Orgoliul bata-l vina

[carina]

Cum stati voi la capitolul asta ca eu am mari probleme din cauza nemasuratului meu orgoliu? Cat de greu va este sa recunoasteti ca ati gresit? Cat de greu va este sa cereti iertare? Cum putem face sa ne micsoram defectul asta oribil? Anda si bebelusa Carina cea nazdravana http://community.webshots.com/user/andamihai

[peca]

@carina, mi-e mi-au trebuit ani buni pana sa pot spune un " iarta-ma" dar fara "te rog", si cam tot atat sa recunosc ca am gresit. Recunosteam in sinea mea...mai am gresit..dar nu spuneam, doamne fereste. Apoi am inceput sa imi bag in cap ideei de genul..." a gresi e omeneste", "un om care nu face greseli, e ca un nemuritor intre muritori...", dar era mai mult la inceput o justificare fata de mine insumi sa nu ma mai simt asa vinovata[:)], dar cu toate astea, la inceput cand spuneam ca am gresit, si in urechiile mele suna fals, dar apoi ma simteam mai bine, mai linistita.Acum il spun cacnd sunt coinvinsa ca e asa, si nu mai suna fals. Acum problema e ca spun destul de usor ..." da poate nu trebuia sa spun asta, asa ca ca daca te-am suparat, imi pare rau!", dar am deseori impresia ca sunt luata de proasta![bang] Si uneori astept si de la restul acelasi lucru, nu sa isi ceara musai iertare, dar se recunoasca ca au gresit si astept degeaba.

[sirod]

Da Peca, poti fi luata de proasta!Si mie mi se intimpla fenomenul cu pricina, dar nu ma afecteaza absolut deloc, din contra simt o liniste interioara extraordinara cind imi recunosc o greseala.Eu am traita studentia in camin si aici am invatat ca nu este nici o 'rusine' sa spui 'iarta-ma', cum ziceai si tu, nu sintem roboti! Carina, cred ca daca ai defectul asta in singe ti-l modelezi foarte greu.Incearca macar cu cei pe care-i iubesti sa fii 'altfel', gindeste-te cum reactionezi tu si ce-i in sufletul tau cind vezi 'din avion' greseala celuilalt si el nu recunoaste!!!(la o faza de-asta mie imi vine sa pling de ciuda). Bafta si sa te bucuri de nazdravana ta. doris

[Eleni]

Ma apucasem sa scriu un super raspuns si am apasat aiurea si s-a dus tot raspunsul. Acum sunt plina de nervi[bang], dar pentru ca ma intereseaza subiectul incerc sa reiau ce spusesem... Am avut o lunga perioada din viata dominata de un orgoliu nemasurat. Numai eu aveam dreptate, iar daca greseam si imi dadeam seama ca am gresit... nu recunosteam in veci, ma faceam ca ploua... Din fericire, prietenii mei stiau ca sub acest orgoliu absurd, se poate conta pe mine ca om si ca prieten. Asa ca nu am avut de pierdut din cauza asta. Dar la un moment dat mi-a cazut cu tronc un om cu orgoliu pe masura mea...vai, ce razboaie, ce scantei, ce discutii absurde pornite de la nimic... si cata pasiune investita in razboiul acestor orgolii... am vrut de nenumarate ori sa renunt la relatie... dar am descoperit ca nu puteam. Imi era imposibil sa continui fara el...asa ca mi-a devenit partener legitim de viata... Avand experienta comportamentului meu din tinerete, am vazut ca nu castig nimic din lupte de orgolii, asa ca am invatat sa accept "compromisul", dar un "compromis" de o natura speciala: eu las de la mine, ii accept punctul de vedere, dar fac tot ca mine. Iar daca vreodata are tendinta sa se prinda ca nu am facut cum a zis el, anticipez momentul si il felicit pentru ideea buna pe care a avut-o... si se convinge ca a fost a lui. Daca mai sunt si altii de fata... e perfect! Niciodata nu da gres metoda mea. Acum sa nu credeti ca sunt maritata cu tiran orgolios... dimpotriva, e un om minunat pe care il ador... are doar aceasta scapare, care dupa cum vedeti are si o solutie, cam vicleana ce-i drept... dar noi sa fim sanatosi si fericiti... Ce vreau sa spun Carina este ca fiecare dintre noi are o solutie pentru a "elimina pierderile provocate de orgoliu"... eu cred ca atunci cand cineva sau ceva conteaza intr-adevar pentru noi, stim sa renuntam la orgoliu... probabil ca "pierderile" de pana acum nu sunt semnificative. Cu drag, Elena & Maria Bucuria

[Leah]

Orgoliu? Nici nu mai stiu ce-i ala de cand m-am mutat cu prietenul meu. Am lasat de la mine de atatea ori, ca nici nu le mai stiu numarul (nu ca ar fi frumos sa tin contabilitatea). Am invatat pe propria piele ca in viata trebuie sa faci compromisuri, vrei, nu vrei. Sa va dau un exemplu. Cand inca eram in facultate imi spuneam ca nu o sa las niciodata vreu sef sa ma exploateze sau sa se poarte urat, ca o sa demisionez, ca sunt tanara si pot sa-mi gasesc repede altceva etc. Acum tac si inghit pentru ca am rate si cheltuieli si nu imi pot permite sa raman fara serviciu. E bun si orgoliul acesta dar cu masura. Leah

