Familia si cariera

[amuleta]

M-am gindit de multe ori , jonglind intre familie si meserie, cit de multe sacrificii face o femeie care vrea sa aiba o cariera. M-am simtit de multe ori vinovata pentru timpul pe care nu l-am petrecut cu copiii, pentru momentele unice pe care le-am pierdut. Pe de alta parte, cred ca m-am limitat in alegerea specialitatii si a slujbei de faptul ca am vrut sa am ceva timp si pentru familie. Am observat din profilul personal al unora dintre forumiste ca, indiferent de specializarea initiala, in prezent sint "mame". Desigur, aceasta este o meserie extraordinara si poate cea mai grea. M-am gindit insa daca apar regrete legate de alegerea facuta...Pentru ca eu sint intr-o continua dilema.

[l_carmen2003]

Eu am fost intr-o mare dilema inca de cand eram insarcinata. Din martie 2003 a trebuit sa stau in pat. Pana am nascut adica pana in august. Am crezut mult timp ca pot conduce firma de acasa de pe internet - faceam soft. Rezultatul a fost ca am pierdut clar legatura cu ce se petrecea acolo, la scarbici. Plus mult stress de care nu aveam nevoie. Asa ca am inchis activitatea. M-am gandit sa o reincep prin noiembrie dar in octombrie bona mea mi-a imbolnavit odorasul si am sta cu el in spital cateva zile. M-am jurat sa nu mai ajung acolo cu puisorul. Am renuntat la servciile bonei, am angajat o menajera si am adus-o pe mama la mine si n-am deloc de gand sa o mai las sa plece. Asa ca am amanat pana in ianuarie sa reincep activitatea. E luna februarie si nu sunt convinsa ca am puterea sa il las pe pui si sa plec la scarbiciu. Nu as putea sa activez mai mult de cateva ore - 4 sau 6 - pe zi si nu are rost sa incep ceva ce nu pot duce la bun sfarsit. Pana ce copilul va face un an cred ca am sa stau acasa. Si am sa fiu mama. Daca apoi voi mai fi in stare sa ajung sa realizez ce reusisem inainte de sarcina, bine, daca nu asta e. Am un pui sanatos, frumos si mai ales AL MEU, care imi daruieste zilnic satisfactii pe care scarbiciul nu mi le-ar putea oferi. Carmen si Alex www.community.webshots.com/user/la_carmen

[craluca]

cand l-am avut pe primul bebe eram studenta anul III asa ca mi-a fost destul de usor si am fost langa el primii 3 ani. acum o am pe Ioana care are aproape 5 luni si pentru nimic in lume nu ma voi intoarce la servici inainte sa faca ea 2 ani. Am 7 ani de munca in spate, in acelasi domeniu, mi-am facut intodeauna treaba cum trebuie, sunt foarte apreciata acolo unde lucrez asa ca pot spune ca m-am ocupat din plin si de familie si de cariera in continuare o sa lucrez alaturi de sotul meu la afacerea lui. Imi place tare mult sa fiu mama dar simt nevoia sa mai fac si altceva. In general nu regret nimic din ceea ce am facut pana acum in viata. Mama Raluca, baiat Alex si bebita mica Ioana http://community.webshots.com/user/craluca100

[l_carmen2003]

CORECT Raluca. Toate lucrurile trebuie facute la timpul lor cu maximum de devotament. Cand esti mama esti mama, cand esti salariata esti salariata...Cred insa ca cei mai importanti sunt copiii. Nu ma astept sa imi ridice nimeni statuie ca sunt buna in meseria mea, dar sigur in sufletul copilului meu voi avea locul meu unic daca voi fi o buna mama. Si asta vreau sa fiu acum. Apoi voi reincerca sa devin o buna profesionista... Dar raman mama. Chiar imi place cum suna RAMAN MAMA.

[ruxij]

quote:

---

Initial creeata de amuleta
M-am gindit de multe ori , jonglind intre familie si meserie, cit de multe sacrificii face o femeie care vrea sa aiba o cariera. M-am simtit de multe ori vinovata pentru timpul pe care nu l-am petrecut cu copiii, pentru momentele unice pe care le-am pierdut. Pe de alta parte, cred ca m-am limitat in alegerea specialitatii si a slujbei de faptul ca am vrut sa am ceva timp si pentru familie. Am observat din profilul personal al unora dintre forumiste ca, indiferent de specializarea initiala, in prezent sint "mame". Desigur, aceasta este o meserie extraordinara si poate cea mai grea. M-am gindit insa daca apar regrete legate de alegerea facuta...Pentru ca eu sint intr-o continua dilema.

