noapte buna sau o sarutare , fara sa il asteptam pe celalalt, dar cu toata distanta impusa de noua ipostaza in care pozam obositi, sfirsiti dar fericiti (familia) atunci cind ne gaseam amindoi aplecati deasupra micutei fiinte neajutorate si dependente , aveam timp sa ne gasim ochii si printr-o privire scurta, sa ne asiguram ca sufletele noastre sunt acolo impreuna sa se confrunte cu dificila situatie de parinte traducind de fapt ca nu am uitatc e ne-a apropiat la un moment dat , nici toate etapele strabatute si ca indiferent de lipsa de dedicatie pe care nu o mai puteam afisa din evidente motive, vom sti sa gasim drumul (batatorit de altii cu excelenta)potrivit ca sa depasim chiar si perioadele de criza . Si nu numai asta, tacit, am stiut amindoi sa nu ajungem sa ne scoatem ochii, ca eu fac mai mult si tu mai putin,de exemplu. Am facut eforturi sa ne obisnuim cu transformarile fie ca am dus sau nu lupte grele cu ele,am incercat sa acceptam ca nimic din ce a fost cindva nu mai este acum, de fapt dupa aparitia primului copil asta e cea mai mare confruntare, sa iti accepti conditia. Nu ca nu au fost momente cind tinjeam si unul si celalalt dupa clipele de dinainte, dar cum oare sa revina? Sa nu crezi acum ca suntem famiia ideala care stie sa faca compromisuri ideala si nu simte frustrari de nici o natura. Eu stiu sigur ca al meu sot le traieste uneori cu intensitate, eu la rindul meu am uneori dificultati sa imi accept ipostaza de mama si nu a unui copil , ci a doi (hei, sa vezi cum se dubleaza toata povestea mea cind apare nr 2), sa nu imi spun uneori, hei, dar eu nu contez?! Sa nu imi vina sa rabufnesc ca motul meu de numai aproape 3 ani se gaseste sa ne solicite pe unul sau altul in exact acel moment in care aveam impresia ca ne putem dedica 5 minute. Sau sa nu ma intreb contrariata (desi numai eu am hotarit ) cum si de ce am acceptat sa trec iar prin toate astea cu bebe 2. Bine ca ne-am adunat ideile la un loc si am fost in stare sa ignoram neajunsurile si sa ne concentram pe situatiile placute si zic eu ca fiecare familie in parte experimenteaza trairi de la poli opusi si nu exista retete impuse care sa rezolve si sa te ajute sa depasesti si nici macar nus tiu ca ce am tot povestit eu aici iti este de un aju7tor. Vroiam doar sa desprind ideea asta, sa te refugiezi in ceva (cum face sotul tau, fie prieteni, fie jobul, fie din pacate, alcoolul) atunci cind viata ti se transforma nu e ceva de neasteptat, e doar o reactie la coplesitoarea stare prezenta. Nimic din ce a fost nu va mai fi, e doar o chestiune de timp si de vointa ca fiecare din partile mature ale familiei tale sa isi accepte ipostaza in care se gaseste de acum inainte. M.

[Anina_n]

Ceva il framanata pe sotul tau, de se poarta asa. Are el o nemultumire. [V] Lipsa de comunicare poate distruge un cuplu. Nicidecum un copil. Aparitia [copil] ne da viata peste cap. Nimic nu mai este ca inainte. Fiecare simte asta. Insa, incepem o viata noua, viata de familie, care numai de noi depnide sa ne-o facem cat mai frumoasa. Cu cat intelege fiecare mai repede asta, cu atat mai bine. [copil] ar trebui sa ne uneasca, nu sa ne desparta. Iti doresc sa gasiti o rezolvare a situatiei cat mai curand, Mihaela, pentru a-ti regasi linistea sufleteasca decare avem atat nevoie. Nina & [copil] Nina-Cristina (2 ani in ianuarie) http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina

[Tink]

Buna Mihaela, imi pare rau ca treci prin momente dificile care iti umbresc fericirea maternitatii. Sun de acord cu LILIB 72. Eu am un baietel de 3,9 ani. Si noi am trecut prin momente tensionate in primele luni dupa nasterea puiului nostru. Si, la fel ca la lilib, eu eram un car de nervi pentru ca am avut o sarcina grea, o nastere si mai grea, iar suferintele fizice ma chinuiau ingrozito. sotul meu era foarte stresat pentru ca nu avea cum sa ma ajute si, parca ne pierdusem mintile amandoi. discutam noapte de noapte ore in sir si nu reuseam sa ne lamurim. Asta pana intr-o dimineata cand sotul meu mi-a lasat o scrisorica pe calculator si apoi a plecat la serviciu. Seara am avut o discutie relevanta si de atunci toate problemele s-au transformat intr-un vis urat. Cu alte cuvinte, draga Mihaela, solutia este comunicarea. da-mi voie sa iti sugerez sa cauti o cale de comunicare (si nu ma refer numai la vorbe ci si la gesturi sau fapte). Nu provoca o discutie pentru care el nu este pregatit. Incearca cu duhul blandetii si nu cred ca nu o sa reusesti. Adauga la spusele mele si tot ce au spus si celelalte doamne de pe forum si, cu diplomatie, eu cred ca vei reusi. ITI TIN PUMNII DIN TOT SUFLETUL!!! POATE CA ASTA ESTE MOMENTUL VOSTRU DE COTITURA CATRE O VIATA ARMONIOASA!! Ah, sa nu uit, pupa-ti puisorul din partea noastra. Cu drag, Tink

