Despre prietenie

[lorelei_19]

In clasa a 9-a am cunoscut-o pe ea, pe Mioara. Era dintr-un sat apropiat orashului unde faceam liceul, era ushor timida, cu o privire de caprioara speriata si ganditoare. Am fost puse in aceeasi banca (poate pentru ca eu eram total opusul ei- plina de energie, vesela, deschisa). Ne-am imprietenit, asha cum se intampla uneori- firile opuse se atrag. Citisem undeva ca in prietenie, ca si in iubire, trebuie sa faca click. Si e adevarat, asha cum este adevarat ca exista antipatie si simpatie. ei bine, la noi a facut click: ne-am placut si stateam mult de vorba dupa ore, sau mergeam sa ne plimbam si pauzele ni le petreceam impreuna. Mioara avea parinti instariti si o groaza de matushi care o rasfatzau cu toate bunatatzurile. Pachetzelul ei de scoala, care continea- pe vremea comunismului, mancaruri la care nici macar nu indrazneam sa visez, a devenit dublu si il impartea in fiecare zi cu mine. Am fost nedespartite o perioada si mi-era tare draga Mioara mea. Incepand din clasa a XI-a ne-am despartit insa. Eu am mers la un alt profil, ea a ramas in aceeasi clasa si uite-asa ne-am despartit. Intre timp mi-am facut si alte prietene. Uneori ne adunam si ne povesteam ultimele noutati, ne plimbam, visam, asha cum fac adolescentele de 16-17 ani. Din cand in cand ma mai intalneam cu Mioara si ne zambeam cu toata inima si ne dadeam seama cat de mult ne-am lipsit una alteia. Dar era asa de greu sa tinem legatura cu avalansa de examene, cu pregatitul de facultate, cu tot, incat intalnirile au devenit din ce in ce mai rare... Mioara s-a dus apoi la aceeasi facultate unde era sora ei, eu la alta. Intr-o noapte am visat-o: se facea ca eram multi tineri si ca fiecare dintre noi trebuia sa aiba o lumanare in mana ca sa fie salvat. Salvat de ce? Nu stiu exact, de ceva rau. Eram disperata pentru ca eram singura care nu aveam lumanare. Si atunci a aparut de undeva Mioara, sau Mitza cum ii mai spuneam eu si mi-a dat o lumanare si a ramas alaturi de mine. M-am linistit si mergeam si eu in continuare alaturi de ceilalti linistita si impacata. La putzin timp dupa asta am aflat ca Mioara a murit intr-un accident de mashina. Perioada mortzii ei era apropiada (poate chiar identica) cu cea a visului meu. Am plans si inca imi mai picura lacrimi cand ma gandesc la ea. Va multzumesc celor care ati deschis topicul asta, da, prieteniile din liceu sunt ceva deosebit... Si Mioara, oriunde te-ai afla, nu te-am uitat. Dumnezeu sa te ierte, suflet bun si curat! Lorelei & Family

[oana cretu]

Da, lorelei_19, ceea ce ai scris aici tu se poate numi o prietenie adevarata, caci atat de frumoasa a fost aceasta relatie intre voi, ca Dumnezeu a vrut sa-ti transmita prin acel vis ceea ce aveai sa afli mai tarziu. Eu asa cred, ca atunci cand iubirea dintre doua persoane esta mare si pura, Dumnezeu incearca prin diferite semne sa ne-o scoata in evidenta. Imi pare rau ca ai pierdut aceasta prietena, cum rar mai gasesti. Va pup![pup] oana-cannes "Si maine mai este o zi..."

[Claudelu]

Era anul 1994 cand am cunoscut-o pe prietena mea cea mai buna...eram colege de classsa si culmea ironiei nu ne suportam...ea nu-mi suporta rasul iar eu nu-i suportam "fitele"...si uite au trecut aproape 10 ani de la momentul cu pricina si pot spune cu mana pe inima ca eu pe langa prietena mai am o sora...Ioana in primavara anului trecut ne-a devenit si nasa de cununie... Tot ce ma bucura cel mai mult este faptul ca si sotul meu o simte la fel ca si mine...ea e prietena noastra cea mai buna, prietena pe care la orice ora din zi sau noapte te ajuta cu un sfat, prietena care nu se da in spate de la nimic cand vine vorba de NOI ca si relatie..... Ma mandresc cu asa o prietena si o iubesc fffff mult!!!!!