[carmenutza]

eu inca sunt in faza in care imi vine foarte greu sa spun "iarta-ma"..un " imi pare rau" parca iese mai usor...imi dau seama ca gresesc, dar parca tot incerc sa gasesc si celuilalt o vina cat de mica, astfel incat a mea sa nu mai para asa mare, sau exclusiva. Este un aspect al comportamenului meu asupra caruia imi tot propun sa "lucrez" dar din pacate ma tot trezesc folosind aceleasi tactici. Si eu sint de parere ca este bine sa ai orgoliu si nicidecum nu l-as trece la defecte dar este la fel de adevarat ca toate trebuie facute cu masura..decat sa risti sa fi luat de fraier mai bine sa fi luat drept o persoana cu orgolii..evident nu nemasurat si nici apropiat prostiei. Carmen si bb Maya Alexia

[peca]

eu am mai invatat/ observat ceva, lucru care imi da curaj si imi gadila orgoliul in mod placut. Dupa ce spun..." da poate nu trebuia sa spun asta, asa ca ca daca te-am suparat, imi pare rau!", si am impresia ca sunt luata de proasta! persona in fata careia mi-am cerut scuze, are un zambet de multumire, de invingator, cu toate ca uneori ma scuz doar pt. a aplana un conflict, sau cred ca nu am nimic de castigat demonstrand ca am dreptate sau nu am vina. Si nu dupa mult timp de la acest zambet, deseori ironic, roata se intoarce, si cel mai bine ma simt , cand vad in ochii persoanei acea lupta cu el insusi, adica ar vrea sa spuna ca a gresit, sau ca ii pare rau, dar nu poate caci...o fi orgoliul..egal ce ar fi, dar constiinta mea e curata, pe cand celalalt... asta e multumirea mea, o victorie pe care mii de "imi pare rau" nu o pot egala. P.S. dar depinde la ce te referi cand spui orgoliu = acea mandrie inganfata, sau demitatea ta de om, femeie, mama, care pt. mine este cea mai importanta, da, pt. acesta din urma poti sa lupti, sa nu te lasi calcat in picoare, pt. aceasta demnitate nu accept compromisuri, pentru prima...da, sunt bune!!!

[carina]

Fetele multumesc mult pentru raspunsurile pe care mi le-ati dat. Peca: nu ma refer la demnitatea mea de om sau de femeie, ma refer la orgoliul uneori prostesc de a nu putea recunoaste sus si tare ca da poate am gresit sau poate ca am reactionat aiurea intr-o anumita situatie. Eu, in sinea mea stiu foarte clar ca nu am dreptate sau ca nu am nici o scuza ca am reactionat mai aiurea intr-o situatie, dar simt ca mai bine mi-ar taia cineva o mana decat sa recunosc. Al meu sot stie chestia asta si o accepta dar as vrea eu sa fac cumva sa nu mai fiu asa. Stiu ca daca eu as avea pe cineva ca mine din punctul asta de vedere langa mine mi-ar veni sa ii dau cu ceva in cap. De aia v-am intrebat pe voi, sa vad daca mai sunt fete ca mine si sa vad cum ati reusit voi sa va intreceti orgoliul. Anda si bebelusa Carina cea nazdravana http://community.webshots.com/user/andamihai

[peca]

@ carina: primul pas l-ai facut, il constientizezi si vrei sa te schimbi; acum urmeaza multe momente de munca. Si fii bucuroasa ca ai gasit pe cineva care sa iti acepte acest "defect" daca poate fi numit asa, si nu uita sa ii multumesti pt. faptul ca te accepta asa cum esti tu. Si acest lucru face parte din personalitatea ta, atata timp cat nu e subiect de cearta intre voi...., poate chiar asta l-a atras la tine, printre altele. ca un ex. dimineata in oglinda, sune cu voce tare de mai multe ori: "imi pare rau" "am gresit" , " ma poti ierta?", dar cu o voce care sa te convinga si pe tine nu numai pe cel caruia i-ar fi adresata!

[acina]

Fetelor ca sa fiu sincera pe mine nu ma prea intereseaza cum ma privesc ceilalti atata vreme cat eu nu am nici o greutate pe suflet. Daca eu simt ca trebuie sa cer iertare cuiva o fac fara nici o problema si fara sa mi se para ca mi-am calcat pe orgoliu. Atunci cand se intampla sa fac altceva si uit sa-mi cer scuze pt un anumit lucru , o fac cu prima ocazie . Dupa cum spunea un prieten vechi de-al meu "e mare lucru ca dimineata cand te uiti in oglinda sa nu iti fie rusine de tine"...Pana acum nu mi-a fost rusine de mine de ceea ce am facut sau m-am purtat. Tu faci cum simti ...ca e mai bine. Acina