[Andrada]

Cel mai important lucru care se petrece intr-un cuplu la venirea copilului este responsabilizarea fiecaruia dintre parinti. Pentru mama, vine mai usor, are 9 luni in care e atenta ce maninca, pregateste hainutze, citeste, invata sa fie mama. Pentru sotz ar veni la fel de firesc daca ar fi alaturi de mama in tot acest proces, si daca eventual ar discuta impreuna planurile si deciziile. Pentru citiva dintre tati insa (si uneori mame) aceasta reponsabilitate e uriasa, nu stiu reactiona si incep sa se simta vinovati, depasiti sau frustrati. Si atunci isi gasesc alinarea in "afara" in fuga de responsabilitate. Stiu ca repet acest cuvint un pic cam des dar pentru mine el e cheia: responsabilitatea faptelor noastre. Incearca deci sa-i transferi din sarcini, mai intii ca asistent, si apoi "full-time". Tine-l linga tine cind ii faci baie copilului sa-ti dea sapunul, trimite-l sa pregateasca laptele, fiti activi deci impreuna si odihniti-va tot impreuna. Nu-i lasa timp de prieteni. Si noi am avut un slalom primii doi ani din viatza copilului, ne vedeam numai cind pasam copilul de la unul la altul, el avea scoala, eu serviciu,eu mai lucram de acasa, el avea teme, abia simbata si duminica daca mai apucam sa mai vorbim (atunci cind n-avea el scoala). Simbata si duminica ne jucam cu copilul, il hraneam, imbracam, curatam casa,spalam rufele, seara il puneam in pat si atunci ne rezervam doua ore numai pentru noi doi. Eram frinti, citeodata cele doua ore erau numai de o bere si o discutie mica despre ce-a facut bebe cind cu unul cind cu altul. Lucrati impreuna si bucurati-va impreuna! Andrada L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante Iubirea misca soarele si celelate stele

[stanmihaela]

Vã mulþumesc cã sunteþi alãturi de mine ºi m-aþi ajutat sã inþeleg ce se întâmplã cu mine. In multe din mesajele voastre m-am regasit, in altele nu, dar oricum toate m-au ajutat f mult cu o lectie despre experienta de viata. Cred ca problemele mele s-au ivit si din vina mea, eu cea increzatoare in viaþa si optimista mereu care credeam ca voi face fata la tot. Poate ca venirea acestui copil m-a cam luat prin surprindere cu tot ce s-a schimbat in viata noastra, poate nu eram chiar pregatiti pentru ce va urma. Intr-adevar este f usor sa dezertezi dar sunt o fire impulsiva care ma enervez f repede dar apoi imi trece si stau sa le cantaresc.Am nascut prin cezariana, a fost mai greu pentru mine, aveam nevoie de ajutor si intelegere si vroiam si sa fac fata cu toate, cu copilul, cu casa curatenie, mancare, dar am inteles ca nu le pot face pe toate mai ales ca sotul meu nu ma ajuta.Asa ca m-am hotarat sa o iau mai usor cu toate. Cu sotul meu am stat in cele din urma de vorba, dupa ce m-am mai linistit eu sufleteste, si am gasit si in el aceleasi temeri si frustari ca ale mele, si relatia noastra a revenit iar pe drumul cel bun avand in prim plan copilul care este acum punctul nostru comun ce ne uneste vietile, si apoi sa ne ajutam unul pe altul sa depasim greutatile. A inceput sa stea mai mult acasa, cu noi, cu bebeluþul, ne ajuta la baita, mananca si hrana rece, a inceput sa ma inteleaga si pe mine ca sunt obosita, ca nu am cu cine sa discut, ca am nevoie de putina tandrete si dragoste. Sper ca incercarea asta sa ne apropie si ca relatia noastra sa fie frumoasa, sa renunte la vechile obiceiuri. Vom vedea, va voi tine la curent. stanmihaela

[antoioana]

Uraaa! Si Doamne ajuta in continuare Mihaela! anto

[oana cretu]

Ne pare rau sa auzim asa ceva! Iti dorim sa te ajute bunul D-zeu, si sa-ti dea si putere totodata! Parerea mea este ca, doua persoane care se iubes si fac un copil, il fac pt a avea un rod al iubirii lor...Si, deci iubirea ar trebui sa creasca si automat parintii sa fie mai apropiati ca innainte. Eu cred ca un copil este, in primul rand puiul iubirii, adica s-au imperecheat doua iubiri si a iesit puiul....Poate ca vad viata prea roz, dar nu ma voi schimba! oana-cannes