Despre individualism si cautarea fericirii

[ancuta06]

Am citit cu mare interes tot ce ati scris, si abia astept sa citesc in continuare. Sa fiu sincera, as avea si eu cate ceva de spus, dar nu vreau sa o fac chiar acum, principalul motiv fiind ca nu mai sunt in stare de ceva vreme sa leg cuvintele intr-o propozitie normala. Uit ce am scris cu un rand mai sus, etc. In concluzie, nu as face altceva decat sa astern niste idei fara legatura intre ele. Imi place foarte mult, totusi, felul in care voi reusiti sa va asterneti gandurile. in final, tot ce pot spune acum referitor la ceea ce ati scris este ca eu am ajuns de mult timp la o concluzie. Cu cat te gandesti mai mult la obtinerea fericirii, cu atat este mai greu sa ajungi acolo. O idee pe care o am de cativa ani este ca doar cei prosti sunt fericiti. In momentul in care incepi sa-ti pui intrebari existentiale, nu mai ai nici o sansa. Si apoi, dupa ce realizezi ca fericirea nu o poti atinge, decat superficial, ajungi la concluzia ca trebuie sa te gandesti ce te-ar putea face fericit si sa lupti pentru a obtine asta. Dar, deja, atunci incepi sa faci compromisuri, sa-ti analizezi gandurile, sa-ti stabilesti valori, principii...si nu mai ai scapare. Fericirea nu exista, nu deplina, oricum. Exista, totusi, fericirea de moment si trebuie sa ne multumim cu asta. Si, mai exista multumirea la sfarsitul fiecarei zile, implinirea sufleteasca. Sper ca am fost cat de cat coerenta. Ancuta & Martijn, (24.10.2003) http://community.webshots.com/user/Busch_family

[lai]

Daniela, super discuti ideea fericirii ca valoare nu doar ultima, ci chiar unica. Ancuta, asa este, cu cat iti pui mai multe intrebari, cu atat te dai mai mult cu capul de pereti. [bang] Da’ uite ca nu pot sa ma abtin! (nu prea m-am abtinut niciodata si putine sanse mai am acum sa ma intorc din drum; e drept ca, punand la indoiala tot ce traiesti, ajungi sa nu mai traiesti, asa ca ma straduiesc sa mai temperez, da' de tot de tot nu ma pot dezbara si pace). Amuleta, e adevarat ca un procent semnificativ din experienta mea americana s-a desfasurat in turnul de fildes al "intelighentiei universitare" si pe deasupra in mare parte in conul de umbra al lumii newyorkeze; e clar de unde-mi vin ideile, nu? [;)] Am cunoscut indeaproape si o alta America, unde familia si comunitatea ocupau locul intai, doi, trei, patru, cinci, sase,..n pe lista de prioritati (cred ca datorita unor particularitati de religie, aceasta comunitate era si mai "comunitara" - scuze pt. pleonasm - decat media comunitatilor americane rurale, dar oricum si acestea traiesc o viata destul de evident diferita de cea de pe coaste). Bun, deci experienta mea americana se bazeaza pe extreme, pe care mi-e destul de greu sa le pun cap la cap, imi lipseste linia aceea de mijloc (intrebare: imi lipseste mie sau pur si simplu lipseste?). Am avut sansa imensa de a cunoaste bucatele mai intime de suflet si in alte colturi de lume, lucrand ca infirmiera in Europa de Vest si ca profesoara in Asia, calatorind impreuna sau locuind mai multa vreme in acelasi spatiu cu oameni de aici si de aiurea, am ascultat multe povesti si m-am aflat in preajma unor oameni in momente de mare vulnerabilitate, si am vazut, intr-adevar, ca nevoile primare si dorintele primare sunt aceleasi. Ai dreptate, Amuleta, in intimitatea ultima a sufletului lor oamenii sunt la fel, oriunde ii aflam in timp sau in spatiu. Dar, marile dileme ale vietii, chiar daca in esenta se reduc la acelasi lucru, sunt abordate in stiluri diferite, si, dupa parerea mea, diferentele astea conteaza. Chiar daca ne dorim acelasi lucru in adancul adancului, felul in care intelegem sa-l atacam, sa-l cautam, sa-l urmam, felul in care descompunem conceptul de baza, cum vedem aceste componente, ce importanta ii acordam fiecaruia, conteaza. Drumul conteaza, procesul conteaza. Cu atat mai mult cu cat s-ar putea ca nici unul dintre noi sa nu ajunga vreodata la acel “lucru” la care cu totii nutrim. Sau poate vom ajunge cu totii undeva, candva. Nu stiu, dar pentru acest “deocamdata” pe care il pot palpa, drumul asta si implicatiile lui imediate conteaza. Hai sa zicem ca-l vezi pe John din New York, NY, plimbandu-si singur catelul pe o strada din Upper East Side. Catelul acela iti spune ca John al nostru are nevoie de companie, de empatie, de siguranta la fel de mult ca Wai Leng care tocmai a iesit sa manance “steam-boat” (varianta chinezeasca a “fondue”ului) cu mama, tata, fratii, surorile, bunica, bunicul si matusa in Johor Bahru in Malaezia. In acelasi timp, poate ca Wai Leng cand se va intoarce acasa in seara asta se va privi in oglinda se va intreba daca totusi la urma urmei nu calatoreste singur prin viata, cu toti fratii, surorile, parintii, bunicii si unchii care il inconjoara. Dar, pana una alta, John se va intoarce in apartamentul sau unde nu-l asteapta nimeni, si, oricat de multa caldura i-ar putea oferi catelul sau, nu va fi nimeni sa-l stranga in brate, sa-i spuna ca totul va fi bine, si sa articuleze o replica la ce va simti poate nevoia sa spuna. Iar Wai Leng, dupa ce-si va fi incheiat sirul de intrebari existentiale in fata oglinzii, se va duce in sufragerie unde va juca mahjong cu Wai Cheng si cu matusa See Hua. De altfel nici nu cred ca este nevoie sa mergi atat de departe pentru a gasi aceste diferente. Vorbeam chiar mai sus de extremele pe care le-am intalnit eu in America. Romania e o tara mult mai omogena, dar si acolo am intalnit abordari foarte diferite, nu doar de la Borsa, Maramures, la Bucuresti, sau de la Sibiu la Constanta, dar si in acelasi oras, pe aceeasi strada, in acelasi bloc. Cat despre individualism, s-ar putea sa gresesc, dar parerea mea este ca nu e doar un experiment. Iar faptul ca in mare parte ar putea fi “o imagine comerciala” nu inseamna nici asta neaparat ca nu se poate raspandi ca fenomen. Dimpotriva mi se pare ca imaginea asta se comercializeaza la cote destul de inalte si prin alte parti ale lumii, a se citi este propagata si, nu de putine ori, preluata, ca atare sau in diverse doze si interpretari. De altfel nici nu sunt foarte sigura in ce masura este o imagine creata in America si exportata, sau un fenomen social care pulseaza in tot vestul modern, produs cel putin partial al unor schimbari structurale economice in primul rand si apoi politice. Si cu individualismul asta si fericirea, eu personal am preluat ceva din idee, lucru care s-a intamplat destul de natural avand in vedere ca am picat in ceaunul cu individualism in anii in care inca ma formam. De fapt, inca ma formez. Acum sunt intr-un proces de re-evaluare a prioritatilor si atitudinilor, si in acest context ma intreb cat sa pastrez din ce (valori). Si uite asa, Daniela, am ajuns si eu sa caut o reteta! [alcool] Lai