---

Draga Amuleta, Si eu sunt la fel ca tine, intr-o dilema necontenita in legatura cu aspectul asta. Stiu ca tu ai 3 copilasi, daca nu ma insel cumva. Nu stiu cum reusesti. Eu pur si simplu nu inteleg cum se poate sa cresti copii si sa mergi si la lucru, sa ai o cariera, dc. nu ai parinti care sa te ajute. Eu am doar un copil si mi se pare extrem de greu de balansat cele doua aspecte. Imi doream demult un copil, dar faptul ca nu aveam posibilitati materiale pentru a putea oferi un viitor copilului ne-a facut sa tot amanam. In cele din urma am decis ca nu se mai poate, aveam 29 de ani si trebuia neaparat sa avem si macar un copil (dc. 2 cum ne doream "in tinerete" pare un vis irealizabil). Asa ca am ramas gravida in timp ce faceam doctoratul aici in US si usor nu a fost. Mie mi s-a parut ca lumea se uita stramb la mine, deja coborasem mult in ochii celor din jurul meu, sefa ma trata ca si cand as fi fost handicapata mental din cauza sarcinii. Poate doar mi se parea, dar desi am mers zilnic la lucru pana am nascut, "cota" mi-a scazut vertiginos in perioada aia, ca de' ori faci stiinta, ori copii! Stiinta se face zi si noapte cica. Dupa aparitia copilului am inceput iarasi o continua lupta si o cautare disperata de solutii pentru a putea lucra, mentine cariera si totodata creste si copilul, fara a ajunge la cresa. Acum, dupa 2 ani, ajungem la cresa, ca nu se mai poate. Si da, asa este, si eu m-am limitat in ceea ce as fi putut face, dar nu neaparat pt. ca am copil, ci pentru ca am familie (si dc. as fi fost casatorita si fara copil, tot m-as fi limitat desi desigur ca mai putin). Nu e usor deloc. As sta si maine acasa dc. ne-am permite. Nu stiu daca mi-ar parea rau mai tarziu, este f. posibil ca da. Deocamdata se pare ca nu voi mai putea lucra 10-12 ore pe zi ca pana acum si sa vedem ce va iesi, care sefi se vor supara, ce se va intampla. Si mie imi pare rau pentru timpul pe care nu il petrec cu copilul meu, dar pe de alta parte in situatia noastra stiu ca luptam si pentru viitorul lui, nu pur si simplu pentru cariera. Nu stiu, cred ca nu exista nici o solutie, doar sa luam lucrurile asa cum sunt si sa facem tot ce ne sta in putere sa tinem ambele aspecte ale vietii noastre pe o linie de plutire. Numai bine si sanatate de bbi! Lia ruxij

[cataghe]

Exista cariere si cariere, dupa cum exista femei si femei. In unele cariere, mai ales daca esti tinar - cum se presupune ca sunt cei mai multi oameni cind au copii, o intrerupere de un an sau doi te duce aproape inapoi la start. In altele, nu este o problema sa intrerupi un an sau doi, mai ales daca ai serviciul asigurat pina te intorci. Eu cred ca nu se pot da retete. Si femeile sunt foarte diferite intre ele. Exita femei care au pur si simplu vocatie de mame si gospodine, care se simt bine dedicindu-se acestui segment din viata lor. O femeie foarte dinamica, ajutata din toate partile sau din suficiente parti sa-si creasca copilul, sigur ca se va putea bucura de perioada de "concediu de maternitate". O femeie la fel de dinamica, insa, care nu are ajutor si se vede redusa brusc numai la stadiul de mama si gospodina, s-ar putea sa se "resimta" dupa citeva luni, si oricit si-ar iubi copilul, sa simta imperios nevoia sa aiba si o alta activitate. Eu cred ca esential este sa reusim sa le inducem copiilor nostri sentimentul ca sunt iubiti, ca sunt cei mai importanti indiferent daca mama merge sau nu la serviciu si la ce ora se intoarce, si prin atitudinea noastra sa le cream ambitia lucrului bine facut. Eu personal nu cred ca dragostea de mama se masoara nici in numarul de luni de alaptare, nici in numarul de ani cit nu mergi la serviciu. Ci in felul in care iti cresti copilul, in felul in care reusesti sa-ti pui amprenta asupra caracterului lui, sa-i stai alaturi atunci cind are nevoie, in felul in care te straduiesti sa-l faci OM. Pupici, Catalina. This is the first day of the rest of my life!