[AC]

Nu stiu de ce pentru mine anii de scoala si liceu... au adus prieteni vremelnici. Nu au ramas cu adevarat prieteni. In facultate in schimb m-am imprietenit cu doua din colegele prietenului meu... si am ramas prietene. Doua fete tare diferite si totusi amandoua cu o inima calda si mare. Una e ca argintul viu neastamparata si plina de energie, iar cealalta cu o fire calma, linistita ca o domnita din povesti. Si da ele sunt prietenele mele...cu care cum spunea altcineva...desi nu ne vedem prea des...cand ne intalnim firul se reia firesc. Intre noi nu a trecut timpul. Anne-Sarah [mamica]si mamica sa Andreea

[Idora]

Eu am avut mai multe prietene in copilarie si adolescenta.Din toate, au ramas 3 cu care ma intalnesc (intalneam)des si cu care ma inteleg si ma simt foarte bine!Intre timp mi-am mai facut si alte prietene, asa ca am o groaza:)Cand merg acasa, n-am timp niciodata ca sa ma plictisesc:) Eu nu am stiut ce e aia plictiseala, pana n-am plecat din tara!!

[casi]

Chiar ma gandem in dimineata aceasta sa deschid un subiect despre prieteni si prietenie :) Of,of,pt mine este asa de greu sa fiu aici singura ,departe de parintii mei,fratii si sora mea,de familiile lor.Intodneauna am fost o fam unita ,iar eu fiind cea mai mica,eram alintata tuturor.Despre prieteni-niciodata nu am dus lipsa de ei.Intotdeauna am avut un cerc mare de prieteni,dar totusi,persoana pt care as face as face orice(sau aproape orice) pe lumea asta este prietena mea cea mai buna,Andreea.Doamne,atata de mult ii duc dorul,ca nici nu am cuvinte.Am crescut impreuna de cand eram bebelase(acum eu am 22,iar ea 20).Ea e o persoana f controversata,extrem de dificila si cam greu de suportat(dupa parerea multora),dar cred ca eu chiar din acest motiv o iubesc atat de mult.Eu sunt poate singura persoana de pe lumea aceasta care o suporta cu toate toanele ei,o cearta de cate ori greseste,fara sa-mi fie frica ca se va supara pe mine si nu vom mai vorbi dupa aceea.Ne suparam de multe ori,dar ne si impacam imediat.Am trecut prin atatea cu ea...bucurii si tristetide copii, de adolescente.Doamne,Doamne,daca ar sti parintii nostri cate am facut impreuna :):)... cand am incercat sa o invat sa fumeze(ea nu a reusit niciodata sa invete,dar nici eu nu stiam prea bine,fumam numai cand ieseam cu prietenii pe undeva,asa,ca sa nu ramin eu mai in urma decat ei :)) ,sau cand o vara intreaga,aproape noapte de noapte ,dupa ce se culcau parintii nostri,ea venea la mine , intra pe geam si stateam toata noaptea de povesti;nu ca parintii nostri ar fi avut ceva sa dormim una la alta,dar era mai interesant asa,mai ales ca de cateva ori era sa ne si prinda parintii mei.Si cate amintiri nu am cu ea..... E asa greu sa fiu aici nu numai fara ea,mi-e asa de dor de toti prietenii mei[pup] buni,cu care vorbeam ore in sir,ne distram atata...stiti si voi ,ca adolescentii fara griji,fara ganduri.Dar acum,chiar daca as fi acasa,nu ar mai fi la fel pt ca multi sunt plecati in alte tari ca sa incerce sa faca ceva in viata asta-ca si mine de altfel,pt ca in Romania nu prea ai un viitor. Aseara am fost la o mica petrecere la cineva si cand am venit acasa m-a apucat asa o melancolie,m-a luat asa un dor de toata lumea de acasa.......dar,mai plang una buna si trece,trebuie sa treaca,n-am ce face. E ingrozitor sa fi singura,fara nimeni apropiat langa tine.Pt. mine e, poate,unul dintre cele mai groaznice sentimente din lume.Si aici am prieteni,dar nu e la fel cu cei de acasa. Va rog sa nu va suparati pe mine daca v-am plictisit cu cuvintele mele. [pup][pup][pup]

[bidiloi]

Ati atins un punct sensibil cu acest subiect,care-mi trezeste amintiri placute ,amintiri unice care din pacate nu se mai intorc.Intradevar cred ca in perioada adolescentei se incheaga prieteniile cele mai durabile si sincere. Am avut 2 prietene ,Mentin si acum pe cit reusesc legatura cu ele, amindoua fiind plecate din tara ,in Germania,(aici ele au avut noroc ptr.ca sint impreuna)si am dedus ca intr-o rel de prietenie ,distanta nu are nici un efect negativ asupra rel.(cazul meu).Uitam citeodata sa ne sunam, sintem prinse toate cu problemele fiecaruia(copil,sot,servici,etc) si chiar daca nu vorbim cite o luna sau doua ,urmatoarea data cind o facem ne simtim de parca n-am vorbit de ieri! Asa cred ca este Danateo,cred ca in timp viata ne marcheaza putin, devenim mai aspi cum bine ai zis, si e mult mai greu sa legam prietenii cu aceeasi usurinta cu care am facut-o cindva!..si cum in viata trbuie sa fim optimisti, orice e posibil daca vrei si dai o sansa celui care e linga tine ,si-ti ofera prietenos o mina!![canada] simona