[amuleta]

Draga Lai, copilul plinge si la TV este un film cu mutanti[:D]. Promit ca-ti raspund maine. Cu drag, Amuleta

[lai]

Amuleta, [pup] copilasului si vizionare placuta [tv]! Te astept maine [flo]! Cu drag, Lai

[casandra]

"Eu cred ca libertatea de a alege nu e doar o valoare a societatii vestice. Mai degraba e o valoare individuala, e adevarat, intr-o societate democratica." (descantec) Am reflectat la ce ai spus, dar nu am putut gasi un alt tip de societate in care libertatea de a alege sa fie consimtita. Ce alte tipuri de societate mi-au venit in minte? Europa de Est, iesita de sub papucul comunismului? Isi cauta calea si se pare ca va evolua catre o societate vestica. Comunismul? Posibilitatea de a alege, aproape inexistenta. Puteai sa alegi cu cine sa te casatoresti, daca sa studiezi sau nu, dar nu aveai optiune politica, la terminarea facultatii te duceai unde erai repartizat. In fine, stiti si voi cum a fost in comunism. Apoi m-am gandit la lumea musulmana. Tocmai am citit ca a fata a fost omorata de catre proprii frati, pentru ca a avut un copil din flori. Deci aici lucrurile sunt destul de radicale, ori esti cu noi, ori impotriva noastra. Apoi India, in care parintii hotarasc soarta copiilor, inclusiv mariajul, in care daca ai fata, trebuie sa platesti o dota substantiala parintilor baiatului, la casatorie, in care mamicile care afla in urma unei ecografii, ca au fetita, renunta la sarcina, ca cine are nevoie de fete, sau proaspetii tatici isi omoara pruncul proaspat nascut, doar pentru ca este fetita. De ce nu sunt fetitele dorite? Pentru ca devin femei, iar femeia in societatea indiana nu valoreaza prea mult. In China, cu greu ai dreptul de a avea 2 copii, am citit un caz despre o mamica ce si-a omorat al treilea copil, ca sa scape de oprobiul public. Despre Japonia nu stiu prea multe, doar ce am citit pe forum. Din ce am inteles, aici sunt reguli destul de clare, din fericire insa nescrise, asa ca daca ai curaj sa infrunti societatea, poti decide pentru tine. Africa? Dictaturi aproape peste tot, saracie si ignoranta multa. America Latina? Cativa super-bogatasi si o multime de oameni fara acoperis, fara nici un fel de protectie sociala, unde fiecare isi face legea. Referitor la societatea vestica, desigur ca nu e perfecta si are hibele ei, dar e perfectibila, si pare cea mai buna dintre societatile existente. Sunt sigura ca nu te forteaza nimeni sa alergi dupa fericire, ca poti sa ai si alte valori, ca nu iti va da nimeni in cap pentru ca esti diferit.