[Ira]

Dupa parerea mea, intre familie si cariera trebuie sa existe un echilibru, acel echilibru fiind variabil la fiecare femeie. Din pacate exista multe motive care altereaza acel echilibru, cum ar fi lipsa banilor care impune prezenta la serviciu, pericolul pierderii serviciului, etc. Eu una, care sunt extrem de pasionata de meseria mea, acum efectiv nu simt nici o dorinta de a ma duce la serv., as fi tot timpul neatenta si cu gandul la copilul meu.Acum sunt mama. In acest moment, a fi(copilul meu) este mult mai important decat a face(eu, cariera).

[ruxij]

quote:

---

Originally posted by cataghe
. Eu cred ca esential este sa reusim sa le inducem copiilor nostri sentimentul ca sunt iubiti, ca sunt cei mai importanti indiferent daca mama merge sau nu la serviciu si la ce ora se intoarce, si prin atitudinea noastra sa le cream ambitia lucrului bine facut. Eu personal nu cred ca dragostea de mama se masoara nici in numarul de luni de alaptare, nici in numarul de ani cit nu mergi la serviciu. Ci in felul in care iti cresti copilul, in felul in care reusesti sa-ti pui amprenta asupra caracterului lui, sa-i stai alaturi atunci cind are nevoie, in felul in care te straduiesti sa-l faci OM. This is the first day of the rest of my life!

---

Uite cu asta sunt perfect de acord mai ales dc. ma gandesc la mama mea care a lucrat intotdeauna, dar a fost o mama extraordinara, intotdeauna langa noi cand am avut nevoie si cred ca ne-a crescut asa cum trebuie si datorita ei suntem ceea ce suntem acum. Am invatat ca nimic nu e usor in viata si totul se face cu eforturi. Si ea s-a limitat in cariera, cu siguranta ar fi putut ajunge mai departe, dar a ales sa fie mai aproape de familie si chiar dc. merge la lucru, la ora 5 cand vine acasa sa ne acorde intreaga atentie. ruxij

[Andrada]

Imi place ce fac la serviciu, in fiecare zi e ceva nou, invat multe, sint multe de invatat, mediul e profesionist, in care daca investesti timp si munca obtii rezultate de orice fel. Pentru mine insa e NUMAI o slujba, una fericita in care sint recompensata, dar daca ar fi si-ar fi, si banii n-ar fi o problema, as alege sa fac altceva totusi. Mi-as pastra citeva ore pe zi pentru mine si restul le-as darui bebeului. Avem multe sa ne spunem (ca de la mama la copil:)) si sa invatam impreuna si un simplu compliment de la gradinitza cum ca fiu-meu taie cel mai bine cerculetze din clasa, mi-a umplut ochii de lacrimi. Pe cind promavarile le privesc mai degraba ca recompense materiale. Sigur ca as vrea mai degraba la sfirsitul zilei sa fiu o mama buna decit o profesionista ireprosabila. Dar, in citeva ore alea pe zi dedicate mie, as vrea sa fac totusi ceva bun. As vrea ca fiul meu sa ma stie si altfel decit ca fac cele mai bune budinci. Ceva care sa-l invetze despre pasiune, despre cum te lupti pentru idealuri, despre alegeri si ca daca vrei indeajuns de mult poti ajunge unde iti propui... N-am insa banii aia si pina atunci aleg sa fac cariera care mi-aduce banii si daca pica si-o satisfactie cu atit mai bine. Momentul greu de imbinare intre cele familie si cariera e cind TREBUIE sa specific la serviciu ca familia e primul loc. Sefii mei n-au copii, si atunci cind doar ii anunt (specific ca nu le cer voie) ca trebuie sa plec ca baiatul are febra, ei cred ca asta se poate negocia cumva. Andrada PS Aici in US se tot bate moneda pe acest "quality time" versus cantitate. Eu cred ca amindoua trebuiesc in egala masura. Degeaba vii si petreci doua ore minunate pe zi cu copilul. Cind faci bilantzul la sfirsitul zilei sint tot numai doua ore... L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante Iubirea misca soarele si celelate stele

[conchita]

dragele mele, cum de excludeti din discutia asta privind "educatia de calitate a copilului" versus "cariera de calitate" tocmai pe cel care ar putea asigura un echilibru intre ele: sotul? [bibe] parca asa suna titlul: "familie si cariera". dar cum raspundeti voi se intelege ca toata responsabilitatea fata de familie, in primul rand, cade exclusiv pe umerii vostri. scuzati ca m-am bagat, dar asa am invatat eu, ca un om de succes (in general) nu este acela care le face pe toate, ca n-are incredere in nimeni altcineva, ci care invata sa delege responsabilitatile, in functie de talentele sale de psihologie sociala (care se pot educa, la randul lor). nu ne putem substitui nici macar copilului, lui trebuie sa ii dam aripi sa zboare, nu lesa. [flo]